Plen
Ședința Senatului din 11 februarie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/21-02-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 11-02-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 11 februarie 2002

2. Declarații politice rostite de către domnii senatori:

 

Domnul Gheorghe Buzatu:

  ................................................
 

Intrând în ordinea de zi, vă rog să-mi dați voie la declarații politice, în primul rând, să invit la microfon pe domnul senator Pop de Popa.

 
Ioan Pop de Popa

Poftiți, vă rog, domnule senator!

 

Domnul Ioan Pop de Popa:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

După 50 de ani de activitate neântreruptă în sectorul sanitar îmi fac o datorie de conștiință să fac câteva comentarii privind colapsul stării de sănătate din România. Comisia pentru sănătate, ecologie, tineret și sport a Senatului, personalul medico-sanitar și populația țării constată cu îngrijorare starea de colaps în care se găsește sectorul de sănătate, reflectat prin alterarea negativă a indicatorilor de sănătate și demografici, cu tot efortul depus de personalul medical și de Ministerul Sănătății și Familiei. Este cunoscut faptul că securitatea unei țări este condiționată de 4 factori: economia, sănătatea, armata și învățământul. Or, în cazul nostru, în domeniul sănătății se constată scăderea dramatică, prin spor negativ, a indicilor demografici, ca urmare a scăderii natalității, creșterea mortalității infantile și generale, creșterea mortalității prin tuberculoză, lues, SIDA, cancer etc., creșterea avorturilor la cerere și mortalității materne.

Scăderea duratei medii de viață, reapariția unor boli de mult eradicate în țara noastră, epidemia de boli prin transmitere sexuală, prin prostituție clandestină, supraâncărcarea populației cu taxe, impozite - 98 la număr - pe care aceasta nu le poate achita, apărând adevărate drame în viața socială, care influențează negativ nivelul de trai, toți acești factori au dus în ultimii ani la scăderea numărului populației, la alterarea genetică prin subalimentarea cronică a 60% din populația țării noastre. În România nu s-a murit de foame, de boli și de sinucideri ca acum și niciodată nu s-a recurs atât de mult la cantinele sociale.

Doamnelor și domnilor,

Fără exagerare este spectrul actualei sărăcii. Se constată grava suferință a sectorului sanitar, având ca determinări oprirea tranziției la poarta spitalelor, vidul legislativ în domeniu, adaptat la cerințele actuale, manageriatul defectuos privind medicina primară, nesusținerea corespunzătoare a sectorului privat și a ONG-urilor și așa destul de fragile, care, dimpotrivă, sun încărcate în impozite foarte mari, nemaifiind în stare concurențială.

Rezultatul nu a întârziat să apară. A urmat închiderea spontană a numeroase cabinete ale medicilor de familie din multe județe, pacienții rămânând fără asistență medicală; spectrul grevei generale a acestei categorii se profilează la orizont; politica total eronată a medicamentului privind producția autohtonă a creat nemulțumiri în rândul populației, ca urmare a lipsei medicamentelor compensate și gratuite; condițiile precare din spitale, lipsa de confort, căldură, mâncarea deplorabilă, faptul că 60% din unități nu au autorizație sanitară de funcționare determină desființarea lor; scăderea calității activității forței vii din unitățile sanitare - medici, asistente -, ca urmare a unor dotări precare, a lipsei de fonduri pentru medicamente și materiale sanitare, în condițiile unei patologii din ce în ce mai complexe și mai agresive.

Nu în ultimul rând, retribuția salarială a medicilor și a asistentelor, comparativ cu alte sectoare bugetare.

Studiind grila de salarizare, în paralel, de exemplu, între justiție și medicină se constată: coeficientul minim la justiție este 1 și maxim 7,83, coeficientul minim la medici este 1 și maxim 2,83, deci de trei ori mai mic, coeficientul minim la învățământul universitar este 1 și maxim 2,1.

Dacă ne raportăm la alte țări: Statele Unite ale Americii, de exemplu, justiția la minimum are 1, la maximum 2,16, învățământul universitar la minimum are 1, maximum - 2,1, medicina, la minimum - 1,07, maximum - 7,71.

Deci tocmai invers decât la noi. Care este justificarea acestei discriminări între retribuția celor din justiție, pe care de altfel eu țin să-i felicit că au reușit să obțină această performanță, și medicină, neluând în calcul alte sporuri, indemnizații, medicamente gratuite etc., care la medici nu se regăsesc, deși lucrează în medii care le periclitează sănătatea și ar fi îndreptățiți să le primească.

Nu beneficiază nici măcar de medicamente gratuite, atunci când sunt bolnavi, necesitând să le cumpere de la farmaciile din oraș.

Urmare celor de mai sus și altele apelăm la factorii responsabili, în special la Ministerul Finanțelor Publice pentru a renunța la practicile preluate de la regimul trecut de tristă amintire, de blocare an de an în trezorerie a banilor contribuabililor. Acești bani nu reprezintă impozite sau taxe pentru a recurge la asemenea practici. Ei reprezintă, de fapt, proprietatea cetățenilor asigurați de care are dreptul să dispună doar sănătatea. Salutăm darea în judecată a Consiliului Național de Sănătate de către Colegiul Medicilor pentru atitudinea vizavi de medicii de familie.

Se va spune că așa prevede legea. Da, dar legea n-am făcut-o noi, ci cei din Guvernul trecut, lege infirmată de realitate și care trebuie să fie urgent schimbată. Este de datoria noastră, a medicilor să facem acest lucru, altcineva nu ne poartă grija. Să se renunțe la practica folosirii banilor sănătății și, subliniez acest lucru, pentru astuparea găurilor negre din buget în detrimentul sănătății.

Cu toate dificultățile economiei prin care trecem și pe care le înțelegem, trebuie să se știe că în specificul muncii nostre cifrele statistice nu sunt cifre goale, ci reprezintă vieți omenești, a căror perisabilitate este ireversibilă și condamnabilă. Este, practic, cum am spune, o eutanasie pasivă.

Pentru remedierea acestor situații propunem factorilor de decizie, din partea noastră, următoarele:

- Elaborarea de urgență a Legii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Legii spitalelor, ambele în lucru pe agenda comisiei.

- Schimbarea structurii Consiliului Național de Asigurări de Sănătate și a consiliului său de administrație, în termen de două luni de la prezentarea acestui material.

- Realizarea autonomiei reale a Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, asemănător celor din țările Comunității Europene.

- Consiliul Național de Asigurări de Sănătate să funcționeze ca o bancă independentă, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății și Familiei.

- Casa Națională de Asigurări de Sănătate să fie subordonată autorității controlului Parlamentului. Președintele, singurul ordonator de credite, să aibă reprezentare în Guvern.

- Scoaterea fondurilor sănătății din structura trezoreriei și, mai ales, din subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

Este de neacceptat, domnilor, situația ca la sfârșitul anului 2001 să existe în trezorerie un excedent de 8.000 de miliarde de lei ai sănătății, în timp ce spitalele sunt înglodate în datorii din cauza blocajului financiar.

- Dobânzile practicate să fie egale cu cele de pe piața bancară.

- Obligarea, prin pedepse penale, a marilor datornici către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care au colectat contribuția de 7% dar nu au vărsat-o la Casă, și, din nefericire, aceștia nu sunt puțini. Aceste datorii să nu fie anulate discreționar.

- Controlul folosirii fondurilor să aparțină Curții de Conturi și organelor Ministerului Finanțelor Publice și comisiilor de control ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

- Luarea de măsuri penale, în caz de încălcare a legii.

Propunem, de asemenea, verificarea pe ultimii 5 ani a legalității licitațiilor și achizițiilor fără licitație, efectuate central și în teritoriu, în sectorul de sănătate, care, sigur, vor scoate la lumină multe aspecte neconforme cu legea.

- Utilizarea fondurilor să fie decisă de Ministerul Sănătății și Familiei și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care să fie singurii responsabili de folosirea lor.

Se propune, de asemenea, pentru economie, ca aparatura de mare performanță, care nu este folosită sau este neinstalată după ce a fost primită cu un an în urmă, să fie redistribuită în țară. Să se introducă fișa de utilizare a aparatelor. În acest mod, cele aproximativ două miliarde de dolari, care se colectează de la contribuabili, anual, vor fi suficiente pentru buna gospodărire a sănătății în România.

În final, adresăm un apel, pe această cale, domnului prim-ministru Adrian Năstase, ca la următoarea ședință, care se cere a fi ținută cu factorii responsabili din sănătate, să beneficiem de maturitatea și experiența care îl caracterizează și să dea soluții punctuale propunerilor formulate de noi, în vederea înlăturării deficiențelor semnalate. Acestea au creat mari nemulțumiri în electorat, cu impact asupra imaginii partidului pentru viitoarele alegeri din 2004 și, mai ales, conduc la erodarea lentă a ființei noastre naționale.

Dacă nu intervenim cu fermitate, noi, medicii, cu siguranță, istoria ne va condamna și nu cred că acest lucru îl dorește cineva.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Corneliu Vadim Tudor

În continuare, în timpul rezervat Grupului P.R.M., invit pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor.

Poftiți, vă rog, domnule senator!

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Am ascultat și noi cu emoție declarația politică a profesorului Pop de Popa. Păcat că Domnia sa a uitat să spună cine e la guvernare.

Doamnelor și domnilor senatori,

Astăzi este 11 februarie. Nici o gazetă de dimineață nu a pomenit ce semificație are această zi, pentru că istoria nu aduce profituri bănești.

Am să amintesc eu ce înseamnă 11 februarie: ziua în care - vorba lui Eminescu - stăinii au adus un străin.

Este vorba de 11 februarie 1866, data arestării și abdicării forțate a lui Alexandru Ioan Cuza.

Asta, ca să nu uităm ce rol a jucat trădarea în istoria poporului român.

Nu am mai vorbit de mult la acest microfon, din trei motive. În primul rând, pentru că, după 10 ani de activitate în Senat, am învățat că tăcerea este uneori mai importantă decât oratoria. În al doilea rând, fiindcă mi-am propus să iau cuvântul doar atunci când am, realmente, ceva de spus care poate interesa Senatul și poporul român, ca să folosesc o expresie care ne apropie în timp de faimoasa S.P.Q.R. - Senatus populusque Romanus.

În al treilea rând, pentru că doresc să las loc și altora, să ridice probleme, să spună ce au de spus, într-un partid ca al nostru, care nu are doar 16% în preferințele electoratului, cum dezinformează iarăși CURS, în mod iresponsabil, ci are 22,3%. Dar asta e o altă chestiune, asupra căreia poate că ne vom pronunța cu altă ocazie.

Stimați colegi,

Am să vă prezint acum un document deosebit, pe care, din capul locului, vă anunț că l-am primit de la ofițeri ai unui serviciu secret român. Și fiți convinși că serviciile astea secrete sunt cu mult mai numeroase decât știm noi, senatorii. E un paradox: cu cât are România mai puține secrete de apărat, cu atât mai multe servicii secrete iau naștere.

Acest document este elaborat, probabil, de un departament de analiză și sinteză. Am aflat că el se mai află, deocamdată, în posesia domnilor Ion Iliescu și Adrian Năstase. Eu cred că este în interesul democrației și al transparenței să-l cunoaștem cu toții.

Inițial, cei care mi l-au furnizat, m-au rugat să nu-l fac public, pentru a proteja sursa. Am rezistat ispitei timp de o săptămână, după care ziaristul din mine l-a biruit pe șeful de partid. La urma urmei, e mai important să protejăm un popor, decât o sursă anonimă.

Așadar, iată cum sună acest documentar. Luați, vă rog, adeziunea mea față de acest tip de analiză lucidă drept o declarație politică.

1. Ambasada S.U.A. de la București și serviciile secrete americane monitorizează Guvernul P.S.D. sub următoarele aspecte:

a) combaterea corupției:

  • dacă aspectele cuprinse în "Armagedon II" sunt reale și dacă Adrian Năstase a acumulat averi pe căi ilegale;
  • implicarea miniștrilor și a liderilor P.S.D. în acte de corupție;
  • măsurile pe care le va lua Guvernul pentru soluționarea marilor afaceri de corupție.

b) relația dintre P.S.D. și U.D.M.R.

S.U.A. și Uniunea Europeană nu agreează această asociere la guvernare, deoarece constituie un precedent periculos și o practică neuzitată în țările civilizate. În Occident se respectă drepturile persoanei și nu sunt acceptate drepturile colective, cu atât mai puțin asocierea la guvernare a unei organizații politice aparținând unei etnii. c) Dacă Adrian Năstase va candida în 2004 la alegerile prezidențiale.

Occidentul nu acceptă ideea candidaturii lui Adrian Năstase la Președinția României. El nu este matur din punct de vedere politic și are tendințe dictatoriale.

2. Declarațiile de la Iași ale Președintelui Ion Iliescu cu privire la corupția din România i-au fost sugerate pe căi diplomatice de către S.U.A. și Uniunea Europeană.

Președintele României a luat atitudine publică față de fenomenul corupției, prin declarațiile de la Iași, sub presiunea S.U.A. și a Uniunii Europene, care i-au dat de înțeles că, în actualele condiții, țara noastră nu va fi acceptată în NATO din cauza corupției care a atins toate structurile statului.

Din această cauză domnul Iliescu a atacat dur, fără menajamente, structurile administrației, implicit pe șeful Guvernului.

3. Cancelariile occidentale nu agreează atitudinea arogantă a P.S.D. față de celelalte partide politice. Mesajele transmise lui Ion Iliescu de ambasadorii statelor occidentale vizează aroganța P.S.D. față de celelalte partide și transformarea acestui partid într-un partid-stat.

Primul-ministru este șeful partidului de guvernământ și, pe această cale, își subordonează Parlamentul, încălcând principiul separației puterilor în stat. Miniștrii sunt și șefii departamentelor politice din cadrul partidului de guvernământ. Având în vedere că și Președintele Iliescu a candidat pe listele P.D.S.R. înseamnă că puterea politică și puterea administrativă sunt deținute de același partid, care tinde să se identifice cu statul. Se așteaptă ca Președintele Iliescu să intervină decisiv pentru asocierea la guvernare și a altor partide politice, altfel șansele aderării României la NATO sunt definitiv compromise.

4. România nu are nici o șansă să adere la NATO în anul 2002. a) Pentru România problema principală este lipsa unui sponsor care să acopere cheltuielile de preaderare, de aderare și de postaderare. Germania a sponsorizat integrarea în NATO a Poloniei, Ungariei și Cehiei, dar a fost dezamăgită ulterior, deoarece aceste țări nu au intrat în sfera de influență germană. Germania nu are interese economice majore în România, care să justifice susținerea aderării țării noastre la NATO. Din contră, guvernanții români nu s-au ținut de cuvânt când le-au promis nemților prioritate în investițiile de infrastructură, transporturi și construcții de mașini, ceea ce a avut darul să-i irite și mai mult.

Firmele germane prezente în acest moment în România sunt preocupate mai mult de comerț și nu au anvergura necesară susținerii candidaturii României. b) Mesajul politic cu privire la poziția Germaniei în privința extinderii NATO a fost transmis de către deputatul social-democrat Mekel, care, într-o scrisoare trimisă membrilor NATO, arată că Germania susține candidatura Sloveniei, Slovaciei și Țărilor Baltice, fără să pomenească numele României și al Bulgariei. c) Vaçlav Havel, președintele Cehiei, a afirmat în repetate rânduri că susține candidatura Slovaciei,

Sloveniei și a Țărilor Baltice, la fel ca Germania. d) Anglia este cea mai vehementă împotriva aderării României la NATO. Cu toate că primul-ministru a făcut declarații protocolare, aceasta nu se angajează în susținerea României. e) Lovitura de grație a fost dată de către Italia, la comanda Angliei, care a scos de la naftalină afacerea spălării banilor în România de către "Cosa Nostra".

O țară în care corupția a scăpat de sub control, în care liderii politici se asociază cu marii corupți nu poate fi admisă în clubul select al țărilor civilizate.

Atitudinea Italiei a fost determinată de tentativa ministrului transporturilor Miron Mitrea de a scoate Italia din planul aprobat la întrunirea Uniunii Europene de la Milano, din decembrie 2001. La această reuniune, Italia a fost desemnată ca responsabilă cu realizarea proiectelor de construire și reabilitare a șoselelor din centrul și răsăritul Europei. Miron Mitrea a crezut că poate păcăli Uniunea Europeană și să obțină o finanțare directă, fără controlul Italiei, pentru a cheltui fondurile alocate după pofta lui și a lui Adrian Năstase. Șarlatania a fost descoperită imediat și italienii au atacat decisiv, compromițând definitiv șansele aderării României la NATO, cel puțin în anul 2002. f) În fine, Franța a renunțat să mai fie avocatul admiterii României în NATO din cauza neseriozității guvernanților de la București și a stângăciilor acestora.

Picătura care a umplut paharul a fost o gafă monumentală a delegației militare române de cooperare cu forțele militare franceze. Românii au remis colaboratorilor francezi un document redactat în limba engleză, ceea ce a sfidat tradiționalul orgoliu galic. Incidentul a fost adus la cunoștința tuturor oficialităților, inclusiv a Președintelui Franței, care a indicat militarilor să nu colaboreze, în forțele de menținere a păcii KFOR, cu militarii români care nu vorbesc limba franceză.

De asemenea, președintele Franței a sugerat guvernanților să nu se pronunțe oficial cu privire la susținerea candidaturilor pentru NATO.

5. La Summit-ul NATO de la Praga, analiștii politici prevăd o confruntare dură între S.U.A. și Uniunea Europeană. Confruntarea de la Praga va viza următoarele domenii: a) S.U.A. doresc să transforme NATO într-o forță de combatere a terorismului internațional. Uniunea Europeană refuză, pentru motive politice, economice și strategice, să participe la atacarea Iranului, Irakului și Coreei de Nord. Uniunea Europeană nu este de acord cu internarea teroriștilor în lagăre de exterminare de tip nazist, ci vrea tratarea acestora ca prizonieri de război, cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale. b) S.U.A. doresc ca NATO să conducă operațiunile militare de combatere a terorismului internațional, iar structurilor militare europene li se rezervă doar roluri secundare: menținerea păcii și reconstruirea statelor atacate, după încheierea conflictului militar. Europenii refuză rolul de subordonați ai S.U.A. c) Europenii doresc să-și construiască o industrie de apărare competitivă, pentru a nu depinde de S.U.A.

Nord-americanii, din contră, solicită finanțarea programelor de înarmare a statelor europene cu armament sofisticat și foarte scump, produs de industria lor.

6. Vizita lui Adrian Năstase în S.U.A. a fost interpretată ca o sfidare a Uniunii Europene. Demersurile lui Adrian Năstase la New York, în vederea obținerii sprijinului Nord-Atlantic pentru aderarea României la NATO au fost percepute în cancelariile occidentale ca o sfidare a Uniunii Europene, întărindu-le hotărârea de a vota împotriva țării noastre.

7. Partidul Național Liberal se pregătește să participe la guvernare, alături de P.S.D. Președintele P.N.L.,

Valeriu Stoica, a efectuat o vizită particulară la Paris, unde a fost primit de consilierii președintelui Franței.

Vizita a fost aranjată de către consilierul P.N.L., Slăvoiu, fost vicepreședinte la P.N.R., care are dublă cetățenie, română și franceză.

Valeriu Stoica a abordat cu interlocutorii francezi două aspecte: presiunile pe care trebuie să le facă Franța asupra lui Ion Iliescu, pentru a accepta P.N.L. la guvernare,

și relansarea lui Virgil Măgureanu în politică, ca o obligație pe care și-o asumă, în contrapartidă, președintele liberal.

Doamnelor și domnilor,

Acesta este documentarul pe care, repet, l-au elaborat specialiștii unui serviciu secret român. Trebuie să recunoaștem că nu e tocmai încurajator. Vă rog să nu-mi cereți, deocamdată, să vă spun mai mult. N-am adăugat și n-am tăiat nici un cuvânt.

Și noi, cei de la Partidul România Mare, dorim aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, dar, pentru realizarea acestor aspirații, dumneavoastră, cei aflați acum la putere, trebuie să țineți seama de toate semnalele de alarmă. Cu Occidentul nu te joci. E foarte serios și prudent, sancționând orice greșeală, chiar aparent minoră.

Vă spune asta un om care a studiat în inima Occidentului și știe comportamentul vesticilor.

Am făcut public acest text și din dorința de a nu-l vedea cumva difuzat pe Internet, în chip de Armagedon II, IV sau V, fiindcă nu anonimele rezolvă situația gravă în care se află țara noastră, și eu încă mai cred în funcția conducătoare, primordială, a Parlamentului.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Mulțumim domnului senator.

 
Petre Roman

Vă rog, în continuare, să-mi dați voie să invit la microfon pe domnul senator Petre Roman, care va vorbi în timpul rezervat Grupului P.D.

Poftiți, domnule senator!

 

Domnul Petre Roman:

Domnule președinte,

Stimate colege și stimați colegi,

Cu câtva timp în urmă, părea că Statele Unite ale Americii au aflat ce înseamnă vulnerabilitatea "Toutes proportions gardées", adică preluând doar ideea de vulnerabilitate, cu câteva zile în urmă, presa din țara noastră părea să afle că e vulnerabilă. În realitate, comparația se oprește aici, fiindcă nu ne așteptăm ca pe meleagurile noastre să funcționeze deviza Statelor Unite ale Americii: "E pluribus unum", adică "din cei mulți, o unitate".

Agresiunile verbale la care au fost supuși recent presa și ziariști de frunte mă obligă la o reflecție și, poate, la unele concluzii, după mai bine de 12 ani de la reapariția presei libere în țara noastră.

Presa nu și-a pierdut calitatea pe care o numea Hegel, cu două secole în urmă, și anume că lectura ziarelor e ca o rugăciune de dimineață a omului modern.

Presa are o mare influență asupra vieții publice, fiindcă ea, în primul rând, creează opinii. Prin aceasta, vreau să spun că presa are și o mare răspundere. De aceea avem obligația să vorbim deschis atunci când presa nu se exprimă numai din punctul de vedere al interesului informării publicului și atunci când presa nu exprimă opinii dezinteresate.

Dreptul fiecăruia, politician, om de afaceri sau funcționar public, de a-și apăra onoarea și demnitatea atunci când este incorect prezentat în presă, trebuie să fie asigurat. Este chiar în interesul presei independente ca acest drept să nu fie, sub nici un motiv, împiedicat. O țară democratică este, desigur, aceea în care presa este independentă, dar democrația va fi mai puternică și dacă presa va fi în stare să pună în discuție propriile sale slăbiciuni.

Una dintre slăbiciuni s-a arătat în toată urâțenia ei chiar în aceste zile, în care s-a văzut cum dinamica provocării în mass-media este incontrolabilă. Grav este cu ce se alege cititorul sau spectatorul sau ascultătorul și anume tonul dezbaterii, care devine un nou tip de comportament, și convingerea că totul ar fi permis. Dar toate acestea nu pot justifica nici o clipă agresiunile care tind să descurajeze presa, să-i demoleze imaginea în ochii cititorilor.

Într-adevăr, datorăm mass-media siguranța pe care ne-o dă faptul că ea veghează. Starea de veghe a presei este egală cu sentimentul nostru că nimeni nu este cu adevărat la adăpost atunci când săvârșește abuzuri.

Presei îi datorăm cunoașterea celor mai multe dintre situațiile îngrijorătoare ale vieții sociale. Presa este aceea care încearcă să determine din partea guvernanților o atitudine și o voință responsabile și dezinteresate. O va face cu atât mai bine, cu cât înșiși ziariștii și organele de presă vor fi mai responabili și mai dezinteresați în demersul lor profesional.

Un exemplu memorabil pentru întreaga istorie a relațiilor dintre politicieni și presă rămâne acela al președintelui american Nixon. Recent a fost publicată o relatare a ceea ce gândea și spunea Nixon, în intimitate, despre presă. Citez: "Presa trebuie să fie urâtă și bătută, pentru că presa este un alt centru de putere, care nu a fost validat prin alegeri și nici nu are o reprezentativitate."

Se știe cum s-a sfârșit această relație, Nixon fiind, practic, singurul președinte american demis din funcție prin procedura constituțională a "impeachment"-ului, adică acuzația de crimă împotriva statului.

Învățământul profund al acelui moment este că un om învestit cu mari răspunderi politice sau sociale nu poate fi interesat numai de exercitarea propriei sale puteri, ci trebuie să lucreze neapărat în conformitate cu sistemul democratic, în care au dreptul să se manifeste alte centre de putere și de control. Dimpotrivă, a trata presa și reprezentanții ei - ziariști, reporteri, redactori, fotografi cu respect este cea mai sigură cale pentru a obține o atitudine onestă a acestora în exercitarea profesiunii lor.

Ceea ce o presă independentă nu va accepta este să fie manipulată, spre a servi o formă de propagandă.

Aroganța reprezintă un pericol tot atât de mare ca și ignoranța, iar ignoranța și aroganța, împreună, reprezintă pericolul cel mai mare.

Într-adevăr, presa este aceea care va fi capabilă să ne apere de aceia, politicieni sau oameni de afaceri, care vor să câștige cu orice preț, oricât de ridicat ar fi acela, în dureri și nevoi sau chiar vieți omenești.

Tot presa este aceea care, în acești ani, și, cu deosebire, în ultimele luni, mai are forța să denunțe o alianță, deocamdată mai puternică decât justiția, alianța în care nu se știe cine sunt corupătorii și cine sunt corupții.

De aceea, oricât de mari au fost supărările noastre, ale celor luați în răspăr de presă, oricât de lezați ne-am simțit de criticile ce ni s-au adresat, un lucru nu va fi spus îndeajuns. Este vorba de realitatea că presa este resursa de speranță oferită celor aflați în dificultate pe nedrept.

De multe ori, această resursă a speranței este și singura și, poate, ultima, înainte ca omul nedreptățit să aibă o șansă ca Guvernul și administrația sau justiția să reacționeze normal, să corecteze erori și nedreptăți.

Cu toții urmărim succesul, unii în politică, alții în afaceri, alții dintr-un reportaj sau o emisiune cu mare impact. Nu putem însă urmări succesul în toate, fiindcă, pur și simplu, viața nu e făcută astfel.

De aceea, un bun reportaj sau editorial, o bună emisiune nu vor înceta să despartă apele, să facă lucrurile mai bine înțelese, fie ele bune sau rele. Churchill avea o vorbă memorabilă: "Succesul merge din eșec în eșec, fără să-și piardă entuziasmul".

În concluzie, să-mi dați voie să fac o modestă recomandare: să nu atacăm presa. Să nu o facem, nu din lașitate, ci din respect.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Radu Alexandru Feldman

În continuare, invit la microfon pe domnul senator Radu Alexandru Feldman.

Poftiți, vă rog, domnule senator!

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

În urmă cu puțină vreme, România a reușit să ajungă din nou în atenția mass-media internațională. Și "Reuter" și "France Presse", și "Deutsche Welle", și, "New York Times", și "Le Monde", toate s-au grăbit să informeze lumea întreagă despre felul în care primul-ministru al României a reacționat la punerea în circulație a unui document anonim- Raportul "Armagedon II".

Citez, foarte pe scurt, doar câteva din opiniile exprimate.

"S-a operat cu foarte multă stângăcie, în dezavantajul României. Toate guvernele, NATO și Uniunea Europeană vor urmări cu multă atenție evenimentul. De atâtea ori par a face progrese și apoi își trag singuri un glonte în picior, așa cum s-a întâmplat în acest caz. Este inacceptabil să echivalezi persoana primului-ministru cu statul român."

Un alt citat: "N-am mai avut de multă vreme atât de acut senzația că în România se pune la cale ceva cu totul ireparabil. Decizia Parchetului General de a-l ridica de pe stradă, ca în regimul haitian al lui Papadoc, pe fostul șef de cabinet al președintelui Constantinescu,

Mugur Ciuvică, acuzat că a redactat documentul în care Adrian Năstase era acuzat de corupție și abuzuri, este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului pe care le-am întâlnit în România postdecembristă."

Un alt citat: Primul-ministru al României nu a afirmat niciodată "Statul sunt eu", dar uneori el pare convins de asta. La mijlocul lui ianuarie, un misterior document, numit "Armagedon", a revelat averea lui personală, ca și relațiile presupuse că le-ar întreține cu oameni de afaceri mai puțin onorabili. Asta a declanșat furia lui.

Un alt citat: "Această manie de a identifica o persoană, fie ea și primul-ministru, cu o întreagă țară, este un prost gust desăvârșit, un reflex perfect conservat de pe vremea dictaturii. În fond, nu știu câți dintre români și l-au dorit pe domnul Năstase șef al Guvernului. Din câte știu, electoratul captiv al lui Ion Iliescu ar fi vrut, mai degrabă, să-și pună destinul pe mâna sa. Nu știu dacă membrii P.S.D. își dau seama în ce măsură stilul de conducere al liderului lor primejduiește, cu zi ce trece, identitatea partidului, a cărei popularitate s-a datorat nu rictusului, tot mai pronunțat, al lui Adrian Năstase, ci zâmbetului, azi tot mai stins, al lui Ion Iliescu".

La data la care m-am înscris pe lista celor care fac azi declarații politice, intenționam să mă opresc asupra celor întâmplate la sfârșitul lunii ianuarie și să supun atenției dumneavoastră, a Senatului României, spre dezbatere, reacția complet nefericită și inacceptabilă a primului-ministru, felul în care a intervenit și a dispus asupra funcționării Ministerului de Interne și Parchetului General, modul în care aceste instituții s-au pus la dispoziția primului-ministru, felul scandalos în care s-au făcut cercetările, erori uriașe, consumate într-un an crucial pentru România.

Intenționam să abordez subiectul cu fermitatea cuvenită, dar și cu speranța că scuzele publice prezentate de Adrian Năstase pentru felul în care s-a comportat, recunoașterea culpei, ca o subînțeleasă promisiune că în viitor își va controla cu atenția cuvenită gesturile și spusele, pot pune punct, până la urmă, unei situații atât de nefericite.

Speranța nu a rezistat decât câteva zile, după care am fost obligat să înțeleg cât de mult m-am înșelat. Nu a fost vorba de un accident, de o rupere de nervi care, ne place sau nu ne place, se mai poate totuși întâmpla.

Avem de-a face cu un sistem deliberat de a răstălmăci adevărul, de a prosti omul în față. Când asemenea lucruri le practică cineva pe stradă, faptul este reprobabil. Un om politic care se pretează la asemenea maniere este descalificat. Când cel care-și privește interlocutorul în față și rostește un neadevăr este primministrul unei țări, el aduce grave prejudicii intereselor țării și prezența lui în fruntea Executivului devine o problemă pentru țară.

Am urmărit zilele trecute interviul dat de premierul Năstase, în Statele Unite, canalului de televiziune CNN.

Gazda voia să știe cât de mult se poate pune preț pe opțiunea pentru Statele Unite ale Americii a actualei puteri și dacă recenta expulzare a unui diplomat irakian din România nu s-a făcut doar pentru a fi pe placul Washingtonului și pentru a arăta că Bucureștiul poate fi dur cu Bagdadul.

Răspunsul domnului Adrian Năstase, citez "Nu cred că trebuia să arătăm aceasta". În 1990, pe vremea aceea era ministru de externe, România era președinte al Consiliului de Securitate, - "ne-am asumat multe riscuri, am respectat embargoul, am pierdut 1,7 miliarde dolari pe care nu i-am recuperat, dar știm că trebuie să contribuim moral și prin sacrificii, dacă este necesar, la cauza comună". Răspunsul este corect. Aceasta a fost poziția pe care, in final, s-a plasat România. Dar această poziție a fost contrară dispozițiilor date de ministrul de externe Adrian Năstase, care a avut o cu totul altă reprezentare despre ceea ce însemna atunci cauza comună. Citez dintr-un document: "La 5 august 1990, președintele Statelor Unite ale Americii, George Bush, trimitea Președintelui României o scrisoare, prin care solicita sprijinul țării noastre în vederea adoptării unei rezoluții, conținând sancțiuni împotriva Irakului, sancțiuni ce ar fi trebuit să meargă până la intervenția armată pentru oprirea agresiunii și embargoului economic și politic total".

Exact a doua zi, la 6 august 1990, Președintele României, domnul Ion Iliescu, a transmis o scrisoare de răspuns, exprimând acordul fără rezerve la măsurile preconizate de Administrația americană și promițând sprijinul în cadrul structurilor ONU. România avea ocazia să-și dovedească atașamentul față de valorile democrației și libertății, solidaritatea cu lumea liberă și democratică, apartenența sa la această lume și capacitatea de a fi activă și eficientă într-un moment în care comunitatea internațională dorea să facă pasul dificil, de la vorbe la fapte. Contrar evidențelor asupra a ceea ce trebuia să facă România și era în folosul ei, Ministerul Afacerilor Externe a avizat în favoarea blocării inițiativei Statelor Unite de a se pune capăt abuzului săvârșit pe calea forței, prin opunerea forței, bazată pe drept. În chiar aceeași zi, Ministerul Afacerilor Externe îl instruiește pe ambasadorul său la ONU, președinte în exercițiu la Consiliul de Securitate, în următorii termeni: "Având în vedere interesele economice și financiare importante ale țării noastre cu Irakul, suntem interesați într-o formulă de sancțiuni care să nu afecteze procesul de recuperare a datoriilor pe care Irakul le are față de România". O asemenea atitudine reprezenta o încălcare indiscutabilă a promisiunii de susținere a intervenției militare și a embargoului, aferent ei, făcut doar cu o zi mai devreme de Președintele Iliescu. Documentul din care am citat se numește "Lacrimile dimineții" - capitolul dedicat războiului din Golf "Cum să ai și buzele unse, și slănina în pod" - și îl are ca autor pe președintele Adunării Parlamentare a OSCE, domnul Adrian Severin, un om care, atunci, ca și acum, a fost și este alături de Adrian Năstase.

Se poate îndoi cineva că un ziarist de la CNN, care intervievează prim-ministrul unei țări candidate NATO, știe pe de rost biografia politică a celui pe care îl are în față și că întrebarea pusă nu face altceva decât să exprime un scepticism bine motivat în care era luat în calcul și momentul mai sus evocat?!

Își poate imagina un om politic lucid, care a avut asemenea opțiuni, că ele nu sunt bine cunoscute și la Casa Albă, și la Departamentul de Stat, și la Pentagon, și la Consiliul Securității Naționale?!

Care să fie atunci rațiunea pentru care domnul Năstase își permite să mintă o lume întreagă, afectând grav credibilitatea Guvernului și a țării în numele căreia vorbește?!

Dorința incredibilă de a dovedi, cu orice preț, mereu și mereu, că liderii politici de la București trebuie priviți sub semnul unei permanente duplicități, a unei invincibile ambiții de a-și înșela interlocutorii? Sigur, putem glosa din nou despre superficialitate, despre iresponsabilitate, despre narcisism și despre aroganță, dar toate la un loc se adună într-o suită de gesturi repetate care subminează interesele țării într-un an în care, la Praga, se va decide asupra oportunității admiterii României în NATO.

Toate eforturile făcute, tot ce țara asta a câștigat în ani de zile de trudă și sacrificii riscă să fie astăzi compromis de comportamentul premierului Adrian Năstase.

Este un adevăr care trebuie spus răspicat și pe care domnul Adrian Năstase, prim-ministrul și președintele partidului de guvernământ, trebuie să și-l asume, în fața întregii țări și a propriei conștiințe.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumim, domnule senator.

Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) mai dispune de 18 minute.

 
Adrian Păunescu

Domnule senator Adrian Păunescu, poftiți, vă rog, pentru a prezenta intervenția dumneavoastră.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Domnule președinte de ședință,

Domnilor colegi,

Ar trebui să fac aici o precizare pe care mi-o impune mica și răutăcioasa campanie de presă care mi-a fost dedicată după ce am evocat un episod penibil din viața publică, și anume activitatea cu reportofonul a unei reporterițe.

Mi se atribuie ideea că aș fi spus despre toate ziaristele din România lucruri pe care nu numai că nu le-am spus, dar nici nu le gândesc. Faptul că, în sală, domnul senator Corneliu Vadim Tudor râde îmi dă un sentiment acut de primăvară revanșardă. (Hohote de râs în sală.)

Nu știu ce l-a îndemnat pe fostul meu subaltern Cornel Nistorescu să-și exhibe încă o dată ura îngrozitoare de slugă pe fostul stăpân. De fapt, asta este toată socoteala. Există oameni care nu pot suporta gândul că au avut deasupra pe alții care i-au ajutat să se afirme.

Eu, nici acum, nu am nici o ranchiună pe ziaristul respectiv, dar mi se pare aberant să susții despre cineva care s-a referit strict la un eveniment la care mai toată lumea a participat, măcar vizual, să spui despre acela că a zis despre toate ziaristele că sunt într-un fel sau altul.

Doamne, iartă-mă! Dacă e ceva de spus despre cel care vă vorbește, eu aș face precizarea că el susține că, în balada "Meșterul Manole" eroina este Ana, și nu Manole.

Jertfa este Ana, și nu Manole. Așa că, dacă o minte mai îngustă sau hrănită cu mult alcool - cum se pare că e cazul - înțelege ceva ce eu nu am spus, îmi cer iertare, chiar și pentru înțelegerea greșită de către acela a lucrurilor pe care le-am spus eu. Îmi pare rău, nu pot gândi așa despre femeie pe care, în polemică vie cu un mare poet de dragoste, Mihai Beniuc, o apăram când el spunea: "Au fost cumva strămoșii tăi moluște?/ De te-ai născut așa ca gelatina/ Era mai bine domnul să se împuște/ Decât să-și cheltuie cu tine tina."

Și spuneam mereu că de vină nu este femeia, ci de vină este cel ce n-a făcut-o să-l iubească. Așa că am simțit nevoia să dau această explicație, pentru că nu vreau să rămân vinovat în fața și în memoria nimănui care ar parcurge ziarele din aceste zile.

Pe de altă parte, este adevărat ce a spus domnul senator Petre Roman, și este un elogiu meritat de presa noastră, un elogiu pe care orice om civilizat trebuie să-l facă sau măcar să-l simtă înlăuntrul său. Numai că și presa trebuie să aibă grijă de obiectul muncii sale, de oameni, pentru că eu sunt absolut solidar cu marele ziarist care este Cristian Tudor Popescu, așa cred, pentru că m-am certat cu Corneliu Vadim Tudor în emisiuni de televiziune pentru această părere a mea, dar nici Cristian Tudor Popescu nu poate spune despre nimeni, cum e cazul omului la care vă refereați, că e "monument al porciei omenești", fără a-și atrage consecințele verbale ale unei replici pe același ton. Nu poate spune că e plin de bani până în, scuzați-mi cuvântul, "găoază". Ăsta nu mai e dialog. Deci, dacă faci pamflet, te poți aștepta la pamflet. Eu nu pledez pentru violență. Dimpotrivă, cred că violența trebuie oprită, dar trebuie oprită la cauze, și presa, cred eu, este obligată să-și ia măsurile de precauție, folosind argumente, și nu invective, pentru că se poate ajunge la mult mai rău.

În ceea ce-l privește pe omul la care vă referiți, Gigi Becali, nici nu este așa cum se spune. Același ziarist,

Nistorescu, îl jignea: "Păi, ăsta rupe penița, nu știe să vorbească". Păi, și ce dacă rupe penița și nu știe vorbească?! Deși nu-i așa, Gigi Becali are verb. Dacă rupe penița și nu știe să vorbească, e fatal să nu aibă dreptate?! Înseamnă că un om cu trei doctorate e mereu mai bun, mai îndreptățit, mai argumentat decât unul care nu are decât un singur doctorat?! Nu! Cred că trebuie luată în calcul oprirea violenței din toate părțile. Și presa nu este locul violenței!

Marile campanii de presă sunt marile campanii ale argumentelor. Nu se poate, de exemplu, să se scrie în același ziar despre Vadim Tudor și despre Adrian Păunescu, după protocolul U.D.M.R. - P.S.D. despre care eu am părerea mea, se scrie "să-i vedem cum vor schelălăi". Adică, de ce schelălăit?! De ce nu-mi lași măcar dreptul de a lătra. Schelălăit... (Râsete în sală, aplauze.)

Schelălăit se poate spune, în linia îngroșării unei păreri, dar, nu împotriva, să zicem, a caracterului vocii mele. Și asta ce ar atrage după sine?! O replică pe care, dacă aveam cu 20 de ani mai puțin, i-o dădeam, cum făceam în vremea aceea, mai violent, eu însumi. O ziaristă de aici îmi spune "gornistul de serviciu". De ce "gornistul de serviciu?". Numai pentru că am avut altă părere despre alianța P.S.D. și U.D.M.R.?! Am avut și am altă părere.

Eu credeam că oamenii reali de presă sunt mai interesați de nuanțe decât de unanimități sterile.

Aș vrea doar, pentru că mi s-a atras atenția că avem minute puține - mai avem da?! - , să apuc să vă vorbesc despre un fapt național.

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor: (din sală) Abia, te-ai încălzit, Adriane!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Să vorbesc despre un fapt care a constituit, în anii unei prese militante, obiect de atenție, și atunci, poate că legăm lucrurile în timp, atunci s-a obținut, prin bătălia de presă a revistei "Flacăra", dreptul Munților Carpați de a nu fi supuși procesului de sistematizare de care erau amenințați. Sigur, noi ne aflăm acum la începutul Anului Internațional al Muntelui - 2002, inițiat de Organizația Națiunilor Unite. Acestea sunt cele două coperți între care așez declarația mea politică.

În 1974 am început, în revista Flacăra, bătălia pentru muntele românesc, amenințat de colectivizare și de sistematizare. Am avut norocul să întâlnesc un om excepțional, doctorul Radu Rey, informat și pătimaș, care a reușit, prin bătălie personală și cu ajutorul meu și al revistei "Flacăra", să blocheze acest proces care părea ireversibil, de distrugere a Munților Carpați, de aducere a muntenilor la șes și, practic, de năruire a muntelui în propria sa lipsă de întrebuințare. Deși erau planuri făcute pentru sistematizarea și cooperativizarea muntelui, printr-o acțiune la fostul președinte al țării, Nicolae Ceaușescu, căruia i-am cerut insistent să-l primească pe Radu Rey,

Radu Rey a ajuns acolo și a convins să se suspende acțiunile de sistematizare și cooperativizare a muntelui.

Consider acest succes o mare biruință a vieții mele.

Din păcate nu s-a reușit crearea județelor experimentale, cu prețuri diferite la produsele lactate, prețuri datorate faptului că flora spontană din munte, neatinsă la vremea aceea, anii ’70, de chimizare, merita preț mare, și ca dovadă se vindea cașcavalul de Dorna, șvaițerul în Olanda, cu mai mult de 3.000 dolari tona.

Ulterior, după căderea forțelor de muncă, a brațelor de muncă, după îmbătrânirea oamenilor din munte și după acest exces împotriva muntelui de a nu fi ajutat să aibă unelte mici, conforme cu relieful, s-a trecut la altceva, la o altă etapă, groaznic de tristă, pentru muntele românesc. Nemaiputând cosi și depozita fânul în munte, pentru perioada de iarnă, muntenii bătrâni au început să aducă porumb de la șes. Să cumpere din piețele Moldovei și Munteniei porumb care era chimizat. Asta a scăzut fatal și prețul cașcavalului și al tuturor produselor lactate din zonă și a ajutat și la deprecierea calității solului. Totuși, atunci, prin strădania personală a unor oameni și a unei publicații, s-a obținut blocarea sistematizării muntelui.

Din păcate, după aproape 30 de ani, suntem într-o situație imposibilă cu muntele românesc. Procesul de degradare a Munților Carpați continuă. N-aș insista acum asupra acestor lucruri, dacă ele nu ar fi totuși în consonanță, una dintre puținele consonanțe la care cred eu că ne putem gândi, cu Europa, în Anul Internațional al Muntelui. Este un eveniment important, dar este și un pretext pentru noi să punem problema Munților Carpați în termenii ei reali, dureroși. Singurii care ne pot da o speranță de terapie urgentă. În Parlamentul României sunt numeroși senatori și deputați din județele cu zonă montană. Maladia care a cuprins, în acești ani ai tranziției, muntele românesc, în continuarea maladiei grave din perioada trecută, poate fi încă vindecată, dar gradul de sărăcie, calculat în P.I.B. pe locuitor, care s-a instalat în cele 3.900 de sate de munte, la cea mai mare parte a locuitorilor, a agricultorilor, în primul rând, ne-a plasat - vă rog să fiți foarte atenți! - ca țară cu cea mai săracă populație montană din Europa.

Ne aflăm, e adevărat, pe locul 68 din cele 70 de state cu munți, din lume, din punctul de vedere al sărăciei.

În perioada de până în 1990, s-a supraviețuit cu o agricultură tradițională, neperformantă, de subzistență.

Atunci, am pledat noi pentru acea ecuație, ZTM, zootehnie, turism, meșteșuguri. Am adus autorităților celor mai înalte ale țării argumentul Elveției, unde, șase luni pe an, iernile, oamenii muntelui care sunt obligați la nemuncă, doar hrănirea propriilor animale, fac, de zeci și zeci de ani, poate de sute de ani, meșteșuguri. S-a ajuns la marile performanțe în materie de industria ceasurilor, tocmai pentru că familii întregi și-au luat de făcut câte un ceas-două și le-au lucrat bine în lunile de iarnă.

Trebuia, așadar, zootehnie, meșteșuguri și turism. Și, astăzi, lucrurile pot fi puse în aceeași ecuație.

Din păcate, s-au pierdut foarte multe rase de animale care erau specifice munților noștri, specifice munților noștri și adaptate munților noștri, pentru că simpla aducere a unor rase performante, în genere, în munți, nu rezolvă problema. Metișizarea, autohtonizarea acelor rase rămăsese să fie un proces îndelungat, care să dea și performanțe cantitative, dar și performanțe calitative animalelor din zona de munte. Toate acestea trebuie rezolvate de cineva. S-a făcut o agenție a zonei de munte, o agenție care trebuie pusă la picioare și trebuie să înceapă să acționeze. Repet, este un pretext acest an internațional al muntelui, dar este o cauză situația Munților Carpați. Mii de hectare de pășuni de munte tradiționale sunt deja golite de animale. Dispar tradiții și meserii seculare. Dispar baci și ciobani, dispar produse lactate și carnate de cea mai înaltă calitate. Sunt tot mai puține astfel de produse de calitate. Rămân fânețe necosite din cauza lipsei forței de muncă, pentru că agricultorii sunt bătrâni și nu mai au putere de muncă, iar la munte, unde mecanizare nu există, puterea fizică este o condiție hotărâtoare.

În 1994, la Consiliul Europei, la Conferința Europeană a regiunilor de munte, deputații occidentali, ei înșiși, concluzionau că în zonele de munte liberalismul nu are locul său potrivit. Trebuie ca statul să intervină și să susțină zona de munte. S-a prăbușit piața lânii. S-a interzis pășunatul cu animalele în păduri printr-o lege pe care noi am votat-o și va trebui să o regândim, pentru că astăzi pădurea se golește de lemne și pentru că drumul pășunilor în pădure ar fi ajutat la salvarea lemnului. Numai în ultimii cinci ani există o scădere a efectivelor de vaci cu 15%, iar la oi e o prăbușire cu 40%.

În Țara Dornelor ovinele au ajuns la un nivel de 28% din cât erau. În comuna Cârlibaba, un expert american a fost recent și a constatat că într-un sat întreg la întrebarea "Câte oi mai creșteți?" răspunsul a fost "Nici una".

S-a renunțat la creșterea animalelor. Asta nu s-a întâmplat, din ce spun istoricii, de secole, totuși noi suntem responsabili și de acest fapt. S-a renunțat la creșterea animalelor! Ne-au fost omorâte și ne-am omorât cu mâna noastră industrii. Dar animalele?! De ce nu mai cresc și nu mai sunt îngrijite în România?!

S-a menținut mult timp această comoară a munților, care e flora naturală, dar cele 2,5 milioane hectare de pășuni și fânețe sunt în plin proces de degradare majoră.

Flora furajeră a fost creată în secole de păstorit și de târlire. Aici lucrurile nu sunt ca la câmpie. Lași terenul, stă 50 de ani, te duci înapoi după ce ai o treabă prin străinătate, te apuci de el și este la fel de viguros sau poate mai viguros. Nu, aici lucrurile sunt mai grave decât ne închipuim. Se scheletizează munții, ajung toți Munții Carpați ca Munții Apuseni o dată cu plecarea oamenilor din munte și o dată cu plecarea animalelor, care dricuiau și îngrășau pământul din munte.

Lucrurile sunt extrem de complicate, ne trebuie o politică montană națională, s-o opunem deșertului care urcă și în munți. Această Agenție Națională a Zonei Montane trebuie să-și intre în drepturi.

O reglementare este pe masa ministrului agriculturii! Îl rog să nu mai amâne punerea în operă. Îl rog să pună în operă ceea ce este de făcut pentru a intra în rând cu lumea, din acest punct de vedere, dar a intra în rând cu propria noastră tradiție. Este îmbucurătoare crearea organizațiilor profesionale ale agriculturilor de munte, sunt îmbucurătoare eforturile disparate de turism montan, de turism rural, dar ele nu ajung pentru o politică montană rațională și care să trezească la o nouă viață Munții Carpați. Evoluția dezechilibrată între agricultură și pădure este și ea o problemă pe care trebuie să o privim cu atenție.

Cred că noi putem constitui, în Parlamentul României, un grup de sprijinitori, de prieteni ai muntelui, care să relanseze această problemă la puține luni după ce Parlamentul European s-a întrunit cu tema "25 de ani de aplicare a reglementării comunitare în favoarea agriculturii montane".

Nu putem ca în această chestiune, care ne este favorabilă, să tot amânăm soluțiile. Există încă viață în Munții Carpați. A amâna intervenția în favoarea ei înseamnă a destina Munții Carpați morții și, probabil, mai mult decât atât înseamnă a pune sub semnul întrebării chiar națiunea română.

Noi suntem un neam format în jurul munților săi și nu avem dreptul - vă spune asta cineva care a încercat de-a lungul vieții sale să se bată pentru această cauză, și uneori, a reușit - să nu observăm degradarea acestor Munți Carpați, care sunt semnul demnității și vitalității noastre. (Aplauze.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Mihai Ungheanu

Domnul senator Mihai Ungheanu, poftiți vă rog!

 

Domnul Mihai Ungheanu:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Activitatea noastră parlamentară presupune o bună și continuă legătură cu societatea civilă, cu electoratul, cu marele public interesat de viața politică.

Este de aceea foarte important să vedem cum funcționează mecanismele de imagine, cum lucrează mass-media în România, cum satisfac acestea cerințele constituționale.

Constituția României precizează prin art. 66 alin. (1) ceva ce nu se citează de obicei "în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului".

Senatorii și deputații sunt, deci, adaug eu, mai mult decât reprezentanți ai partidelor și intereselor aferente, sunt reprezentanți ai poporului român.

Datoria și dreptul fiecărui ales de a se adresa societății civile, propriilor alegători, publicului larg, sunt consfințite de legile țării, și, mai presus de ele, de Constituție.

Permiteți-mi să reamintesc, pentru că de foarte multe ori presa uită acest lucru. Art. 31 alin. (5) care sună așa: "serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome, ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului de antenă", iar alin. (4) spune că "mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice". Am încheiat citatul din Constituție.

Ca partid de opoziție, Partidul România Mare are la activ 10 ani de existență, o experiență negativă a raporturilor cu posturile de radio și televiziune dependente de Parlament. Conducerile acestor instituții s-au făcut și se fac a nu înțelege îndatoririle care le revin prin Constituție, de a trata în mod egal partidele politice intrate în Parlamentul României.

Ele procedează discriminatoriu, lucrând partizan, adică împotriva legii fundamentale a țării. Putem afirma cu argumente de necontestat că prezența Partidului România Mare pe posturile naționale de radio și televiziune a fost și după anul 2000 ignorată cu deliberare, sabotată, marginalizată, deformată agresiv, cenzurată. Cine permite asemenea conduite discreționare celor care conduc Televiziunea Română? Cine stabilește această grilă intolerantă? Cine o susține? Și, mai ales, cine îi învață pe domnii Hadji Culea, director general al Televiziunii Române, pe Liviu Pojoni, director general executiv, pe Lucian Sârb, directorul departamentului de informații, să întrețină un climat discriminatoriu față de Partidul România Mare? Ce spune Senatul? Ce spune președintele Senatului? Vreau să îi atrag atenția că, în acest moment, presa română trece printr-o criză gravă de prestigiu și că, oricât am respecta presa și am omagia-o, trebuie să atragem atenția asupra unui lucru elementar, că este nevoia ca în primul rând presa să-și respecte rosturile, să-și respecte deontologia profesională. În ultimul timp, mai mulți reprezentanți ai presei apăruți pe posturi de televiziune, dar și atitudini din presă, au adus mari deservicii de imagine presei și au clasat-o într-un context care îmi permite să așez și gesturile celor citați într-o sferă contrarie intereselor presei.

Aș vrea să mai adaug ceva. De vreme ce numărăm vilele polițiștilor, de ce nu am număra, uneori, și vilele gazetarilor?

Președintele Senatului ne-a invitat cu prilejul reluării lucrărilor Senatului pe anul 2002 la o exigență sporită în toate direcțiile și, mai ales, în direcția raporturilor cu Executivul.

Activitatea parlamentară este complexă și ea nu se poate reduce doar la comisii și la plenul de lucru. În ea intră toate manifestările parlamentare care exprimă atât drepturi cât și datorii, cum este, spre exemplu, relația cu presa. De mai multă vreme, conferințele Partidului România Mare, susținute de Corneliu Vadim Tudor sau de alți reprezentanți ai partidului, sunt boicotate de TVR sistematic, trunchiate sau deformate. Și vreau să precizez că nu numai parlamentarii au datoria de a comunica cu electoratul, ci și Televiziunea Română are datoria de a prelua aceste mesaje fără a dezinforma și manipula publicul. În același timp, vreau să subliniem, președintele partidului de guvernământ ca și premierul, care este aceeași persoană, Adrian Năstase, a apărut recent conform unei agenții de monitorizare acreditată - de 37 de ori pe posturile de televiziune din România într-o singură săptămână. Recent, vineri, când Televiziunea Română, alături de alte televiziuni, a filmat conferința Partidului România Mare, aceasta nu a fost dată pe post, în timp ce același premier al partidului de guvernământ,

Adrian Năstase, a apărut pe post de 7 ori. Televiziunea Română nu poate exista doar pentru Partidul Social Democrat. Acest lucru este contra Constituției.

Televiziunea Română are datorii față de toți parlamentarii ca și față de contribuabilii care o susțin. Menționez aici că la cele 3 milioane, 3,5 milioane de votanți ai Partidului România Mare putem face un calcul foarte interesant asupra sumei care revine Televiziunii Române de la acești contribuabili. Întrebarea este: acești contribuabili care plătesc Televiziunea Română, care asigură zeci de miliarde pentru ea, au dreptul să-și vadă, să-și audă pe postul de televiziune național reprezentanții din Parlament? Desigur, că da. Iar Televiziunea Română nu se poartă conform condiției pe care i-o prescrie Constituția și legea. Aparține Radiodifuziunea națională și Televiziunea Română partidului de guvernământ? Aparține personal premierului Adrian Năstase? Nu cumva ne aflăm în fața unui abuz al Executivului? Unul dintre acele abuzuri de care vorbea pe 4 februarie președintele Senatului,Nicolae Văcăroiu?

Vreau să mai adaug că există o situație specială, la aceste conferințe de presă, a unor posturi ca PRO TV, ANTENA 1, TVR, care filmează totul, dar nu reproduc pe post nimic, depozitându-și, probabil, aceste rezultate ale fimării.

Partidul România Mare este în condiția de a retrage acreditarea la conferințele P.R.M. ale acestor posturi dacă ele vor continua să facă lucrurile pe jumătate și să nu aducă în fața publicului ceea ce trebuie să aducă, adică informațiile cuvenite din sfera acțiunilor și a gândurilor Partidului România Mare.

Presa se plânge că este agresată, dar atragem atenția că ea are, adesea, și un rol de deformare și de agresiune.

Vreau să continuu prin a spune că Parlamentul are nu numai dreptul, dar și datoria, de a interveni pentru reglementarea acestor inadmisibile obiceiuri de monopol politic, de încălcare a legilor țării și a Constituției, care se practică în instituția pe care am citat-o.

Toate partidele au dreptul - conform Constituției să fie reprezentate pe ecranele televizoarelor care sunt hrănite din sursa bugetului. Discriminarea, abuzul continuu, cenzura politică devin dictatură, iar complicitatea cu abuzul se plătește greu.

Cerem domnului președinte al Senatului - și regretăm că nu este de față - introducerea unei minime normalități în raporturile Televiziunii naționale cu partidele politice și, mai ales, cu Parlamentul, adică acele relații care sunt conform Constituției, acele relații cu aleșii poporului care se află în Parlamentul României, adică o reacție împotriva cenzurii practicate de Televiziunea națională din indiferent ce îndemnuri.

Vă mulțumesc! (Aplauze din partea Partidului România Mare.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Viorel Marian Pană

În continuare, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat, invit pe domnul senator Viorel Pană.

Poftiți, vă rog!

 

Domnul Viorel Marian Pană:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Stimați invitați,

Bomba "republicii parlamentare" de săptămâna trecută a trecut în plan secund un eveniment cu totul și cu totul remarcabil, pentru ceea ce înseamnă, aș îndrăzni să spun, 2002 pentru economia românească și nu numai.

A trecut aproape neobservat faptul că am avut o vizită a reprezentanților Fondului Monetar Internațional. A avut loc, de fapt, primul test pe care Guvernul României l-a susținut în fața reprezentanților Fondului Monetar Internațional. A avut, de fapt, loc o primă moțiune a Fondului Monetar Internațional. O moțiune în care, de data aceasta, Guvernul nu a mai beneficiat de majoritatea parlamentară, de care beneficiază în Parlamentul României, și a trebuit să facă față propriei poziții, menționate, semnate în urmă cu câteva luni de zile, atunci când Acordul României cu Fondul Monetar Internațional a fost semnat.

Reprezentanții Fondului Monetar Internațional au plecat, nouă ne-a rămas iluzia unei scrisori suplimentare de intenție, dar sunt foarte puțini dintre noi, probabil, care s-au întrebat: ce înseamnă acest lucru? Ce înseamnă această scrisoare suplimentară de intenție? Dacă ea nu are cumva valoarea unei noi aprobări, dacă ea nu trebuie să fie supusă unei noi aprobări în board-ul Fondului Monetar Internațional? Și, de aici, mai departe, toate elementele care derivă pentru economia românească, în special, în anul 2002, dar trebuie să privim și în continuare.

Să nu uităm că anul 2002 este anul Summit-ului de la Praga. Să nu uităm că în aceste condiții, într-un fel sau altul, România trebuie să iasă, indiferent de ceea ce reprezentăm noi, putere, opoziție, România trebuie să iasă cu bine din toate bătăliile pe care le are de purtat pe plan internațional, iar aceasta este o bătălie pe care România o poartă pe plan internațional.

Reproșurile care au fost făcute sunt aceleași cu care ne-am obișnuit de ani de zile: arieratele, factura din sectorul energetic, slabul proces al privatizării. Dacă e să facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat, nu avem alternativă. Trebuie să dăm dreptate. Fie că a fost vorba de 2001, fie că a fost vorba de 2000, 1998 și așa mai departe, în jos, lucrurile stau la fel. Rămânem la nivelul de promisiuni, promisiuni care apoi nu sunt onorate. Vă aduceți aminte optimismul ministrului de finanțe, în urmă cu câteva luni de zile, când spunea că toate aceste condiționalități - că până la urmă sunt condiționalități, lucrul este absolut clar, ale Acordului încheiat cu Fondul Monetar Internațional - vor fi respectate? Ați văzut poziția domnului ministru Tănăsescu joi, atunci când a fost supusă aprobării dumneavoastră Ordonanța de urgență referitoare la Aranjamentul și Memorandumul cu Fondul Monetar Internațional.

Ne-am angajat în urmă cu câteva luni de zile, după negocieri care după unele calcule au durat aproximativ 9 luni de zile, la lucruri pe care nu le putem respecta.

Ne-am angajat, am semnat un acord, iar apoi am realizat o revelație de ianuarie a Guvernului, că factura întreținerii pe lunile de iarnă de fapt este mai mare decât salariul mediu pe economie.

Am mai avut, apoi, la sfârșitul săptămânii trecute, o nouă revelație, și anume aceea că România nu este pregătită să facă față rețetelor sau unor situații care se impun de undeva de la un organism financiar internațional. Ăsta este un adevăr. Foarte puține țări din lumea aceasta, care apelează la aceste organisme financiare internaționale, sunt pregătite să facă față unor rețete care, de foarte multe ori, nu sunt altceva decât teste pe care le dau funcționarii de la Fondul Monetar Internațional cu diverse țări. Eram în 1999 la Washington, la întâlnirea anuală a board-ului Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale când un raport prezentat cu această ocazie alătura România unor țări cum erau Ecuadorul - aflat în acel moment într-o criză economică extrem de puternică -, Zimbabwe - nici nu mai are sens să mai spun această asemănare - și Ucraina, cunoscută fiind instabilitatea politică a momentului.

Această alăturare a României cu aceste țări ne-a pus într-o situație extrem de dificilă. Nu ne-a fost nici unuia dintre cei care am fost prezenți acolo - reprezentanți ai Parlamentului sau ai mediului românesc de afaceri -, nu ne-a fost deloc greu să spunem că așa nu se poate, că aceste rețete nu pot fi impuse în România. Dar iată că am semnat în momentul acesta un acord, iar acum suntem în faza în care ar trebui să respectăm acest acord.

Problema arieratelor nu este nouă. Problema arieratelor crește de la an la an, din păcate, de la lună la lună. În procesul de privatizare știm foarte bine cum stau lucrurile.

Un calcul sumar - am în fața mea cifrele, dar nu are sens să vă plictisesc cu ele în momentul acesta demonstrează că toate investițiile obținute în privatizare de România, din 1993 și până acum, și care sunt în derulare, rețineți, valorează cu investițiile străine dintr-un an de zile în Ungaria, iar lucrul acesta - după părerea mea - spune foarte, foarte multe.

Sectorul energetic. Cu ce ne-am obișnuit în sectorul energetic? Ne-am obișnuit să facem o factură care să acopere toate pierderile, costurile imense, iar în ceea ce a însemnat reforma sistemului energetic, în ciuda promisiunilor făcute chiar la începutul guvernării, ianuarie 2001, nu s-a întâmplat aproape nimic. Am ajuns, din nou, să ne confruntăm cu aceleași probleme. Am ajuns din nou să ridicăm aceleași probleme.

Ce vom face în continuare? Credeți dumneavoastră sau cred guvernanții - că va fi foarte simplu să obținem recunoașterea unei scrisori suplimentare de intenție din partea României? Că board-ul Fondului Monetar Internațional ne va da, din nou, girul? Credeți că în condițiile acestea, în care peste două săptămâni sau mai puțin, la Banca Mondială ar trebui să se discute Programul PSAL II, care nu mai înseamnă bani care vin în Banca Națională, ci înseamnă 300.000.000 dolari pentru 2002, bani care vin în economia reală, iar în 2003 până la 1.000.000.000 de dolari, credeți că în condițiile acestea vom avea vreo șansă să obținem fără un O.K., fără o carte verde dată de Fondul Monetar Internațional să obținem accesul la acești bani? Eu mă îndoiesc, sincer să fiu. Credeți că poziția noastră în anul acesta anul Summit-ului Praga - este mai ușoară în condițiile date? Nu! Cu siguranță, nu! Credeți că procesul de privatizare... chiar dacă vom încerca să-l accelerăm și anul acesta, prin ce, printr-un proiect de lege sau printr-o ordonanță prin care vom scrie acolo "accelerarea privatizării"... Au făcut-o toate guvernele. S-a întâmplat ceva?

Nu! Am ajuns din nou în faza aceasta în care ne gândim cum vom reuși să privatizăm, cum vor veni investițiile străine în România în anul 2002 fără să aibă această carte verde dată de un organism financiar internațional care, într-adevăr, trebuie să se remodeleze. Este un lucru absolut clar, este un lucru pe care trebuie să-l avem în vedere. Credem noi că prin acordul semnat sau prin viitoarea scrisoare de intenție vom face un pas pentru a ajuta, într-un fel sau altul, economia privată românească, cea care contează de fapt? Aduceți-vă aminte că am respins tot ceea ce a însemnat facilitate acordată de Legea nr. 133/1999. Chiar dacă acele facilități fiscale numai distorsionante pentru mediul economic românesc nu erau, dar am respins-o. Le-am respins și le-am trecut la capitolul "lucruri asumate", "angajamente asumate" și respectate față de acest organism financiar internațional, care este Fondul Monetar Internațional. Știți că am creat un Fond național de garantare pentru creditele acordate întreprinderilor mici și mijlocii care a avut un capital inițial de 50 milioane dolari în 1999, căruia din 2000 ar fi trebuit să i se acorde 0,4% din veniturile bugetare, ceea ce ar fi însemnat la bugetul pe 2001 - să spunem 1.025 de miliarde? Știți cât s-au alocat, și am aprobat și noi, Parlamentul, pentru 2002? 241 de miliarde față de 1.025 de miliarde de lei pentru acest sector al întreprinderilor mici și mijlocii. În condițiile acestea mai este posibilă investirea de către aceste companii mici și mijlocii a mii de miliarde în economia românescă? Sunt aproximativ 400.000 de I.M.M.-uri, în momentul acesta, sau, mă rog, o sumă aproximativă. Probabil cunoașteți mai bine, domn’ profesor aceste date - ele contribuie direct sau indirect cu mai mult de jumătate la veniturile bugetare -, tratamentul pe care l-am acordat până în momentul acesta acestor instituții care ar fi trebuit să constituie, de fapt, motorul dezvoltării economice. Noi, nu! Noi am mers pe creștere economică, pe exporturi, pe așa-zise investiții străine - de care tot tragem - și pe o creștere a consumului, să zicem "pe baze neinflaționiste". În rest, motorul creșterii economice, economia privată, producția privată, nimic, tratate, în continuare, din păcate, cu același dispreț. Este momentul în care, cred - chiar dacă, de regulă, toate aceste relații au o natură cu totul și cu totul tehnică - că nu sunt lucruri pe care să le politizăm, nici nu vreau să le politizăm. Trebuie să le recunoaștem și să ne asumăm greșelile indiferent în ce parte am fost în urmă cu 2 ani, cu 4 ani, cu 6 ani sau cu 8 ani de zile. Dar este un moment în care trebuie să vedem dacă avem soluții, și dacă soluțiile pe care le-am presupus și pentru care am semnat la un moment dat au fost cele mai realiste. Se pare că la câteva luni de zile după semnarea acestui acord ajungem la această formulă a ideii că soluțiile noastre nu au fost realiste. Am început să constatăm că o rețetă aplicată, pe care în ciuda faptului că am negociat-o timp extrem de îndelungat, nu a fost cea mai bună soluție pentru noi.

Ce-i de făcut în continuare - vom întreba cu toții? cum vom reuși să ieșim din acest impas fără să modificăm indicatorii macroeconomici? Va trebui să încercăm, în nu știu al câtelea ceas, să reușim să recunoaștem care ne sunt cu adevărat marile probleme și să acționăm în consecință, fără a însemna că trebuie să răspundem numai unor stimuli externi. Acest eșec, din păcate, în planul relației cu Fondul Monetar Internațional, a ceea ce înseamnă, în momentul acesta și în stadiul procesului de reformă în România, faptul că, iată, astăzi, oficiali ai Băncii Naționale recunosc că și 2001 - repet - 2001 a fost un an al reformelor amânate. Și atunci putem să ne depășim această condiție de a ne recunoaște eșecurile și să depășim momente de criză? Pentru că suntem într-un moment de criză, pe care nu-l conștientizăm, probabil.

Este mult mai importantă pentru unii dintre noi dezbaterea referitoare la modificarea Constituției. Foarte bine!

Numai că în momentul acesta cred că este mai important să vedem cum punem bazele depășirii acestui moment de criză, cum punem bazele obținerii a ceea ce ne-am dorit, a ceea ce ne-am propus: integrarea în structurile euroatlantice. Momentul început în februarie...

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Domnule senator, vă rog să ajungeți la concluzie.

 
 

Domnul Viorel Marian Pană:

Finalizez, domnule președinte.

Momentul început în februarie, acest eșec al negocierilor, acest prim test al Guvernului dat în fața organismelor financiare internaționale, dat în fața Fondului Monetar Internațional, ne duce, din păcate, cu ideea că încă un an a fost ratat din punctul de vedere al reformei și va trebui, cât nu este foarte târziu, să acționăm în mod cu totul și cu totul profesionist.

Vă mulțumesc!

 
Carol Dina

Domnul Gheorghe Buzatu:

În încheierea declarațiilor politice are cuvântul domnul senator Carol Dina.

Poftiți, vă rog!

 

Domnul Carol Dina:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

O știre senzațională, lansată pe mapamond de BBC, aduce în actualitate România, cu privire la privatizarea complexului industrial SIDEX Galați.

Presa britanică de week-end a scos la suprafață un scandal de proporții în care principalii actori menționați sunt premierul Tony Blair și omologul său român, Adrian Năstase, precum și cumpărătorul pachetului majoritar de la SIDEX Galați, miliardarul indian Mittal. Cotidienele centrale din Anglia "The Guardian" și "Sunday Telegraph" au titrat ieri, cu litere mari, faptul că premierul britanic a sprijinit Compania LNM Holdings să achiziționeze pachetul majoritar la SIDEX, făcând sugestii clare către Adrian Năstase în acest sens. Și asta la scurt timp după ce miliardarul indian Mittal a donat Partidului Laburist 125.000 de lire sterline. Afacerea de 300.000.000 dolari a fost oficial încheiată la două zile după ce premierul Tony Blair a transmis o scrisoare primului-ministru Adrian Năstase, în care, printre altele, se spune: "Sunt încântat să aflu că sunteți pe cale să semnați contractul de privatizare pentru cel mai mare combinat producător de oțel pe care îl are România cu LNM Grup. Personal, sunt mulțumit că partenerul dumneavoastră este o companie britanică. Acest fapt va poziționa, sper, România și mai ferm pe drumul de aderare la Uniunea Europeană, un obiectiv pentru care Guvernul britanic rămâne un sprijinitor constant". Autoritățile britanice nu au negat că premierului român i-a fost trimisă această scrisoare de lobby.

Așa cum personal am transmis de la această tribună, o serie de analiști englezi au apreciat că LNM Holdings este departe de a fi o companie britanică, ea fiind înregistrată în Antilele Olandeze, și că se află, de fapt, în competiție cu tradiționala "British Steel", care a fost nevoită anul trecut să reducă 6.000 de locuri de muncă.

La 1 octombrie 2001 în declarația politică intitulată "SIDEX - privatizare ineficientă și păgubitoare pentru România" informăm onorat plenul Senatului cu următoarele: "Combinatul SIDEX Galați nu a fost pregătit corespunzător pentru privatizare: tehnic, financiar, managerial și ca imagine. Pregătirea concursului de privatizare într-o perioadă de lucru prea scurtă, lipsa de informații suficiente furnizate și adoptarea unor decizii pripite au înlăturat investitorii potențiali, rămânând în cursă un singur investitor considerat strategic, LNM Holdings, firmă "off-share" cu sediul în Curaçao, Antilele Olandeze, în Caraibe, cu un capital social depus de numai 10.000.000 dolari.

Sub aceste auspicii, privatizarea Combinatului SIDEX, cu pistolul la tâmplă, s-a derulat cum a vrut LNM Holdings.

Condițiile de referință ale licitației cuprinse în dosarul de prezentare s-au modificat substanțial: în primul rând, transformarea celor 600.000.000 dolari, datorii față de stat sau societăți proprietate de stat, în acțiuni - au fost cumpărate de LNM Holdings cu o valoare în jurul lui 55-60.000.000 dolari - și a doua modificare substanțială, prin acordarea unor facilități postprivatizare s-a oferit, de către statul român, firmei LNM Holdings un cadou de 600.000.000 dolari.

Având în vedere că tema în discuție avea o miză enormă, facilități financiare de circa 1,7 miliarde dolari, plus valoarea reală a activelor SIDEX de circa 1 miliard de dolari, rugăm de la această tribună, ca interesul României să prevaleze orgoliile politice. Îl rugam pe domnul prim-ministru Adrian Năstase să retragă Ordonanța de urgență pentru privatizarea combinatului SIDEX. În zadar!

Scrisoarea premierului Tony Blair era de fapt un ordin.

În județul Galați se comentează cu viu interes atitudinea administrației ISPAT - SIDEX, care nu a plătit de aproape 3 luni sumele reținute salariaților pe statele de plată pentru Casa de pensii, Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă și Casa județeană de asigurări de sănătate. Deși a fost avertizat că acțiunea de a încasa lunar aproximativ 50 de miliarde de lei din banii angajaților, fără a fi apoi virați instituțiilor de protecție socială, reprezintă o infracțiune, administrația combinatului ISPAT - SIDEX refuză să se conformeze legilor românești, creând, în acest fel, mari dificultăți la plata ajutoarelor către cei îndreptățiți.

În declarația politică pe care am făcut-o la 4 februarie arătam: "Privind cu obiectivitate și responsabilitate la reflexele negative ale privatizării premature a uriașului complex industrial SIDEX, este imperios necesar ca cineva din Guvernul României să gestioneze toate consecințele economice și sociale ce se manifestă deja atât în Galați, cât și în multe alte județe din România".

Reiterez această solicitare, este imperios necesar să se gestioneze riguros procesul postprivatizare al Combinatului SIDEX Galați.

Vă mulțumesc! (Aplauze în sală în partea P.R.M.)

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 22 octombrie 2021, 13:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro