STENOGRAMA

şedinţei comune a Birourilor permanente

ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

din ziua de joi, 7 februarie 2013

 

 

Şedinţa a început la ora 0910.

Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul George Crin Laurenţiu Antonescu, preşedinte al Senatului.

 

Au participat:

De la Camera Deputaţilor: domnul Miron Tudor Mitrea, Eduard Raul Helvig şi domnul Ioan Oltean – vicepreşedinţi, domnul Cristian Buican, domnul Cătălin-Daniel Fenechiu şi domnul Niculae Mircovici – secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, Ioan Bălan şi domnul Seres Denes – chestori, domnul Marian Neacşu – Grupul parlamentar al PSD, domnul Gheorghe Tinel – Grupul parlamentar al PDL, domnul Mate Andras-Levente – Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ovidiu Victor Ganţ – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul Damian Florea – Grupul parlamentar al PC, domnul Liviu-Bogdan Tănăsescu – Grupul parlamentar al PC.

 

De la Senat: domnul Nicolae Moga, domnul Cristian-Sorin Dumitrescu, domnul Florin Constantinescu şi domnul Vasile Nistor – vicepreşedinţi, domnul Ion Rotaru, domnul Mario-Ovidiu Oprea şi domnul Tudor Barbu (de la ora 0915) – secretari, domnul Ioan Chelaru, domnul Marius-Petre Nicoară, domnul Dumitru Pelican şi domnul Verestoy Attila –­­­ chestori, domnul Ilie Sârbu – Grupul parlamentar al PSD, domnul Puiu Haşotti – Grupul parlamentar al PNL, domnul Marinică Dincă – Grupul parlamentar al PDL,  domnul Tanczos Barna – Grupul parlamentar al UDMR.

 

Invitaţi:

De la Camera Deputaţilor: domnul Cristian Adrian Panciu – secretarul general al Camerei Deputaţilor, domnul George Ionuţ Dumitrică – secretar-general adjunct, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza – Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu – Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Laura Nicoleta Riteş – Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş - Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea - Direcţia pentru relaţii publice şi protocol, domnul Nicolae Comănescu – Cancelarie Preşedinte, doamna Monica Dumitrache – director la Grupul parlamentar al PSD, domnul Victor Viorel Coman – director general Cabinet Secretar General.

De la Senat: domnul Ovidiu Marian – secretarul general al Senatului, domnul Constantin Dan Vasiliu – secretar general adjunct, domnul Ion Vărgău – secretar general adjunct, domnul Gabriel Sterea – Direcţia generală Secretariat general, doamna Mihaela Ciochină – Direcţia proceduri parlamentare, sinteză şi evidenţă legislativă, doamna Simona Paraschiv şi doamna Claudia Pencea – consilieri, doamna Elena Diaconu – Direcţia pentru lucrările Biroului permanent, doamna Roxana Truinea – Serviciul pentru organizarea lucrărilor plenului Senatului, doamna Ioana Nicolae Nicoleta – Cabinet preşedinte.

 

*

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa!

Avem pe ordinea de zi, dragi colegi, patru puncte.

Mulţumesc liderilor grupurilor parlamentare pentru eforturile făcute zilele acestea ca să încheiem şi delegaţiile permanente ale organizaţiilor internaţionale, nominalizarea membrilor Comitetului director al GRUI şi stabilirea componenţei nominale a grupurilor parlamentare de prietenie.

Ne păstrăm angajamentul făcut în decembrie că până pe 10 februarie finalizăm aceste lucruri.

Unii dintre colegi au aflat acum că sunt preşedinţi, de bunăvoie şi neavând încotro.

 

PUNCTUL 1

Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului asupra cererii Preşedintelui României de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aveţi în anexă Raportul Comisiei permanente al Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Am făcut o singură clarificare aseară cu colegii din comisie la art.15. Colegii senatori şi deputaţi care sunt şi avocaţi au reformulat textul şi m-au rugat că, din punct de vedere al interpretării art. 82 indice 1 din Legea 161 era o formulare un pic greşită şi puneam pe toţi în stadiul de incompatibilitate fără să vrem, deşi, uitaţi, majoritatea celor prezenţi spun că ar fi foarte bine acest lucru. Eu sunt de altă părere, totuşi trebuie să ascultăm orice coleg care are o opinie care este în conformitate cu legea, mai ales că domnul Chelaru a fost foarte atent aseară şi am clarificat această chestiune.

Trecem mai departe la punctul 2.

 

PUNCTUL 2

Propunere din partea grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat privind modificarea componenţei nominale a Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: 

Propunere din partea grupurilor parlamentare ale PSD privind înlocuirea domnului deputat Eugen Bejinariu  cu domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu. Rog staff-ul tehnic să pregătească documentaţia necesară.

La punctul 3 aceeaşi chestiune.

 

PUNCTUL 3

Propunere din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR din Camera Deputaţilor şi Senat pentru funcţia de secretar al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

 

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Domnul Verestoy Attila devine secretar în comisia comună, în locul domnului Sebastian Ghiţă.

 

PUNCTUL 4

Desemnarea membrilor în delegaţiile permanente ale Parlamentului României la organizaţii internaţionale, nominalizarea membrilor Comitetului director al GRUI şi stabilirea componenţei nominale a grupurilor parlamentare de prietenie

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Eu v-aş propune să mergem pe următoarea variantă: deschidem discuţiile cu statutul, citim de la pct.4 – delegaţiile permanente ale Parlamentului României la organizaţiile internaţionale, nominalizarea membrilor Comitetului director al GRUI, stabilirea componenţei nominale a grupurilor parlamentare de prietenie şi o anunţăm în plen pe toată, conform negocierii grupurilor politice parlamentare.

Votul pentru statut îl facem la final, facem şi votul pentru buget, continuăm dezbaterea pe buget, închidem dezbaterea pe buget. Mai avem o jumătate de oră maxim. Intrăm pe bugetul asigurărilor sociale, îl discutăm şi pe acesta şi v-aş propune ca voturile să fie finale, pentru că avem şi votul acesta cu buletine, dacă nu mă înşel, pentru Comisia SRI, secretarii generali, nu?

Trebuie să facem buletin de vot pe care îl înscriem pe domnul Grindeanu ca membru şi este supus la vot şi pe domnul Verestoy Attila pentru care scriem în dreptul domniei sale şi funcţia de secretar. Celelalte funcţii sunt alese, colegii au depus jurământul.

La sfârşit, numai domnul Grindeanu, după ce întruneşte numărul de voturi, prin procesul-verbal, va fi rugat să depună jurământul în faţa plenului.

Dacă, domnule Verestoy, am greşit cumva procedura?

Bun.

Domnul deputat Tinel Gheorghe.

 

Domnul Gheorghe Tinel:

Domnule preşedinte, aş fi avut o rugăminte. Pentru grupurile de prietenie să amânăm un pic, pentru că nu am discutat. Am discutat pentru delegaţiile parlamentare permanente.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Le nominalizăm, pentru că s-au împărţit de vicepreşedinte, secretar şi preşedinte cu colegii care au stabilit aseară şi dumneavoastră, săptămâna viitoare, când facem o nouă reuniune comună pentru a mai scăpa din rapoartele pe care le avem, se completează. Dar, aţi văzut că domnul ministru Corlăţean a avut observaţii, care sunt utile sa le integram din perspectiva relaţiilor cu Olanda şi Germania.

 

Domnul Ilie Sârbu:

Dar nu putem să le aprobăm pe cele două astăzi ca să funcţioneze Ministerul de Externe la parametrii maximi şi să stabilim..?

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Da, putem să mergem şi pe varianta aceasta.

 

Domnul Ilie Sârbu:

Şi după aceea, să discutăm restul. Nu am discutat la grup, o să le facem noi aici la Biroul permanent?

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Mergem atunci pe Olanda şi Germania care sunt importante în acest moment şi avem recomandarea din partea Ministerului Afacerilor Externe, de fapt dispoziţie avem, nu recomandare.

Trebuie să facem şi grupul cu Ungaria. Nu este gata, am înţeles.

Pe suplimentare: PSD-ul şi-a nominalizat colegii din delegaţiile parlamentare ale Parlamentului României – şi pe acestea trebuie să le supunem astăzi. Toate, toate delegaţiile pentru că tot domnul Corlăţean ne-a scris. Facem nominalizările.

 

Domnul Ilie Sârbu:

Nu le avem toţi astăzi.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Păi, tot domnul Corlăţean ne-a certat că nu am făcut la OSCE şi la APCE.

 

Domnul Ilie Sârbu:

O să-l invit la grupuri şi să explice colegilor cum vrea să facă dânsul.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Nu cred că o să reuşiţi.

 

Domnul Ilie Sârbu:

Le spun colegilor să le nominalizeze pe toate. Atunci, vedem cum vor fi discuţiile.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Bun. Deci, atunci nu facem nici delegaţiile permanente? Lăsăm pe săptămâna viitoare?  Eu mă supun Ministerului Afacerilor Externe, să nu spună că Parlamentul este o frână în eliminarea mecanismului de cooperare şi verificare. Eu şi cu domnul Antonescu ne supunem deciziei dumneavoastră, liderii grupurilor parlamentare.

 

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule preşedinte, ieri s-au întâlnit liderii grupurilor şi au discutat grupurile de prietenie, sunt câteva sute de nominalizări. Numai noi, la PNL, avem vreo 343 de nominalizări. Nu avem când să le facem.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

GRUI-ul putem să-l facem.

 

Domnul Puiu Haşotti:

Ce anume?

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Grupul Român al Uniunii Interparlamentare putem să-l facem.

 

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule preşedinte, pentru adunările parlamentare, asta se poate rezolva în jumătate de oră. Eu le-am făcut. PNL-ul le-a făcut.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Deci, am înţeles, aţi făcut o treabă pe jumătate, liderii grupurilor parlamentare.

 

Domnul Puiu Haşotti:

Grupurile de prietenie sunt altceva. Nu poţi să nominalizezi tu.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:  

Da, dar aţi văzut mecanismul, este mecanism. Noi, la Cameră, vorba domnului Mitrea, fiind mai mici şi mai restrânşi, am reuşit.

Da, vă rog, domnule lider.

 

Domnul Marian Neacşu:

Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte.

Eu am avut o discuţie cu liderii grupurilor parlamentare şi am convenit ca cel puţin componenţa delegaţiilor componente să o prezentăm în dimineaţa aceasta şi să o avem pe ordinea de zi.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Asta v-aş ruga şi eu, măcar componenţa delegaţiilor permanente. Acolo, ştiţi foarte bine, o parte dintre colegi au rămas.

 

Domnul Marian Neacşu:

Mai mult decât atât, aşa cum aţi spus, v-aş propune să stabilim şi componenţa GRUI-ului, pentru că el oricum trebuie să ia act şi de propunerile pentru grupurile de prietenie.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Supun votului cele două propuneri, care mie mi se par corecte: Grupul Român al Uniunii Interparlamentare, grupurile de prietenie cu Olanda şi Germania şi delegaţiiile la Adunările Parlamentare Internaţionale şi Europene la care România este parte.

Sunteţi de acord? Da. Doar acestea se introduc.

Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Deci, intrăm cu statutul, delegaţiile, mergem mai departe cu bugetul, închidem bugetul de stat, intrăm pe bugetul asigurărilor sociale şi, după aceea, într-o consultare cu liderii stabilim ora de vot final, ca să putem să anunţăm şi Guvernul să fie prezent.

Domnilor, ne vedem peste 40 de minute, la ora 10:00, aşa cum am stabilit. Până atunci facem şi delegaţiile.

 

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 0925.