Plen
Ședința Senatului din 3 februarie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.1/13-02-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 03-02-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 3 februarie 2003

13. Declarații politice rostite de către domnii senatori:  

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
 

Trecem la următorul punct, declarații politice.

Vă aduc la cunoștință, vă reamintesc, Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) are la dispoziție 38 de minute, Grupul parlamentar al Partidului România Mare, 22 de minute, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, 10 minute, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, 10 minute, Grupul parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, 9 minute, independenți, 6 minute.

 
Ghiorghi Prisăcaru

Din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist), dau cuvântul domnului senator Ghiorghi Prisăcaru.

 

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Domnule președinte al Senatului,

Stimați colegi senatori,

Sâmbătă, 31 ianuarie, cu 16 minute înainte de timpul programat pentru aterizarea pe Cosmodromul "Kennedy" din Florida, naveta spațială "Columbia" s-a dezintegrat o dată cu pătrunderea în straturile dense ale atmosferei.

Toți cei 7 membri ai echipajului au pierit după 16 zile petrecute în spațiu.

Această catastrofă a zguduit lumea pentru că, dincolo de pierderile materiale și științifice extraordinare, este vorba de 7 persoane care și-au riscat viața pentru a împinge cunoașterea dincolo de limitele obișnuite ale științei.

Tragedia de sâmbătă a fost evocată prin gesturi de solidaritate emoționante, de oameni aparținând unor culturi, religii și civilizații diferite.

De aceea, mi se pare firesc, stimați colegi, să ne alăturăm și noi, membri ai Senatului României, tuturor acestora pentru a transmite popoarelor american, indian și israelian, parlamentelor țărilor respective, sentimentele noastre de solidaritate deplină, iar familiilor celor dispăruți, întreaga noastră compasiune.

Împărtășim durerea lor și ne rugăm pentru cei trecuți în neființă.

Comisia pentru politică externă consideră că este în asentimentul plenului Senatului pentru a transmite organismelor similare din Statele Unite ale Americii, India și Israel telegrame prin care să-și exprime sentimentele de compasiune pentru cei dispăruți, o dată cu încrederea în continuarea cercetărilor și a progreselor științei din domeniul explorării spațiului cosmic.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

 
Corneliu Vadim Tudor

Permiteți-mi să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnului senator Corneliu Vadim Tudor, președintele Grupului România Mare.

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Domnule președinte al Senatului,

Onorați colegi,

Dați-mi voie să citesc textul telegramei pe care, în cursul zilei de ieri, în numele întregului Partid România Mare, am adresat-o președintelui Statelor Unite ale Americii: S"Excelenței Sale, domnului George W. Bush, președintele Statelor Unite ale Americii,

Stimate domnule președinte,

În momentele tragice prilejuite de marea nenorocire care a lovit națiunea americană, vă rog să-mi permiteți ca, în numele meu și al Partidului România Mare, să vă transmit cele mai sincere și profunde condoleanțe.

Explozia navetei spațiale Columbia și pierderea celor 7 vieți omenești nu au îndoliat numai SUA, ci și întreaga planetă care trece în aceste zile, cum spune un psalm al regelui David, prin valea umbrei morții.

Filozofii afirmă de obicei că marile dureri sunt mute, fiindcă lacrimile nu mai cad în afară, ci înăuntru, ca stalactitele, și ard inima omului.

Numai că durerea care ne încearcă pe toți astăzi este de o esență specială, având în vedere noblețea cauzei pentru care s-au jertfit cei 7 astronauți. Este un sacrificiu colectiv, deci simbolul său este cu atât mai tulburător.

Încerc să caut în istorie un caz, mai mult sau mai puțin asemănător, de idealiști care s-au sacrificat în grup pentru o idee pe altarul umanității. Și vă rog să mă credeți că nu găsesc nimic care să aibă atâta poezie tragică, de o măreție antică. Cei 7 martiri mă fac să mă gândesc la cifra pitagoreică 7, la cele 7 stele ale Pleiadei, la cele 7 zile ale săptămânii.

Românii privesc la imaginile filmate, care îi arată plini de viață pe cei 7 dispăruți, femei și bărbați, și nu le vine să creadă că, într-o singură fracțiune de secundă, acești oameni frumoși și inteligenți nu mai sunt, au fost pulverizați. Ne încearcă astfel bunul Dumnezeu pe toți. Și ca oameni individuali, și ca națiune, și ca umanitate. Acești Icari moderni s-au dus în cer pentru a face viața mai bună pe pământ. Ei au murit în tranșeele cosmice, pe frontul științei, pentru a împinge cât mai departe frontierele cunoașterii umane.

Cine a mai dăruit tot ce avea mai scump, viața însăși, pentru a păstra aprinsă flacăra olimpică a științei?! Foarte puțini oameni, printre care Giordano Bruno, ars pe rug.

Ce coincidență ciudată! Tot într-un februarie, în 1600, pe Câmpul Florilor din Roma. Aș vrea să cred că, dacă trupurile sfărâmate ale celor 7 cosmonauți au căzut la pământ, fertilizând tot teritoriul Americii, ca o mană cerească, sufletele lor au rămas acolo, sus în cer, unde se duc toate sufletele celor neprihăniți.

Întreaga planetă se uită, mereu și mereu, pe ecranele televizoarelor cum, într-un fulger scurt, Dumnezeu a transformat 7 oameni în 7 îngeri și i-a luat la el, fiindcă așa se întâmplă cu cei mai buni de când există specia umană.

Nu plânge Americă!

Prin asemenea jertfe tu îți creezi în mileniul trei o istorie adâncă și durabilă care le va obliga pe toate celelalte țări să fie la înălțimea idealurilor tale de bine și de frumos.

Poetul francez Paul Val.ry, scria acum aproape 100 de ani de Cimitirul marin. Iată că omenirea are acum și un cimitir cosmic, iar candelele acestuia sunt stelele.

A venit așadar și această zi amară a vieții noastre cu o numerologie stranie, 01.02.03, care ne arată tuturor cât de mici suntem în palma lui Dumnezeu și ce infernal de greu putem smulge tainele firii.

Ne consolăm cu gândul că asta a fost voința Domnului, punem genunchii jos pentru rugăciune și viața merge înainte. Importantă este solidaritatea umană, importante sunt reperele morale, ireproșabile care zugrăvesc acum câte o aureolă de sfânt deasupra capului fiecărui astronaut.

Aș vrea să am și eu parte de o asemenea moarte glorioasă, dar este aceasta o moarte? Eu cred că mai degrabă seamănă a înviere în sunetele de trâmbiță ale imnului lui Hendel Gloria in excelsis Deo.

Stimate domnule președinte,

Nu știu dacă scrisoarea mea de condoleanțe va ajunge la dumneavoastră. Tot ceea ce știu este că un imbold creștin mă face să vă asigur că nu sunteți singur și că nu trebuie să vă lăsați copleșit de acest dezastru nemeritat.

Poate că America trebuie descoperită din nou, din 500 în 500 de ani, Columb a descoperit-o pe cea veche, iar Columbia o descoperă pe cea nouă - America viitorului, când Statuia Libertății va lumina pretutindeni, cu aceeași lumină orbitoare pe care a degajat-o, aidoma unei supernove, naveta explodată.

Mă bucur că ați avut bravura să decideți și să anunțați că NASA nu va renunța la programul său de cercetări spațiale și că va continua cu și mai multă vigoare. Așa trebuie să se întâmple! Așa ar fi vrut și cei șapte magnifici care intră acum dintr-un avion cosmic direct în panteonul umanității.

Eram student când în iulie 1969 am participat la o vastă cercetare sociologică în casele românilor cu privire la efectul pe care îl avea asupra lor miracolul aselenizării navei cosmice Apollo 11 și nu am să uit niciodată ce emoție puternică am trăit cu toții, ce mândri eram că în timpul generației noastre umane omul a atins ceea ce în vechime se numea Lampa nopții.

Pentru o astfel de performanță a geniului uman, care ne stimulează pe toți și ne obligă, merită, ba chiar aveți datoria să mergeți mai departe, domnule președinte.

America a strâns tot ce are mai bun știința mondială și eu sunt convins că aceste capacități excepționale vor găsi soluția să depășească momentul de cumpănă și să demonstreze, cu și mai multă forță, că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

În încheiere, stimate domnule președinte, ca om care în finalul anului 2000 v-a felicitat pentru victoria în alegeri și v-a rugat să citiți doi dintre Psalmii regelui David, așa cum știți bine că își transmit creștinii între ei, dați-mi voie să vă rog și acum ceva: Prețuiți și apărați pacea lumii, cu orice preț, pacea vă v-a aduce în istorie o glorie mai mare decât războiul, după cum spune un vers al poetului antic latin Ovidius din Fastele! Ați văzut cât de mult prețuiește o viață de om, ce jale și deznădejde provoacă doliul în familiile celor loviți de soartă.

Rugați-vă la Dumnezeu să vă lumineze calea și să vă dea cele mai bune răspunsuri la toate problemele care vă frământă pentru a duce la bun sfârșit misiunea pe care, tot el, în marea înțelepciune a lui, v-a încredințat-o.

Totodată, vă rog să transmiteți familiilor îndoliate compasiunea mea și a celor 250 de mii de membri ai partidului pe care îl conduc.

La București, curcubeul a coborât pentru câteva clipe în bernă. Inima românilor bate acum în pieptul Americii: S"Și mâine-i o zi!"

Al dumneavoastră, Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare."

Vă mulțumesc pentru atenție! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
George Mihail Pruteanu

Dau cuvântul domnului senator George Pruteanu, din partea Grupului parlamentar social-democrat și umanist.

 

Domnul George Mihail Pruteanu:

Stimate domnule președinte,

Stimate colege și stimați colegi,

Dați-mi voie să vă adresez o urare de: "Sesiune rodnică și în sănătate!"

Îngăduiți-mi ca pentru astăzi să prezint două chestiuni destul de diferite între ele, legătura fiind totuși punctul de plecare care este limba.

Mai întâi, tangent cu problema Legii limbii române, asupra căreia va trebui, în curând, să se pronunțe din nou Comisia pentru cultură, culte, artă și mijloace de informare în masă și apoi, definitiv, plenul Senatului, merită să vă aduc o informație interesantă.

În vreme ce noi eram în vacanță parlamentară, Ungaria, țară fruntașă în relațiile cu Uniunea Europeană și, mă rog, și cu NATO, nu a stat degeaba și a dat drumul unei legi de, iată, de protecție a limbii maghiare,

Legea nr. 96. Această lege a intrat în vigoare progresiv, pe etape, de la 1 ianuarie, ultimul termen de îndeplinire a prevederilor ei fiind 17 februarie 2003. Am textul legii în mână, aici, și o traducere pe care o datorez amabilității domnului Meszei, căruia îi mulțumesc și pe această cale, Domnia sa fiind consilier la cabinetul domnului senator Puskas Zoltan-Valentin, secretar al Senatului.

Legea pleacă, în expunerea de motive, de la premisa "importanței limbii naționale ca expresie a ființei naționale" și de la faptul că "în condițiile libertății de informare, trebuie asigurată receptarea completă și corectă de către cetățeanul maghiar a informațiilor de interes comun".

După anunțarea acestor principii, legea maghiară cere clar în articolul 1 ca "reclamele din presă sau din media audiovizuală, ca și afișajul din domeniul public să fie în limba maghiară", iar dacă păstrează și texte în limbi străine acestea "să nu fie mai mari decât textele în maghiară". Articolul 2 impune ca "textele privind aspecte ale circulației sau transportul în comun afișate pe clădiri sau autovehicule, în domeniul public sau privat cu acces public, să fie în limba maghiară".

Articolul 3, stipulează că "inscripțiile de pe firma sau din interiorul unităților comerciale, ca și toate celelalte materiale din magazin trebuie prezentate în limba maghiară".

Articolul 4 prevede că se vor ocupa de aplicarea legii consiliul local din fiecare localitate și Oficiul de Protecție a Consumatorilor.

Într-un comentariu asupra acestui act legislativ, publicat și pe Internet, se reamintește că legi perfect similare recente există și în Cehia și Polonia, pe cea poloneză o am chiar în acest dosar, și că cea franceză a avut susținerea a nu mai puțin de 90% din populația Franței.

Tot acolo, "rs Megyer, președintele Comisiei Naționale Maghiare pentru Publicitate, afirmă că legea este bună, este vorba de legea din Ungaria, pentru că scopul ei este de a face orice text public cât mai ușor de înțeles de către oricine.

În același comentariu, Darren Hickman, directorul general al Grupului de Agenții de Publicitate "Young &

Rubicam" din Budapesta afirmă: "Legea este utilă, pentru că, și acum, și în viitor, ca să comunici eficient cu publicul maghiar trebuie să o faci și în limba maghiară."

Iată deci, stimate colege și stimați colegi, că în perfect civilizata țară vecină care este Ungaria o astfel de lege a putut fi promulgată și primită, fără convulsii, fără grețuri și fără bășcălii.

Trec la al doilea subiect. Dicționarele "Robert" sunt dintre cele mai celebre din lumea întreagă, la egalitate probabil cu dicționarele "Larousse". Sunt dicționare de mare prestigiu care se află în nenumărate case și instituții ca surse foarte credibil de informare enciclopedică rapidă.

Am consultat, din interes profesional, ediția pe 2002 a Dicționarului "Petit Robert", apărută în Editura "Dictionnaires Le Robert", Paris, 2002, sub îngrijirea reputaților lexicografi Jossette Rey-Debove și Alain Rey.

Dicționarul are și un supliment, livrat împreună cu volumul principal, intitulat Au coeur des langues d'Europe (Incursiune în limbile Europei).

În acest supliment mi-a fost dat - și nu numai mie - Ssă am parte de o surpriză extrem de neplăcută.

Limbile vorbite în Europa sunt grupate pe familii: limbi slave, limbi germanice, limbi romanice. Cum era de așteptat, în grupul limbilor latine sunt consacrate două pagini limbii române. Informațiile succinte din textul celor două pagini, dincolo de unele nuanțe minore, discutabile la nivelul specialiștilor, sunt corecte. Ele sunt însoțite, ca și în cazul tuturor celorlalte limbi prezentate, de o fotografie emblematică pentru civilizația și pentru specificitatea națiunii respective.

Ei bine, iată, doamnelor și domnilor, (domnul senator arată sălii pagina cu respectiva imagine) fotografia care însoțește capitolul despre limba română în faimosul Dicționar "Robert", ediția 2002.

Dacă din sală nu se vede foarte bine această xerocopie, am să vă spun eu că ea reprezintă un grup dintr-o șatră de țigani nomazi, cu corturile lor, cu o țigancă cu un aspect destul de nespălat stând pe jos la gura cortului și dând în cărți, înconjurată de câțiva puradei și câțiva adulți cu aceeași înfățișare slinoasă și cvasi-lombroziană.

Oricum, o imagine peiorativă chiar a acestei etnii.

Cred că, introducând această fotografie cu țigani în paragraful dedicat limbii române, autorii Dicționarului "Petit Robert 2002" au săvârșit o dublă eroare gravă, o eroare științifică ce se transformă și într-o eroare politică. O eroare științifică, pentru că limba vorbită de reprezentanții etniei țigănești, limba romanes, putea fi tratată separat, fiind o limbă, chiar dacă nu are texte scrise, dar este o limbă vorbită în Europa, putea fi tratată separat și ilustrată bine, fie și cu această fotografie.

Tocmai prin caracterul ei atemporal, al acestei fotografii, și ageografic - pentru că nu se vede, după cum vedeți, decât o câmpie mărginită de orizont, nimic care să identifice locul unde este făcută - poza cu pricina plasată într-un capitol despre graiul romanes ar fi sugerat specificitatea de veșnic hoinari a acestor oameni, întrucât putea fi făcută oriunde: în Serbia, în Ungaria, în Polonia, în Spania, în Franța, în Bulgaria, în Israel... Why not?

Oriunde, foarte serios! Nici un element din această fotografie nu aparține, inconfundabil, României sau cel puțin spațiului ortodox, să se vadă o biserică ortodoxă sau ceva de genul acesta, care să ne permită să o localizăm. Asta în timp ce, atenție, la celelalte limbi, în fotografiile alese sunt lucruri dintre cele mai frumoase și mai reprezentative pentru cultura sau pentru geniul constructiv al națiunii respective: de pildă, la limba italiană este prezentată fotografia Palatului Dogilor, o bijuterie a lumii din Veneția, la limba engleză, superba clădire a Parlamentului din Londra cu turnul Big Ben și așa mai departe. La noi nu se putea Biserica Stavropoleos, sau Peleșul, sau Voronețul!

Este firesc să mă întreb, cu mâhnire și chiar cu o doză stăpânită de indignare: Asta știe? Asta crede redacția dicționarului "Robert" despre țara care i-a dat pe Elvira Popescu, pe Eugen Ionescu, pe Brâncuși, pe Emil Cioran, pe Mircea Eliade (ca să nu citez decât nume dintre cele mai cunoscute pe Champs Elys.es). Am dreptul să mă întreb dacă această urâtă făcătură e doar, cum bine ar fi, o incredibilă întâmplare sau e rodul unei intenții manipulatorii, de discreditare, de prezentare a românilor în culorile presei ieftine, de scandal, ca fiind exclusiv traficanți de copii și cerșetori sau mâncători de lebede. Până acolo să meargă zăpăceala editorilor de la "Robert", încât să confunde "român" cu bizarul și artificialul cuvânt "rom".

Oricare ar fi explicația, este un gest din cale afară de incorect, o ofensă adusă demnității noastre naționale și cred că o notă a Ministerului de Externe ar fi binevenită și care să sfârșească cel puțin cu scuze și o justificare, o explicație din partea Casei editoriale "Robert".

De altfel, cercetând chestiunea și pe Internet, am dat peste un protest al Consiliului Comunității Românilor din Franța, semnat de președintele acestui organism, doctor Gheorghe Olteanu, și de un număr de membrii din conducerea acestei ligi, acestei organizații, în care se cere "retragerea de pe piață a lucrării și înlocuirea fotografiei exotice a șatrei țigănești cu o imagine mai reprezentativă a marii majorități a populației României".

Nu știu dacă se va obține acest lucru, dar nici nu cred că putem sta cu brațele încrucișate când un dicționar de foarte largă circulație își bate joc de noi.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze puternice.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Petre Roman

Dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnului senator Petre Roman.

 

Domnul Petre Roman:

Domnule președinte,

Stimate și stimați colegi,

Anul 2002 este un an decisiv pe drumul României către Uniunea Europeană. Într-adevăr, dacă raportul Comisiei Europene pe acest an, 2003, va consemna aceleași grave neajunsuri și întârzieri ca și la raportul din 2002, aceasta va fi cartea de vizită a României pentru anul 2004, când 10 țări candidate vor deveni noi membre ale Uniunii Europene și se va pune problema concretă a României și Bulgariei pentru aderarea lor în 2007.

Unii cred că România poate intra în Uniunea Europeană prin excepție, chiar dacă situația sa economică, socială și de moralitate publică e proastă.

Este extrem de riscant, fiindcă nu, repet, nu calculele politice, oricât de generoase, vor fi hotărâtoare, așa cum a fost cazul cu NATO, ci nivelul de compatibilitate al României cu standardele în vigoare ale Uniunii Europene.

E bine și este decisiv ca România să fie în Uniunea Europeană, ca și în NATO. Motivul este puțin dezbătut și explicat. Motivul este că, astfel integrată în Uniunea Europeană și în NATO, România va fi guvernată prin reguli și mecanisme eficiente și transparente. Azi cetățeanul român nu este cetățean european nici în propria sa țară, nici în Europa. În afara discursurilor oficiale și a nenumăratelor opreliști în călătoria sa către Europa care e realitatea? Spre pildă, situația justiției. Problema legalității sau nelegalității a devenit din ce în ce mai demagogică și, în realitate, secundară. Instituțiile publice lucrează adesea după cum vor alții, și nu după cum le e menirea. Ele ar trebui să aplice legile gândite în folosul comunității. Asta e temelia dreptății și echității sociale.

"Lasă-mă, domnule, cu chestiile astea" aude cetățeanul care îndrăznește să creadă că trăiește în democrație.

"Nu-i legal? Nici o problemă! Modificăm legea sau, după caz, spunem justiției cum să orienteze sentința."

Chestiunea dacă e legal sau nu devine doar o chestiune de oportunitate, nicidecum de dreptate sau de echitate.

Cuvinte ca adevăr, dreptate, democrație sunt utilizate cu înțelesuri ce sunt contrare lor. Dublul limbaj, înțelesul mincinos din spatele declarațiilor politice au revenit în forță în societatea noastră.

Să vorbim despre atitudinea Guvernului față de democrație.

În Raportul Comisiei Europene pe 2002 se atrăgea atenția în termeni severi, fără echivoc, asupra necesității de a se renunța la practica legiferării prin ordonanțe de urgență. Ce s-a întâmplat de atunci? Și-a modificat Guvernul atitudinea așa cum ne-am fi așteptat cu toții?

Iată realitatea! În prima lună după încheierea sesiunii noastre parlamentare la 19 decembrie 2002, adică între 19 decembrie 2002 și 18 ianuarie 2003, Guvernul trimite Parlamentului - fie Camerei Deputaților, fie Senatului - un total de 67 de proiecte de lege, din care ordonanțe de urgență sunt nu mai puțin de 41. Dintre cele 26 rămase, 11 sunt ratificări de acorduri și memorandumuri internaționale. Prin urmare, proiecte normale trimise spre dezbatere Parlamentului - doar 15 din 67. Parlamentul e doar decorul în care legiferarea, adică rostul existenței unui Parlament, este preluată practic de Guvern. Este abaterea guvernării de la legalitatea constituțională prin aservire a legilor.

Un alt capitol al "Cărții negre despre România" este sistemul de fiscalitate. Ceea ce s-a făcut sub numele de "reformă fiscală" nu s-a făcut nici ca strategie coerentă și nici în direcția cea bună.

Un exemplu a toate grăitor este că s-au iertat și reeșalonat masiv și discriminatoriu taxe, impozite și credite neplătite. Practica aceasta a devenit o politică financiară de sine stătătoare. Cei care au plătit cinstit și corect, lucrători, întreprinzători sau proprietari, se întreabă pe bună dreptate: noi de ce am plătit și mai plătim? De proști, probabil.

Întregul sistem fiscal nu face decât să mute problema lipsei de bani din buget și trezoreria statului de la adevăratele găuri create de politicieni sau manageri și speculanți iresponsabili, care nu plătesc obligațiile către stat, asupra celor harnici și cinstiți, care plătesc din ce în ce mai scump "îndrăzneala" de a lucra normal, adică cu răspundere pentru rezultatul economic.

Când mass-media prezintă cerințele cele mai recente ale Fondului Monetar Internațional și chiar ale Uniunii Europene, precum creșterea tarifelor la energie și combustibili și reducerea cheltuielilor guvernamentale și a arieratelor fiscale, ce înțeleg oamenii obișnuiți? Adesea că străinii vor să ne conducă și să ne exploateze. Că în realitate ni se cere stoparea unei enorme risipe din monopolurile și companiile de stat și din administrațiile publice, asta nu prea se vede! Că risipă și batjocură e pe banii lor, ai celor ce muncesc din greu, iar nu se prea vede! De ce s-ar vedea dacă incapacitatea și hoția celor cu răspundere pentru eficiența gospodăririi resurselor statului este ascunsă sub un maldăr de acuze, de scuze și minciuni, nicicând sancționate?!

Cum pot fi justificate discriminările, favoritismele și arbitrariul fiscal? Nicicum.

Jocul acesta, "de-a prinde orbul, scoate-i ochii" trebuie să înceteze.

O economie cu o dezvoltare sănătoasă nu va exista câtă vreme domină vechea concepție: "Iau de unde e, și dau unde vreau", că s-ar putea foarte curând, prin ruinarea celor harnici și productivi, să nu mai fie de unde să iei.

Recentele poveri suplimentare asupra economiilor populației și răstălmăcirile criteriilor de plată a impozitelor ne arată o disperare de a smulge de oriunde, oricât. Nu mai avem un sistem de redistribuire socială, ci un furt de venit și proprietate.

M-am pronunțat deja, chiar în 19 decembrie anul trecut, în discursul în fața Camerelor reunite, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat, pentru o gândire strategică de reformă fiscală curajoasă, pentru ca toți contribuabilii și toți agenții economici să fie tratați acum și neîntârziat pe picior de egalitate în fața legilor și reglementărilor fiscale. Aceasta este politica fundamentală pentru eliminarea corupției. Acolo unde frauda și falsul sunt ușor de constatat răsplata trebuie să fie închisoarea, iar nu câștigul și mai mare.

Stimați colegi, se cere națiunii un efort mai mare. E nevoie de acest efort acum pentru a realiza obiectivul integrării în Uniunea Europeană în anul 2007. Dar dați națiunii ce este al națiunii: o bază clară și echitabilă de evaluare a muncii și a îndatoririlor către stat.

Se presupune că toate discursurile politice despre separația puterilor în stat, independența justiției, statul de drept și drepturile cetățenești ajută cetățenii să înțeleagă și să sprijine democrația în țara noastră.

În decembrie 1989 am avut cel mai mare sprijin și cel mai mare impuls din istoria noastră națională pentru a construi democrația, iar astăzi acest sprijin al cetățenilor este cel mai slab.

Cetățenii sunt prea îndelung dezamăgiți de inacțiunea politicului împotriva abuzurilor și nedreptății. Fie că e adevărat sau nu, s-a instalat percepția că întregul sistem de guvernare e corupt. Acesta este și cel mai mare pericol. De acum orice bănuială de corupție... (Comentarii în sală.)

Dacă nu vă convine ceea ce spun, bănuiesc că totuși merită să auziți care este un punct de vedere al opoziției. (Comentarii în sală.) E adevărat!

De acum orice bănuială de corupție devine imediat sau pe nesimțite un adevăr în percepția publică. (Discuții, comentarii în sală.)

Poate că vă interesează ce urmează acum... Orice sumă de bani publici cheltuită apare ca fiind în folosul unor oameni politici sau din administrație. Orice privatizare este privită în contextul unui complot sau unei conspirații împotriva românilor și a României. Pentru că nu se ia taurul de coarne și nu se lovește direct și hotărât în faptele de corupție bine cunoscute și ușor de dovedit, se creează un pericol cu mult mai mare pentru chiar aceia care se feresc să intre acum în acțiune. Este revoltător ca unitatea națională puternic susținută de momentele Praga - NATO și Copenhaga - Uniunea Europeană să fie umbrită de această continuă cârdășie și complicitate.

Parafrazându-l pe fostul cancelar german Konrad Adenauer, aș spune că Uniunea Europeană are menirea de a-i salva pe români de ei înșiși.

Noi nu avem nevoie de criză în societatea românească. S-au lansat adesea în politica ultimilor ani acuze severe de "criză", "criza autorității statului", "criza sărăciei" care a pus în pericol chiar starea biologică a națiunii, "criza sănătății", "criza educației". Multe elemente de criză au fost și sunt, însă criza democrației societății românești nu trebuie anunțată, ci, dimpotrivă, evitată și combătută. Interesele politice trebuie să fie convergente în această direcție, iar cei ce guvernează acum au răspunderea directă și imediată de a sparge cercurile concentrice ale corupției. Dacă nu o fac înseamnă că alimentează acel pericol de care am vorbit. Ce-i de făcut?

Nu e un lucru prea complicat. Mecanismele fraudei, personalitățile implicate, slăbiciunile instituțiilor se cunosc prea bine. Acțiunea directă și la țintă e posibilă dacă există voință sinceră.

Vă mulțumesc. (Aplauze în sală.)

 
Adrian Păunescu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Are cuvântul domnul senator Leca Aureliu, Grupul parlamentar social democrat și umanist.

 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Domnule președinte, vă cer îngăduința de a vorbi mai devreme, pentru că am ședința legată de indemnizația de merit care trenează din martie 2002.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. Sunteți de acord, domnule, ca să-i dăm cuvântul?

Vă rog frumos. Domnul senator Adrian Păunescu.

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Ați uitat reprezentanții P.R.M., domnule președinte. Ne persecutați în propria noastră țară.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu vă faceți probleme.

Din sală:

Democrația e în pericol!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Dumnealui zice că îi persecutați în propria dumnealor țară, ca și când a noastră ar fi alta.

Sigur că da, domnule președinte, pregătisem câteva cuvinte legate de două evenimente: unul politic, unul planetar. Dar m-a indignat atât de tare lipsa de remușcări a predecesorului meu la cuvânt, care este autorul principal al proiectului catastrofei românești în domeniul economic, încât nu pot să nu protestez împotriva amneziei. Exista, pe vremuri, în anii '50, un medicament popular numit, "Glutacid". "Glutacidul" acesta îl luau oamenii necăjiți pentru copiii care-și uitau socotelile matematice.

Mă surprinde că autorul catastrofei din irigațiile românești, din industria românească, din neîmpăcata luptă a unuia împotriva altuia și a exploatării unuia de către altul și a altuia de către unul uită și nu face socoteli decât de la dânsul încolo. Eu nu cunosc un guvern mai apropiat de catastrofă decât acela. Nu spun că noi susținem un guvern care nu face erori. Nu spun că nu sunt și lucruri exacte în ceea ce a spus dumnealui. Dar, dacă nu situăm în context ceea ce criticăm, atunci cădem în ridicol penibil. (Comentarii în sală.)

Din sală:

Eroare!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Domnule președinte, cineva vorbește singur. (Râsete în sală.)

Din sală:

Vă imită.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Vorba lui Bacovia: "Omul începuse să vorbească singur." Dacă nu situăm lucrurile în context, păcătuim mai grav decât dacă n-am ridica problema.

Repet: nu am nici cinismul și nici naivitatea să spun că noi facem numai lucruri bune. Dar, dacă se dorește cu adevărat ca lucrurile acestea rele să fie eliminate din circuitul social și politic și să trecem la mai multe înfăptuiri decât erori, atunci să avem forța de a ne asuma propriile noastre răspunderi, propriile noastre erori. Și să ne uităm la proiect, care e strâmb.

Doamnelor și domnilor,

Domnule președinte,

Cred că un recent eveniment politic desfășurat la Satu Mare ne-a pus probleme cu privire la felul nostru de a judeca și de a înțelege politica.

Mai precis, ni se impune ca adevăr o anumită politică a nuanțelor, la care trebuie să trecem pentru a ieși din globalismul și...

Domnule președinte,

Sunt din ce în ce mai deranjat de ceva ce seamănă a vorbă, undeva, în spatele celui pe care îl critic, dar este mai mult respirație...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu "gură la gură".

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Mă tem că "gură la gură". Da, ați nimerit exact, "gură la ceafă", vă rog mult, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă ascultăm.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Vă rog să nu mă obligați să fac polemici orale, verbale, vocale, din gură, cum zicea un fost primar, ca să întărească înțelesul sau, cum răspundea un poet ceferist, supărat că îl ataca Eugen Barbu la Congresul scriitorilor, "trei cuvinte într-un cuvânt - suficient, destul, ajunge".

Așadar, se impune o politică a nuanțelor. Există obiceiul - neinspirat, cred eu - pe care oamenii îl practică din oboseală sau din dorința de a nu se angaja în prea multe nuanțe, care nici ele nu sunt odihnitoare, ci, uneori, ostenitoare, și anume românii sunt așa, nemții sunt așa, ungurii sunt așa, turcii sunt așa. Iată că recenta întâlnire de la Satu Mare a liderilor socialiști unguri Medgyessy și Kovacs, pe de o parte, cu premierul român Năstase, pe de altă parte, ne-a adus în fața unei realități politice noi, care își impune și ea regulile și ne determină la obligații noi, de tip nuanță.

Ce vreau să spun?!

Ne-am săturat, în anii trecuți, de demența acaparării, de lăcomia unor extremiști ungari de a spune că "Ardealul este trei sferturi al nostru", o să vedeți când o să ridicăm cearșaful de pe el și o să constatați realitatea economică. Poate că lucrul acesta, care ține de conștiința fostului premier Orban și a dreptei congestionate de la Budapesta, este și adevărat. Ar fi cumplit, dacă ar fi așa, dar mai important decât orice în momentul de față este că, iată, liderii actualului guvern de la Budapesta au înțeles un lucru pe care eu l-am spus aici și l-am subliniat poate prea subțire. Au înțeles că trebuie să treacă la normalitate și să recunoască, în mod public, existența României, așa cum este ea, astăzi. Nu este un titlu de laudă, în genere, acesta: să ajungi la normalitate. Așa este natural să se întâmple lucrurile, așa este firesc să fie, numai că, până la acest firesc, există un consum uriaș de anormalități în revanșă. Da, 1 Decembrie, sărbătorit la Budapesta de liderii maghiari și de premierul român înseamnă o cucerire pentru noi toți.

Vreau să precizez că un ziarist strălucit, un scriitor maghiar strălucit din generația vârstnică, Hajdu Gyozo, conducătorul Asociației "Egyutt" ("Împreună"), a luat în august anul trecut un interviu președintelui Partidului Socialist Ungar, domnul Kovaks Laszlo. Am reprodus, săptămâna aceasta, în revista "Flacăra lui Adrian Păunescu", cea mai mare parte a interviului și cele mai mari cuceriri ale interviului.

Ce spunea acest ministru de externe de o excepțională pregătire și vocație și de un echilibru care trebuie subliniat, pentru că, dacă nu avem nuanțe, atunci nu ajungem decât la confruntare, la război, ceea ce este de dorit să nu se întâmple nici în răsăritul Europei, nici pretutindeni în lume?! Mai degrabă mai cheltuim 22 de milioane de cuvinte, câte unul de fiecare cetățean român, decât să moară unul dintre cetățeni sau alt cetățean al altei țări. De aceea, am să vă citez ce spunea acest președinte de partid, ministru de externe: "Ungurii din Ardeal nu-și pot găsi fericirea decât împreună cu întreaga Românie." Asta este, parcă, altceva, decât "Sunt premierul a nu știu câte milioane de maghiari", cum spunea domnul Orban; și este cu atât mai important și mai semnificativ cu cât recentul guvern de la Budapesta a fost dorit de o majoritate, este drept, nu covârșitoare, dar suficientă a poporului din țara vecină și, aș vrea eu să pot spune, și prietenă. Să dea Dumnezeu să fie așa!

Altă sintagmă din interviul pe care l-am republicat în cea mai mare parte a lui și care se confirmă în întrunirea de la Satu Mare: "Nu este posibil ca în cadrul României să existe o enclavă, Ardealul, oricât de bogat ar fi acesta din punct de vedere cultural, care să se poată descurca singură." Iată deci respinsă și ideea de autonomie a Ardealului, nu numai ideea de alipire a Ardealului, care le trece prin cap celor asemănători episcopului Tokes - de a cărui ieșire din jocul politic al colegilor noștri maghiari mă bucur și salut acest fapt, pentru că el declara recent, la 31 ianuarie, la Budapesta, că va lupta din toate puterile și va mobiliza toate energiile împotriva Trianonului și a consecințelor sale. Există, așadar, și oameni profund raționali, care nu vor nici autonomie a Ardealului și nu o încurajează, ceea ce este foarte important. Sigur, trebuie să trecem de nivelul vorbelor și să vedem și în realitate cum stau lucrurile, dar este un pas înainte, pe care nu se poate să nu-l subliniem: nu vor nici alipirea Ardealului la altă țară. Sigur, nu este vorba de un om lipsit de complexități. "Dezideratul autonomiei, zice domnul Kovaks, nu se poate realiza cu succes decât cu consimțământul populației majoritare." La această chestiune îi răspund domnului Kovaks: dezideratul autonomiei nu se poate realiza deloc. Într-un stat național unitar nu se poate realiza dezideratul autonomiei pe criterii etnice. Consimțământul populației majoritare nu va exista, dar înțeleg că este un dialog politic în care domnul Kovaks își spune punctul de vedere și-l respect, deși am altul.

Iată însă și ceea ce, pe bună dreptate, subliniază domnul Kovaks: "Dorința de a crea un univers propriu al maghiarilor care trăiesc în număr mare în Ardeal mi se pare firească." Și nouă, dar nu un univers împotriva țării din care fac parte, așa cum bine sublinia domnul Kovaks.

Iată și un citat final: "Spre deosebire de cei care cred că maghiarii din România au de câștigat de pe urma faptului că se află neîncetat pe picior de război cu populația majoritară, eu cred că minoritatea maghiară nu are decât de suferit de pe urma acestei atitudini."

Așa este, domnule președinte al PSU! Așa este, domnule ministru de externe! Așa este, domnilor prim-miniștri Medgyessy și Năstase! Și pe această linie, parcă, se poate colabora.

Dar, evident, despre acestea toate va vorbi realitatea.

O așteptăm. Sunt obligat, pentru că nu discutăm doar în termeni de război, cum este tenta vremilor noastre, sunt obligat să salut acest moment excepțional și să cred că el va deveni realitate.

Al doilea aspect pe care doream să-l ridic a fost, de fapt, adus aici la cunoștința dumneavoastră de cuvântul senatorului P.S.D., președintele Comisiei pentru politică externă, și de președintele P.R.M. Cu amândoi mă asociez, aducând o singură nuanță, care este nuanța mea de natură creatoare: "Sacrificiul pentru Univers", un scurt poem dedicat astronauților americani, astronauților care au ars întorcându-se pe Pământ.

Primește, Doamne, focul lor,
Primește tragicul lor zbor,
Primește jertfa tuturor,
Primește, Doamne.
Nici lacrimile vechi nu ni s-au șters, Și lacrimile noi ne-ncununează sfânt,
Când niște oameni vin din Univers Și se aprind în drumul spre Pământ.
Și măreția are un revers În tragedie pururea răsfrânt,
Căci sufletul se înalță-n Univers Și trupul se întoarce în Pământ.
Halucinante pagini de neșters,
Puterile așa de mici ne sunt Și ninge scrum de om din Univers Și plâng în somn și morții din Pământ.
Le construim în muzică și-n vers,
Sicriu, drapel în bernă și mormânt Și parcă mai ușor e-n Univers Decât ne e destinul pe Pământ.
Întreaga lume are zborul frânt,
De șchioapătă și Dumnezeu, în mers,
Miroase a lumânare pe Pământ Și-a oameni care ard în Univers.
Și, totuși, va mai fi un drum invers,
Căci omenirea e de neînfrânt,
Va fi al nostru-ntregul Univers,
Prin sacrificiul nostru pe Pământ. (Aplauze puternice.)

 
Mircea Nedelcu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Are cuvântul, din partea Grupului România Mare...

 

Domnul Petre Roman (din sală):

Vreau să fac o precizare amicală!

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă dau cuvântul!

 
 

Domnul Petre Roman:

Vreau să fac doar o precizare amicală.

 
 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Nu am spus nici un nume!

 
 

Domnul Petre Roman:

Nu, nu puteți să vă ascundeți în spatele... În precizarea mea am spus că...

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Știam că există dreptul la replică, nu la musca pe căciulă!

 
 

Domnul Petre Roman:

Eu zic că este dreptul la replică ceea ce fac acum și, am spus că este o precizare amicală, prin urmare, nu am să răspund la încercările dumneavoastră de a jigni cu orice preț. Credeam că v-a mai trecut treaba aceasta.

Colegul Adrian Păunescu a mai făcut acuzații apocaliptice, nicicând dovedite. În primul rând, că în declarația mea politică de astăzi nu a fost vorba de partea economică, a fost vorba de justiție, de democrație, de sistemul fiscal și de statul de drept.

În al doilea rând, vreau să afirm, de la această tribună, că vă stau la dispoziție, domnule Adrian Păunescu, eventual pentru "Flacăra" dumneavoastră, într-o discuție polemică, dacă este nevoie, pe oricâte pagini și oricât de lungă ar fi, în legătură cu aceste acuzații.

Vreau să fac însă niște precizări pe care le-am mai făcut și peste care este păcat că treceți așa, cu buretele, fără rost.

Ați vorbit despre irigații. Ei bine, lucrurile vă contrazic.

După ce am preluat Guvernul legitim, adică după alegeri, după 28 iunie 1990, Guvernul pe care l-am condus a acordat subvenții agriculturii, care reprezintă cel mai mare cuantum de atunci încoace - acum ar fi bine să ascultați! - anume 420 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca în 1991 să se înregistreze cea mai mare producție cerealieră de până atunci a României.

Al doilea lucru pe care aș vrea să vi-l spun: Deși Guvernul pe care l-am condus și-a luat o sarcină extrem de dificilă, dar absolut necesară, aceea de a liberaliza prețurile - această liberalizare a fost făcută în două etape: 1 octombrie 1990, 1 aprilie 1991 - cu toate acestea, inflația în perioada 1 octombrie 1990 - 1 octombrie 1991, nu ce a urmat după 1 octombrie 1991, a fost de 38% față de 34% prognozat. După aceea inflațiile au fost cu mult mai mari.

Dacă nu ar fi fost evenimentul nenorocit care a fost în septembrie 1991, se realiza convertibilitatea internă a monedei naționale, cu un sprijin internațional la vremea aceea de 1,3 miliarde dolari, care fixa, în varianta cea mai proastă, cea mai proastă variantă: paritatea leu/dolar la 280 lei/1 dolar.

În fine, în materie de dezvoltare economică...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnu', haideți, să nu... Stați o secundă!

 
 

Domnul Petre Roman:

Bine, mă opresc aici.

Domnule președinte, aveți dreptate, nu trebuie să o lungesc prea mult. Dar pentru că aceste acuzații, unele repetate, fără rost, au fost în continuare susținute de dumneavoastră fără o bază, vă rog să avem această discuție, inclusiv în paginile revistei dumneavoastră, și, după aceea, să ne judece cititorii.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Sunt de acord!

Din sală:

Pariul cu agricultura!

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi, haideți, să ne oprim aici!

Realitatea este că fiecare prim-ministru vorbește despre guvernarea lui ca fiind cea mai teribilă. Haideți să depășim momentul.

Dau cuvântul domnului senator Nedelcu Mircea.

Vă ascultăm, domnule senator.

 
 

Domnul Mircea Nedelcu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Anul 2003 se anunță a fi extrem de important pentru România. În fața noastră, a tuturor, stă un examen foarte greu. Va trebui să convingem Uniunea Europeană și NATO de necesitatea apartenenței României la aceste structuri. Vom fi nevoiți să punem la punct și canalele de racordare la acestea.

Economia și societatea românească par însă a nu fi încă pregătite pe deplin pentru această conexiune. Este suficient să privim în jurul nostru și vom constata, în mare măsură, aceleași probleme de mulți ani. Sărăcia, șomajul, chiar dacă statisticile au fost cosmetizate, sunt încă în floare în România anului 2003. Măsurile de protecție socială implementate, anunțate cu mare fast în ultimii doi ani, nu sunt nici pe departe satisfăcătoare și sunt cazuri, cum este Legea venitului minim garantat, când, pe lângă nedreptate socială, încurajează nemunca unei anumite etnii, așa după cum ne-a demonstrat majoritatea primarilor din județul Hunedoara și nu numai, pe care i-am întâlnit în această vacanță. Ca să nu mai pomenim de românii care au murit de frig și foame iarna aceasta!

Sănătatea populației României, deși aflată într-o continuă cădere, contrar statisticilor pe care le găsim în rapoartele Ministerului Sănătății și Familiei, nu este tratată cu destulă seriozitate. Lipsa resurselor financiare necesare dotării, reparațiilor și - ceea ce este mai grav - necesare aprovizionării spitalelor cu cele mai elementare mijloace de tratament este mascată prin desființări de spitale, centre de sănătate, reduceri drastice de paturi, cu tot ceea ce rezultă de aici. Protestele medicilor și ale celorlalte cadre medico-sanitare seamănă cu un fel de cor al surzilor.

Cea mai gravă boală a României însă o reprezintă cancerul ce s-a instalat în economie. Doar execuția întreprinderilor, la presiunile continue ale Fondului Monetar Internațional, doar vânzarea, cum o fi, a unor societăți, din păcate de mult decretate fier vechi, nu vor scoate țara noastră din prăpastie. Oricum, astăzi, 2003, în România doar corupția mai funcționează și este trist.

Stimate colege și stimați colegi,

Profit de această ocazie, mă aflu la acest microfon cu speranța că va auzi și cine trebuie, pentru a atrage atenția că în municipiul Hunedoara situația este pe cale de a scăpa de sub control. Recentele vești care au ajuns la urechile siderurgiștilor hunedoreni, conform cărora în cel mai scurt timp urmează disponibilizarea a circa 3.600 de salariați de la S.C. "Siderurgica" - S.A., au pus pe butuci pacea socială atât de greu stabilită în urma disponibilizărilor altor 7.000 de siderurgiști și mineri de la sucursalele ce aprovizionau combinatul cu materie primă. Pentru toți cei amintiți s-au găsit doar soluții temporare, locuri de muncă pe perioade de 6-12 luni, însă și acestea total insuficiente. Ca exemplu, luna aceasta,

Agenția Județeană a Ocupării Forței de Muncă a obținut pentru județul Hunedoara circa 4.000 de locuri de muncă temporare. Din acestea, în municipiul Hunedoara au ajuns aproximativ 200.

Cel mai grav lucru este că, timp de aproape 3 ani, hunedorenii au fost amăgiți cu promisiunile Partidului Social Democrat, care sunau: "La Hunedoara nu vor mai fi disponibilizați!" Astăzi aflăm că vor fi 3.600, dar, zice Guvernul, după ce vor fi identificate soluții pentru cei care pleacă. Din nefericire, nici măcar liderii P.S.D. din județul Hunedoara nu mai sunt convinși de aceste promisiuni. Cum ar mai putea fi păcăliți bieții muncitori, care și așa au rezistat cu greu, cu salariile de mizerie primite în ultimii 10 ani?!

Hunedorenii sunt hotărâți să recurgă la cele mai drastice forme de luptă sindicală. Ei nu mai acceptă disponibilizări până nu vor fi puse în practică măsuri concrete de acompaniament social. Lor li se vor alătura și minerii de la "Minvest" Deva, siderurgiștii de pe platforma Călan, lucrătorii din industria de apărare de la Orăștie, care sunt la fel de nemulțumiți.

Despre locuitorii Văii Jiului este suficient să vă spun că ei, care scot cărbunele din măruntaiele pământului, tocmai ei nu au cu ce se încălzi. În Valea Jiului sunt, poate, cele mai ridicate prețuri la apa curentă.

Nu am adus la cunoștința dumneavoastră aceste stări de fapt doar pentru a vă impresiona. Vi le-am relatat, pentru că sunt cât se poate de reale. Și, din acest motiv, cred că nu este momentul ca lideri aroganți să facă afirmații de genul celor făcute de un personaj ciudat la Timișoara.

Partidul România Mare dorește liniște și stabilitate în țară, pentru rezolvarea tuturor problemelor care stau în fața noastră, a tuturor. Dacă gândirea celui pomenit caracterizează pe toți liderii P.S.D. este trist și chiar periculos. Era de mult timpul să știe cu toții că aderarea la NATO, integrarea în Uniunea Europeană sunt deziderate extrem de importante pentru noi, toți românii. Ele se vor realiza și prin coeziunea și unirea tuturor factorilor politici și sociali din România, iar Partidul România Mare, vă place sau nu, reprezintă circa 3,5 milioane de români.

Nu noi, cei de la Partidul România Mare, avem nevoie de colaborarea liderilor pe plan local și dumneavoastră, stimate colege și stimați colegi, știți aceasta foarte bine. Oricum, noi nu am solicitat colaborarea nimănui și este chiar hilar când aflăm că, rând pe rând, diverși lideri ai unor partide care deja nu mai există decât în amintirea românilor exprimă delimitarea față de partidul nostru fără ca cineva să le ceară ceva. Doar atât, că România, populația ei, s-a săturat de gâlceava politică și are nevoie de rezultate materializate și reflectate în nivelul de trai, s-a săturat să vadă cum clienți politici se îmbogățesc necontenit, înfruptându-se cu hălci din cadavrul economiei naționale, în timp ce ei crapă de foame și frig sub cerul liber.

Oricât ne-ați ține pe noi, cei de la Partidul România Mare, departe de mass-media, după cum rezultă din embargoul mediatic total la care suntem supuși, nu mai puteți păcăli românii. Ei vin tot mai mulți și tot mai des la noi și discutăm cu ei direct, iar dumneavoastră nu-i puteți opri și nu veți putea opri, orice ați face, nici ascensiunea Partidului România Mare.

Vă mulțumesc.

 
Aureliu Leca

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Are cuvântul domnul senator Aureliu Leca, Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist).

 

Domnul Aureliu Leca:

Domnule președinte,

Onorați membri ai Senatului care ați binevoit să rămâneți totuși să ascultați și un punct de vedere personal,

Declarația mea politică se referă la lărgirea Uniunii Europene și politica energetică.

Cu puțin timp în urmă, am fost trimis de către Senat la Bruxelles, pentru a participa la un seminar, organizat de Parlamentul European și Comisia Uniunii Europene, cu reprezentanți ai parlamentelor din 10 țări în procesul de aderare, privind politica energetică a Uniunii Europene.

Prezentările și discuțiile purtate s-au referit la un document de o importanță deosebită pentru Uniunea Europeană și, în perspectivă, și pentru noi, "Cartea verde a securității de furnizare, de alimentare cu energie", care a fost propusă și apoi adoptată ca document, ca directivă a Uniunii Europene.

Uniunea Europeană a devenit în ultimul timp extrem de preocupată de problemele majore pe care energia le ridică și menționez câteva dintre acestea:

  • alegerea surselor de energie, care pot să facă parte din interiorul Uniunii Europene sau din exteriorul ei;
  • securitatea alimentării cu energie, deci problemele ridicate de pericolele întreruperii alimentării cu energie;
  • presiunea exercitată de protecția mediului;
  • evoluția prețului petrolului, care a crescut de trei ori în ultima perioadă de timp, și funcționarea pieței de energie, energia fiind un produs vandabil, o marfă.

În prezent, conform unei analize exhaustive, consumul de energie al Uniunii Europene are un grad de dependență de sursele energetice primare externe de 50%. Dacă nu se întreprinde nimic și se menține această politică energetică, vreau să vă spun, deosebit de eficientă comparativ cu alte țări, gradul de dependență al Uniunii Europene în anul 2030 va crește la 70% și acest lucru a fost considerat total inacceptabil. Cu alte cuvinte, gazul care vine, gazele naturale din Federația Rusă, petrolul din Orientul Mijlociu și alte resurse din Nordul Africii riscă să transpună în realitate ceea ce a fost descris plastic că "Uniunea Europeană este un Gulliver în lanțuri".

Întrucât lărgirea Uniunii Europene este iminentă, s-a apreciat că o atenție deosebită trebuie dată țărilor candidate și eforturilor acestor țări de a integra politica energetică a Uniunii Europene în politicile energetice naționale.

În câteva cuvinte, "Cartea verde", acest document, această directivă-strategie energetică a Uniunii Europene este structurată pe 5 capitole principale:

Unul - oprirea risipei, a risipei de energie. Asta înseamnă politici active de creștere a eficienței energetice, de reducere a pierderilor, de îmbunătățire a comportamentului consumatorilor cuprinse în documente oficiale, deci directive care vor trebui, care sunt documente, noi știm, nenegociabile. Iată câteva dintre ele:

  • reducerea pierderilor de energie în clădiri cu încă 22% până în anul 2010. Clădirile reprezintă cel mai important sector consumator de energie: 41% din total;
  • promovarea tehnologiilor de producere a energiei cu randamente ridicate, în special cogenerarea, care poate să realizeze randamente de 60-70%;
  • realizarea de servicii energetice de calitate către consumatori.

Al 2-lea domeniu, necesitatea unei politici alternative de transport. Dacă situația prezentă

continuă, emisiile din transport, din sectorul de transport, naval, rutier, aerian vor crește la 40% în anul 2010, în comparație cu 1990.

Acest lucru aduce Uniunea Europeană în imposibilitatea de a îndeplini prevederile, angajamentele pe care și le-a asumat față de Protocolul de la Kyoto de reducere a acestor emisii. Se prevăd următoarele acțiuni: revitalizarea căilor ferate prin realocarea investițiilor în infrastructură, reorganizarea transportului rutier, înțelegeri cu constructorii de automobile privind randamentul și eficiența motoarelor cu consumuri extrem de reduse, creșterea utilizării biocombustibililor, 6% până în 2010.

În al 3-lea rând, se afirmă necesitatea dezvoltării surselor noi și regenerabile de energie. O atenție deosebită se dă energiei eoliene, biomasei, energiei solare. Aceste energii urmează să crească de la 14% până la 22% în producția de energie electrică. Energiile regenerabile sunt apreciate ca o opțiune politică. Aceste resurse nepoluante, compatibile cu energetica durabilă și independentă de resursele externe, au un cadru de reglementare și stimulente adecvate.

Al 4-lea domeniu se referă la menținerea autonomiei energetice pe termen mediu în ceea ce privește securitatea furnizării și sunt supuse unei analize detaliate și unui scrutin considerabil toate soluțiile prezente astăzi.

În fine, al 5-lea și ultimul domeniu se referă la faptul că trebuie să căutăm soluții comune la probleme comune, considerându-se Uniunea Europeană un grup de țări. Este vorba de consolidarea stocurilor energetice, în special pe perioadele grele de aprovizionare, iarna.

Trebuie găsită o abordare comună pentru direcționarea consumului de energie, cu alte cuvinte, consumatorii de energie sunt ghidați, sunt controlați din punctul de vedere al consumului energetic, consolidarea și diversificarea rețelelor de transport și furnizare, coeziune mai mare pentru finalizarea pieței de energie unică, care este cea mai mare în lume la ora actuală.

În fine, închei, justificând intervenția mea în fața dumneavoastră prin faptul că, în curând, aceste probleme pe care le-am prezentat foarte succint vor constitui preocupări legislative ale Parlamentului României.

Vă mulțumesc.

 
Vintilă Matei

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ultima luare de cuvânt, domnul senator Matei Vintilă,

Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist), ca și domnul senator Aureliu Leca.

 

Domnul Vintilă Matei:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnelor și domnilor invitați,

Doamnelor și domnilor colegi,

Din prima zi când ne vedem în acest an fac vremelnică urare de sănătate, de fericire, belșug și prosperitate pentru tot neamul românesc!

În cele ce urmează voi face o mică referire la 24 ianuarie și, în continuare, un scurt istoric al vieții parlamentare în România.

Contemporanii au numit data de 24 ianuarie 1859 "Ziua cea mare a veacului românesc" și pe bună dreptate. Unirea principatelor române Muntenia și Moldova sub un singur sceptru, cel al lui Alexandru Ioan Cuza, a declanșat procesul modernizării societății românești, al racordării la valorile vremii.

În acea zi de 24 ianuarie, un nou stat se alătura Europei, încercând să pășească în cadența acesteia, să pulseze în ritmurile în care se mișca bătrânul continent.

Unirea Principatelor a sudat sufletește și pe românii aflați sub dominația celor două puternice imperii ale epocii, este vorba despre Imperiul Habsburgic și Țarist, întărindu-le credința că pentru ei, pentru toți cei de aceeași limbă, de același sânge, soarele răsare la București.

La 144 ani de la Unire, România poartă încă o bătălie în multe privințe asemănătoare cu cea dusă în anii 1856-1859, o bătălie menită să ne așeze țara acolo unde îi este locul de drept și unde are o legitimitate pe care i-o conferă istoria, poziția sa geografică, civilizația pe care a făurit-o.

Parlamentarismul românesc are o vechime de aproape 140 de ani, dar bazele sale au fost mai vechi și au apărut la începutul secolului al XIX-lea, o dată cu primele mișcări europene de emancipare socială.

Totuși, dezvoltarea lor a fost mult frânată de statutul de state semiindependente al celor două principate române. A fost nevoie de ample mișcări populare și de mai multe războaie europene pentru ca statele suverane - e vorba de Rusia și Turcia - să permită reformarea societății.

Instituția Senatului are în România o tradiție îndelungată, primul Corp Ponderator din istoria constituțională a României fiind înființat prin Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris din 7-19 august 1858, adoptat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 3-15 iulie 1864.

În condițiile Unirii Principatelor se impunea cu necesitate un act constituțional care să definească noul statut politic al țării, creând în același timp instituții democratice, capabile să asigure funcționarea Senatului.

Prin Statutul dezvoltator au fost definite atribuțiile domnului și s-a trecut simultan de la sistemul unicameral, prevăzut de Regulamentul organic din 1831 și de Convenția de la Paris din 1858, la sistemul bicameral în care puterea legiuitoare se exercită în mod colectiv de către domn, Adunarea Electivă și Senat (care se numea atunci Corpul Ponderator).

Primul Senat al României era alcătuit din membri de drept și membri numiți. Membri de drept ai Senatului erau mitropolitul și episcopii, primul președinte al Curții de Casație și cel mai vechi dintre generalii în activitate.

Ceilalți membri ai Senatului, în număr de 64, erau numiți de domn, 32 din persoanele care exercitau înalte funcții în țară sau care puteau justifica un venit anual de 800

de galbeni, iar ceilalți doi, numiți de domn dintre membrii consilierilor județeni, câte unul pentru fiecare județ, dar pe o listă în care erau trei recomandări.

Urmând exemplul legislației franceze, Senatul rămânea un organ permanent care își reînnoia la fiecare doi ani două treimi din numărul membrilor săi, ieșiți la sorți.

Senatul avea aceeași componență legislativă ca și Adunarea Electivă, precursoarea Camerei Deputaților.

Orice proiect votat de Adunarea Electivă, cu excepția bugetului care era de competența exclusivă a Adunării Elective, era supus dezbaterii și votului Senatului. Acesta putea să adopte un proiect votat de Adunare, să-l modifice sau să îl respingă.

Primul Senat al României exercita și atribuțiile ce fuseseră recunoscute anterior de Comisiile Centrale de la Focșani, în componența sa intrând și controlul constituționalității legilor.

În același timp, Senatul avea dreptul să primească petiții, care erau examinate de o comisie al cărei raport urma să fie trimis Guvernului.

Constituția din 1-13 iulie 1866, întemeiată pe principii democratice moderne și inspirată în multe privințe de Constituția belgiană din 1831, considerată una dintre cele mai înaintate la timpul respectiv, consacră și ea instituția Senatului. Se prevede că membrii Senatului se aleg câte doi din fiecare județ, alături de aceștia fiind membri de drept ai Senatului moștenitorul tronului, precum și mitropolitul și episcopii eparhioți.

Constituția de la 1866 mai prevedea că membrii Senatului se aleg pe 8 ani, jumătate din numărul acestora fiind reînnoiți la fiecare patru ani prin tragere la sorți a unui membru pentru fiecare județ.

Prevederea Constituției din 1866 se întregea cu cele ale Legii electorale din 30 iulie-11 august 1866 care stabilea existența unor colegii electorale pentru Senat, corpul electoral fiind împărțit în fiecare județ în două colegii, în funcție de venitul alegătorilor. Alegerea se făcea prin majoritatea absolută a voturilor exprimate sau prin majoritatea relativă la cel de-al doilea scrutin.

România Mare, cea de după 1 Decembrie 1918, funcționa după Constituția din 1866, ușor modificată în 1916.

Una din cele mai moderne Constituții este cea din 29 martie 1923 care menține existența unor senatori aleși și a unor senatori de drept. Senatorii erau aleși pe timp de patru ani, fie prin vot universal, fie de consiliile locale, ori erau desemnați de Camerele profesionale și reprezentanții universităților.

Prevederile Constituției din 1923 se completau cu dispozițiile Legii electorale pentru Adunarea Deputaților și Senat din 27 martie 1926.

Constituția din 27 februarie 1938 menținea instituția senatorului de drept, dar împărțea pe ceilalți membri ai Senatului în două categorii: unii numiți de rege, iar alții aleși. Spre deosebire de cea din 1923, Constituția din 1938 restrângea numărul senatorilor de drept, dar menținea această calitate senatorilor de drept recunoscuți până la data promulgării Constituției. Mandatul senatorilor numiți și aleși era de nouă ani, mandatul senatorilor aleși fiind reînnoit în proporție de o treime, din trei în trei ani.

În condițiile instaurării unui regim autocratic în România, instituția Senatului nu a putut să mai funcționeze. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial instituțiile parlamentare au fost suspendate.

La 2 septembrie 1944 a fost repusă în vigoare Constituția din 1923, cu excepția prevederilor legate de reprezentanța națională.

Regimul comunist a suprimat instituția Senatului, argumentând că existența unui Corp Ponderator ar reprezenta o piedică în calea adoptării cu operativitate și urgență a actelor legislative, cea de-a doua Cameră fiind considerată improprie.

După Revoluția din Decembrie 1989 preocupările pentru elaborarea unei noi Constituții au ținut seama de tradițiile istorice ale țării și au repus în dreptul său legitim instituția Senatului.

Consacrând un sistem parlamentar bicameral,

Constituția din 1991 stabilește că atât Camera Deputaților, cât și Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat, potrivit Legii electorale.

Ambele Camere ale Parlamentului sunt alese pentru un mandat de patru ani ce poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

Ținând cont de faptul că această sesiune parlamentară...

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator, dacă ne citiți toată cartea stăm aici până... Vă rog, să finalizăm.

 
 

Domnul Vintilă Matei:

Termin, sunt gata!

Ținând cont de faptul că în această sesiune parlamentară se va lua în dezbatere revizuirea Constituției din 1991, fie ca bunul Dumnezeu să ne dea înțelepciunea să acționăm în interesul națiunii, iar noua Constituție să fie la nivelul momentului, să fie piatra de hotar a unei Românii moderne, integrate definitiv în structurile euroatlantice.

Astăzi România ar trebui și trebuie să poarte încă o bătălie în cursul căreia a convins atât NATO, cât și Uniunea Europeană că își merită locul în aceste structuri euroatlantice.

Așa cum 1859 a fost un an fast pentru români, anul pe care l-am încheiat a adus reușite decisive pentru România. Țara a fost invitată să adere la Organizația Nord-Atlantică și s-a stabilit parcursul pe care trebuie să avanseze pentru a intra la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană.

Primii pași au fost făcuți deja, drumul străbătut în continuare nu este ușor, dar neamul nostru știe însă prea bine că nimic din ceea ce a realizat nu a fost obținut cu ușurință, ci cu mari eforturi și sacrificii.

În încheiere aș vrea să vă citez pe Sallustius care spunea: "Prin unire cresc lucrurile mici, prin dezbinare se prăbușesc cele mari!" Actualitatea celor zise mai sus eu cred că nu mai trebuie demonstrată.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, mulțumim foarte mult.

Stimați colegi, am încheiat și ultimul punct. Închidem ședința noastră de astăzi.

Vă mulțumesc pentru prezență. Ne vedem în plen joi.

Ședința s-a încheiat la ora 18,15.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 24 septembrie 2021, 17:28
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro