Plen
Ședința Camerei Deputaților din 13 mai 1996
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1996 > 13-05-1996 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 mai 1996

18. Dezbateri asupra moțiunii semnate de 52 de deputați.  

- După pauză -

Domnul Adrian Năstase:

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

În legătură cu procedura de dezbatere a moțiunii, doresc să vă informez că astăzi a avut loc ședința Biroului permanent la care au participat și liderii grupurilor parlamentare.

În urma discuțiilor pe care le-am avut, s-a convenit ca să se propună plenului Camerei următoarele:

- prezentarea Moțiunii de către unul dintre semnatarii acesteia;

- după prezentarea Moțiunii să se dea cuvântul primului-ministru, care va avea la dispoziție 60 de minute, pe care le va gestiona atât pentru prezentarea de la început a poziției Guvernului, cât și în final pentru eventuale răspunsuri. Deci, aceste 60 de minute cuprind atât partea introductivă, cât și partea de răspunsuri;

- grupurilor parlamentare li se vor afecta câte 20 de secunde pentru fiecare deputat din componența grupului, fără însă ca timpul determinat pentru fiecare grup parlamentar să fie mai mic de 6 minute;

- deputaților fără apartenență la un grup parlamentar li se acordă tot 20 de secunde, urmând să decidă împreună asupra modului de participare la dezbaterea moțiunii, eventual folosind acest timp împreună, dar pe baza unei semnături care să ateste această alocare de timpi;

- în finalul dezbaterilor vor lua cuvântul reprezentanții Guvernului, primul-ministru, dacă va dori, sau ministrul de finanțe, sau, așa cum am convenit, guvernatorul Băncii Naționale.

După aprobarea procedurii de dezbatere a moțiunii se va prezenta și repartizarea timpilor afectați fiecărui grup parlamentar.

Vă consult dacă sunteți de acord cu această procedură.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Cu un vot împotrivă și o abținere, procedura a fost acceptată.

Conform prevederilor Regulamentului, întreb dacă există cineva dintre semnatari care-și retrage semnătura de pe moțiune.

Da. Vă rog. Domnul deputat Constantinescu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Toader Constantinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Prin declarația scurtă pe care o voi face, se va interpreta, poate, că nu respect această instituție primordială a țării, că nu vă respect pe dumneavoastră, sau nu mă respect pe mine.

Demersul meu este de a-mi retrage semnătura de pe moțiunea înaintată Camerei Deputaților, pentru următorul motiv. Înainte de a explica, îi cer scuze domnului deputat Ion Rațiu, pentru faptul că a făcut efortul să umble să culeagă semnăturile. Dar, domnia sa nu ne-a respectat pe noi când a prezentat un sfert de coală cu text scris și apoi semnăturile, iar acum apare înaintată nouă o pagină întreagă cu text. Or, acest lucru consider eu că nu este normal și, din din acest motiv, îmi retrag semnătura de pe moțiune. Și, în continuare, dacă va fi cazul să semnez vreun document, care apare ulterior cu modificare de text, care nu este conformă cu cele semnate anterior, la fel voi face, îmi voi retrage semnătura.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

Vă rog. Domnul deputat Hortopan. (Rumoare;clopoțel)

Domnul Ion Hortopan:

Domnule președinte,

Stimați colegi și invitați,

Domnule prim-ministru,

Recepționând eronat mesajul acestei moțiuni simple, dar în același timp fiind întru totul de acord ca actualul Guvern, sau indiferent care ar fi el și ce orientare politică ar avea, să fie chemat anual sau ori de câte ori este nevoie, să dea socoteală în fața Parlamentului și a țării, în mod punctual, de greșelile grave privind administrarea și gestionarea avuției naționale, și în special a creditelor și împrumuturilor acordate de F.M.I. sau alte bănci internaționale, cu influență directă asupra dezvoltării economico-sociale și implicit asupra nivelului de trai care, acum, trebuie să recunoaștem că este sub limita decenței minime la majoritatea covârșitoare a populației acestei țări.

Dar, ca să venim acum și să acuzăm actualul Executiv, care a avut totuși curajul de a nu respecta în totalitate una din măsurile distructive impuse țării noastre prin Memorandumul încheiat cu F.M.I., cu privire la faptul ca Guvernul să nu întreprindă nici o acțiune în vederea deblocării financiare a economiei românești, blocaj care la ora actuală se ridică la fabuloasa sumă de 20 de mii miliarde lei .....

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, dumneavoastră vreți să semnați o moțiune de cenzură, am impresia....

Domnul Ion Hortopan:

Două secunde, domnule președinte.

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog.

Domnul Ion Hortopan:

... urmărindu-se în totalitate sau în parte distrugerea economiei naționale.

Acest lucru, mie și partidului pe care-l reprezint, mi se pare un amestec grosolan și de nepermis în treburile noastre interne, cu efecte dezastruoase asupra întregii vieți economico-sociale a României, având de suferit în primul rând tot cei mulți și nevoiași.

În consecință, având în vedere cele spuse mai sus, dar și datorită unei mai bune și realiste aprofundări a sensului și substratului acestei moțiuni, vă rog să-mi permiteți, domnule președinte, să-mi retrag semnătura dată. (Rumoare; vociferări)

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

Da. Vă rog. Domnul deputat Iamandi, pentru o chestiune de procedură.

Domnul Ioan-Cătălin Iamandi:

Doamnelor și domnilor,

Înainte de a putea discuta moțiunea pe fond, este necesar să lămurim unele aspecte procedurale, fără de care, indiferent de soluția ce o vom adopta, activitatea noastră în această seară va fi zadarnică.

Considerăm că nu au fost respectate prevederile Regulamentului Camerei Deputaților cu prilejul depunerii moțiunii respective, prevederi fără respectarea cărora hotărârea noastră va fi lovită de nulitate.

În art.142-147 din Regulamentul Camerei Deputaților, este reglementată procedura depunerii și discutării moțiunilor, dispoziții care, fiind de natură procedurală, sunt de strictă interpretare, adică nu permit un alt sens, care nu rezultă, evident, din ele. A fost necesară această precizare, deoarece considerăm că s-a dat o interpretare greșită reglementărilor menționate cu prilejul depunerii moțiunii ce se discută astăzi.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.143 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaților, moțiunile se depun la președintele Camerei, în cursul ședințelor publice.

Este de netăgăduit că moțiunea de față a fost depusă în ședință publică, numai că aceasta nu a fost depusă la președintele Camerei, ci la președintele de ședință. (Râsete)

Este, de asemenea, adevărat că vicepreședintele Camerei care prezidează ședința îndeplinește, în general, atribuțiile președintelui Camerei, dar nu întotdeauna, și nici în totalitate. Or, dispozițiile menționate prevăd atribuții exclusive ale președintelui Camerei, și nu ale înlocuitorului său. Dacă s-ar fi dorit ca aceste atribuții să nu aparțină în exclusivitate președintelui Camerei, s-ar fi arătat că moțiunea se poate depune și la oricare președinte de ședință, indiferent de faptul că acesta nu este în același timp și președintele Camerei. Aceasta nu este o simplă afirmație, ci se întemeiază pe dispozițiile Regulamentului.

Astfel, când s-a avut în vedere ca atribuțiile președintelui Camerei să poată fi exercitate și de vicepreședintele care prezidează o ședință a Camerei, Regulamentul a prevăzut în mod expres acest lucru. Exemplific aceasta cu dispozițiile art.129 care prevăd ca președintele Camerei, sau vicepreședintele care-l înlocuiește conduce dezbaterile, sau cu dispozițiile art.127 care arată că ședința Camerei Deputaților este deschisă de președinte, sau de vicepreședintele care-l înlocuiește.

Apare ca fiind evident că, dacă nu s-ar fi dorit ca atribuțiile referitoare la moțiuni să aparțină în exclusivitate președintelui, s-ar fi prevăzut în Regulament că ele pot fi exercitate de vicepreședintele care-l înlocuiește.

Față de cele de mai sus, rog să se constate că moțiunea de față nu a fost depusă în conformitate cu art.143, alin.2, din Regulamentul Camerei, astfel că ea este lovită de nulitate.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Adrian Năstase:

Mulțumesc foarte mult pentru încrederea pe care o acordă domnul deputat Iamandi președintelui Camerei.

Art.33 din Regulament arată însă că vicepreședinții îndeplinesc, prin rotație, atribuțiile președintelui, la cererea sa sau în caz de indisponibilitate a acestuia, precum și alte sarcini încredințate de Biroul permanent.

Consider că, în acest caz, vicepreședintele care conduce ședința capătă și dreptul și responsabilitatea înaltă de a primi o hârtie care este depusă la tribună.

Deci, eu cred că trebuie în continuare să acceptăm faptul că, din acest punct de vedere, președintele de ședință poate să exercite această importantă prerogativă.

De aceea, mulțumesc încă o dată pentru încredere domnului deputat Iamandi, dar îl încredințez că am examinat aceste aspecte și am ajuns la concluzia, așa cum alteori am ajuns la alte concluzii, că, în acest caz, prevederile Regulamentului sunt îndeplinite.

Domnul deputat Țurlea.

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Doamnelor și domnilor invitați,

Îmi permit, cu tot respectul cuvenit acestui Parlament, să vă atrag atenția asupra faptului că această moțiune încalcă prevederile constituționale și, ca urmare, nici nu mai trebuie supusă discuției de fond.

Cu tot acest caracter neconstituțional, am observat cu surprindere că printre semnatari este și un foarte distins coleg jurist, domnul Gavril Dejeu.

Iată motivele pentru care o apreciez ca fiind neconstituțională.

Moțiunea simplă este reglementată de Constituție prin art.111 alin.2, care prevede expres că oricare din Camerele Parlamentului poate adopta o moțiune prin care să-și exprime poziția cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelării. Rezultă de aici că introducerea unei moțiuni presupune parcurgerea obligatorie a unei proceduri prealabile. Adică: unu - este necesară mai întâi o interpelare adresată fie Guvernului, fie unuia dintre membrii săi; doi: este necesar un răspuns al celui interpelat; trei: în funcție de răspuns, Camera Deputaților, ori Senatul, își poate exprima poziția față de problema ce a făcut obiectul interpelării.

Această interpretare este impusă chiar de succesiunea logică a textelor constituționale. Și vă rog să luați Constituția s-o vedeți la pagina 55.

Astfel, în alin.1 al art.111 se instituie obligația Guvernului de a răspunde întrebărilor și interpelărilor formulate de deputați ori senatori, pentru ca în alineatul următor să se arate posibilitatea Camerei Deputaților sau Senatului de a adopta o moțiune, reflectând poziția sa referitoare la problema ce a constituit obiectul interpelării. Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art.111 din Constituție, nu poate exista o moțiune decât consecutivă unei interpelări.

Precizez că mă refer doar la moțiunea simplă, și nu la moțiunea de cenzură, care are cu totul alt regim.

Aceasta fiind procedura prescrisă de Constituție, Camera Deputaților nu poate adopta, în lipsa unei interpelări premergătoare, o moțiune.

De altfel, sunt convins că, dacă s-ar finaliza această interpelare, atât domnul prim-ministru, cât și domnul ministru de finanțe, ar fi putut să răspundă foarte ușor.

Față de cele de mai sus, consider că moțiunea nu poate fi supusă discuției, dar, pentru a fi, evident, constructivi, tot ne-am strâns atât de mulți în această seară și pentru a profita de prezența domnului prim-ministru în mijlocul nostru, așa-zisa moțiune vă propun să fie convertită într-o interpelare la care să răspundă domnia sa.

Va invit, doamnelor și domnilor colegi, să respectăm în primul rând Constituția. Suntem obligați să respectăm Constituția.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Adrian Năstase:

Stimați colegi,

E o chestiune de procedură, dați-mi voie să răspund și după aceea să ținem seama de faptul că este ora 7 fără 20 și să mergem mai departe.

Eu vă rog să observați, fără să mai intrăm în foarte multe elemente pe care să le discutăm acum, în ceea ce privește Parlamentul, sigur că sunt aspecte care sunt importante și care fac obiectul art.111. Aș vrea însă să vă arăt un aspect care este de asemenea important și pe care domnul deputat Țurlea nu l-a luat în considerare. Este vorba de art.64 din Constituție, în care se arată: "Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezența majorității membrilor".

Art.111 vizează o situație specială în cazul în care pot să apară moțiuni speciale în urma întrebărilor și interpelărilor, art.111, de altfel, ocupându-se de problema întrebărilor și interpelărilor.

Un al doilea argument este legat de faptul că Regulamentul nostru a fost trimis pentru un examen de constituționalitate la Curtea Constituțională și Capit.III referitor la moțiuni, întrebări, interpelări, informarea deputaților și așa mai departe nu a fost considerat a nu fi în concordanță cu textele constituționale.

Ca atare, consider că observația pe care a făcut-o domnul deputat Țurlea nu este întemeiată.

Trecem la desfășurarea procedurii.

Doresc să vă reamintesc, în primul rând, că nu pot fi propuse amendamente la moțiune și dau cuvântul unui reprezentant al semnatarilor, domnul deputat Munteanu, pentru a ne prezenta moțiunea.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnule guvernator al Băncii Naționale,

Doamnelor și domnilor deputați, dau citire textului moțiunii:

"La începutul anului 1994, Parlamentul României a dezbătut, la cererea insistentă a Guvernului, Memorandumul privind politica economică a Guvernului României pentru anii 1994-1995 convenit cu Fondul Monetar Internațional.

Prin acest memorandum, Guvernul și-a asumat, în cadrul a 66 de puncte și 12 anexe, o serie de angajamente față de Fondul Monetar Internațional, de a căror îndeplinire la termenele convenite depindea acordarea de către FMI a tranșelor de împrumut necesare pentru sprijinirea economiei naționale și pentru restructurarea ei.

Valoarea estimată a împrumuturilor în cadrul aranjamentului stand by se ridica la circa 508,95 milioane, așa cum rezultă din scrisoarea de intenție însoțind memorandumul, semnată de ministrul finanțelor, Florin Georgescu, și de Guvernatorul Bancii Naționale, Mugur Isărescu.

Pe tot parcursul celor 2 ani, Guvernul a dat dovadă de lipsă de transparență privind modul în care și-a îndeplinit angajamentele asumate față de Fondul Monetar Internațional.

Deși în mod permanent a prezentat opiniei publice o situație optimistă privind relațiile cu FMI întârzierea primirii unor tranșe de împrumut în prima perioadă a aplicării prevederilor memorandumului, culminând apoi cu sistarea împrumuturilor, denotă evident nerespectarea serioasă a angajamentelor asumate.

Pe fundalul înghețării relațiilor dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional, prestația Guvernului în promovarea politicii sale interne și externe a dus la apariția în anii 1995 și 1996 a unor efecte negative și anume:

1. Căderea cursului de schimb leu/dolar american de la 782,3 lei pentru un dolar american la 1 ianuarie 1994 la 2731,9 lei pentru un dolar american la 31.12.1995, o devalorizare de 3, 49 ori în doi ani.

În acest timp, Guvernul a declarat o rată inflației, pentru sfârșitul anului 1995, de numai 2,14 ori mai mare decât la sfârșitul anului 1993, ceea ce nu poate corespunde realității.

Ascunderea adevăratului nivel al inflației este premeditată pentru a nu acorda, prin indexările corespunzătoare, salariaților din sistemul bugetar, regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, majorările salariale cuvenite, precum și majorările corespunzătoare ale tuturor categoriilor de pensii, ajutorului de șomaj, alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocațiilor pentru copii, pentru handicapați, a tuturor categoriilor de burse etc.

Culmea dezinformării a reprezentat-o declararea pentru anul 1995 a unei creșteri a salariului real mai mare decât creșterea prețurilor. Ascunderea nivelului real al inflației permite Guvernului declararea și a unei false revigorări a economiei, prin interpretarea deformată a creșterii produsului intern brut.

2. Recrudescența procesului de creștere a dobânzilor bancare, mult mai mari decât s-ar justifica prin politica dobânzilor real pozitive, raportate la rata oficial declarată a inflației.

3. Creșterea deficitului bugetar programat pentru anul 1996, în condițiile unui buget de stat cu un grad majorat de austeritate, față de anul 1995 - 3,54 la sută, față de 3,09 la sută din produsul intern brut.

4. Înăsprirea măsurilor restrictive și preferențiale din comerțul exterior pe linia interzicerii sau a contingentării la export, precum și a practicării unor taxe vamale la import mult superioare celor practicate în momentul înaintării către FMI a memorandumului.

5. Deteriorarea politicii de protecție și asistență socială a Guvernului, atât prin neasigurarea fondurilor necesare pentru ajutoarele sociale, cât și prin blocarea prin Legea bugetului de stat angajărilor a 50 la sută din posturile vacante din instituțiile bugetare etc.

Având în vedere situația creată și consecințele negative ale politicii Guvernului prin nerespectarea angajamentelor asumate în memorandumul înaintat Fondului Monetar Internațional, noi, parlamentarii semnatari, solicităm Camerei Deputaților să adopte prezenta moțiune.

Camera Deputaților își exprimă nemulțumirea față de modul în care Guvernul și-a îndeplinit angajamentele rezultând din memorandumul privind politica economică a Guvernului pe anii 1994-1995, convenit cu FMI, prezentat Parlamentului României în februarie 1994, ca și pentru lipsa de transparență manifestată în acest domeniu și cere Guvernului să înainteze un raport în care să prezinte detaliat pentru fiecare punct și anexă din memorandum acțiunile și măsurile întreprinse pentru îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor asumate, precum și rezultatele obținute prin aceste măsuri".

Considerați, domnule președinte, necesar să citesc și lista susținătorilor moțiunii?

Domnul Adrian Năstase:

Nu, nu este necesar. Eu a trebuit să întreb la început cine își menține semnătura, dar, în rest, sigur lista este deja cunoscută.

Domnul Mircea Mihai Munteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

În continuare dau cuvântul domnului prim-ministru Nicolae Văcăroiu, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului, în legătură cu această moțiune.

Aveți cuvântul, domnule prim-ministru.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Intrată deja în practica exercițiului democratic parlamentar, punerea în discuție a unor moțiuni la adresa Guvernului este de natură să ne permită aducerea în fața dumneavoastră a unor informații concrete, cuprinzătoare, referitoare la procese cu larg impact economic și social pentru țară.

Dorim să menționăm încă de la început că executivul a manifestat preocupări constante pentru prezentarea deplin transparentă, cu diferite ocazii, a evoluțiilor din economie, a modului cum se desfășoară realizarea programelor economce convenite cu organismele financiare internaționale, care asigură un util sprijin financiar, extern, pentru realizarea reformei și menținerea la un nivel suportabil a costurilor sociale ale acestuia.

Discuțiile cu prilejul aprobării legilor anuale ale bugetului de stat, prezentarea și susținerea în Parlament a diferitelor proiecte de legi ale reformei, vizând ajustarea sistemului economic în vederea extinderii funcționării mecanismelor economiei de piață, raportările periodice privind diferitele procese din economie, precum și răspunsurile la interpelările adresate Guvernului, au constituit tot atâtea ocazii de a informa forul legislativ asupra modului de aplicare a măsurilor de reformă prevăzute în acordurile de finanțare internaționale aflate în concordanță cu programul nostru de guvernare.

Subliniem încă de la început utilitatea și rolul important pe care îl au acordurile cu organismele financiare internaționale în general, cu Fondul Monetar Internațional în special, atât din punct de vedere al asistenței tehnice furnizate și sporului de credibilitate conferit programului de reformă față de comunitatea internațională, cât și prin prisma suportului financiar de care se beneficiază pentru compensarea unor componente ale costului reformei.

Evaluând corect situația economico-socială a țării în momentul preluării guvernării, care prezenta multiple dezechilibre macroeconomice, distorsiuni în funcționarea mecanismelor din economie, precum și impactul inevitabil al unor costuri sociale ridicate, ca urmare a amânării de către guvernele anterioare a unor măsuri de reformă prevăzute în acordurile internaționale deja angajate la acea dată, actualul guvern a optat pentru un program coerent susținut și prin acorduri, negociat cu Fondul Monetar Internațional și finalizat în primăvara anului 1994.

Dat fiind complexitatea și importanța deciziei politice privind memorandumul, Guvernul și Banca Națională a României au prezentat Parlamentului în februarie 1994, în prealabil confirmării acordului de către conducerea FMI, conținutul politicii economice cuprinse în proiectul de memorandum, care viza, în principal, următoarele:

- măsuri legislative concretizate într-un pachet de legi cu caracter fiscal și de ajustare structurală, ce urmau a fi aprobate de Parlament, unele înainte de intrarea în vigoare a acordului, altele pe parcursul derulării acestuia;

- înfăptuirea unui set de politici de prețuri monetare, valutare, privind reforma întreprinderilor prin privatizare, restructurare și întărirea disciplinei financiare, dublate de măsuri de protecție socială.

Obiectivele esențiale ale memorandumului au vizat reducerea substanțială a inflației, reluarea unei creșteri economice sănătoase, orientarea spre export și refacerea rezervelor valutare ale statului.

Datorită complexității dimensiunilor și efectelor economico-sociale ale acțiunilor prevăzute în memorandum rezultă cu pregnanță că aplicarea acestuia reprezenta un act decisiv de voință politică, vizând măsuri conjugate, ferme, nu numai din partea Guvernului, dar și a Parlamentului, precum și a altor instituții ale statului, cum sunt: Banca Națională a României, Fondul Proprietății de Stat, împreună cu partenerii de dialog social.

Față de acest efort omogen pe care îl impunea amploarea programului respectiv și care presupunea totodată o largă adeziune din partea forțelor politice pentru sprijinirea memorandumului ca act menit să susțină interesul național în condițiile consolidării democrației și economiei de piață, dorim să readucem în memoria dumneavoastră faptul că atât cu ocazia dezbaterii prealabile a memorandumului în ambele Camere, cât și cu prilejul supunerii spre aprobare Parlamentului a setului de legi vizând măsurile de reformă în mod constant, forțele politice din opoziție, inclusiv distinșii deputați semnatari ai moțiunii aflată astăzi în dezbatere, și-au manifestat dezacordul față de conținutul Acordului tand by cu FMI și au obstrucționat aprobarea acestuia și a legilor care îl condiționau.

Desigur, apreciem preocuparea domnilor parlamentari autori ai moțiunii pentru derularea acordului cu FMI, dar nu putem face abstracție de atitudinea neconstructivă a unora dintre dânșii față de adoptarea unor legi care condiționau însăși demararea acestui proces. Să amintim doar reacția negativă a parlamentarilor din opoziție în perioada februarie-mai 1994, când s-a dezbătut pachetul de legi fiscale ce condiționa intrarea în vigoare a memorandumului, respectiv față de măsurile de introducere a accizelor la unele bunuri de consum sau față de aplicarea impozitului pe veniturile agricole și a impozitelor și a taxelor locale, precum și cu ocazia discutării bugetului de austeritate pe anul 1994.

De aceea, suntem profund surprinși de faptul că tocmai cei care nu au votat memorandumul și nici măsurile cuprinse în acesta se arată îngrijorați de soarta reformei și interpelează printr-o moțiune Guvernul care acționa constant pentru conceperea și aplicarea programului susținut la vremea respectivă de o majoritate parlamentară din care n-au făcut parte niciodată semnatarii moțiunii.

Să punem însă acest lucru pe seama atmosferei fierbinți a campaniei electorale și a paradoxurilor politicii, care permit ca deseori să semnalizez hotărât dreapta și să virez cu seninătate spre sloganuri populiste, nesusținute de realitate.

Cu toate acestea, deschis oricărei formule democratice privind confruntările de idei, Guvernul a analizat cu atenție conținutul moțiunii, constatând încă din expunerea de motive caracterul nefondat al acuzațiilor, contradicțiile și concluziile false care caracterizează afirmațiile semnatarilor acesteia.

Răspunsurile executivului la problemele enunțate vor fi prezentate în mod succint și cu referire concretă la evoluțiile reale din economie, pentru a oferi Camerei Deputaților și opiniei publice o imagine corectă asupra realității la zi a derulării memorandumului cu FMI pe perioada 1994-1995.

Examinând în sinteză realizarea de ansamblu a programului economic cuprins în acord, pe baza informațiilor publicate de instituțiile de specialitate românești și recunoscute de organismele financiare internaționale, putem afirma că obiectivele esențiale ale memorandumului au fost îndeplinite, fapt concretizat în următoarele:

1. Scăderea spectaculoasă a inflației, de la circa 200% în 1992 și circa 300% în 1993, la 61,7% în anul 1994 și 27,8% în anul 1995.

2. Înregistrarea de creșteri economice constante, dublate de majorarea sensibilă a exporturilor, astfel, după o perioadă de 3 ani consecutivi - 1990-1992 - când produsul intern brut a scăzut dramatic, ajungând la finele anului 1992 să reprezinte 75% din nivelul atins la sfârșitul anului 1989, în anul 1993, deși pe fondul lipsei de finanțare externă, s-a reușit stoparea declinului și o ușoară creștere de 1,5% pentru ca apoi, din anul următor, creșterile să fie mai substanțiale, respectiv de 3,9% în 1994 și 6,9% în 1995.

Concomitent, exporturile au înregistrat sporuri constante începând cu 1993, mai accentuate în perioada de aplicare a memorandumului, 1994-1995, când volumele exporturilor au fost cu 25,7% și respectiv 22,3% mai mari față de anul precedent, astfel că, în anul 1995 exporturile au fost cu 72% mai mari, comparativ cu anul 1992.

3. Rezervele valutare din sistemul bancar, puternic diminuate până în 1993, s-au majorat treptat de la 996 milioane dolari, la 31 decembrie 1993, la 1705 milioane dolari la 31 decembrie 1995. în condițiile în care plățile în contul datoriei externe au cumulat în anii 1993-1995 suma de peste 1,8 miliarde dolari.

Rezerva valutară la Banca Națională a României, care la 1 ianuarie 1994 era de 42,3 milioane de dolari, s-a consolidat substanțial, ajungând la 31 decembrie 1995 la 334,1 milioane de dolari, respectiv o creștere de circa 8 ori.

În condițiile acestor evoluții favorabile din economie și pe baza îndeplinirii criteriilor de performanță ale memorandumului, România a beneficiat de împrumuturi de la FMI, în sumă de 350 milioane de dolari, și de credite de la Banca Mondială și Eximbanc - Japonia în valoare de 200 milioane de dolari.

Nu dorim să negăm că pe parcursul aplicării memorandumului, ca efect al unor abateri ale indicatorilor balanței comerciale, comparativ cu nivelele proiectate, s-au înregistrat unele disfuncții pe piața valutară și asupra contului curent al balanței de plăți, care în lipsa unei finanțări externe alternative au impus o depreciere mai accentuată a cursului valutar în ultimele 2 luni ale anului 1995.

La dezechilibrul mai mare decât cel anticipat al balanței comerciale au contribuit însă atât factori obiectivi, cum a fost iarna timpurie prelungită și cu temperaturi medii mai scăzute decât cele uzuale, cât și factori comportamentali pozitivi din partea agenților economici, care pe fondul macrostabilizării au fost stimulați să întreprindă măsuri de modernizare tehnologică, care au generat importuri substanțiale de echipamente și alte bunuri de investiții.

Față de aceste realități, în nici un caz nu se justifică acuzația semnatarilor moțiunii, potrivit căreia relațiile cu FMI au fost înghețate în anii 1994-1995. Pozția noastră este confirmată și de aprobarea FMI-ului, pentru extinderea memorandumului aflat în discuție, cu încă 18 luni, începând cu decembrie 1995, în fond, pe baza aceluiași pachet de politici economice și obiective de reformă, cu adaptarea corespunzătoare a criteriilor de performanță pentru perioada decembrie 1995 - februarie 1997.

Doamnelor și domnilor deputați,

La punctul 1 din moțiune se fac afirmații tendențioase, acuzând Guvernul de folosirea unor date nereale cu privire la evoluțiile indicatorilor macroeconomici ai puterii de cumpărare și ai protecției sociale. Pentru a-și susține aprecierile, însă, autorii moțiunii vehiculează cifre eronate privind evoluția cursului valutar și a ratei inflației.

Astfel, în moțiune se afirmă că între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1995 a avut loc o depreciere a monedei naționale de 3,49 ori, respectiv de la 782,3 pe dolar la 2731,9 lei pe dolar.

În realitate, cursul oficial la 1 ianuarie 1994 a fost 1276 lei pe dolar și nu 782,3 pe dolar.

Cât privește nivelul cursului valutar la 31 decembrie 1995 acesta a fost de 2578 lei pe dolar și nicidecum 2731,9 lei pe dolar, cum se invocă în moțiune, credibilitatea calculelor propuse de autorii moțiunii fiind pusă sub semnul întrebării.

Date fiind discrepanțele dintre realități și datele invocate, ne întrebăm dacă acestea se datorează unor inabilități de informare sau intenției vădite de formulare cu orice preț a unor critici la adresa Guvernului în scopuri populiste, demagogice, pur electorale.

În realitate, cursul pe perioada 1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1995 a înregistrat o depreciere de 2,02 ori, nivel care se corelează cu creșterea prețurilor de consum al populației, care a fost de 2,07 ori, calculat pe perioada decembrie 1995 - decembrie 1994, comunicat de Comisia Națională de Statistică.

Așadar, afirmația gravă a autorilor moțiunii, potrivit căreia ar fi fost ascuns cu premeditare adevăratul nivel al inflației, în scopul neacordării unor drepturi salariale și sociale, se dovedește a fi fals.

În aceste condiții, este de prisos să mai argumentăm că și cealaltă acuză, privind supraestimarea creșterii economice din perioada analizată, este la fel de nefondată și tendențioasă ca și cele anterioare.

Referitor la afirmația din moțiune potrivit căreia culmea dezinformării a reprezentat-o declararea pentru anul 1995 a unei creșteri a salariului real mai mare decât creșterea prețurilor, ținem să precizăm că ne confruntăm cu o regretabilă confuzie și lipsă de cunoaștere a conținutului unor noțiuni economice.

Ținând seama că indicele salariului real se calculează prin raportarea indicelui evoluției salariului nominal la dinamica prețurilor de consum, apare cu totul surprinzător cum se încearcă a se compara salariul real cu rata inflației, deci unul dintre elementele lui. Poate distinșii semnatari ai moțiunii au vrut să se refere la dinamica veniturilor salariale nominale nete, comparativ cu evoluția indicelui prețurilor de consum al populației, ceea ce este cu totul altceva și reprezintă o analiză posibil de realizat.

Referitor la evoluția acestor indicatori, subliniem că în 1995, comparativ cu 1994, potrivit datelor Comisiei Naționale de Statistică, câștigurile salariale medii nominale nete au sporit cu 53,9%, în timp ce prețurile de consum au înregistrat o creștere medie anuală mai redusă, de 32,3 %, medie an la medie an, ceea ce a determinat o sporire a slariului mediu cu 16,3 %.

În legătură cu unele îndoieli exprimate în moț, cu privire la realitatea unor date raportate, dorim să menționăm că în România instituțiile de specialitate utilizează pentru determinarea indicatorilor economici metodologii racordate la standardele internaționale, indicatorii raportați de autoritățile române fiind unanim confirmați și acceptați și de organismele financiare internaționale, ceea ce dovedește încă o dată netemeinicia afirmațiilor din moțiune. Oricum, instituțiile guvernamentale stau la dispoziția semnatarilor moțiunii, pentru furnizarea oricăror informații de natură să elimine unele neclarități referitoare la terminologia economică și conținutul informațiilor statistice.

Referitor la afirmația de la punctul 2 al moțiunii, potrivit căreia recrudescența procesului de creștere al dobânzilor bancare este mult mai mare decât s-ar justifica prin politica dobânzilor real pozitive raportate la rata oficială declarată a inflației, dorim să subliniem că nivelul real pozitiv mai accentuat al dobânzilor bancare reprezintă un instrument al politicii monetare al Băncii Naționale, subordonată, după cum se știe, Parlamentului, având drept scop reducerea deficitului contului curent al balanței de plăți, precum și stimularea procesului de economisire, creșterea încrederii în moneda națională, stabilizarea relativă a cursului valutar și evitarea erodării rezervei valutare a statului.

În intervenția sa, guvernatorul Băncii Naționale credem că va face o, comparativ cu evoluția inflației.

La punctul 3 al moțiunii, semnatarii acesteia ajung, folosind date eronate și necomparabile, la concluzii false, afirmând că deși în condițiile unui buget de stat cu un grad majorat de austeritate în anul 1996 față de 1995, deficitul bugetului de stat s-ar fi majorat în 1996 la 3,54% din produsul intern brut, comparativ cu 3,09% din produsul intern brut în anul 1995.

În primul rând, trebuie făcută precizarea că în materie de politică fiscal-bugetară se operează, referitor la deficitul bugetar, cu două noțiuni. Respectiv deficit al bugetului general consolidat, ca expresie a mobilizării și utilizării resurselor financiare publice la nivelul întregii economii, și deficit al bugetului de stat ca principala componentă a acestuia.

În acest context și vizavi de acuzațiile fondate de moțiune, dorim să arătăm cu fermitate că Guvernul a propus, și Parlamentul a aprobat recent, legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele fondurilor speciale și implicit bugetul general consolidat, toate fiind caracterizate prin austeritate - raportat la nevoile și solicitările instituțiilor publice-, dar aflate în perfectă concordanță cu obiectivul reducerii în continuare a inflației și cu restricția impusă de caracterul limitat al resurselor de finanțare a deficitului bugetar.

Realismul și prudența politicii fiscale a Guvernului, confirmate și prin recenta extindere a Acordului cu FMI, s-au concretizat în supunerea spre aprobare Parlamentului, și votarea de către acesta, a unui deficit al bugetului de stat pe 1996 de 3,4% din produsul intern brut, și nu 3,54, cât se precizează în moțiune, sensibil mai mic decât cel realizat în 1995, care a reprezentat 4,1% din produsul intern brut și nu 3,09% cum se menționează în moțiune.

Aceeași tendință de reducere a cheltuielilor guvernamentale se manifestă și pe ansamblul bugetului general consolidat, al cărui deficit pe 1996 este de 2,2% din produsul intern brut, comparativ cu 2,6% realizat în 1995.

Deosebit de aceste evoluții cantitative favorabile, în consens cu obiectivele Memorandumului de politică economică încheiat cu FMI, dorim să subliniem că bugetul de stat pe anul 1996, ca și cele anterioare, dealtfel, conțin mutații calitative importante. Ele se concretizează în reducerea, în continuare a subvențiilor, în termeni reali, pentru industria extractivă, stimularea prin mecanisme transparente, specifice economiei de piață, a producătorilor agricoli și ai exportului și susținerea unei parți din costul restructurării unor agenți economici cu capital majoritar de stat, în completarea efortului propriu al acestora, precum și alocații sporite, în termeni reali, pentru cheltuielile de capital.

În același timp, s-au prevăzut fondurile necesare funcționării normale a sectoarelor finanțate de la buget, concomitent cu alocarea unor sume majorate pentru protecția socială a populației.

Cu privire la pct. 4 al moțiunii, prin care se afirmă că "... s-au înăsprit măsurile restrictive și prudențiale din comerțul exterior, prin interzicerea sau contingentarea exporturilor, precum și în practicarea unor taxe vamale de import mult superioare celor existente în momentul înaintării către FMI a Memorandumului, dorim să precizăm că acțiunile în domeniul politicii comerciale s-au circumscris prevederilor Acordului cu Fondul Monetar Internațional și au fost de natură să contribuie la realizarea obiectivelor acestuia. Astfel, pentru încadrarea în criteriul de performanță în ceea ce privește deficitul balanței de plăți și volumul rezervelor valutare în raport cu evoluțiile concrete ale indicatorilor economici, în cursul anilor 1994-1995 s-a impus necesitatea aplicării unor măsuri selective, de politică comercială, orientare spre anumite grupe de mărfuri și servicii, având ca scop protejarea în condiții de competiție a producției interne, descurajarea importurilor de slabă calitate, eliminarea și prevenirea evaziunii fiscale și contrabandei, protejarea unor resurse naturale interne și asigurarea securității alimentației populației.

Sunt acțiuni în concordanță cu Memorandumul, cât și cu acordurile comerciale internaționale, fiind practicate în fapt de către toate statele lumii, ca un atribut al suveranității lor.

La pct. 5 din moțiune, autorii acestuia reproșează Guvernului deteriorarea politicii de asistență și protecție socială, atât prin neasigurarea fondurilor pentru ajutoarele sociale, cât și prin blocarea, în Legea bugetului de stat pe anul 1996, a angajărilor, aferente a 50% din posturile vacante în instituțiile publice.

Trebuie să menționăm că nu sunt justificate aceste acuze, datorită caracterului nefundamentat și în vădită contradicție cu datele concrete, reale, referitoare la fenomenele invocate.

Astfel, sumele pentru protecție socială, alocate prin bugetul general consolidat pe anul 1996, sunt în creștere față de anul 1995, situându-se la 12,3% din produsul intern brut comparativ cu 12% în 1995, respectiv o creștere de peste 280 miliarde de lei, ceea ce infirmă aprecierea din moțiune privind deteriorarea politicii sociale.

Pentru a ne referi numai la modul de aplicare a Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, subliniem că în 1996 s-au alocat prin bugetul de stat, cu transferuri la bugetele locale, fonduri pentru plata acestor ajutoare, în sumă de 240 miliarde lei, respectiv cu 161 miliarde lei mai mult, față de anul anterior.

Menționăm că aceste alocații au fost suportate cu un efort bugetar suplimentar, în condițiile încetării perceperii taxei de trecere a frontierei, începând cu ianuarie 1995, ca efect al nesusținerii măsurii de continuare a practicării acestei taxe, care nu afecta categorii cu venituri modeste, tocmai de către reprezentanții opoziției, între care și semnatarii moțiunii.

În ceea ce privește prevederea Legii bugetului de stat pe 1996, referitoare la blocarea, începând cu luna mai, a 50% din posturile vacante la această dată în instituțiile bugetare, nu înțelegem rațiunea invocării sale în moțiune, deoarece măsura a fost aprobată de Parlament, odată cu Legea bugetară.

În legătură cu motivația acțiunii, dorim să subliniem faptul că aceasta nu figura în proiectul Legii bugetului de stat pe 1996, depus de Guvern la Parlament, la finele lunii octombrie 1995, dar măsura s-a impus ca una din modalitățile limită de asigurare a fondurilor destinate combaterii efectelor calamităților naturale produse în unele județe în luna decembrie 1995 și ianuarie 1996, care au avut implicații grave asupra a numeroase comunități locale.

Dealtfel, acțiuni privind raționalizarea cheltuielilor administrației publice sunt prevăzute și în Memorandumul încheiat cu FMI, ca o cale de reducere a cheltuielilor de consum în favoarea celor de capital, cu respectarea criteriului de performanță privind deficitul bugetar posibil de finanțat într-o manieră neinflaționistă.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Din răspunsurile succinte, dar considerăm noi, convingătoare, la fiecare din punctele moțiunii, apreciem că s-a desprins cu claritate, faptul că Guvernul a acționat cu consecvență pentru perfectarea, aprobarea de către Parlament și aplicarea prevederilor Memorandumului de politică economică pe anii 1994-1995 încheiat cu FMI. În acest sens, s-au înregistrat rezultate notabile în domeniul macrostabilității economice și progrese sensibile în domeniul reformei sectorului real al economiei.

Nu negăm faptul că au fost și unele dificultăți în aplicarea Memorandumului și mai sunt încă, localizate îndeosebi în amendarea cadrului juridic existent în direcția introducerii unor noi reglementări de natură să întărească funcționarea mecanismelor economiei de piață.

Desigur, Guvernul s-a preocupat să asigure, într-o manieră transparentă, cunoașterea conținutului și prevederilor programului de politică economică și să atragă toate forțele democratice pentru a le pune în aplicare. Au fost însă, anumite proiecte de legi vizând îndeplinirea unor criterii privind amendarea cadrului structural al economiei, care, cu toate eforturile inițiatorului, s-au aprobat după perioade mai lungi de timp, în neconcordanță cu termenele prevăzute în Memorandum, cum ar fi: Legea privind accelerarea privatizării, Legea privind protecția concurenței, Legea falimentului, Legea bursei de valori, iar altele, aferente recentei extinderi a Memorandumului FMI până în februarie 1997, se află încă în analiză parlamentară.

Folosim și acest prilej, pentru a vă adresa rugămintea de a le include ca priorități pe agenda dumneavoastră de lucru, referindu-ne îndeosebi la proiecte de legi privind: privatizarea băncilor, transformarea fondurilor proprietății private în fonduri de investiții, aprobarea Ordonanței nr. 39/1995 privind acordarea unor facilități de plată la vânzarea activelor și acțiunilor societăților comerciale, aprobarea Ordonanței nr. 14/1996, privind Acordul FESAL și a Ordonanței nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiare.

Evoluțiile din economie, pe primele luni din 1996, precum și reacția favorabilă a comunității internaționale față de rezultatele reformei aplicată în România în perioada 1994-1996, ne îndreptățesc să manifestăm un optimism prudent.

În acest sens pledează prelungirea Acordului stand by cu Fondul Monetar Internațional, aprobarea în ianuarie 1996 a Acordului FESAL cu Banca Mondială vizând reforma sectorului financiar și a întreprinderilor din România, obținerea evaluării riscului de țară la un nivel favorabil, similar celor obținute în Polonia și în Ungaria, precum și pătrunderea României pe piețele private de capital, după mai bine de cinci decenii de absență.

O consecință financiară imediată a acestor acorduri și acțiuni a fost materializată atât în disponibilizarea primelor tranșe de împrumuturi de la FMI și Banca Mondială, circa 170 de milioane de dolari, cât și în obținerea recentă, de pe piața privată de capital de noi împrumuturi bancare sindicalizate, însumând 140 de milioane de dolari, precum și în succesul marcant al primului plasament de obligațiuni românești pe piața internațională, respectiv pe piața japoneză, soldat printr-un împrumut finalizat în săptămâna anterioară în valoare de o jumătate de miliard de dolari.

În aceste condiții, lichiditatea valutară a țării s-a îmbunătățit considerabil, iar rezervele actuale ale Băncii Naționale a României se situează la peste 1 miliard de dolari, ceea ce reprezintă o depășire a criteriului specific de performanță convenit cu FMI.

Edificator pentru modul în care este receptată reforma economică în România, sunt afirmațiile prestigioaselor agenții internaționale de evaluare a riscului de țară, respectiv cele americane și europene, care caracterizau la începutul lunii martie 1996 evoluțiile economice din România după cum urmează, citez: "... În 1995, România a încheiat al treilea an de accelerare a creșterii produsului intern brut. Datoria în valută a României este extrem de scăzută, atât în termeni absoluți, cât și relativi. Reforma fiscală și a sistemului protecției sociale s-au făcut în condițiile în care deficitele bugetare au rămas la un nivel rezonabil". Sau: "... Cu o creștere economică de 6,9% în 1995, România s-a situat la cel mai înalt nivel de creștere din Europa, realizând concomitent reducerea substanțială a inflației, care în prezent se situează la un nivel de 27,8%, comparabil cu cel al țărilor vecine - Polonia și Ungaria. Datoria externă a României se situează la 24% din produsul intern brut, acesta fiind unul din cele mai scăzute niveluri întâlnite în țările în tranziție".

Dacă la aceste caracterizări adăugăm și reacția favorabilă a populației României față de programul de privatizare promovat de Guvern, procentul de subscriere a cupoanelor depășind 90%, considerăm că dispunem de suficiente argumente pentru a aprecia că reforma în țara noastră este pe o traiectorie corectă.

Astfel, Executivul a acționat în mod constant, pentru a imprima reformei un ritm mai accelerat, preferând să constituie obiect de critică de pe poziții politicianiste, dar asumându-și responsabilitatea măsurilor întreprinse, cu conștiința că slujește interesul național, decât să evite măsuri nepopulare imediate, dar a căror amânare ar fi provocat, în mod implacabil, costuri sociale mult sporite pe termen scurt și mediu.

Doamnelor și domnilor deputați,

Aș dori ca în finalul acestei intervenții, pe deplin conștient de amploarea și complexitatea aplicării reformei în România, atât din perspectiva colaborării cu FMI, cât și prin prisma obiectivului integrării europene și euro-atlantice, având la bază strategia națională acceptată de toate forțele politice, să fac un apel sincer, deschis, pentru conjugarea eforturilor tuturor factorilor de putere din stat, în scopul informării corecte și permanente a populației asupra acestor decizii istorice, precum și pentru aplicarea consecventă a măsurilor de ajustare a sistemului nostru economico-social, cu efecte benefice pe termen mediu și lung, pentru consolidarea democrației, a economiei de piață în țara noastră și asigurarea premiselor de bunăstare a populației într-un climat pașnic, civilizat.

Vă mulțumesc pentru atenție (aplauze).

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc. (Domnul Corneliu Ruse vociferează).

Domnule Ruse,

Dumneavoastră nu aveți loc în Parlament... V-ați greșit vocația...

Trecem la dezbaterea moțiunii.

Rog liderii grupurilor parlamentare să transmită lista vorbitorilor. (Discuții în sală).

Până când ceilalți lideri vor da lista cu vorbitorii pe care doresc să-i înscrie, dau cuvântul pentru început, domnului deputat Alexandru Albu, din partea Grupului parlamentar al P.D.S.R.

Aveti cuvântul, domnule deputat.

Domnul Alexandru Albu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimate domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Voi trece peste recuzita politică la care se face, de regulă, apel în astfel de situații, conform căreia, "... moțiunea este un exercițiu democratic și ea are un efect benefic pentru responsabilizarea și corectarea Executivului..." etc. etc.

Toate acestea le voi înlocui cu o singură apreciere: nici că nu puteau găsi o temă și un moment mai prielnic inițiatorii moțiunii, decât acestea, care sunt net în favoarea Executivului și a partidului de guvernământ.

Probabil că în presă se va scrie din nou că nu știu ce înțelegere, așa, ascunsă există între partidele inițiatoare ale moțiunii și partidul nostru. Mă rog, dar asta-i treaba presei.

Vă mărturisesc că în cei aproape 4 ani, după fiecare din moțiunile simple, sau de cenzură care s-au succedat, îmi spuneam că nu este exclus ca următoarea să fie mai bună, mai fundamentată, mai ancorată în realitățile economiei românești, că va conține, desigur, o alternativă, că va sugera anumite direcții și soluții venite din partea opoziției, așa cum i-ar sta bine unei opoziții constructive.

Speranțele mele în această privință au crescut, după ce domnul Corneliu Coposu, fie-i țărâna ușoară, cu luciditatea sa politică, cunoscută și recunoscută, a declarat că "... va susține un Guvern minoritar", citez: "... fără compensări și condiționări". Vă amintiți, desigur. Repet citatul: "fără compensări și condiționări".

Eu unul, și nu numai eu, mulți din partidul nostru, au interpretat această apreciere ca un apel făcut către raționalitate, către conlucrare, cu respectarea identităților politice ale partidelor aflate în Parlamentul României.

Se pare că nu a fost așa. Speranțele mele au fost deșarte.

De la o moțiune la alta s-a produs, dimpotrivă, o degradare a calității lor. Mesajul lor politic a fost tot mai confuz, culiminând cu această moțiune, sperăm ultima, în care, pe lângă cele de mai sus, se pornește de la informații false,-mă întreb dacă nu cumva voit viciate- și se operează cu teze flagrant eronate din punct de vedere științific.

Punctele forte ale moțiunii se bazează tocmai pe astfel de informații viciate și pe astfel de erori teoretice inadmisibile. Astfel, în moțiune se spune că, cursul valutar a a fost la 1 ianuarie 1994 de 782 de lei, or, Banca Națională publicase în iulie 1993 un curs oficial de 800 lei la dolar, înseamnă că din 1993 până la 1 ianuarie 1994, în 6 luni, cursul s-a îmbunătățit cu aproape 18 puncte, ceea ce este extraordinar de favorabil. Nici o mare putere financiară a lumii n-ar fi realizat o asemenea performanță. Dar lucrurile n-au stat așa, pentru că, în realitate, cursul la 1 ianuarie 1994 a fost de 1.276 lei/dolarul. El a fost în mod eronat, să zic, ca să fiu mai blând, scăzut, la 782 de lei, pentru a se arăta cât de mult a crescut și pentru a pune semnul egalității între deprecierea valutară și nivelul inflației. Dar, admițând că deprecierea valutară influențează direct, ceea ce este adevărat, nivelul prețurilor la produsele de consum provenite din import, trebuie în același timp să arătăm că aceste bunuri nu reprezintă ponderea principală în totalul bunurilor de consum care se vând pe piața națională, iar nivelul prețurilor la bunurile de investiții, influențat de modificarea cursului de schimb, se va resimți doar după un ciclu de fabricație, care, în nici un caz nu este de un an, doi. Nu se poate vorbi acum despre această influență.

Dar, iată, domnilor, și o altă mostră de superficialitate. Citez din moțiune: "... Culmea dezinformării"-, a Guvernului, desigur-, "... a reprezentat-o declararea pentru anul 1995, a unei creșteri a salariului real mai mare decât creșterea prețurilor".

Este evidentă necunoașterea, efectiv, necunoașterea de către semnatari a unor categorii, cum sunt "salariul nominal" și ""salariul real", care țin, iertat să-mi fie, de abecedarul economiei politice.

Dinamica salariului nominal se compară cu dinamica prețurilor, bunurilor și serviciilor, pentru a deduce mișcarea salariului real, care este un rezultat, un efect al acestui raport. Din această comparație poate rezulta o multitudine de corelații, din care, mă rog, 4 sunt fundmentale, dar dintre care mă voi referi la una singură, pentru a nu vă reține atenția și anume : poate crește salariul real în condițiile creșterii prețurilor la mărfuri și a tarifelor la servicii? Indubitabil că da și asta se va întâmpla atunci când indicele salariului nominal va devansa indicele prețurilor mărfurilor și tarifelor serviciilor.

În 1995, față de 1994, salariul nominal a crescut cu 53,9%, în timp ce în aceeași perioadă, creșterea prețurilor a fost de 32,3%. De unde, deci, această culme a dezinformării?

Este poate pentru prima dată, și este în mod cert pentru prima dată în perioada aceasta postrevoluționară când asistăm la o ușoară creștere a puterii de cumpărare privită la nivelul majorității straturilor populației, ceea ce semnifică un demaraj al creșterii nivelului de trai. (Urale și aplauze în partea dreaptă a sălii și în special în rândurile deputaților Grupului parlamentar al P.D.-F.S.N.).

M-am obișnuit cu pamfletarii care lansează atribute, incriminări, aprecieri, fără a apela la realități și la date statistice.

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat,

Fiți imperturbabil...

Domnul Alexandru Albu:

Incerc, domnule președinte.

Această creștere...

Domnul Adrian Năstase:

Ii cunoașteți pe colegii dumneavoastră ...

Domnul Alexandru Albu:

Da. Aveți dreptate.

... Această creștere a câștigurilor nominale este un rezultat al mai multor factori, cum sunt: sporurile de salarii și acordarea celui de al 13-lea salariu în instituțiile bugetare și în societățile comerciale cu capital majoritar de stat, acordarea a 3 indexări, care ele singure echivalează cu o creștere de 22%, promovări în funcție și acordarea de gradații, acordarea de prime, cote-părți din profituri, dividende și alte drepturi bănești, sporirea burselor studențești și a drepturilor bănești și scutirile acordate veteranilor de război etc. (Comentarii în rândurile opoziției).

Iată numai două fapte, doi indicatori, care sunt utilizați în general, pe plan mondial, pentru a demonstra starea economică a societății și anume: relansarea comerțului intern cu produse de uz îndelungat, care s-a produs tocmai în acești ani. Am date statistice , mă rog, nu vreau să vă rețin atenția cu ele. Acesta este un indicator. Al doilea: creșterea sensibilă a depunerilor bănești ale populației la CEC, la bănci, la diverse fonduri și care reprezintă, de fapt, economii făcute după acoperirea unor necesități de trai, așa numite "inelastice".

La pct. 4 din moțiune, se aduce o acuză Guvernului, privind măsurile restrictive pe care le-ar fi luat în domeniul comerțului exterior, atât la export, cât și la import. Cât de restrictive au fost aceste măsuri, rezultă și din faptul că în anul 1995 exporturile totale au înregistrat o creștere de 22,2%, iar importurile de 33,3% mai mari, ceea ce înseamnă, de fapt, îi spun și domnului Ruse...

Domnul Adrian Năstase:

Doar o clipă...

Domnule deputat...

Domnul Alexandru Albu:

Nu, să-i spun, domnule președinte... Poate înțelege și el până la urmă...

Domnul Marțian Dan:

Nu are cum. Nu are organ pentru aceasta!

Domnul Adrian Năstase:

Nu cred că înțelege, domnule deputat...

Nu știe decât... Singurele intervenții inteligente le-a făcut din sală...

Domnul Alexandru Albu:

Domnule Ruse,

Dacă vreți să fiți atent, ceea ce înseamnă, de fapt, cea mai mare creștere a comerțului exterior din toată perioada postrevoluționară, precum și cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est.

Halal restricție ați băgat... (Vociferări în sală).

Aprecierea respectivă din moțiune privind comerțul exterior, domnilor, nu vă supărați, frizează ridicolul.

Oare cei care au compus-o n-au cunoscut aceste date?

Noi vedem, dimpotrivă, că se impun luarea a noi restricții, mai ales de ordin cantitativ, la importuri, pentru a descuraja pentru totdeauna importurile reziduale.

Astfel, între importul și exportul practicate de sectorul privat, s-a format în decursul anului trecut, un decalaj, care s-a ridicat la 2/3 din deficitul final al balanței comerciale.

Poate aici trebuiau luate măsuri...

Credem, de asemenea, că unele restricții și chiar interdicții selective și temporare se impun a fi luate, la import, așa cum se practică din 1982 în Ungaria, și cum se practică în țări ca Spania, Grecia, Franța, Italia, țările nordice etc., măsuri, în general, autorizate de GATT, nu sunt interzise.

Doamnelor și domnilor,

În pofida evidenței faptelor, lansarea de către opoziție a unei moțiuni simple devenea, după părerea mea, cu fiecare zi tot mai previzibilă.

Semnalul a fost dat de tentative frecvente și nereușite, de contestarea veridicității datelor statistice, sau, pur și simplu, de ocolirea, de nerecurgerea la informații statistice în aprecierile vehiculate. Stilul pamfletar, denigrator, incriminator, fără susținere faptică, concretă. Dar statistica nu a făcut altceva decât să redea înaintarea reformei economice și aplicarea programului de guvernare și trebuie să se recunoască, chit că unora le vine foarte greu, că modelul mental de politică economică a adeverit o stare economică concretă și pozitivă. S-a stopat declinul economic, s-a declanșat creșterea industrială și comercială, s-a redus de peste 10 ori inflația, a început să scadă șomajul, a demarat creșterea nivelului de trai, ratingul de țară s-a alineat la nivelul țărilor foste socialiste care au început mult mai demult reforma economică, și, ceea ce este foarte important, o credibilitate externă în ascensiune.

Domnilor,

Faptul acesta,- că bănci particulare manifestă interes pentru România, că acel consorțiu din Elveția a acordat un credit, că se interesează CITY BANK, că bănci din Germania oferă credite unor bănci particulare din România și că, ceea ce este mai important, s-au lansat obligații pentru 500 de milioane de dolari - felicit factorii și oamenii care au reușit să o facă. Indiferent cine sunt ei.

Aș vrea să vă spun, domnilor, și vă rog să mă credeți, că niciodată în toată istoria modernă a României, țara noastră nu a avut o situație mai avantajoasă pe piața internațională a creditului privat (în partea opoziției se aud hohote de râs).

Domnilor,

Nu râdeți, pentru că atunci când râdeți, mie îmi faceți dovada ignoranței și am să vă spun de ce. (Comentarii și vociferări ironice în partea opoziției).

Singurul credit mai mare, pe care l-a primit România a fost așa-numitul "credit de redresare", din perioada crizei din 1929-1933, de 100 milioane de dolari. A fost acordat de un consorțiu de bănci occidentale și olandeze, și germane și așa mai departe, aspru condiționat cu industria petrolieră și chiar cu condiționări din punct de vedere politic.

Până acum, nu am mai avut disponibilități de credit din partea instanțelor financiare private din diverse țari ale lumii, așa cum avem în prezent .

Deci, de aceste fenomene și procese pozitive redate în fapte, în cifre și în date statistice, vinovați sunt Guvernul și partidul de guvernământ și nu Comisia Națională de Statistică, care nu a făcut altceva decât să le consemneze.

Și le-a consemnat, domnilor, în mod obiectiv, deoarece nu putea să facă altfel, întrucât oprează în toate fazele procesului statistic: înregistrarea, gruparea datelor, prelucrara și interpretarea lor, după o metodologie nouă, omolagată de instanțe internaționale, beneficiind, totodată, în mod sistematic de asistență externă calificată. Contestatarii actualei metodologii statistice sunt nostalgicii comuniști care se conduc după teoria marxistă a muncii productive ca fiind singura creatoare de venit național, și nu după concepția modernă privind sursele de formare a produsului intern brut.

Știm că pe unii dintre dumneavoastră îi deranjează statistica, dar asta este! Important este că periodicul oficial al ONU, este vorba de "Buletinul lunar de statistică", editat la Palais des Nations din Geneva, nu este deranjat, privește cu încredere statistica din România și o prezintă în fiecare număr al său, ceea ce nu făcea în regimul trecut. Să ne spună domnul Coșea, care lucra la Palais des Nations, că atunci, în dreptul României se treceau puncte de suspensie, acum se trec date și fapte concrete.

Domnilor colegi,

Închei aici, cu rugămintea de a vă fundamenta aprecierile pe care le veți face în continuare, acum, aici, cu date statistice, pentru că, altfel, ele nu au valoare și nu au credibilitate. Eu unul sunt convins că dacă veți proceda astfel nu este exclus să retrageți această moțiune, care nu are nici o bază. Sau, eventual, să-i schimbați denumirea, din "Moțiunea FMI", cum a etichetat-o presa, în "Moțiunea defaimării", și atunci o să o votăm și noi.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Are cuvântul în continuare domnul deputat Paul Alecu, din partea Grupului parlamentar al PNTCD.Aveți cuvântul, domnule deputat!

Domnul Paul Aurelian Alecu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Stimați invitați,

Nu pot să nu încep, declarând că sunt absolut impresionat de forța, vigoarea, numărul și componența acestei delegații guvernamentale, care a venit să demonstreze un lucru atât de simplu: că nu avem dreptate, că am bătut câmpii în conținutul moțiunii noastre, aducându-mi aminte că atunci când s-a dat adevărata bătălie pentru obținerea acordului pentru memorandumul cu FMI singurul care a fost aici să se bată a fost ministrul de finanțe, domnul Florin Georgescu. Aceasta înseamnă însă un mare câștig, aceasta înseamnă că actualul domn prim- ministru Nicolae Văcăroiu a înțeles că ce a câștigat atunci a fost, de fapt, asumarea a ceea ce noi atunci am cerut, asumarea responsabilității, a conștiinței faptului că este singurul responsabil, ca prim-ministru, în numele acestui Guvern, pentru responsabilitatea pe care și-a luat-o în ceea ce a fost atunci conținutul acestui acord cu FMI.

Nu pot să nu zic că m-au și distrat puțintel cele două intervenții înainte de discuția moțiunii, cu retragerea semnăturilor (treabă prevăzută în procedura noastră și, pe undeva, caracteristică spiritului și caracterului românesc), dar țin să vă spun că, de fapt, aceasta a fost surpriza noastră. Noi știam că aceste două partide care, de o jumătate de an, zic că se delimitează de cei care au fost în vârf, prindem doi, îi punem să semneze, se vor retrage și vor demonstra întregii țări, electoratului român, că una spun - alta gândesc, una zic și alta fac, că mergând de acolo până la, după ce ai semnat o hârtie, să vii și să spui aici: "Nu știu ce am semnat!", parlamentar fiind, apoi cuvântul de parlamentar e prea mult pentru domniile lor! Eu îi felicit că s-au retras...

Ne întâlnim acum, la peste doi ani de la dezbaterea în Parlament a Memorandumului anexă la aranjament stand-by dintre Guvernul român și FMI...

Voci din sală:

De la ce?

(Vociferări, proteste.)

Domnul Paul Aurelian Alecu:

Să știți că pot fi și imperturbabil!

...dezbatere prin care Guvernul României a solicitat din partea Parlamentului o garanție în plus, prin care cerea să demonstreze FMI că în România există voința politică, priceperea, dorința de a schimba ceva în această țară, în spiritul lucrurilor pe care care cei de acolo, când au bani, de obicei le condiționează, așa cum spunea și domnul Albu mai devreme, că nu știu în ce an, când ăia au dat niște bani, au condiționat cu petrol, cu nu știu ce..., dar a uitat să spună că atunci împrumutul a fost luat, și leul, în câțiva ani de zile, ajunsese egal cu dolarul. Nu spune ceea ce spunem noi aici, chiar dacă, pe undeva, niște zeci sunt interpretabile, că de atunci, din ‘94, și până acum, dolarul în comparație cu leul și-a schimbat raportul de aproape trei ori, și aceasta este semnificativ! Că, dacă se întărea, era una, dar s-a dus la vale și este altceva...

Atunci, în februarie 1994, Grupul PNTCD și PER, principalul inițiator al acestei moțiuni, a avut o poziție tranșantă în discuție, și regret că responsabilitatea și statura unui prim-ministru, vine aici să spună că semnatarii acestei moțiuni s-au opus atunci, pentru că este lucru consemnat și în declarații, și în vot, că atunci PNȚCD s-a abținut de la memorandum și toate luările de poziție, inclusiv a mea, de la această tribună, au fost următoarele: "Veniți să ne cereți acordul! De ce aveți nevoie de el, că sunteți singurii responsabili? Ca să aveți o acoperire în plus! Noi o să ne abținem, dar vă spunem de acum că nu o să fiți capabili să puneți în practică obligațiile pe care vi le asumați prin acest memorandum!" Acestea au fost cuvintele noastre, sunt consemnate, presa le ține minte și își mai aduce aminte și câte un țăran cu care ne ducem noi să vorbim și care vede foarte bine acum cât e grâul, cât e leul și ce înseamnă nivelul de trai de care tot vorbim aici...

Deci, poziția noastră atunci a fost clară: "Considerăm că dumneavoastră, actualul Guvern, nu beneficiați de încrederea noastră, considerând că dumneavoastră nu veți putea să aplicați acordul pe care l-ați cerut atunci, prin acest memorandum!" Referitor la acest lucru, încă o dată subliniez că ceea ce s-a spus aici, că PNTCD a votat împotriva acestui acord, este o irealitate.

Și iată că acum, foarte aproape de 11 mai 1996 (cu o zi-două în urmă), când s-au împlinit doi ani de la aprobarea acestui aranjament, aprobare care a avut la bază și acordul Parlamentului, anexă la aranjament, și care prin Ordonanța nr. 61/1994, aprobată prin Legea nr. 124/1994 și care a devenit lege, Grupul parlamentar PNTCD-PER, la inițiativa domnului deputat Ion Rațiu, introduce această moțiune. Și eu aș zice că aici, la această moțiune, noi trebuie să accentuăm câteva lucruri: cele 5 puncte nominalizate în această moțiune, pentru care a depus atâta efort domnul prim-ministru, trecându-l apele aici, să demonstreze că sunt poezii, nu sunt decât efecte. Și noi am spus că aceste efecte ne îndreptățesc să băgăm această moțiune pentru cu totul altceva, pentru motivul că dumnealor nu și-au respectat obligațiunile luate față de FMI. Că aceste efecte, să fie clar, există, indiferent ce ar încerca să ne demonstreze nouă oricare din domnii miniștri de pe banca guvernamentală!

Că s-au pus în practică parțial, că nu s-au pus deloc, că au fost depășite termenele la 39 din cele 66 de anexe prevăzute în acel acord, aceasta poate face obiectul unui adevărat raport, cu cifre și date statistice, cum spunea domnul Albu, în care să se demonstreze ce trebuia să se facă la anexa aceasta, cât nu am făcut, unde sunt și dacă sunt jos, deasupra, la mijloc sau afară! Noi nu am spus aici că, la nu știu ce, aceasta este esența! Tot ce am spus, acele cinci efecte nominalizate de noi, sunt cinci din nenumăratele efecte negative ale nerespectării acestor aranjamente!

Considerăm esențial și zicem că este important ca nu dumneavoastră, ci ceilalți, de afară, să înțeleagă că adevărata, aproape singura și cea mai importantă susținere a acestei moțiuni rezidă din următoarele afirmații: când s-a făcut respectiva solicitare din partea Guvernului către Parlament, s-a cerut, a se obține din partea FMI o sumă de aproximativ 509 milioane DST, echivalentul a 700 și ceva milioane dolari. Acesta a fost obiectivul memorandumului, nimic altceva!

Bineînțeles, ăia de acolo, cum am spus eu și rândul trecut, știind cât i-am "bărbierit" noi vreme de 50 de ani, au cerut niște garanții și au zis: "Haideți să ne mai ajutăm puțin, ce veți face și cum veți face cu banii aceștia?" Și, săracii, oameni de bună-credință, au zis: "Vă dăm 131 milioane DST, în dolari, înmulțit cu 1,3, nu vă condiționăm de nimic? Da până în 1994, în aprilie și mai, trebuie să le faceți pe astea, pe astea, pe astea...," vreo cinci-șase lucruri esențiale prevăzute în acordul cu FMI, "și atunci, puteți să deschideți porțile la noi, să veniți să vă luați tranșele!"

Și de aici încolo a început cântecul! Pentru că, din prima tranșă, de 130 milioane DST, nu s-a putut apropia nimeni vreme de doi ani, de următoarea, de încă vreo160 de milioane, iarăși, aceasta a și ieșit din discuție, pentru că FMI-ul, între timp, constatând că privatizare ioc, că transformarea băncilor ioc, că agricultură nexam ș.a.m.d.... (Râsete, aplauze ale opoziției)..., au zis: "Fraților, stop, de la noi nu luați banii oricum!" (Se strigă: "Bravo!")

Bineînțeles că ăia 131 de milioane s-au păpat, a rămas problema ăstorlalți. Și cum am procedat? Frumos!... Drumuri la Washington, drumuri de la Washington la București. Cum mă dădeam jos din avion, pe scara avionului, flașurile pe mine: "Vin milioanele! Aducem milioanele! Scoatem milioanele!..." (Râsete.) Și milioanele nu au venit nici până astăzi...

Culmea, există un document în Buletinul nr. 4 al Băncii Naționale, pe care l-am citit și eu încercând să construiesc acest speach - distractiv pentru dumneavoastră, pentru noi îngrijorător -, că onor Guvernul nostru, sub directa responsabilitate a ministrului de finanțe și a guvernatorului Băncii Naționale, solicită FMI o reeșalonare a primei tranșe a împrumutului, astfel încât, în loc să o primesc în aprilie sau mai 1994, de acum încolo, zic și săru’mâna dacă mi-o dă în februarie ‘97... Deci, am reușit să prelungim ceea ce trebuia să luăm de un an și jumătate de zile cu încă doi ani și jumătate! Acesta este motivul pentru care noi am venit aici!

Pentru că, fiind în situația în care suntem, având posibilitatea să luăm niște bani să facem ceva, venind în fața Parlamentul și cerând acordul: "Dați-mi sprijinul, să aduc banii!" și de aici încolo, eu, Guvern, prim-ministru și majoritate parlamentară să nu fiu în stare nici măcar să iau acești bani, să-i pun în țară să funcționeze, înseamnă că aceasta este grav de tot!

Aceasta nu se numește incompetență, găsesc eu că acest cuvânt, de "incompetență", este chiar un cuvânt ușor, slab, nu reprezintă ce trebuie! Stăteam și mă gândeam câteva minute în urmă că dacă ar fi trăit unul cu mai multe găuri în cârcă acum vreo cinci-șase ani de zile, pentru așa ceva, ar fi fost judecați pentru sabotaj economic unii... sau altfel de sabotaj, în dauna intereselor naționale, și acum probabil, ăștia ar fi beneficiat aici de statut de dizident, de fost deținut politic sau chiar de o eventuală reducere totală de impozit!

Asta este problema! Adică, să vii tu, Guvern, să zici: "Dă-mi sprijinul, ca să iau bani!", eu să ți-l dau și Guvernul să nu fie în stare, să ne mintă cu nonșalanță doi ani de zile, din trei în trei luni, de câte ori aveau loc aceste întâlniri bine remunerate și în condiții deosebite de fast, să vină aici și să ne spună: "Vin banii!" Și banii nu au venit, și or să vină prin aprilie 1997!

Cine poate suporta un asemenea mod de a trata lucrurile? Viitorul Guvern? Amărâtul de contribuabil, despre care spunem aici: "Ce bine trăiește!"? Probabil că aceștia vor suporta!

Dar, atunci, eu pot să vă întreb de acum: Păi, cei care își permit să fac așa ceva, chiar trebuie să se gândească că vor fi lăsați în pace, așa, nici măcar pentru o notă, un minus, un plus sau, eventual, un vot? Răsplata vine, domnilor!

De ce nu ne-a dat FMI-ul banii și de ce mai acceptă FMI această amânare, este o altă chestie! Ei, săracii, tot vor să ne mai ajute! Nu de dragul domnului ministru Coșea, care se mai duce pe acolo, se gândesc că aici este un popor care trebuie ajutat să iasă din nenorocirea în care a intrat! Au mai oferit o șansă...

Faptul însă că, la ultimele discuții cu FMI responsabilul numărul unu cu privatizarea din România, domnul Mircea Coșea, nu prea mai deschide ușile FMI e semnificativ, adică, probabil, ăia s-or fi cam lămurit ce fel de privatizare s-a făcut în România (Râsete), dar, cică: "Hai să închidem ochii!" Pentru că domnia sa, dacă ar fi ministru numai al privatizării, ai zice: și-a făcut datoria și a ieșit din joc! Dar denumira departamentului pe care îl conduce e fruuumoasă: "Dezvoltare, strategie, restructurare" și "privatizarea" e așa, o codiță, pe acolo...

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, îmi pare rău că vă dezamăgesc, grupul dumneavoastră are 14 minute, dumneavoastră le-ați epuizat deja!

Domnul Paul Aurelian Alecu:

Mai îmi dați trei minute să termin, vă rog frumos!

(Râsete, aplauze.)

Domnul Adrian Năstase:

Eu vă permit încă cinci minute, pentru că ceea ce faceți este atât de bine construit, încât face parte din strategia moțiunii... Vă rog să continuați, că face foarte bine la sănătatea Guvernului! (Râsete.)

Domnul Paul Aurelian Alecu:

Și în acest context, eu zic că nu este suficient să votăm moțiunea, că nu este suficient să nominalizăm numai Guvernul ca fiind vinovat de cele câteva lucruri pe care le-am spus până acum, ci, în cel mai fericit caz, și moral, să condamnăm cam tot ceea ce înseamnă și reprezintă acest Guvern: o majoritate parlamentară, un prim-ministru, cu un Guvern, și o conducere de țară, un președinte, care patru ani de zile nu a vrut să încerce măcar o dată dacă și altfel se poate face ceva în România! Deci, nu sunt singurii vinovați!

Câteva lucruri concrete, ca să nu ziceți că ce am spus până acum a fost numai poezie. Păi, în industrie, în urmă cu câtva timp, au fost nominalizate vreo 30 de unități într-o listă..., aprobată, publicată, cântată, plimbată și pe la Washington, în care au fost trecute unități în supraveghere care, dacă nu se pun pe treabă, le falimentăm! Ați auzit de vreuna falimentată? Eu nu am auzit... A, dacă căutăm bine, s-ar putea să le găsim înjumătățite, cu activele trecute p-ici, pe colo, pe sub căciuli de societăți comerciale etc., cu directori, secretare, șoferi, fini, nași sau mai știu eu ce..., care alea, însă, sunt rentabile! Păi asta nu-i privatizare și FMI nu-i prost!

Despre bănci. Păi, în toate consiliile de administrație ale tuturor băncilor cred că sunt numai miniștri, prefecți, fel de fel de demnitari mai mari sau mai mici, parlamentari... Aceasta intră în "strategia de privatizare și restructurare a băncilor"? Sau în "strategia de privatizare și restructurare în interesul unora, a băncilor"? Că asta ar fi grav!

Ce am putea noi să vorbim despre bursa de valori? Am înființat-o prin lege cu un an mai târziu, am dat-o în funcțiune cu tam-tam, de încremenisem la televizor, ca să văd trei ghișee cu președinte în mijloc și cu niște computere ascunse, care n-au funcționat 6 luni de zile și acum funcționează cam din săptămână în săptămână, cu 10-15 societăți înscrise și care derulează săptămânal o cifră de, mă rog, "mișcare de capital" - că domnul Albu, aici, e mai doctor decât mine - care ar fi echivalentă cam cu banii de buzunar ai lui Iskandarani, ai lui Zaher, ai lui Dragodan sau poate ai lui Gigi Kent, pe săptămână! Păi, asta e bursă de valori? ! (Apluaze, râsete.) Dom’le, americanii știu ce-i aia bursă de valori! La fel și FMI!...

Despre agricultură? Păi, era unul din puținele sectoare despre care s-a tot spus că: "Ne poate scoate din mizerie!" Și uite că nu ne-a scos săraca, am băgat-o în mizerie! Cu buget aprobat zilele trecute, cu plan de campanie de primăvară pentru care trudeau greu toți cei din minister pe la mijlocul lunii martie 1996, acum cu bani stabiliți să ajungă și care încă nu au ajuns și cu justificarea atât de puerilă a primului-ministru, care vine aici să spună: "Ce iarnă grea am avut!..." Păi, cu ce ar putea să mă condamne pe mine un asemenea prim-ministru, dacă eu aș spune: "Ce prim-ministru avem!..." (Râsete, aplauze.) Cu preț pe hectar care ajunge la 400 mii lei, de la începutul culturii până la terminat, și cu prețuri care, până acum câteva luni de zile fiindcă acum oamenii incă nu vând ceea ce au băgat la hambar nici cu echivalentul unui ou pe kilogramul de produs? Asta nu mai e agricultură, asta poate fi numită o "strategie de distrus și ce a mai rămas din agricultura românească"!

Și pentru aceasta, unii zic că: "Nu vom vota această moțiune!", unii zic că: "Opoziția nu are dreptate!" Păi, dar eu mă așteptam! Și era normal să mă aștept și să și știu cam ce va spune aici domnul prim-ministru! Povești!!

Că noi, cu povești, de patru ani de zile, trăim... Țara trăiește bine, pentru că vine domnul Radocea și spune: "Ce prețuri frumoase avem!" Toate cresc, pentru că bățul primului-ministru se plimbă așa, pe televizor, și crește-crește-crește!, însă tare aș vrea eu să-l văd pe acel ministru care a zis că el poate trăi cu vreo 250 mii lei pe lună, care este salariul mediu (Râsete), să se ducă să renunțe la leafa de ministru (adică, să nu mai fie ministru, dar îi trebuie curaj pentru asta) și să se gospodărească cu banii aceștia, să-i ajungă...

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, ați depășit cu șase minute, mai aveți nevoie de timp?

Domnul Aurelian Paul Alecu:

Totuși, zic eu că ultima frază puteți să mi-o acordați...

Domnul Adrian Năstase:

V-o acord, eu am vrut numai să fiți informat...

Domnul Aurelian Paul Alecu:

Indiferent de conținutul raportului pe care, eventual, să zicem că ni l-ar face domnul prim-ministru, raport pe care deja l-a făcut înainte verbal, noi subliniem că în mod nepermis acest Guvern și-a bătut joc de ce a avut pus la dispoziție, depreciind în mod nepermis - repet încă o dată acest lucru - viața de zi cu zi a cetățeanului de rând, care v-a onorat odată cu votul, cu încrederea și cu speranța și care acum eu sunt sigur că s-a lămurit de ceea ce sunteți în stare să le oferiți!

Vă mulțumesc!

(Aplauze ale opoziției.)

Domnul Adrian Năstase:

Stimați colegi,

Eu cred că după ce am creat Clubul parlamentar am dovedit că putem să organizăm și un cabaret politic, lunea după-amiază... (Râsete)

Domnul Paul Aurelian Alecu (din sală):

Păi, numai club?!

Domnul Adrian Năstase:

Are cuvântul domnul deputat Vasile Stan, din partea Grupului parlamentar al PDSR.

Domnul Vasile Stan:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Îmi cer scuze de la început că, probabil, eu nu o să pot să mă ridic la nivelul acesta, tragico-comic, al domnului Poescu, dar voi căuta să aduc în fața dumneavoastră câteva argumente.

Domnul Adrian Năstase:

Alecu!

Domnul Vasile Stan:

Apreciez că moțiunea prezentată de cei 52 de colegi demonstrează inabilitatea semnatarilor și inconsistența incriminărilor din cuprinsul ei.

Domnul Ion Diaconescu (din sală):

50, că doi s-au retras!

Domnul Vasile Stan:

Lăsând la o parte datele eronate vehiculate și acuzele nefondate, demontate de altfel punct cu punct de către domnul prim-ministru, apreciez că această moțiune are un iz electoral și, dacă vreți, reprezintă un fel de pâră la Fondul Monetar Internațional.

Memorandumul incriminat a fost votat de Parlament cu 162 de voturi. Cei care semnează această moțiune nu au binevoit să voteze acest memorandum. Vin și mă întreb: de ce Guvernul să dea un raport celor care nu au acceptat memorandumul?

Și ca să vă demonstrez acest lucru, îmi pare rău că domnul Alecu nu este prezent, să vă spun ce a zis, când am discutat memorandumul: "Dacă memorandumul intră în funcțiune, ce urmează, domnilor? Șomaj? Da! Restricții salariale? Da!! Crește numărul șomerilor? Deci va veni o perioadă grea! Vă dăm acordul prin abținere, prin ieșire din sală!" Foarte frumos! Foarte frumos! (Aplauze ale majorității.)

Să continuăm! Domnul Mircea Ciumara: "Veți constata că ni se cer aici doi ani de suferințe cumplite pentru națiunea română, de șomaj și sărăcie, pentru a avea marea fericire ca peste 10 ani să fim la nivelul anului 1987. Noi vom vota prin abținere!" Foarte frumos și asta!

Mergem mai departe, unul din economiștii de bază ai opoziției, domnul Gheorghe Cristea: "Domnia sa, domnul ministru Florin Georgescu - ați devenit actor, domnule ministru - spunea că noi avem "medicamente", hai să le spunem așa, capabile "a trata" toți bolnavii din economia națională. Eu mă îndoiesc că avem astfel de medicamente, mă îndoiesc că îi putem trata cu medicația propusă, pentru că, dacă ea se va pune în practică, am să fac apel la un termen. Se cheamă, și îl știm de altfel cu toții, nu este o noutate, euthanasie." Nemaipomenit!

Și aș putea să continui și cu domnul Barbu Pițigoi, și cu domnul Diaconescu... Realitatea este alta! Dumneavoastră nu ați votat acest memorandum și acum veniți și ne trageți de mânecă!

Vreau totuși să punctez și să vă reamintesc numai două lucruri. Chiar astăzi, reprezentantul Bancii Mondiale, domnul François Etori, în întrevederea pe care a avut-o cu domnul ministru de externe Meleșcanu, a apreciat că România oferă la ora actuală credibilitatea cea mai mare dintre toți partenerii din zonă ai acestei bănci. Se înșală domnul François Etori, ce să facem!...

Vreau să vă mai amintesc, de asemenea, operațiunea de emisiune de obligații, cu o valoare totală de 500 milioane dolari, prin Societatea financiară Nomura Security, de departe cea mai importantă realizare a reformei românești și care reprezintă un vot de încredere acordat de mediile financiare economiei României. Dacă împrumuturile derulate prin marii finanțatori externi ca FMI sau BIRD au la bază acorduri de performanță între părți, cu o componentă politică deloc neglijabilă, împrumuturile contractate prin intermediul pieței de capital se bazează exclusiv pe încrederea potențialilor cumpărători de obligațiuni. Nici un investitor serios nu-și riscă banii cumpărând obligațiuni fără să se asigure de seriozitatea și performanțele emitentului.

Apreciez că uneori diagnosticul economic al salariatului FMI și BIRD poate fi greșit, dar verdictul experților care acționează pe piața de capital este areori eronat. Apreciați și dumneavoastră aceste două lucruri și vedeți că nu aveți dreptate!

(Aplauze ale majorității.)

Domnul Adrian Năstase:

Mulțumesc.

În continuare, domnul deputat Corneliu Ruse, din partea grupului parlamentar al P.D.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Corneliu Ruse:

Mulțumesc, domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Credibilitatea unei țări constă în respectarea obligațiilor asumate pe plan intern și extern de către guvernanții ei.

Credem noi că Guvernul Văcăroiu și-a asumat liber și conștient toate angajamentele, inclusiv cele cu Fondul Monetar Internațional.

Iată, doar câteva exemple de angajamente asumate în raport cu Fondul Monetar și pe care Guvernul Văcăroiu nu le-a onorat.

Guvernul a promis că în 1994 va privatiza 2384 de societăți comerciale. Nu a reușit decât 600 de societăți comerciale să privatizeze, fiindcă a inventat o chestiune nouă, Hotărârea de Guvern 500, care a blocat totul.

Guvernul a mai promis Fondului Monetar Internațional că va privatiza până la 1 mai 1995 cel puțin o bancă. Știți foarte bine că nu sunt privatizate decât băncile din Cișmigiu în momentul de față. (râsete) Ba, mai mult decât atât, a reușit să aducă și în pragul falimentului alte două bănci particulare.

Un alt lucru pe care l-a promis Guvernul. A promis că va menține mărimea arieratelor, deci blocajul financiar, în jurul cifrei de 4000 miliarde lei. Ce s-a realizat în momentul de față ? Mărimea acestor arierate depășește 18000 mii miliarde, după calculele unor specialiști, iar după calculul altora 20000 mii miliarde lei, o mărime nemaiîntâlnită până în momentul de față în economia națională, care reprezintă un cancer generalizat al economiei naționale pe o accentuată decapitalizare a tuturor agenților economici, inclusiv a celor cu capital particular.

Ce a mai promis Guvernul Văcăroiu ? Că va restructura regiile autonome și societățile comerciale mari. Ce a realizat Guvernul Văcăroiu, și dumneavoastră ați votat ? Ordonanța 13, care nu este decât o fabrică de făcut șomeri și, în același timp, o fabrică de secătuit bugetele locale, având în vedere că prin această ordonanță s-a aprobat amânarea plăților către bugetele locale sau către bugetul de stat a obligațiilor agenților economici.

Ce a mai promis Guvernul Văcăroiu ? Consolidarea pieței de capital. Guvernul a reușit să compromită această piață de capital prin măsuri administrative și uneori oculte, distrugând ideea de acționar, de acționariat, distrugând încrederea investitorilor români, dar ceea ce este și mai grav, a investitorilor străini.

Ce a mai promis Guvernul Văcăroiu, nu nouă, ci Fondului Monetar Internațional ? Menținerea unui echilibru stabil al balanței comerciale. Nici acest aranjament nu a fost onorat, România reușind să aibă la sfârșitul anului 1995 un dezechilibru de 2000 miliarde de dolari al balanței comerciale, deficit reușit prin menținerea unui curs artificial al monedei naționale și nu în ultimul rând, domnule profesor Albu, prin vânzarea de venit național, fiindcă acest lucru l-a făcut și Ceaușescu în ultimii ani ca să plătească datoriile, aducând populația într-o cruntă mizerie. La fel se află populația și în momentul de față.

Deficitul balanței comerciale are și alte cauze, deloc neglijabile. Nu am să dau exemplu decât una singură în acest sens. În loc ca băncile finanțatoare pentru producția de export să își îndrepte aceste capitaluri pentru sprijinirea producției de export, băncile noastre, și nu dau decât un exemplu și aici, canalizează aceste resurse importante, nu deloc neglijabile, pentru acumularea de acțiuni, cumpărarea de active, hoteluri, restaurante - a se vedea hotel Intercontinental, canalizat spre frații Păunescu. 15 miliarde lei, o sumă nesemnificativă, dar pentru câteva uzine le-ar fi scos și le-ar fi dat un avânt, o speranță nouă în dezvoltarea lor ulterioară.

Domnul Alexandru-Nicolae Mischie (din sală) :

Ce vorbești ?

Domnul Corneliu Ruse:

Dar, credem noi că poate de lucrul acesta nu este străin nici partidul de guvernământ. Credem noi că acest Guvern Văcăroiu sprijină numai o pătură puternică din punct de vedere economic, care să îi fie supusă PDSR-ului, sau poate să fie invers și noi, bieții români, nu știm ?! O pătură economică obligă PDSR-ul să facă diverse aranjamente financiare, neviabile și nefezabile, nedorite de poporul român.

Toate aceste angajamente nerespectate sau poate tocmai frica de scadență, au condus la luarea unor decizii economico-financiare contradictorii și șovăielnice care prefigurează o economie națională în pragul colapsului. O populație sărăcită, aproximativ 40% fiind la limita subzistenței, în timp ce pe hârtiile domnului Radocea și ale domnului Văcăroiu și văd că și ale domnului profesor Albu s-a realizat macrostabilizarea economică, care știți că a fost realizată doar prin pârghii monetariste și de fiscalitate ridicată, s-a realizat așa-zisa scădere a inflației, s-a realizat creșterea puterii de cumpărare. Doar vorbe, promisiuni electorale neonorate, angajamente neonorate ca și acesta cu Fondul Monetar Internațional.

Până când credeți că o să mai mințiți, domnilor guvernanți, poporul român și forurile internaționale ? Unde vă sunt acele fantastice politici industriale și sectoriale care să revigoreze economia națională ? Unde este bunăstarea promisă populației ?

Având în vedere doar cele câteva aspecte enumerate, cât și alte foarte multe aspecte neenumerate, Partidul Democrat va vota prezenta moțiune ca un ultim semnal de alarmă, tras acestui tren pedeserist , condus de improvizatul mecanic Văcăroiu și de fochiștii săi Georgescu, Popescu, Coșea și grupul și ghidat de impiegatul Iliescu, spre o gară necunoscută, spre o direcție necunoscută, doar bănuită. Compromiterea intereselor economice ale României pe termen lung și mediu și transformarea României într-o țară bananieră, supusă intereselor unei clici economico-financiare care acaparează bogățiile României, aruncând restul populației într-o cruntă și de nesuportat sărăcie.

Aveți demnitatea, domnilor guvernanți, de a privi în ochii îndurerați și neputincioși ai celor în numele cărora guvernați, aveți demnitatea și demisionați până când nu va fi prea târziu pentru România și până când nu o să compromiteți integral România și interesele poporului ei.

(aplauze în partea dreaptă a sălii și comentarii în ambele părți ale ei).

Domnul Adrian Năstase:

Trenul acesta este format din vagoanele Băsescu ?

(comentarii în băncile opoziției parlamentare)

Mulțumesc.

În continuare, domnul Nicolae Bud.

Formula pe care ați folosit-o "noi, bieții români" a impresionat profund asistența.

(comentarii în băncile opoziției parlamentare)

Aveți cuvântul, domnule deputat.

(comentarii protestatare în băncile opoziției parlamentare).

Domnul Nicolae Bud:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnul Adrian Năstase:

Doar o clipă.

A spus cineva, ceva în sală. Îl rog să repete și să vină la microfon să spună ce a spus.

Din sală:

Se flămânzește, asta a spus !

Domnul Adrian Năstase:

Nu, a spus cineva, ceva, din sală în legătură cu mine. Îl rog să vină la tribună și să repete ce a spus.

Doamna Paula Ivănescu:

Poate dumneavoastră ați auzit...

Domnul Adrian Năstase:

Domnule Bud, vă rog să îi dați voie celui care a fost în sală, care poate să dovedească dacă are curaj sau nu. Îl rog pe cel care a făcut o afirmație în sală, să vină la microfon și să spună.

(suprapunere de voci de pe băncile PD, comentarii în contradictoriu cu domnul președinte Năstase).

Domnilor, mici găinari de genul acesta, care vorbesc din sală, sunt foarte mulți.

Doamna Paula Ivănescu:

Poate dumneavoastră de pe scaunul dumneavoastră de președinte....(suprapunere de voci, neinteligibil)

Domnul Adrian Năstase:

Dacă aveți curaj, veniți domnilor și spuneți aici !

(comentarii vehemente în continuare în rândurile PD)

Domnilor, acestea sunt șmecherii, sunt ieftine. Dacă aveți curajul să spuneți ceva, spuneți bărbătește.

Doamna Paula Ivănescu:

De pe scaunul de președinte.... (cor de voci -- PD).

Domnul Adrian Năstase:

Sunteți mărunți, iertați-mă, sunteți mărunți. Umblați cu prostii din acestea.

(suprapunere de voci, comentarii vehemente în rândurile PD)

Domnule deputat, luați cuvântul pentru că văd că nu vine nimeni să vorbească.

Domnul Nicolae Bud:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnule guvernator,

Doamnelor și domnilor,

Vă soliciat îngăduința de a-mi permite a prezenta câteva opinii legate de moțiunea supusă astăzi dezbaterii Camerei Deputaților.

Cred că majoritatea dintre noi ne aducem aminte de ziua de 8 februarie 1994, zi când s-a dezbătut în Parlamentul României memorandumul privind politica economică a Guvernului pentru anii 1994-1995, convenit cu Fondul Monetar Internațional. PUNR a afirmat atunci că pentru a continua programul de reforme, România este condiționată și de acceptarea memorandumului și prin aceasta, înscrierea noastră într-o sumă de obligații ce nu pot fi evitate. Sigur că a trecut ceva vreme de atunci și am putea aprecia fiecare dintre noi felul în care s-au îndeplinit criteriile de performanță stabilite în relația României cu Fondul Monetar Internațional.

Citând una din sursele cele mai autorizate în această materie, adică Banca Națională a României care afirmă prin glasul guvernatorului său că : "Am îndeplinit toate criteriile de performanță, cu excepția unui reper calitativ, cel referitor la funcționarea pieței valutare", am putea afirma, aș spune, că lucrurile nu sunt de natură a ne îngrijora.

Anexa 2 a acordului stand-by extins, cuprinzând criteriile de performanță, reperele cantitative și calitative ne arată care sunt prevederile concrete ce trebuiau îndeplinite în țara noastră. Adică, activele interne nete în sistemul bancar, nivelul minim al rezervelor valutare în sistemul bancar, limitele creditului net acordat de sistemul bancar bugetului consolidat, creditele contractate și garantate pe termen mediu și lung ce constituie datorie externă, creditele externe pe termen scurt, datoriile și împrumuturile bancare garantate de stat, acordate întreprinderilor ce nu intră sub incidența Ordonanței 13/1995, și non-acumularea de arierate externe. O prevedere extrem de importantă care viza neintroducerea sau neintensificarea de restricții asupra cursului de schimb, practicii de cursuri multiple sau restricții la importurile efectuate pentru scopuri legate de balanța de plăți a fost, se pare, neîndeplinită.

Căderea cursului de schimb, leu-dolar, deprecierea continuă a monedei naționale este de natură a îngrijora. Liberalizarea efectivă a prețurilor a avut în multe cazuri efecte, mai degrabă distructive decât benefice asupra reconstrucției economice. Aceasta este suficient de clar ilustrată de efectul liberalizării a două prețuri de bază: adică, cursul de schimb și rata dobânzii.

Toate economiile postcomuniste sunt afectate de faptul că nu dispun de mărfuri competitive în comerțul internațional, ceea ce le creează deficite considerabile ale balanței comerciale și a serviciilor. Liberalizarea cursului de schimb a condus doar la o puternică devalorizare care face să crească prețul bunurilor importate, ceea ce scumpește și, prin aceasta, împiedică cel mai adesea menținerea și extinderea capacităților productive autohtone, situație care determină la rândul ei, pur și simplu, creșterea în continuare a dezechilibrului între ofertă și cerere.

În acest context se pune întrebarea: de ce odată stabilizarea, chiar și numai macroeconomică, bineînțeles dacă ea a fost reală și noi nu avem a pune la îndoială datele statistice, de ce nu s-a venit imediat cu un alt program economic fiscal și monetar care să ne ducă spre stabilitatea reală, deplină? Fiindcă, stabilizarea, pe lângă faptul că era numai macroeconomică și deci, nu se referea și la sectorul real microeconomic, este , în general, o situație provizorie ce se poate pierde ușor dacă nu este întărită imediat cu măsuri de consolidare și relansare. In cazul nostru, dacă nu este revăzută urgent situația și nu este stabilit un program de consolidare a stabilizării s-ar putea să ne trezim că am utilizat resursele interne, și așa destul de mici, și creditele externe angajate cu costuri deosebit de mari pentru a menține o stabilizare care nu va avea vreo șansă. Și aceasta, pentru că economia națională nu poate sta prea mult într-un singur picior.

Sigur, este greu să constați că moneda națională se depreciază și să nu ai reacții, chiar emoționale.

Partidul Unității Naționale Române este convins că stabilitatea cursului leului se face mai puțin prin declarații, și acestea au logica lor de altfel, dar se face mai mult prin asumarea unor costuri sociale clare în materie de rezerve valutare, de finanțare externă care se transformă în datorie externă, de dobânzi ca o materie de creștere a productivității și de reducere a cheltuielilor interne sub încasările interne și astfel, realizarea unor surplusuri în balanța comercială.

Suntem la fel de convinși că fără asumarea acestor costuri clare, stabilitatea cursului poate fi asigurată numai administrativ sau, eventual, iluzoriu.

O anume criză în care se pot găsi cei care guvernează poate avea un cost tot mai greu de suportat de cei guvernați atunci când ea nu oferă șansa unui nou început. Să ne reamintim că ideograma chineză a cuvântului "criză" semnifică atât pericol, cât și speranță. Parafrazând o cunoscută reclamă din emisiunile de televiziune, se poate spune că la fel cum cerneala penetrează creta, tot așa și neîncrederea noastră.

În privința votului, Partidul Unității Naționale Române, consecvent cu sine, va vota împotriva acestei moțiuni.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

În continuare domnul deputat Neményi, din partea grupului parlamentar al UDMR. Va urma domnul deputat Marcel Moldoveanu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Neményi József Nándor:

Mulțumesc, domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnilor deputați,

Moțiunea prezentată astăzi spre dezbatere vizează memorandumul și acordul stand-by, perfectat în anul 1994 și ratificat tot în anul 1994.

În cadrul dezbaterii proiectului de lege de ratificare a memorandumului, grupul parlamentar UDMR a formulat o serie de obiecțiuni concrete și cu privire la posibilitățile de realizare concrete, angajamentele asumate de Guvernul României și de Banca Națională față de Fondul Monetar Internațional.

Obiecțiile noastre s-au referit, în primul rând, la faptul că memorandumul cuprindea angajamente care nu s-au bazat pe starea reală a economiei românești, a sistemului financiar-bancar și, respectiv, pe gradul de suportabilitate socială a populației, apreciind, și în mod just, că documentul are un caracter accentuat de vitrină.

Constatăm azi, după 2 ani, că Guvernul României a rămas practic fără finanțare externă și trebuie să recurgă la angajamente financiare internaționale, nerealizabile în timp util.

Obiecțiunile și rezervele noastre s-au dovedit a fi întemeiate și angajamentele asumate au rămas nerealizate în mare parte, fapt pentru care Fondul Monetar Internațional a recurs la înghețarea acordării de noi credite, ceea ce a provocat și provoacă perturbații grave financiare în funcționalitatea economiei și în balanța de plăți externe a României.

Moțiunea prezentată putea să fie și mai analitică, dar și în forma redactată considerăm că este întemeiată. În continuare, doresc să prezint câteva considerații referitoare la angajamente nerealizate care vizează reforma economică și, în special, procesul de privatizare care s-a demarat cu doi ani întârziere, în mod nejustificat, și societăți comerciale care trebuiau privatizate în 1994 sau 1995 și la ora actuală funcționează cu structură veche, ca formă de proprietate și cu finanțarea accentuată pe seama subvenționării din partea statului român, deși înregistrează pierderi și sunt în incapacitate de plată cronică.

În direcția privatizării băncilor comerciale cu capital de stat, putem afirma că nu există o voință politică clară pentru privatizare pentru a se crea o piață de capital nemanipulată și, actualmente, nu dispunem de un cadru juridic care ar putea asigura privatizarea Bancii Române pentru Dezvoltare și a Băncii Agricole, cel puțin în semestrul II 1996.

Dacă analizăm evoluția sistemului de licitații, administrat de Banca Națională a României, se observă că de la data de 1 septembrie 1995, rata dobânzii a crescut până în aprilie cu 29% ceea ce denotă că rata inflației, declarată de Guvernul României, este cosmetizată.

Dacă ne concentrăm atenția asupra evoluției cursului de schimb leu-dolar se constată de la 1 septembrie 1995 o creștere în sensul devalorizării monedei naționale cu 39% până în aprilie, respectiv, în mod alarmant scade valoarea leului. In timp ce se vorbește despre reușita macrostabilizării, asistăm, în realitate, la degradarea leului nostru și la creșterea inflației pe fondul unei degringolade microeconomice.

Blocajul financiar cronic, care cuprinde practic toate societățile comerciale cu capital de stat, dovedește că creșterile cantitative ale producției pe 1995 au avut loc într-o economie nesănătoasă, cu lipsă de fezabilitate și perspective, unde nivelul de trai scade sistematic de 5 ani.

Dacă privim agricultura din țara noastră, nu puțin autarhică, din punctul de vedere al productivității muncii, calității și eficienței economice, -domnul ministru nu este aici și îmi pare rău, - observăm că statutul acestei ramuri de bază a economiei naționale este incert, întrucât nu se aplică legea falimentului în sectorul de stat al agriculturii cu acest rol curativ deosebit de important într-o economie de piață, lipsește piața adevărată a pământului, lipsește legea asigurării din agricultură și, respectiv, lipsește legea creditului agricol. Am amintit acestea ca să dovedesc în mod clar că, salvând oarecum pe 2-3 ani sectorul de stat din agricultura neperformantă, nu contribuim la procesul de dezetatizare și la restructurare, iar drama agriculturii românești continuă.

Creșterile cantitative ale producției în 1995, presiunea amenințătoare a stocurilor, productivitatea și eficiența economică scăzute, calitatea necorespunzătoare la care se adaugă efectele distrugătoare ale blocajului financiar și a inflației care a primit din nou lumina verde în luna mai, domnule prim-ministru, nu au nimic comun cu o economie sănătoasă, cu relansarea și cu pretențiile noastre de aderare la structurile economice europene, care rămân doar un deziderat.

Față de cele arătate, considerăm că moțiunea simplă de cenzură este întemeiată, oportună și necesară, întrucât Guvernul României trebuie să aibă curaj în anul alegerilor să recunoască tot adevărul economic din această țară și să ia măsuri pentru administrarea crizei care a ajuns și în sistemul financiar-bancar și amenință societatea românească, în ansamblu.

Ca încheiere, am spus și data trecută că Parlamentul este o școală și, aici, la modă este curentul poporanist.

Am primit acum 10 minute această broșură. (se arată plenului brușura) O voi folosi pentru salahorii din satul meu în loc de merinde în straiță.

Domnul Adrian Năstase:

În continuare, domnul deputat Marcel Moldoveanu din partea grupului parlamentar PRM.

Aveți cuvântul, domnule deputat. Ințeleg că domnul deputat Raymond Luca a renunțat și va urma, după aceea, domnul deputat Gheorghe Ana.

Domnul Marcel Moldoveanu:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnilor invitați,

Domnule guvernator,

Stimați colegi,

România este membră a Fondul Monetar Internațional din data de 15 decembrie 1972, cota sa de participare fiind de aproximativ 1122 milioane dolari SUA. Până în prezent, s-au utilizat din creditele acordate de Fondul Monetar Internațional circa 958 milioane dolari și am citat din comunicatul de presă 95/73 din 15 decembrie 1995 al Fondul Monetar Internațional, comunicat dat nouă de către Banca Națională în buletinul trimestrial nr.4/1995.

Pe data de 8 februarie 1994, la ora 9,30 Camera Deputaților începea dezbaterile asupra scrisorii de intenție și a memorandumului privind politica economică a Guvernului României pentru anii 1994-1995, convenit cu Fondul Monetar Internațional, un drum lung al Executivului, ajutat de arcul guvernamental de atunci spre cristalizarea programului de reformă.

Încă din start, uzând de toate mijloacele oferite de regulament după zicala: "Câinele moare de alergătură, iar Parlamentul de procedură", opoziția a împiedicat sistematic discutarea memorandumului cu toate că era vorba numai de un acord de principiu, de un sprijin politic solicitat Parlamentului României, o precondiție pusă de Fondul Monetar Internațional pentru a cunoaște exact opțiunea noastră.

S-au lansat de la aceste microfoane tot felul de idei și supoziții: trebuie sau nu ca Guvernul să își angajeze răspunderea, se va prezenta sau nu un proiect de lege ce va avea ca anexă scrisoarea de intenție și memorandumul etc.

S-a ajuns la concluzia că memorandumul nu este un nou program de guvernare, iar angajarea răspunderii ar trebui făcută nu numai de către Guvern, ci și de către Banca Națională a României, de către FPS și de către FPP.

Deci, stimați colegi, pe cuvântul de onoare al forțelor politice care au votat atunci memorandumul, mai pe românește spus și pe voința noastră politică, a grupului nostru parlamentar, vine acum grupul parlamentar PNȚCD+PER și câțiva independenți să ceară socoteală Guvernului asupra unui act cu care nu a fost de acord. Unde vă este moralitatea politică, domnilor ? Dacă tot nu ați votat memorandumul, de ce vă mai interesează derularea obligațiilor asumate ? (vociferări în băncile opoziției parlamentare).

Dați-mi voie, nu v-am întrerupt, dați-mi voie să trec în revistă câteva din declarațiile domniilor voastre de atunci.

Domnul Ion Rațiu: "În consecință, noi ne abținem"

Domnul Sorin Pantiș, PL’93 : "Noi, grupul parlamentar liberal vom vota împotrivă"

Domnul Barbu Pițigoi: "Grupul nostru parlamentar se abține de aprobarea solicitată de la Parlament"... mă rog.

Domnul Ion Diaconescu: "Ne vom exprima printr-un vot negativ".

Și domnul Tokay Gheorghe de la UDMR: "Grupul parlamentar UDMR va vota împotriva acestei declarații".

O corecție a unui distins antevorbitor de la partidul de gauvernământ: "rezultatul votului a fost: 173 pentru, 32 împotrivă și 79 abțineri.

La discutarea proiectelor de buget pe 1994, 1995 și 1996 nu ați prea făcut referiri de esență la stadiul diferitelor etape ale derulării acordului, pe când în februarie 1994 când se prezentase doar o schiță de buget, concomitent cu memorandumul ați cerut să se discute atunci, pe loc, această schiță bugetară. Suntem sau nu consecvenți, domnilor ?

Mi-am început discursul cu un comunicat de presă al Fondului Monetar Internațional din luna decembrie 1995, care a fost publicat, așa cum v-am spus, în buletinul trimestrial nr.4/1995 al Banca Națională a României, pag.38. Este vorba de articolul "Fondul Monetar Internațional aprobă extinderea și mărirea creditului stand-by pentru România". Citez: "Fondul Monetar Internațional a aprobat astăzi 15 decembrie 1995 solicitarea Guvernului României privind extinderea actualului acord stand-by până în aprilie 1997 și majorarea sumei disponibile în cadrul acestuia cu aproximativ 280 milioane dolari pentru a susține politicile de reformă și ajustare structurală, promovată de România.

Dumneavoastră, domnilor din opoziție, faceți referire în textul moțiunii, la vechiul acord care își încetase efectul la sfârșitul anului 1995. Moțiunea dumneavoastră, domnilor, ca atâtea altele, nu își are obiectul muncii. Ce discutăm noi, aici ? Ce s-a derulat deja și care a fost agreat de Fondul Monetar Internațional, dovada fiind prelungirea acordului ? Dacă memorandumul a fost și s-a dovedit că este în continuare, îl citez pe domnul ministru Coșea, "o rețetă foarte bună, dar că mai sunt doi actori: medicul care este Guvernul și bolnavul care este economia", mă întreb și vă întreb, dumneavoastră ce rol jucați în acest triunghi, care, sperăm, să nu fie al morții, ba, chiar s-a dovedit că este unul viabil? Fără îndoială, jucați rolul de bocitoare profesionistă.

Sigur, această a 13-a moțiune, un număr cu ghinion, dar vă asigur că nu pentru Guvern, conține câteva observații pertinente dintre care: lipsa de transparență privind modul în care s-au îndeplinit angajamentele față de Fondul Monetar Internațional mi se pare de departe cea mai corectă și suntem, în principiu, de acord cu prezentarea unui raport detaliat.

Moțiunea dumneavoastră, domnilor, este una cu mânecă scurtă, că tot a venit vara.

Grupul parlamentar al partidului România Mare cere ca Guvernul să ne raporteze despre blocajul financiar și sistemul de ajustare neutră, funcție de inflația activelor și pasivelor societăților comerciale, despre dezechilibrele macroeconomice în domeniul producției și consumului, importului și exportului, despre disciplina financiară, despre piața titlurilor de valoare și capital. Vom afla astfel din surse autorizate ce s-a întâmplat și la SAFI și la MONDRAGON și nu numai, despre limite pentru volumul datoriei externe pe termen mediu și lung, contractate sau garantate de Guvern etc..

Mai dorim să aflăm și din partea Băncii Naționale, pe care noi am criticat-o suficient - și o vom mai face dacă va fi cazul - stadiul actual al consolidării echilibrului valutar și constituirea de rezerve valutare. Unde este puterea de cumpărare a monedei naționale? S-a modernizat, s-a restructurat activitatea bancară sau nu? Care este consecința supravegherii bancare? Poate mai aflăm ceva ce s-a întâmplat la "DACIA FELIX" și la "CREDIT BANK", dacă acționează restricțiile monetare referitoare la nivelul real pozitiv al dobânzii, cum se derulează și se urmărește programul de creditare și așa mai departe?

Dacă factorii responsabili cu derularea acordului din dragoste de țară nu prea au respectat unele angajamente privind rata șomajului, protecția angajaților în mari întreprinderi vândute de FPS așa-zișilor invesitori strategici (a se vedea cazul "CELROM"), bine au făcut, iar pentru acest lucru trebuie felicitați.

În concluzie, solicităm un raport profesionist, bine documentat pe elemente și cifre concrete.

Poate nu atât destinația acestor bani ar trebui să ne intereseze - termin imediat domnule președinte -, cât finalitatea, concretizarea celorlalte împrumuturi externe despre care văd că nimeni până acum nu prea a avut timpul să se intereseze. Este vorba de creditele așa-zis periculoase, contractate în condiții nu întotdeauna avantajoase pentru țară, cu dobânzi înrobitoare pentru generația care va urma.

Doamnelor și domnilor,

Grupul parlamentar al Partidului România Mare nu va vota această Moțiune, botezată - nu se putea altfel! - "Moțiunea FMI", moțiune care ar putea fi oricând luată drept model de către unii depunători la cooperativele de credit ale Sectorului Agricol Ilfov.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Mulțumesc.

Domnul deputat Ilie Nica.... Nu, iertați-mă, iertați-mă! Domnul deputat Gheorghe Ana și după aceea domnul deputat Varujan Vosganian.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Ana:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Distinse doamne deputate,

Distinși domni deputați,

Stimați membri ai Guvernului.

Plăcută sau neplăcută, inițiativa unui grup de colegi deputați de a mai depune o moțiune, oferă prilejul reunirii în aula Parlamentului atât a celor ce înțeleg să trudească aici diurn, cât și a celor ce își manifestă atribuțiile și calitatea de parlamentar, de regulă, în afara Parlamentului, prin semnale apărute în presa scrisă sau vorbită.

Sub acest ultim aspect pare hilară, pe de o parte, dar de neînțeles, pe de altă parte, părerea unui coleg deputat, preluată cu litere de o șchioapă într-un cotidian, că în România fac legi cu care nu știu să facă legi, adică acei truditori ce vin în aula Parlamentului zilnic, fiindcă autorul impoliteții, deși ar ști să facă legi, nu participă la procesarea lor.

În bună măsură pot extinde această apreciere și asupra unora din inițiatorii moțiunii ce ne ocupă timpul celor prezenți în detrimentul altor cerințe parlamentare ce supraîncarcă ordinea de zi a Camerei.

Pentru mine, moțiunea în dezbatere reprezintă o inoportunitate în afara raționalității economice și financiar monetare, atât din punct de vedere al fondului, cât și din punct de vedere al formei.

Onorat auditoriu,

Sub aspect formal invit pe domniile voastre să reflectați asupra bonității construcției moțiunii în general și a unor pasaje în special.

Se poate vorbi despre respectarea sau nerespectarea serioasă - subliniez - a angajamentelor asumate față de FMI când în planul relațiilor pe piața financiară sau pe piața monetară angajamentele trebuie efectivizate așa cum s-au convenit, adică nici mai mult, nici mai serios și nici foarte serios.

Observați că în acest domeniu nu există grade de inferioritate sau de superioritate pentru noțiunea de seriozitate.

Vă rog, fiți amabili și observați ceea scrie în finalul alin. 3 din moțiune.

Tot în plan formal, pentru a nu taxa altfel, nu am găsit explicații și, ca urmare, nici nu voi putea să mă pronunț în vreun fel asupra conceptului, asupra întrebării sau ce va fi dorit să fie alineatul următor punctului 5, respectiv alineatul referitor la etc .

Dacă inițiatorii sau alți distinși colegi pot concretiza acest complex lingvistic etcetera, rămânem îndatorați.

Domnule președinte,

Doamnelor,

Domnilor parlamentari,

Pe fond, vă cer îngăduința să fac referiri succinte la câteva din motivele majore, după părerea autorilor, ce au condus la emiterea materialului în dezbatere.

Echilibrul bugetar, în accepțiunea sa clasică, de egalitate între nivelul veniturilor curente și cel al cheltuielilor, a fost considerat principiul de aur al gestiunii bugetare, echilibru de principiu ce a fost rupt în țările dezvoltate din punct de vedere economic, ca urmare a creșterii rapide a cheltuielilor publice bugetare și, în consecință, bugetele se întocmesc și se încheie frecvent cu deficite.

În plan conceptual, sunt economiști de marcă care susțin teoria echilibrului de aur, însă alții, de aceeași calitate, susțin teoria perpetuării deficitului bugetar. De altfel, și în Camera noastră legiuitoare suntem grupați în partida pro deficit bugetar și în partida contra deficit bugetar. Oricum, deficitul antrenează împrumuturi pentru finanțare neinflaționistă, iar împrumuturile, prin plata anuităților și a dobânzilor aferente, afectează veniturile perioadelor viitoare. Politica financiară în domeniul deficitului bugetar impune respectarea cel puțin a trei restricții:

1. Nivelul deficitului.

2. Destinația productivă a acestuia, și,

3. Sursa neinflaționistă de finanțare.

Împreună cu domniile voastre, stimate doamne și stimați domni, am adoptat legile bugetului de stat pe anul 1994, 1995 și 1996 convenind, prin majoritate de voturi, că cel puțin aceste trei principii, la care m-am referit mai înainte, au fost respectate.

Fac mențiunea că la vremea votării fiecărei legi anuale aferentă bugetului de stat, am concluzionat că România și-a respectat serios angajamentul cu Fondul Monetar Internațional privind ponderea deficitului bugetar în raport cu produsul intern brut. Mai mult, aceasta fiind mai mică decât cea preconizată pentru bugetul de stat, cât și față de fondurile financiare totale ale statului, adică a ceea ce numim noi buget consolidat al țării.

Punând în discuție raporturile Guvernului României cu Fondul Monetar Internațional se dorește etalarea în planul politicului, iarăși, a unor "păreri parintești" sau "prietenești" din afara țării pentru a-i crea o imagine "mai bună"? Oricum, credibilitatea României cu sau fără ingerințele neprietenoase la care sunt îndreptățit să mă refer a cunoscut o linie constant ascendentă, ea penetrând pe piața financiară internațională a capitalurilor de la care, așa cum s-a mai amintit, recent, prin Bancă Națională a României, au obținut împrumuturi obligatare de peste 500 de milioane de dolari pentru rezerva valutară necesară stabilității relative a monedei naționale, rezervă care, în prezent, se ridică la peste 1 miliard de dolari, mai mult decât optimul preconizat.

Rămânând în sfera cheltuielilor guvernamentale făcute, evident, pe seama veniturilor mobilizate la bugetul de stat, este de neînțeles poziția exprimată în moțiune cu privire la blocarea posturilor vacante din sectorul bugetar, în proporție de 50 la sută.

Onorat auditoriu,

Politica bugetară impune, nu numai în perioade de criză sau în stări atipice ale economiei, reducerea absolută sau relativă a cheltuielilor bugetare. În structura cheltuielilor curente ale bugetului, peste 60 la sută din totalul acestora sunt cheltuieli cu personalul, mărime asupra căreia, pe bună dreptate, distinșii parlamentari au avut și au o atitudine critică, în sensul reducerii aparatului bugetar, susținut de contribuabili, iar fondurile disponibilizate să fie dirijate spre finanțarea unor segmente ale economiei reale sau pentru priorități din sfera social-culturală.

Însă, luând în dezbatere invectivele din moțiunea privind deteriorarea politicii de protecție prin blocarea a 50 la sută din posturile vacante ale instituțiilor bugetare, trebuie să luăm în considerare următoarele aspecte:

a. prin Legea bugetului de stat pe 1996 nu toate posturile vacante au fost blocate în proporția amintită, ci, așa cum am votat noi aici, în plenul Parlamentului s-au exceptat sectoare întregi, unde angajările de personal vor fi făcute pe măsura oportunităților;

b. inițiativa blocării posturilor vacante a aparținut comisiilor de buget-finanțe-bănci ale Parlamentului, inițiativă ce a primit agrementul majorității membrilor celor două Camere legiuitoare, având în vedere nevoia de fonduri bugetare cu destinația reașezării cât de cât în matca firească a vieții oamenilor și gospodăriilor lor lovite de calamitățile din sfârșitul anului 1995 și începutul anului 1996;

c. poziția majorității deputaților față de menținerea în finanțare bugetară a unor categorii de funcții și funcționari publici al căror rol și misiuni sau diminuat pe măsura înaintării pe calea privatizării este cunoscută.

Ne-am pronunțat anual și permanent pentru menținerea unui aparat guvernamental suplu, redus, util și eficient, deci, cu cheltuiei sociale cât mai mici.

d. Pe măsura revitalizării structurilor economiei reale, apare firesc ca descentralizarea și mutarea actului decizional în sfera infrastructurii să antreneze deplasarea de personal spre acest câmp de interes, ușurând astfel efortul bugetar.

Ne întrebăm: când se vor pronunța semnatarii pentru acceptarea mecanismelor pieței concurențiale? Acum, când doresc să continue politica autoritar centralistă? Sau se cere îngăduința Parlamentului pentru a li se da posibilitatea clarificării pe plan teoretic și practic a noțiunilor legate de piața muncii și gesiunea bugetului de stat.

Onorată Cameră,

Reamintindu-vă momentele tensionale și declarativ populiste ocazionate de votarea Memorandumului, de poziția obstrucționistă a colegilor din opoziția parlamentară, de nevotarea legii prin care aprobam acest aranjament financiar, nu pot să nu întreb cu ce curaj, de pe ce poziție vin acum, aici, aceiași oameni să pozeze în arbitri sau în apărători ai unor principii pe care nu le-au avut și, de fapt, nu le au?

Pentru PDSR, partid care a înțeles să respecte angajamentele cu Fondul Monetar Internațional, să urmărească efectivizarea programului de guvernare chiar dacă legislația promovată a fost uneori neconformă cu opțiunile maselor largi de cetățeni, moțiunea pusă în dezbatere nu poate fi privită decât ca un act de pură propagandă, de ieftin discurs electoral.

În același timp, luăm act cu îngrijorare de tendința manifestată, și nu singular, de a pune sub semnul întrebării ratele, nivelurile absolute sau relative furnizate prin intermediul Comisiei Naționale de Statistică, tendință ce nu aduce bune servicii țării, dimpotrivă.

Având în vedere lipsa de realism, nefundamentarea științifică a valorilor evidențiate în textul moțiunii și văditul său scop electoral, nu putem avea alt verdict pentru acest demers, decât de a-l respinge, votând împotriva ei.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

În continuare, domnul deputat Varujan Vosganian. Va urma domnul deputat Silviu Șomâcu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Varujan Vosganian:

Domnule președinte,

Stimați invitați,

Dragi colegi.

Memorandumul privind politica economică a Guvernului României presupunea la data respectivă, în primul rând, modificări de ordin calitativ în funcționarea economiei naționale.

În Memorandum, chiar de la început, Guvernul se angajează în reducerea substanțială a rolului statului în economie și discursul domnului prim-ministru a reluat acest angajament ca pe o realizare a guvernării Văcăroiu.

Să vedem cum stăm după 6 ani de reformă economică în România, 4 ani ai actualei guvernări.

În industrie, majoritatea covârșitoare a activelor și valoarea nou creată sunt produse în sectorul de stat, iar privatizarea în masă, la nivelul managementului, la nivelul investițiilor strategice și la nivelul structurilor de producție, nu a adus până în prezent și, probabil, nici în viitorul imediat, nimic nou.

La nivelul sectorului bancar, cele mai importante bănci aparțin statului, băncile private, fie printr-o politică de intimidare, fie printr-o tratare parțială de către Banca Națională și clientelară a sistemului bancar, au fost intimidate. Practic, sectorul bancar se află aproape în totalitate sub controlul statului.

În ceea ce privește agricultura, e drept, 80 la sută din pământuri se află în folosința proprietății private, dar majoritatea lor nu au încă un statut legal. Piața agricolă se află complet sub controlul statului, și s-a văzut ce s-a întâmplat anul trecut din acest motiv, iar infrastructura se află încă în mare parte sub controlul statului.

În ceea ce privește comerțul, el este în mare parte privatizat, dar spațiile comerciale aparțin statului și ați văzut cum se împânzesc vitrinele sectorului privat comercial cu diverse poze de oameni politici în clipa în care Fondul Proprietății de Stat modifică puțin statutul chiriilor sau statutul contractelor sectorului privat din comerț.

Transporturile, telecomunicațiile aparțin integral statului. Comerțul exterior este într-o anumită parte privat, dar este organizat pe un sistem clientelar clar și asta se vede din politica taxelor vamale și a licitațiilor.

Așadar, România, după 6 ani, se află într-un sistem aproape la fel de centralizat și etatizat ca înainte. Dacă adăugăm la asta și faptul că în zonele parteneriatului social, cultură, sănătate, învățământ, forță de muncă, tot Guvernul este principalul partener al societății civile, vom avea imaginea reală a României pe care nu Memorandumul a preconizat-o, dar pe care actuala administrație ne-a adus-o la finele mandatului său.

În ceea ce privește acum transferarea activelor statului către populație, legislația privatizării, pe care am votat-o de curând, ca și modul în care funcționează Fondul Proprietății de Stat nu au rezolvat cele mai importante două probleme ale privatizării: blocajul instituțional și lipsa cererii de privatizare. Având în vedere și evoluția pieței de capital, care este complet aneantizată în cursul lunii aprilie, putem considera că nici una dintre aceste probleme care fac parte integrantă din promisiunile Guvernului nu au fost onorate și este greu de presupus că până la sfârșitul mandatului vom avea evoluții notabile în acest sens.

Procesul de restructurare. În 1994, am avut o primă Hotărâre - nr.304, dacă nu mă înșel - această hotărâre a fost adresată unui număr mic de societăți comerciale. Majoritatea s-au ferit să intre în această listă. După aceea, văzând despre ce este vorba, la Ordonanța nr. 13 din 1995 s-au îmbulzit să intre pentru că și-au dat seama că orice program de supraveghere este mai mult avantaj decât dezavantaj.

Știți cât a costat bugetul statului această Ordonanță? Peste 1000 de miliarde de lei. 1030 de miliarde de lei, în condițiile în care aceste fonduri au fost alocate de la buget fără aprobare parlamentară. În clipa în care noi am votat în grabă această ordonanță înaintea rectificării bugetului pe 1995, cheltuielile deja erau făcute. Peste 1000 de miliarde de lei înseamnă aproape totalitatea veniturilor nete din învățământ și aproape dublul veniturilor nete din sănătate. Atât a constat restructurarea în 1995.

În 1996, sistemul legislativ autonom, extrem de periculos prin ordonanțe în privință impozitului pe profit și a eșalonărilor obligațiilor către bugetul statului va costa, probabil, cel puțin la fel de mult. Și, aș vrea să ne vorbească domnul prim-ministru și despre blocajul financiar care dincolo de prevederile Memorandumului a început să afecteze de această dată și bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.

Noi aveam la data Memorandumului numai blocaje între societăți comerciale și regii autonome. Acum avem un blocaj și în raporturile dintre societăți comerciale, regii autonome și bugetul statului și bugetul asigurărilor sociale. Și tocmai zonele care plătesc ceea mai mare contribuție de asigurări sociale, cum ar fi zonele minere, sunt cele mai tolerate, din motive pe care eu resping să le consider economice.

Acum, la nivelul politicilor. Guvernul în acești ani trebuia să dezvolte politici. Noi vorbim despre deficitul bugetar. Hai să vorbim despre politica bugetară. Noi avem un buget de austeritate pentru că nu avem o politica bugetară corectă. În acești ani nu s-a dezvoltat nici un element fundamental al politicii bugetare.

Noi continuăm să finanțăm ca pe vremea lui Ceaușescu administratorii proceselor reale, și nu creatorii proceselor reale. Noi finanțăm rețeaua imensă a aparatului de stat, care politizează societatea civilă, irosește resurse financiare și nu creează, ci birocratizează și necrozează sectorul bugetar, în cultură, în învățământ, în sănătate - tot acest hățiș de direcții și de inspectorate care nu fac decât să ducă mai departe un mesaj politic și în nici un caz un mesaj de educație civică și sprijin al societății civile.

În politica valutară, avem aici un economist reputat, domnul Mugur Isărescu, care din păcate, din cauza compromisului electoral este nevoit să repete ceea ce a făcut în timpul guvernării Stolojan. Supraevaluarea leului nu este decât un avantaj iluzoriu pentru că deși ieftinește importurile și ieftinește susținerea sectorului de stat, împovărează exporturile și creează export de venit național. Și cel care va plăti este cel care va urma pe acest scaun guvernamental.

În treacăt fie spus, noi încă nu știm care este povara reală a Guvernulului care va veni. Ea, însă, este deosebit de mare.

În ceea ce privește politica monetară, domnule Mugur Isărescu, dumneavoastră știți cu siguranță câte tensiuni inflaționiste s-au acumulat. S-a vorbi de politica de macro-stabilizare, ea s-a petrecut în 1994 așa: era suficient un birou cât această tribună, control monetar, controlul creditului, ridicarea dobânzilor, amânarea votării bugetului până în lunile mai-iunie, pentru ca infuzia investițională să fie întârziată și folosirea ratei de schimb ca ancorat inflaționistă. Acestea au fost măsuri administrative. Ele nu s-au repercutat printr-o politică reală la nivelul reformei micro-economice.

Realitatea s-a răzbunat. Ne-am lăudat la începutul anului 1995 cu creșterea economică. A fost o creștere economică energofagă și paradoxal ea n-a făcut decât să adâncească deficitele economiei românești.

Domnule prim-ministru,

Ne-ați vorbit de creșterea exporturilor. Puteți să ne vorbiți și de creșterea impoturilor? Și atunci vom vedea că impoturile au crescut mai mult decât exporturile și, în fapt, în a doua jumătate a lui 1995, balanța de plăți externe a fost un factor negativ în evoluția economică a României, și nu un factor pozitiv. Vă rog să informați complet Parlamentul. În a doua jumătate a anului 1995... - nu se poate să nu vă amintiți, domnule prim-ministru - când leul s-a prăbușit tocmai pentru că (și asta este o lege de fier, pe care n-am inventat-o noi) există o autonomie doar de durată a politicii monetare, fără suportul economiei reale. Practic, în a doua jumătate a anului trecut, politica de macrostabilizare economică a eșuat, iar noi acum suntem pe un cazan inflaționist.

La nivelul subvențiilor, subvenții implicite, cum sunt cele din buget, sau subvenții încrucișate, plătim țăranilor bani și folosim asta ca o cauțiune electorală, dar, de fapt, prin subvenții încrucișate și prin evoluția diferențiată a prețurilor din industrie și agricultură acești bani se duc, până la urmă, tot la industrie.

Așadar, subvențiile încrucișate, folosirea leului supraevaluat, compromisurile electorale, toate acestea măresc tensiunile inflaționiste.

Iată ce s-a întâmplat acum pe piața de capital. Acești lei au ieșit din acumulare, vor merge către dolar, vor merge către consum. Încă o tensiune inflaționistă în plus. De aceea se țin ratele dobânzii atât de mari, ca să existe o rigiditate în acest sens. Noi nu mai avem politică de macrostabilizare. Noi avem o politică de forțare, de încorsetare a economiei pentru ca ea să nu explodeze până la alegeri.

Acum, în ceea ce privește mecanismele pieței...

Din sală:

Timpul...! timpul...!

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat ați depășit cu 3 minute. Deci, v-aș ruga, dacă se poate, să sintetizați.... (Rumoare, vociferări).

Domnul Varujan Vosganian:

Mă simt atunci nevoit să mă opresc aici.

Vreau numai să vă spun....

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat,

Vă rog să sintetizați și, deci...

Domnul Varujan Vosganian:

Din punct de vedere al mecanismelor calitative obiectivele Memorandumului de politica economică nu au fost îndeplinte. Probabil că vom merge înainte cu acest guvern.

Din păcate, România și PDSR nu pot învinge în același timp în alegerile parlamentare. Acest lucru s-a dovedit acum.

Vă mulțumesc pentru înțelegere, domnule președinte. (Aplauze).

Domnul Adrian Năstase:

Cu multă plăcere.

Domnul deputat Șomâcu.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Va urma domnul deputat Constantin Avramescu.

Domnul Silviu Șomâcu:

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnule Guvernator,

Doamnelor și domnilor deputați,

Iată că avem și o moțiune care ne face avocații Fondului Monetar Internațional, apărătorii intereselor acestei instituții, împotriva Guvernului României. Primul sentiment care ne încearcă citind moțiunea - și mai ales numele inițiatorilor - este uimire, pentru că cei mai mulți dintre colegii noștri care semnează moțiunea sunt aceiași colegi care s-au impotrivit încheierii unui Acord cu FMI, semnării Memorandumului pe care l-am dezbătut în Parlament în 1994. Și pentru că această temă are o istorie, e bine să amintim că Partidul Socialist al Muncii, promotor al deschiderii României către Europa și către lume, a recunoscut și susține necesitatea încheierii unor colaborări cu diferite organisme economico-financiare europene și internaționale, inclusiv cu FMI, deși, la vremea respectivă am arătat că soluțiile dezvoltării economiei românești trebuie găsite în primul rând în România, și acest lucru s-a dovedit adevărat.

Am socotit, însă, și socotim că aceste colaborări internaționale trebuie să se realizeze fără a ni se impune în vreun fel condiții politice, urmărindu-se avantajul reciproc, în concordanță cu nevoile și interesele naționale, cu posibilitățile reale în plan economic și social de a onora angajamentele asumate.

Socotim că este lipsită de realism respingerea oricărei colaborări cu instituții internaționale, iar împotrivirea unor partide de dreapta față de încheierea unui memorandum cu FMI am socotit-o tributară unei viziuni economice autarhice, anacronică pentru sfârșitul secolului XX.

Dar aceiași oponenți ai colaborări economice a României cu instituțiile financiare internaționale, în doi ani și-au schimbat total atitudinea, pledând pentru promovarea unor prevederi din Memorandum într-o manieră care ar avea consecințe nu doar antisociale, ci și antieconomice. Un Memorandum care promovează o liberalizare menită nu doar a spulbera nivelul de trai al românilor, dar și de a dezintegra economia națională, nu trebuie promovat cu înverșunare și aplicat ad literam, ci renegociat cu Fondul Monetar Internațional, mai ales în elementele sale ce se dovedesc inaplicabile economiei românești sau limitative pentru acțiunile Guvernului și autorităților.

Totodată, acțiunile Guvernului trebuie să devină coerente, subordonate unui program de protejare și încurajare a economiei naționale, inclusiv prin taxe de import și export, dar nu ca până acum, când asemenea măsuri, adoptate întâmplător sau pornind de la impulsuri de moment au generat uneori efecte potrivnice chiar interesului național.

Nu întârzierea în aplicarea unor prevederi din Memorandum a condus la criza care domină economia noastră și întreaga societate, ci, dimpotrivă, o aplicare precipitată și rigidă a unora din prevederi ar fi accelerat și amplificat degringolada economiei și suferințele populației.

Iată de ce, totuși, vedem utile informările periodice ale Guvernului asupra modului de aplicare a Memorandumului și, mai ales, asupra consecințelor aplicării sale, pe care nu le socotim totdeauna benefice.

Iată de ce, suntem gata să participăm la o analiză serioasă pe această temă din care să se degaje soluții pentru redresarea economiei.

Iată de ce, nu acceptăm o abordare superficială și confuză spre care încearcă să ne împingă moțiunea lansată de colegii noștri din băncile dreptei.

Problemele economiei românești, ale relațiilor României cu instituții financiare nu pot fi expediate în termenii încețoșați ai unei moțiuni ce încearcă să substituie logica economică printr-o retorică electorală.

Cei care susțineau că nu trebuie să acceptăm nici un angajament internațional, acum, tocmai din motive electorale, încearcă să ne convingă că în relațiile economice internaționale trebuie să capitulăm fără condiții.

Afirmațiilor propagandistice din moțiune le lipsește nu doar argumentația economică ci și o soluție practică. Și, de aceea, Partidul Socialist al Muncii, susținând necesitatea transparenței în relațiile cu Fondul Monetar Internațional consideră că pentru ceea ce se face sau ce nu se face în România , inclusiv în relații internaționale, răspunderea revine partidelor de guvernământ, mai ales în fața electoratului.

Socotim că este prea târziu acum să mai putem schimba politica acestui guvern, iar jocul demagogic electoral propus prin moțiune nu-l putem accepta, pentru că tema colaborării cu Fondul Monetar Internațional este mult prea importantă pentru a fi abordată în acest mod, drept care deputații Partidului Socialist al Muncii nu vor vota în sprijinul acestei moțiuni.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Constantin Avramescu. Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Constantin Avramescu:

Doamnelor și domnilor,

De la început vreau să vă spun că vreau să ies din stereotipia dezbaterilor noastre parlamentare cu ocazia lansării unei moțiuni împotriva Guvernului, cu care ocazie cei care sprijină Guvernul se extaziază în fața minunatelor realizări ale acestuia, iar ceilalți, care vor să critice, indiferent ce argumente vor aduce, nu vor fi luate în considerare.

Pentru aceste motive chiar și discursul domnului prim-ministru de astăzi, ca și cu alte ocazii, nu a fost deloc interesant, dovadă a fost prezența noastră în sală, și de-o parte și de cealaltă, pentru că în loc să prezinte ceea ce ar fi fost normal de așteptat, eu nu mă așteptam, anume, care erau prevederile de bază ale acestui Memorandum, cum s-au realizat, cum nu s-au realizat, de ce nu s-au realizat ș.a.m.d.; nu s-au făcut aceste lucruri.

În consecință, să aducem alte argumente este lipsit de sens. Un lucru, însă, trebuie să știm: indiferent ce argumente am aduce, indiferent ce-ar spune domnul prim-ministru, aici, pentru că suntem, totuși, la un anumit capitol, să ne gândim numai la două lucruri: orice-am zice și orice-am face, economia noastră nu este tentantă pentru nimeni, investițiile străine, toți o știm, sunt mai mici decât în oricare altă țară comunistă.

De asemenea, și în privința aceasta trebuie să recunosc că am o admirație pentru domnul Florin Georgescu și Mugur Isărescu pentru eforturile pe care le fac, de fiecare dată, încercând să învingă parcimonia celor care ne-au promis niște tranșe de împrumuturi, care se dau cu întârziere sau nu se mai dau deloc, și trebuie să ne gândim cine are dreptate, probabil că cei din acea parte.

Acestea sunt lucruri asupra cărora trebuie să reflectăm, iar scenariul, în continuare, îl cunoaștem cu toții: vor mai fi câțiva vorbitori, domnul prim-ministru va lua cuvântul la fel de neinteresant, la urmă se va pune la vot, știm cum va ieși votul și mâine vom vedea în "Vocea României", ținut din banii contribuabilului român, noua victorie împotriva opoziției a Guvernului Văcăroiu.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Adrian Năstase:

Mulțumesc!

Singura problemă este dacă știați toate aceste lucruri, de ce ați mai înaintat moțiunea?

Domnul Constantin Avramescu (din sală):

Nu sunt printre semnatari.

Domnul Adrian Năstase:

Da, nu sunteți printre semnatari.

În încheierea dezbaterilor, are cuvântul domnul deputat Ilie Nica pentru ultimele 5 minute de dezbatere. Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ilie Nica:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Pentru că ne-am obișnuit că orice există trebuie să poarte un nume, întrucât moțiunea de astă-seară există, trebuie să-i dăm un nume. Nu vine altul la îndemână decât să-i spunem "moțiunea opoziției vinovate". Și ca să argumentăm acest nume, vom prezenta aci două vinovății ale opoziției, în strânsă legătură cu această moțiune.

Prima vină a opoziției este vina opoziției față de opoziție. Toată atitudinea opoziției, a partidelor din opoziție față de acest Memorandum încheiat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internațional a dus la sfărâmarea oricărei urme de credibilitate a opoziției în discursul politic din țara noastră. Iată argumentarea.

Memorandumul încheiat în 1994 cu Fondul Monetar Internațional trebuie să acceptăm că a avut următoarea semnificație: a fost un program de reformă în România, față de care s-a urmărit să se obțină un parteneriat în exterior și un parteneriat în interior, respectiv de a se obține adeziunea tuturor forțelor politice din România la acest program de reformă.

În dezbaterea din Camera Deputaților, după cum știu și v-au prezentat colegii mei de mai înainte, toți vorbitorii din opoziție, membri ai partidelor din opoziție, au respins acest Memorandum, au respins, în fapt, programul de reformă elaborat atunci, în 1994, de reformă în România.

Astăzi, însă, aceiași vorbitori, aceleași partide, vin și acuză Guvernul României, acuză realitatea din România că ar fi generată tocmai de nerespectarea acelui Memorandum. Deci, tocmai de nerespectarea și neînfăptuirea acelui program de reformă. Când a fost serioasă opoziția în aceste două luări de atitudine, la un interval de doi ani?

Iată de ce spunem că orice credibilitate a opoziției a fost înfrântă prin aceste două atitudini.

Ar putea fi ștearsă această vină doar dacă dăm următoarea interpretare celor două atitudini ale partidelor din opoziție, și anume: în 1994, prin discursurile ținute și prin votul exprimat aici, partidele din opoziție au vrut să dea un semnal peste tot, în special în exterior, că nu toate forțele politice din România aderă, în mod sincer, la un program de reformă. Deci, ceea ce s-a urmărit atunci, s-a urmărit să se dea, de fapt, un semnal distorsionat în afară.

Astăzi, în mod invers procedează partidele din opoziție, și anume vor să dea un semnal în afară că forțele politice din România nu ar fi angajate în mod sincer în realizarea unui program de reformă și că nici nu ar fi în stare să realizeze acest program de reformă. Se urmărește, prin urmare, să se dea același semnal distorsionat în afară, așa cum un important lider de partid, în zile nu prea îndepărtate de aceasta, în condițiile în care toate forțele politice din România își dădeau acordul, și-au dat acordul să se facă toate eforturile pentru integrare în structurile atlantice, dânsul spunea că ar fi posibilă și o altă variantă, și anume o integrare în niște structuri mai puțin atlantice.

Deci, dacă am accepta că opoziția, în toți acești ani, n-a urmărit decât să distorsioneze angajarea forțelor politice din România, angajarea poporului român într-un program general de reformă, atunci am putea accepta că opoziția nu a avut atitudini contradictorii în acest interval de timp ci, de fapt, a fost consecventă unui program, pe care, însă, l-a realizat și l-a exprimat prin luări de poziții contradictorii.

A doua vinovăție a opoziției, despre care vreau să vorbesc astăzi, este vinovăția opoziției față de comunitate, am putea-o numi chiar trădarea comunității. Iau aci termenul de comunitate în două sensuri: un sens pe care ni l-a impus epistemologia contemporană; prin comunitate, în epistemologia contemporană, înțelegem un ansamblu de concepte, un ansamblu de reguli, de proceduri și, desigur, un grup de persoane care înțelege aceste concepte, înțelege și utilizează aceste proceduri, recunoaște faptele la care se referă aceste concepte și se referă aceste proceduri.

Cei care au alcătuit moțiunea, care ne-a fost prezentată astăzi, nu vor să recunoască faptele, deci, acele fapte care sunt prinse în statistici, în documente, de la care trebuie să pornească orice discurs, nu folosesc cu corectitudine, cu precizie, termenii economici pe care trebuie să-i utilizăm în interpretarea acestor fapte, în analiza acestor fapte și în deciziile pe care trebuie să le luăm referitoare la aceste fapte.

Colegii mei au arătat, în fiecare caz în parte, cum termenii economici sunt utilizați cu lejeritate, cu ușurătate, cu imprecizii și numeroase incorectitudini. Din aceste motive nu mai dau eu, în continuare, exemple, aci.

Ce se întâmplă procedând în acest fel? Nu mai reușim să formăm o comunitate, nu folosim același limbaj, suntem în plin complex Babel. Iată de ce, procedând în acest fel, ceea ce trebuie să constituie o comunitate, o comunitate științifică, o comunitate în cadrul căreia să ne înțelegem, deci o comunitate de idei, concepte și oameni care utilizează aceste concepte și se referă la aceste fapte, nu putem fi.

Domnul Aurelian Paul Alecu (din sală):

Când se-neacă oile e de vină ciobanul!

Domnul Ilie Nica:

Este opoziția de vină față de comunitate și în al doilea sens. Formăm o comunitate și în sensul că formăm o comunitate de interese, de aspirații, de trebuințe...

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, vă rog să explicați motivele trădării mai rapid. (Discuții în sală)

Domnul Ilie Nica:

Deci, formăm o comunitate de interese, de aspirații. Este regretabil...

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat Cristea este vorba de un discurs epistemologic, nu este un discurs economic!

Va rog să continuați, domnule deputat. (Discuții în sală în Grupul PNTCD).

Este vorba de un alt plan al discuției. Vă rog să lăsați pe domnul deputat să continue.

Puteți continua, domnule deputat.

Domnul Ilie Nica:

Este regretabil, domnule deputat Cristea, dar chiar dacă facem parte din partide diferite, chiar dacă facem parte din laturi diferite, opuse, să spunem, ale aceleiași Camere a Parlamentului, că nu ne putem înțelege, totuși, nu găsim limbajul comun, nu găsim acel sentiment al comunității, atunci când avem în vedere interese fundamentale ale României.

Este regretabil că, în vreme ce orice Guvern, de oriunde, respectând, de exemplu, acorduri internaționale, totuși, pentru a-și apăra interesele cetățenilor săi, încearcă diferite procedee, într-un fel sau altul, tacit sau nu, admise în plan internațional.

Este regretabil să acuzăm Guvernul României că nu ar respecta acorduri internaționale privind protejarea intereselor agenților economici din România. Chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, o anumită limită morală ar trebui ca astfel de fapte, dacă nu le aprobăm, măcar să le ținem sub tăcere, pentru că față de interesele cetățenilor din România, agenților din România suntem datori cu toții, indiferent din ce partid facem parte.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

În încheierea discuțiilor...

Domnul Gheorghe Cristea (din bancă):

A depășit timpul. Este în afara timpului.

Domnul Adrian Năstase:

Nu, dar aici nu este pe minute, aici este pe grupuri parlamentare și la grupul dumneavoastră parlamentar a fost domnul deputat care a depășit cu 7 minute. În afară se poate, dar înăuntru, nu. Domnule deputat, orele sunt înaintate, eu sunt convins că vrem cu toții să și votăm, s-ar putea să avem o surpriză în momentul în care o să numărăm "oile".

Domnul Paul Aurelian Alecu (din bancă):

Se va dovedi că nu suntem comunitate.

Domnul Adrian Năstase:

Deci, în încheiere, în cadrul a cel mult 25 de minute, 60 minus 35 fac 25... domnul guvernator Mugur Isărescu, pentru început și, după aceea, domnul ministru de stat Florin Georgescu.

Aveți cuvântul, domnule guvernator.

Domnul Mugur Isărescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Mă simt onorat că am din nou posibilitatea să raportez, în numele Consiliului de administrație al Bancii Naționale, asupra aspectelor esențiale ale politicii monetare, valutare și de credit ale instituției pe care o reprezint.

S-a ridicat o primă problemă și o primă apreciere că în prezent relațiile României cu Fondul Monetar Internațional sunt înghețate și că, în consecință, nu mai avem, ca țară, finanțare externă, cu toate necazurile evidente care ar decurge de aici. Trebuie să o spun de la început că o asemenea apreciere este eronată, că relațiile cu Fondul Monetar Internațional trebuie înțelese în dinamica lor, ele există în prezent, chiar dacă s-au amânat, atât anul trecut, pentru o perioadă de 8 luni, cât și în februarie anul acesta, chiar dacă s-au amânat tranșele de credit care erau planificate.

Din sală, partea dreaptă:

De ce, n-au avut bani?

Domnul Mugur Isărescu:

Relația cu Fondul Monetar Internațional, și este bine să se înțeleagă aceasta și vreau să-mi permiteți s-o subliniez din nou cu câtă tărie am posibilitatea în fața dumneavoastră și a populației României, relația cu Fondul Monetar Internațional nu este o simplă relație de finanțare. Fondul Monetar Internațional are funcțiuni majore în economia mondială și pentru țările membre și dacă ar fi să evaluăm corect ce este mai important într-un acord cu Fondul Monetar Internațional, eu aș îndrăzni să spun că mult mai importantă este păstrarea unei colaborări de parteneriat, de discuție și de credibilitate și nu neapărat faptul că tragem sau nu tragem, obținem sau nu obținem o tranșă de finanțare.

Trebuie să vă mai spun, domnilor deputați, că încă din 1993, și exemplul nu este întâmplător, Republica Cehă a încheiat un acord cu Fondul Monetar Internațional și de atunci nu a tras nici un împrumut. Bineînțeles, situația era relativ deosebită, nu avea aceeași nevoie ca și noi, dar faptul că păstrează o relație cu Fondul Monetar Internațional, acesta este lucrul mult mai important.

Mai există o informație sau două informații, poate de detaliu tehnic, pe care trebuie să le cunoașteți. În dinamica relației unei țări cu comunitatea financiară internațională, Fondul Monetar și Banca Mondială constituie, în mod categoric, numai un început. Resursele financiare ale acestor instituții financiare sunt limitate. De exemplu, România poate, în cel mai bun caz, să obțină de la Fondul Monetar Internațional maximum 2 miliarde dolari. În 1993, când noi am trecut la negocierea celui de-al treilea acord cu Fondul, pe care dumneavoastră l-ați aprobat în februarie 1994, România avea deja angajat de la Fondul Monetar 1 miliard și aproape 100 milioane dolari, iar în vârful tragerilor noastre sau relațiilor noastre financiare cu Fondul, pentru că începând din acel an, din ‘93, ‘94, noi am început să rambursăm creditele luate anterior, în vârful acestui angajament financiar al României față de Fond am ajuns la 1,4 miliarde. Deci, noi ajunsesem deja în apropierea limitei prin care puteam să apelăm la resursele disponibile ale Fondului Monetar Internațional.

Un detaliu tehnic care, repet, trebuie să fie cunoscut, este acela că, cu cât o țară merge spre tranșele superioare de creditare, despre obținerea limitei de finanțare de la Fondul Munetar Internațional, cu atât, în mod firesc, prin statutul Fondului, condiționalitățile cresc. Și aceasta este explicația pentru care în acest al treilea Acord al României cu Fondul Monetar Internațional, chiar acum am mai făcut o simplă trecere în revistă, o - să-i spunem - numărare statistică, mecanică, au fost trecute nu mai puțin de 50 de obiective importante de îndeplinit. Acordul a fost extrem de greu, și era normal să fie așa.

Deci, în mod firesc, noi trebuia să ne pregătim încă din 1994 să diversificăm capacitatea României de-a obține resurse de finanțare externă, să mergem spre alte resurse, să pregătim intrarea sau relansarea României pe piețele internaționale de capital, lucru extrem de greu pentru că uităm de fiecare dată că în 1981 România a încetat plățile; și un asemenea accident financiar de amploare nu se uită decenii de-a rândul. Deci, relansarea, reintroducerea României pe ușa din față, nu prin propunerile, care au ajuns și în fața Parlamentului în anii ‘92-’93, ‘94, deci reintrarea României pe piețele financiare internaționale de capital a fost un proces extrem de greu, care s-a făcut printr-o relație continuă cu Fondul Monetar Internațional și faptul că în prezent noi avem acces direct, și de succes aș spune, pe piețele financiare internaționale, denotă că relațiile noastre cu Fondul nu sunt blocate, nu sunt înghețate. Altfel nu am fi putut obține un cent împrumuturi de pe piețele internaționale de capital.

Desigur, nu tot Acordul a mers bine, 50 de obiective nu sunt greu de îndeplinit. Aici s-a spus foarte bine că în Acord era vorba de privatizarea a două bănci de stat, legea este încă în Parlament. Tot aici s-a spus despre faptul că față de programul inițial de privatizare din 1994-95 a apărut o întârziere, și aici au fost dezbateri politice asupra procesului de privatizare, am constatat și noi că problema privatizării are multiple conotații. S-a spus foarte bine că în 1994 balanța comercială a înregistrat un deficit mai mare decât ne-am propus. Asupra acestui lucru am informat, în noiembrie anul trecut, Parlamentul României. A fost într-adevăr un cost pe care l-am plătit unei creșteri economice mai înalte, în condițiile în care, trebuie să recunoaștem, creșterea economică de anul trecut a fost relativ mai scumpă decât ne-am fi așteptat. Dar, vedeți, aici, în momentul în care ești la actul guvernării, îți dai seama cât de dificilă este o decizie, pentru că problema se poate pune și-așa: ce investitor poate să vină într-o țară care are economia stagnantă și cât mai putem noi, ca țară, să mai întârziem reluarea creșterii economice și dacă putem, peste noapte, să reluăm creșterea economică în România cu alte structuri decât cele pe care le avem în prezent? Bineînțeles că în viitor trebuie să ne gândim mai mult la o creștere economică de calitate. Dar eu nu cred că opțiunea pe care am făcut-o, pentru a avea o creștere economică mai rapidă anul trecut, cu riscurile pe care le-am plătit, printr-un deficit mai mare al balanței comerciale, a fost o opțiune greșită. Asupra acestui lucru cred că se va pronunța viitorul.

De asemenea, nu cred că în prezent cursul leului este supraevaluat, ca să prezinte riscuri majore pentru perioada următoare, de după alegeri. Deprecierea leului, începând cu noiembrie anul trecut, care a corectat o eventuală supraevaluare de până atunci și care a început să acționeze în sensul corectării balanței comerciale, a fost substanțială, peste 15%, depreciere reală, deci depreciere nominală în plus față de rata inflației. Cred că pe această cale - și răspund la întrebarea care s-a pus - pe calea cursului de schimb, nu avem subvenții implicite majore, cu toate că trebuie să o spun încă odată, că problema subevaluării sau supraevaluării monedei naționale este o problemă atât de delicată încât știm foarte bine cât de mult se discută, care este raportul real între - să zicem - marcă și dolar sau marcă și yen. Și asupra acestui lucru teoreticienii n-au găsit un răspuns.

Deci, cu riscurile de rigoare, apreciez că, la nivelurile actuale, cursul nu este supraevaluat și nu constituie o povară pentru perioada următoare. Bineînțeles că trebuie să avem în vedere o evoluție a lui corelată cu rata inflației.

O ultimă remarcă, înainte de-a trece la problema dobânzilor, se referă la faptul că Memorandumul urmărește, în ultimă instanță, să transpună macroeconomia la nivel microeconomic. Acesta este procesul cel mai greu: să duci reforma de la nivel macro spre - cum se spune - spre șaibă, spre conducerea întreprinderilor, spre reducerea costurilor de la nivelul intreprinderilor. Aceasta înseamnă o puternică și corectă, și - să-i spunem - acceptată disciplină financiar-bancară.

Economia de piață a câștigat această luptă istorică cu economia planificată pentru că disciplina financiar-bancară este mai dură decât disciplina de plan. Dar știți ce înseamna disciplina financiar-bancară ! Înseamnă bugete austere, și nu este ușor să le acceptăm, înseamnă credite care trebuie rambursate, nu amânate, însemnă dobânzi care trebuie plătite. Deci, în momentul în care vorbim, și toți dorim ca reforma să se mute de la nivel macroeconomic la nivelul întreprinderii, pentru că atunci, într-adevăr, economia din România va fi economie de piață, trebuie să fim conștienți asupra costurilor pe care le implică acest lucru.

Dați-mi voie, domnule președinte, domnilor deputați, câteva minute să vă prezint un scurt material despre politica de dobânzi a Băncii Naționale, cu atât mai mult cu cât s-au făcut mai multe referiri la aceasta.

Știți bine că încă din 1993, de când am avut primele dezbateri în fața Parlamentului, politica de dobânzi a Băncii Naționale a fost una din ancorele importante în cadrul programului de stabilizare macroeconomică, adoptat de Guvern și Banca Națională și sprijinit de Parlament. Obiectivul urmărit, formal, a fost cel al eliminării dobânzilor negative în termeni reali, pentru stimularea economisirilor, nu numai la nivelul populației dar și al agenților economici și penalizarea, penalizarea risipei de resurse. Acesta este rolul unei dobânzi real pozitive, care și ea, ca orice element de disciplină financiară, este extrem de dureroasă.

Trebuie reamintit faptul că țara noastră pornea cu un handicap major în 1993: nivelul de monetizare al economiei a scăzut dramatic datorită liberalizării în trepte a prețurilor, cu alte cuvinte banii, cu toate că erau pompați tot mai mulți în economie, se evaporau, prețurile creșteau mult mai repede decât cât puteam noi să pompăm în economie, cât această monetizare scăzută s-a datorat și moștenirii, cum se spunea sau situației de la care am pornit i n 1990, când, se cunoaște foarte bine, politica era de control prin leu și, în general, fondurile circulante la nivelul agenților, întreprinderilor economice, au fost ținute deliberat la nivel foarte scăzut.

Nu putem pierde din vedere că la sfârșitul anului 1993, situația economică era mai mult decât delicată; acum putem să spunem că era dramatică. Inflația atinsese niveluri de 12-13% medie pe lună, aproximativ 300 pe an, dar în primăvara lui 1993, nivelul era de peste 1500, anualizat, ceea ce scăzuse încrederea populației și agenților economici în moneda națională și conducea la un proces rapid de dolarizare a economiei naționale. Rezervele internaționale ale României erau foarte scăzute. Chiar un raport pe care l-am trimis la Parlament, vă reamintesc că a scăpat în presă și toată lumea s-a speriat că am avut un moment când toate rezervele Băncii Naționale erau sub 30 de milioane dolari, rezervele valutare, astfel încât rezervele nu puteau să fie folosite, așa cum au folosit alte țări, ca un element de ancoră în lupta contra inflației.

De asemenea, fluxurile de capital extern erau scăzute, dacă nu chiar simbolice.

Se poate aprecia că programul de macrostabilizare lansat în acel moment de către Guvernul României și Banca Națională și pe care, repet, dumneavoastră l-ați aprobat, Parlamentul României, sprijinit prin acordul cu Fondul, în iarna și primăvara lui 1994 a reprezentat o ultimă șansă de redresare în fața hiperinflației, care devenise aproape iminentă. Cum politica de dobânzi a reprezentat una din ancorele principale ale acelui program, este de înțeles că nivelul real al ratei dobânzilor, a fost aruncat la niveluri ridicate, cel puțin în prima fază, ceea ce a generat, normal, nemulțumirile agenților economici care beneficiau de credite și care, prin dobânzi real negative, erau practic subvenționați.

Efectul general al acestei politici de dobânzi, stabilit prin Memorandumul cu Fondul Monetar Internațional, acum, la doi ani de la aplicare, poate fi apreciat în general ca favorabil.

S-a reușit, pe de o parte, restabilirea încrederii în moneda națională. Astfel, dacă în 1993 aveam 600 de miliarde de lei total economisiri în tot sistemul bancar din România, în prezent avem 6.400 de miliarde de lei, o creștere de zece ori, care depășește cu mult creșterea inflației. Aceasta a fost principala sursă de finanțare neinflaționistă a economiei naționale. Cu alte cuvinte, agenții economici n-au mai apelat în aceeași măsură la rotativa Băncii Naționale; banii au început să se reîntoarcă în circuitul economic și acesta este primul semnal de însănătoșire a unei economii, altă cale nu știm de revenire, de reducere a inflației și de evitare a hiperinflației.

De asemenea, dolarizarea, care era un pericol foarte mare, 29-30% din masa monetară în 1993 era în dolari, a scăzut în prezent la 22%, în condițiile în care rezervele în valută, atât la nivelul băncilor comerciale, cât și la Banca Națională au crescut foarte mult.

Un alt indicator pe care vreau să vi-l aduc la cunoștință, masa monetară în total p.i.b., așa-numita viteza de rotație a banilor, care ajunsese la aproape 7% în vara anului 1993, media a fost de 4,5%, dar 7 a fost vârful; banii se frigeau, se învârteau extrem de repede, adică nu-i mai ținea nimeni, nu-i mai depozita nimeni, a scăzut în prezent sub 4%, la 3,9%, și noi credem că vom ajunge la sfârșitul acestui an la un nivel corespunzător istoriei noastre monetare, atâta cât avem consemnată, în jur de 3,5%, și care este un indicator foarte bun.

Cu alte cuvinte, s-a putut realiza o creștere a nivelului real al creditelor acordate întreprinderilor, fără ca aceasta să reprezinte o presiune inflaționistă suplimentară. Am introdus mai mulți bani din 1993 până în prezent, mai mulți bani în economia națională, mai mulți decât creșterea economică și creșterea prețurilor, fără ca această remonetizare, fără ca această creștere a masei monetare să ducă la o accelerare a prețurilor, ci dimpotrivă, aceasta este, să-i spunem, dovada unui succes de politică monetară, succes relativ.

Analiza datelor agregate la nivel macroeconomic arată și un început - este deocamdată un început, dar trebuie să-l semnalez - de îmbunătățire a comportamentului agenților economici. Dacă în 1993 ponderea stocurilor în p.i.b. reprezenta 11%, este un element care este în continuă dispută, deci, 11% pondere în p.i.b. a stocurilor în 1993, în prezent aceasta a scăzut la 4%. Stocurile sunt categoric mai mari în prezent, pentru că avem și inflație, avem încă inflație mare și avem și creștere economică, dar ponderea în p.i.b. este mai scăzută.

Anul trecut - avem de asemenea, un element pozitiv - creșterea stocurilor a fost jumătate din creșterea economică. Cu alte cuvinte, resursele din economie nu au mai fost mobilizate în formarea de stocuri, ci au fost utilizate mai eficient pentru realuarea ciclului de producție.

Desigur, inflația la 30% este încă ridicată. Noi trebuie să ne reamintim că într-o țară dezvoltată, stabilizată, când inflația este mai mare de 10%, economia și societatea și factorul politic intră în trepidație. La noi este însă de trei ori mai mare, dar nu putem să uităm nivelul de la care am plecat și trebuie de asemenea, să vedem că reducerea de la 30%, la 20% sau la 10% a inflației este mai grea, și acesta este adevărul, decât reducerea inflației de la 300%, la 60% sau la 30%. Deci, suntem încă în proces, aș spune că suntem încă la începutul drumului, nu l-am terminat.

Doresc să subliniez în mod deosebit faptul că politica de dobânzi a Băncii Naționale a ținut seama de particularitățile economiei românești. Am discutat permanent cu Guvernul asupra acestui lucru, au fost și elemente de dispută aici - și așa este normal să fie - pentru că adevărul și o politică aplicată în mod real trebuie să fie o politică care să fie discutată, și chiar disputată. Aș spune că aici s-au făcut referiri la teoria economică a Fondului sau teoria monetaristă, noi am încercat să facem o așa-numită teorie economică aplicată, aplicată la realitățile noastre. Astfel, creditele de refinanțare acordate de Banca Națională au fost purtătoare a unor dobânzi diferențiate, problemă care s-a discutat - țin minte - când am prezentat Memorandumul în fața dumneavoastră în 1994. Rata de referință, de exemplu, a fost 70% în 1994, ceea ce a fost cu puțin mai mult decât rata inflației în 1994 de 62%. Am avut și dobânzi de 250%, cele penalizatoare, dobânzile de licitație au depășit în anumite momente 100%. În prezent, rata de referință este de 35% și ea poate să fie considerată relativ ridicată față de ceea ce prognozăm cu inflația, dar am să vă explic de ce.

Un alt element de teorie economică aplicată a fost agricultura, care a beneficiat de resurse însemnate creditate din partea Băncii Naționale, în unele momente aproape jumătate din refinanțarea Băncii Naționale și chiar mai mult a mers spre agricultură, anul trecut a ajuns la aproape 60%, și pe calea subvențiilor din profiturile obținute de la Banca Națională și de la buget am găsit metode pentru ca utilizatorul creditelor finale să plătească maximum 15-20%.

În prezent, este adevărat că ratele dobânzilor sunt relativ înalte comparativ cu rata inflației și de aici s-a tras o concluzie pe care o consider eronată, că inflația ar fi mai mare. Este foarte bine că noi, românii, am învățat această regulă, că între inflație și dobânzi există o corelație, dar este numai una din regulile care există, și dacă am învățat-o pe aceasta, trebuie să le învățăm și pe celelalte. Politica de dobânzi și în general nivelul dobânzilor are în vedere rata inflației, dar mai are în vedere echilibrul extern, echilibrul balanței comerciale, mai are în vedere problema încălzirii sau supraîncălzirii economiei naționale și mai are în vedere echilibrul monetar în general.

Deci, faptul că în prezent rata dobânzilor este mai mare decât rata inflației, se explică, în primul rând, prin aceea că balanța de plăți a României și balanța comercială cu precădere a înregistrat în anul trecut un deficit mai mare decât ne-am fi așteptat. Repet, asupra acestui lucru noi am informat, în foarte mare detaliu, în octombrie anul trecut Parlamentul și neavând rezervele cu care să trecem iarna, a trebuit să luăm acel pachet, acel set de măsuri macroeconomice de politică monetară și politică fiscal-bugetară, prin care să încercăm sa corectăm acest deficit. Avem datele în prezent și cu aceasta închei.

Domnule președinte, vă rog să mă scuzați că am ținut să fac această prezentare. Pe primele patru luni ale acestui an datele din balanța comercială arată o relativă îmbunătățire, eu spun relativă, pentru că am o anumită prudență, sper însă ca îmbunătățirea balanței comerciale din acest an să se consolideze în lunile următoare, de regulă lunile de primăvară, vară în România sunt luni mai bune și pe această bază să avem atât o reducere a dobânzilor, cât și o stabilitate a cursului de schimb.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc, domnule guvernator.

Am aplicat rata de inflație la cele 25 de minute și poate în felul acesta să obținem 5 minute pentru domnul ministru de stat Florin Georgescu.

Aveți cuvântul, domnule ministru!

Domnul Florin Georgescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Permiteți-mi ca, în numele domnului prim-ministru și al Guvernului, să aducem mulțumiri celor care s-au aplecat cu răbdare și profesionalism asupra conținutului și modului de realizare a Memorandumului în perioada 1994-1995 cu Fondul Monetar Internațional, transmițând astfel, spunem noi, un mesaj clar și corect către electorat privind utilitatea, necesitatea, eficiența, dar și costul social pe care îl au asemenea programe și totodată, vă declar sincer că îi înțeleg și pe ceilalți, care, fiind în campanie electorală, au folosit acest prilej pentru a acumula un anumit capital politic, dar, spunem noi, discursurile dumnealor, caracterizate printr-un spirit eterogen și printr-un politicianism dus uneori la extrem, nu este de natură să contribuie la buna înțelegere de către electorat a menirii unor asemenea programe de reformă și a rolului finanțării externe în programul de restructurare și reorientare economică.

De ce s-a venit cu Memorandumul inițial în fața Parlamentului? S-a spus și în răspunsul la moțiunea dumneavoastră, pentru că el cuprindea un complex de măsuri care, prin amploarea și prin costul social, presupuneau participarea mai multor reprezentanți ai forțelor politice și ai puterii în stat, în general, dar, dincolo de acest lucru... - deci, o anumită voință politică - dar dincolo de acest lucru presupunea totodată și un efort de legiferare care stătea în fața dumneavoastră, a Parlamentului și se dorea să se vadă care este susținerea politică a programului respectiv. Și la vremea respectivă s-a văzut și este consemnat în stenograma ședințelor respective cine a susținut și cine nu acest Memorandum.

Acum, trecând concret la referiri pe marginea luărilor de cuvânt în legătură cu această moțiune, permiteți-mi să abordez lucrurile așa cum au fost ele prezentate, în ordinea cronologică, deci, pornind cu discursul în stil pamfletar al domnului deputat de la PNȚCD, care a caracterizat în fel și chip acest Acord stand-by, sau "stand boi", nu știu cum i-a spus dumnealui într-o exprimare provenită din agricultură probabil, dar eu unul nu am înțeles foarte bine care erau acuzele aduse Guvernului (Vociferări) în ceea ce privește politica economică, pentru că nu s-au făcut referiri concrete la nerealizări ale anumitor condiționalități sau la corelația acestor moduri de a proceda din partea Guvernului cu fenomene reale din economie.

Deci, acordul s-a realizat, ca să fim foarte sintetici și să dăm un răspuns rapid domnului deputat, s-a realizat, și acest lucru este dovedit de faptul că în România s-a înregistrat creștere economică în condiții de scădere a inflației, de creștere sensibilă a exporturilor și de majorare substanțială a rezervelor valutare ale statului, ceea ce conferă încredere și stabilitate în moneda națională. (Vociferări)

De asemenea, acest Guvern, chiar dacă unora place sau nu place, Guvernul Văcăroiu a început procesul de privatizare reală și de restructurare (Vociferări) recunoscută de organismele financiare internaționale și cu reacție bună la populație, la electorat. Deci, Ordonanța nr.13 este un act normativ care s-a așezat pe realitățile din economia românească, deci, s-a început, în baza programului respectiv și a celor ulterioare, procesul de privatizare și de restructurare...

Din sală:

...pe hârtie...

Domnul Florin Georgescu:

...după cum putem spune că privatizarea băncilor stă încă în analiza dumneavoastră, legea fiind în dezbatere la Senat și sperăm ca într-un timp relativ scurt să vă vină și dumneavoastră spre analiză și aprobare.

Nu sprijinim nici un grup de interese în ceea ce întreprinde Guvernul, ca să mă refer la o altă aserțiune a domnului deputat de la Partidul Democrat, probabil că dânsul își aducea aminte cu nostalgie de importurile de grâu din perioada 1991-1992, pentru care Guvernul Văcăroiu a plătit vreo 3-4 ani diferențe de preț și de curs și mai sunt și în 1996 vreo 50-60 de miliarde în bugetul pe acest an, iar în legătură cu blocarea așa-zisă a procesului de privatizare prin Hotărârea Guvernului nr.500, noi spunem că această hotărâre era în perfectă consonanță cu realitățile, cu evoluțiile din economie , cu rata inflației, care se înregistrase de la ultima reevaluare a fondurilor fixe, dar, probabil că atât hotărârea ca atare, cât și noua metodologie de privatizare prin Legea nr.55, introdusă în vara anului trecut, folosirea acelui nou instrument, cuponul nominativ de data aceasta de privatizare, au deranjat multe interese, probabil că mai ales pe cele din partidul reprezentat de domnul vorbitor aici, care concentraseră multe certificate de proprietate și vă dați seama ce ar fi ieșit ca, având certificate de proprietate concentrate (Vociferări) și cumpărând aceste întreprinderi la prețuri foarte mici, cam cine ar fi dorit să dețină puterea economică în România și prin ce mijloace de înșelătorie a populației. (Aplauze în partea stângă a sălii)

Legea privind privatizarea băncilor este sub analiza Parlamentului. Cât despre falimentarea unor bănci, noi nu cunoaștem așa ceva, ele au înregistrat situații nefavorabile, ca efect al modului cum au fost administrate, dar dacă căutăm mai bine cam cine lucrează pe acolo, veți vedea dumneavoastră că unii membrii ai partidului respectiv sunt lucrători în domeniul respectiv. (Aplauze Vociferări)

Legat de unele afirmații ale domnului deputat de la Grupul minorităților naționale, potrivit cărora nu s-au produs schimbări calitative în economia românească, ar trebui să vorbim mult despre acest lucru și să vă punem la dispoziție date pertinente, domnule deputat, pentru a putea înțelege care sunt condiționalitățile dintre fenomenele și indicatorii economici statistici în general, dar dacă în 1992 contribuția sectorului privat la crearea produsului intern brut era 26% și în 1995 a ajuns 45%, lucrul acesta s-a produs de la sine, în mod natural sau prin acțiuni de... ? nu a scăzut nici producția. Producția a crescut de la 46%, cât era industria unde ați lăsat-o dumneavoastră, acum a crescut, în ultima perioadă, cu 20% producția industrială, deci, 45%, iar în 1996 sectorul privat va fi preponderent în crearea și formarea produsului intern brut. (Vociferări)

De ce să negăm, de ce să ignorăm faptul că acest Guvern a creat piața produselor cerealiere, prin dezmembrarea Romcerealului și supunerea sa la privatizare, privatizarea Agromecurilor, facilități pentru capitalul autohton, prin inițierea Ordonanței nr. 39 cu cumpărarea acțiunilor și a activelor în rate pentru cetățenii români, tocmai pentru a induce mai multă eficiență și motivație în deciziile din interiorul agenților economici și a întări capitalul autohton? Că restructurarea a costat 1000 de miliarde? Da, a costat și recunoaștem acest lucru, suntem mândri de această metodă pe care am propus-o (Vociferări) și care este sprijinită prin finanțare internațională de aceste organisme pe care dumneavoastră le considerați ca niște arbitrii internaționali, și ei sunt, prin profesionalismul respectiv.

Deci, Fondul Monetar și Banca Mondială au agreat programul de restructurare în România pe baza Ordonanței nr.13, care a costat, într-adevăr, 1000 de miliarde, dar trebuie înțeleasă mai întâi filozofia restructurării și conținutul acesteia, după cum ați spus dumneavoastră, acestea trebuiau închise sau trimise la crematoriul de fiare vechi, cum spunea un vecin al dumneavoastră din zona unde stați acuma, (Aplauze), însă filozofia restructurării se referă la următorul lucru: spune-mi ce faci de mâine întreprinderea X, pentru că trecutul, care nu este posibil de pus în sarcina anumitor persoane fizice, dacă este așa se impută anumite pagube, dar trecutul se suportă de toți creditorii, iar între creditori, băncile comerciale, bugetului statului sunt preponderenți. S-au creat mijloace și procedee moderne, provizioane la bănci, anumite eșalonări și negocieri, consilieri în cadrul exercițiului de restructurare și să știți că 80 și ceva la sută din întreprinderile respective, începând cu sectorul agricol și terminând cu cel de creștere al porcilor și industria, au înregistrat rezultate favorabile și s-au rentabilizat comparativ cu începutul supravegherii. Datele vă stau la dispoziție și chiar au fost făcute publice în... (Vociferări)

Domnul Gheorghe Cristea (din bancă):

...Cu minusuri multe, domnule ministru!

Domnul Florin Georgescu:

Și chiar au fost făcute publice...

Din sală:

Dar nu de la buget, domnule ministru!

Domnul Florin Georgescu:

...cu ocazia diferitelor întâlniri și explicitări ale politicii de restructurare a Guvernului.

Da, s-a întărit uneori, în sens negativ, blocajul financiar către buget, dar a scăzut volumul plăților restante între agenții economici tocmai datorită întăririi disciplinei financiare a Guvernului și, în aceste condiții cunoaștem care sunt întreprinderile rău platnice și prin intermediul Ordonanței nr.15 din 1996, recent supusă aprobării dumneavoastră, dar ea funcționează în economie, se va întări și mai mult acest sector al disciplinei financiare.

Politica bugetară a avut multiple mutații calitative, domnule deputat, de aceea v-am și furnizat câteva grafice la finalul răspunsului nostru din moțiunea de astăzi și numai dacă studiați schimbarea ponderii diferitelor categorii de venituri și schimbarea greutății specifice a destinațiilor de cheltuieli din bugetul de stat, astăzi, comparativ cu 1990-1991, veți constata schimbările profunde și benefice care au avut loc în interiorul politicii fiscal-bugetare și care au permis accesul la finanțarea externă, au permis accesul României la cotarea riscului de țară, deci, la evaluarea riscului de țară și accesul pe aceste piețe private de capital, pe care dumneavoastră le percepeți, domnule deputat, ca pe un instrument de alocare și de distribuire a resurselor în economie prin mecanisme de piață și recunoașteți rolul acesta, dar când este vorba de accesul României pe această piață vă faceți că nu observați. Deci, întrebați ce s-a întâmplat pe piața de capital, că au apărut tensiuni, nu datorită nouă, datorită colegilor dumneavoastră de alternativă care au luat bani și probabil că nu prea i-au adus înapoi, au intervenit aceste piețe de capital. (Aplauze)

Dar când discutăm de accesul României, al țării, al cărei cu onoare cetățean sunteți, pe piețele de capital și primim o jumătate de miliard împrumuturi, ne facem că nu observăm. (Vociferări) Să știți că acele credite nu vin automat. Acei investitori nu sunt, încă, aș spune, membrii PDSR. Deci, ei au împrumutat României 500 de milioane nu pe criterii politice, ci pe criterii de încredere economică și reformă românească. Nu este vorba de creștere economică energofagă, pentru că o să observați cu atenție din studierea datelor, a scăzut consumul de combustibil convențional pe unitatea de produs intern brut, iar despre evoluția raportului export-import în perioada 1993-1995, exportul a crescut cu 72%, importul numai cu 58%, de aceea și soldul în termeni reali ai balanței comerciale și al contului curent al balanței de plăți în produsul intern brut au înregistrat reduceri relative.

Eu aș încheia...

Domnul Gheorghe Cristea (din bancă):

Este mai bine să încheiați.

Domnul Florin Georgescu:

Eu aș încheia semnalând faptul că a fost bine venită discutarea modului cum am realizat, Guvernul, împreună cu celelalte autorități în stat, Memorandumul de politici economice cu Fondul Monetar Internațional, iar în ceea ce privește mesajul către electorat, pentru că spunea domnul deputat de la Partidul Național Țărănesc că probabil electoratul va avea o anumită turnură în atitudine față de cei care au guvernat până acuma, eu cred că este tocmai invers. Ni s-a creat posibilitatea să arătăm ce știm, ce am făcut, ce am mai putea să facem, spre deosebire de cei din opoziție care au venit, numai au criticat și n-au oferit absolut nici o soluție constructivă sau concretă la problemele cu care se confruntă țara.

Și voi încheia spunându-vă, domnule deputat de la PD, că mai bine în trenul domnului Văcăroiu care are carnet de conducere și prin capacitatea și experiența profesională (Vociferări) dovedește că știe să conducă un tren, decât în Airbusurile domnului Roman care nu are carnet de conducere pentru așa ceva. (Aplauze Bravo...)

Domnul Adrian Năstase:

Stimați colegi,

Rog chestorii să invite în sală toți colegii, ca să putem trece la... (Vociferări Rumoare)

Vă rog să luați loc în bănci!

Rog colegii să ia loc în bănci! Domnul Mischie...

Stimați colegi,

Urmează să ne pronunțăm asupra moțiunii. Pentru aceasta va trebui să stabilim în primul rând modalitatea de vot.

Vă propun ca modalitate de vot, votul deschis, prin ridicarea mâinii. Dacă sunteți de acord cu această propunere?

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Împotrivă? 8 voturi împotrivă.

Abțineri? 13 abțineri.

Cu majoritate de voturi modalitatea de vot a fost acceptată.

Rog toți colegii să ia loc în bănci! Domnul deputat Albu, vă rog să treceți la locul dumneavoastră.

Rog toți colegii să ia loc în bănci!

Supun votului dumneavoastră moțiunea pe care am dezbătut-o astăzi.

Cine este pentru? Vă rog să numărați!

67 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să numărați!

137 de voturi împotrivă.

Abțineri? Vă rog să numărați. 28 de abțineri.

Rezultatul votului este, deci, următorul: 67 de voturi pentru, 137 de voturi împotrivă și 28 de abțineri.

Moțiunea nu a fost aprobată. (Aplauze)

Ședința s-a încheiat la ora 22,15.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 23 septembrie 2021, 12:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro