Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
anisoara.radu@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Anișoara Radu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Anișoara Radu (Grupul parlamentar al PSD)
Moțiunea de cenzură – un instrument folosit în mod populist și ipocrit de Opoziție

Marți, 18 iunie a.c., a fost votată moțiunea de cenzură depusă de PNL, USR, PMP și UDMR și care a fost susținută inclusiv de Pro România și de o parte a reprezentanților Grupului minorităților naționale.

Testul majorității în Parlament a fost trecut, încă o dată, de guvernul PSD-ALDE, care are legitimitatea conferită de alegerile parlamentare din decembrie 2016.
Vreau să subliniez încă de la început că am perceput mesajul transmis de românii care au ieșit la vot în data de 26 mai. Am înțeles că este necesar ca PSD să renunțe la anumite teme, care au divizat cetățenii.
Este evident că pe 26 mai alegătorii au sancționat PSD pentru faptul că măsurile bune adoptate de Guvern au fost umbrite de anumite teme care care nu au rezonat cu electoratul nostru.
Acest test, trecut cu bine, ne-a trasat schimbarea viziunii și restabilirea priorităților în vederea atingerii obiectivelor importante din Programul de guvernare.
Revenind, însă, la moțiunea de cenzură nu pot să nu remarc modul populist în care a fost folosit cel mai important instrument aflat la dispoziția Opoziției. Am citit cu mare atenție textul moțiunii și am constatat că nu există nicio cifră care să fundamenteze afirmațiile. Practic, moțiunea de cenzură a fost folosită drept instrument de propagandă, doar pentru ca Opoziția să-și facă puțină publicitate gratuită.
Mai mult, partidele din Opoziție au dat și dovadă de ipocrizie, deoarece au demonstrat clar că nici măcar nu-și doreau ca moțiunea să treacă. Nu putem citi altfel faptul că un deputat din Opoziție și-a dat demisia din Parlament chiar în ziua votării moțiunii.
De asemenea, nu pot să nu remarc faptul că moțiunea a strâns doar 200 de voturi, mai puține decât numărul parlamentarilor care au declarat că susțin moțiunea. Asta în condițiile în care au existat câteva voturi pentru moțiune și din partea deputaților din grupul minorităților naționale.
Nu în ultimul rând, liderii celui de-al doilea grup politic ca mărime din Opoziție, respectiv liderii USR, au declarat răspicat că ei nu doresc să intre la guvernare. Plecând de la ideea “nu poți greși dacă nu muncești” sau, în acest caz, dacă nu guvernezi.
Sigur, pentru România este bine că nu a trecut moțiunea de cenzură, deoarece am fi avut o situație extrem de dificilă. Un guvern format sau susținut din Parlament, în cazul USR, de nu mai puțin de 6 grupuri politice. Un astfel de guvern nu poate fi funcțional, mai ales că nu există o ideologie comună a acestor grupări politice.
Votul de marți a mai demonstrat un lucru, faptul că PSD a rămas unit într-o perioadă grea pentru partid.
Atâta vreme cât va exista o majoritate legitimă în Parlament, PSD va implementa, în continuare, măsurile necesare pentru creșterea nivelului de trai al românilor.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 5 aprilie 2020, 16:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro