S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de marţi, 29 iunie 2021

 

 

Şedinţa a început la ora 10,42.

 Lucrările au fost conduse de domnul Ludovic Orban, Președintele  Camerei Deputaţilor.

 

Au participat: domnul Alexandru Rafila, domnul Marius-Constantin Budăi (prezent on-line), domnul Laurențiu-Dan Leoreanu (prezent on-line) și doamna Cristina-Mădălina Prună - vicepreşedinți, domnul Vasile-Daniel Suciu (prezent on-line), domnul Cristian Buican, doamna Oana Murariu și domnul Ovidiu Victor Ganţ (prezent on-line) - secretari, doamna Alexandra Presură (prezentă on-line), domnul Antonio Andrușceac și domnul Seres Denes - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Bogdan-Ionel Rodeanu - Grupul parlamentar USR, domnul George-Nicolae Simion - Grupul parlamentar al AUR, domnul Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR şi domnul George Ionuţ Dumitrică - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul Nini Săpunaru - Secretar de stat, Departamentul pentru relația cu Parlamentul, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Mădălina Ileana Simion - Director general la Cancelarie Președinte, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, domnul Constantin-Cătălin Canangiu - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, și domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică.

 

*

 

Domnul Ludovic Orban:

Bună ziua!

 

PUNCTUL 1

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Ludovic Orban:

Avem practic o Notă cu privire la iniţiativele legislative depuse la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Şi o solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, să lucreze în paralel cu desfăşurarea şedinţei plenului Camerei Deputaţilor.

Dacă aveţi?

Supun votului.

Cine-i pentru? Cine-i împotrivă? Cine se abţine?

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: 

Pentru.

 

Domnul Ludovic Orban:   

Practic e vorba de Legea de reabilitare a Guvernului de a emite ordonanţe şi e vorba de bicameralism.

E o chestiune simplă procedurală.

Cine-i pentru punctul 1, Nota?

 

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Ovidiu Ganţ, pentru.

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: 

Leoreanu Laurenţiu, pentru.

 

Domnul Ludovic Orban:

E cineva împotrivă?

Domnul Andruşceac împotrivă. Nu vreţi să lăsaţi Guvernul să emită ordonanţe, am înţeles.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Domnul preşedinte?

Domnul preşedinte, să stabilim termen de depunere a raportului astăzi pentru ...

 

Domnul Ludovic Orban: 

Da, da, da, termen de depunere a raportului astăzi, evident. Făceam această precizare.

Deci cu un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu un vot împotrivă, aprobat.

Punctul 2, e solicitare din partea Comisiei juridice, de a lucra în paralel cu plenul în data de astăzi, 29 iunie 2021.

Supun votului cererea.

Cine-i pentru?

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: 

Laurenţiu Leoreanu, pentru.

 

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Ovidiu Ganţ, pentru.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Cu menţiunea, domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi? Să facem menţiunea că Biroul permanent permite Comisiei juridice să lucreze pe tot parcursul zilei de astăzi.

 

Domnul Ludovic Orban:  

Păi aşa e formulată cererea.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Da, dar Biroul permanent poate extinde solicitarea Comisiei pentru a putea soluţiona această chestiune.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Deci pe tot parcursul zilei de astăzi.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Aşa.

Supun votului, deci aşa s-a supus votului, da?

E cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Domnul Andronache, domnilor lideri, mai e un proiect de lege. Ştiţi, e vorba de Decizia Curţii Constituţionale prin care, practic, a lăsat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor fără posibilitatea de a mai putea acorda despăgubire după trei sute şi ceva de hotărâri judecătoreşti pe care avem termene să dăm daune cominatorii.

A venit un proiect de la Senat, e la Comisia juridică?

 

Domnul Gabriel Andronache:

Da. A fost în Nota de astăzi domnule preşedinte. Trebuie supusă votului, Biroul permanent să solicite Comisiei juridice să lucreze şi acest proiect.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Şi acest proiect de lege. Perfect.

Dacă mai aveţi intervenţii?

A solicitat liderul Grupului PSD, nu?

Domnul Alfred Simonis.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Cu privire la ordinea de zi, domnule preşedinte. Că nu mai stăm să mai facem o şedinţă de Comitetul liderilor să scurtăm intervenţia.

V-aş propune să introducem două proiecte pe ordinea de zi, astăzi.

PL-x 211/2021, Ziua Naţională a pictorului Grigorescu, Nicolae Grigorescu, la poziţia... mă rog să se dezbată astăzi sau mâine, nu e foarte important.

Şi a doua solicitare, e vorba de PL-x 33/2019, Proiect de Lege pentru modificarea Anexei 3 la Ordonanţa Guvernului 15 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, să se introducă la poziţia 10, 11 a ordinii de zi.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Este absolut necesar să suplimentăm ordinea de zi cu abilitarea Guvernului domnule preşedinte.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Şi cu abilitarea Guvernului, deci avem 3...

 

Domnul Gabriel Andronache:

Şi cu reexaminarea.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Şi cu reexaminarea.

Da? Deci suplimentăm cu cele 4 puncte.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Dar nu stabilim acum unde vor fi pe ordinea de zi.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Voi puteţi să mai faceţi liderii de grup.

 

Domnul Gabriel Andronache:

 Dacă va fi cazul.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Ca să stabiliţi prioritizările, da?

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Stabilim că săptămâna asta vor fi dezbătute toate cele 4.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Supun votului introducerea pe ordinea de zi.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Săptămâna asta toate cele patru vor fi dezbătute, asta-i important. Azi sau mâine.

 

Domnul Ludovic Orban: 

Da, da, da, sigur.

Supun votului.

Cine-i pentru?

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Laurenţiu Leoreanu, pentru.

 

Domnul Ludovic Orban:

În unanimitate.

A! Abţinere. Domnul Andruşceac, se abţine.

Cu aceasta declar închisă şedinţa Biroului permanent.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,47.