Plen
Ședința Senatului din 3 noiembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.141/13-11-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-10-2021
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 03-11-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 3 noiembrie 2003

2. Declarații politice rostite de domnii senatori:

 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

  ................................................
 

La declarații politice, reamintesc, Grupul P.S.D. are 38 de minute; Grupul P.R.M., 22 de minute; Grupul P.D., 10 minute; P.N.L., 10 minute; U.D.M.R., 9 minute; colegii independenți, 6 minute.

 
Ioan Pop de Popa

Invit la cuvânt pe domnul senator Ioan Pop de Popa, Grupul parlamentar P.S.D.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ioan Pop de Popa:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege și colegi,

Cu doi ani în urmă, la o declarație politică, m-am referit la necesitatea unei noi legi administrative a Bucureștiului, ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu primarii din cele cinci sectoare ale Bucureștiului.

Îmi permit să-l felicit astăzi pe domnul Vasile Gherasim, primarul sectorului 1, despre care am fost informat că lucrează deja la acest material absolut necesar a fi elaborat și pus în practică.

Ca membru al Comisiei pentru sănătate, ecologie, tineret și sport, îmi permit astăzi să fac referire la problemele de mediu legate de situația orașului București.

Zi de zi, starea de fapt din București ne arată și ne convinge tot mai mult că ocrotirea naturii și protecția mediului înconjurător trebuie să dobândească aceeași importanță ca și problemele economico-sociale care cer rezolvare urgentă și de mare importanță.

Sigur, s-au înregistrat unele progrese de necontestat, însă trendul general este mai degrabă negativ, în special în București. Tendința dominantă constă în dezechilibrul crescând dintre ritmul rapid al degradării mediului înconjură tor și încetineala cu care se răspunde la aceste sfidări.

Clima se înrăutățește continuu, una din principalele cauze fiind nerespectarea normelor de mediu. Structura de rezistență a decorului vegetal al capitalei este puternic afectată de demolări și de unele lucrări de construcții începute și finalizate fără aviz.

Potrivit datelor Direcției de protecție a mediului și educației "Ecocivic" a municipalității, în ultimii 12 ani suprafața spațiului verde s-a înjumătățit la nivelul Capitalei.

Dacă la începutul anului 1990 bucureștenii aveau 3.471 hectare de spațiu verde, la începutul anului 2002, în oraș nu mai erau decât 1.800 hectare. Prin comparație cu alte capitale europene, în București există un deficit de spații verzi. Astfel, capitala dispune de aproape 14 m2 pe locuitor, față de 32 m2 pe locuitor în Varșovia, 83 m2 pe locuitor în Stockholm sau 64 m2 pe locuitor în Londra.

Normele internaționale recomandă 26 m2 pe locuitor.

Deci România se află cu 12 m2 pe locuitor sub nivelul acestor norme.

Printre cauzele distrugerii drastice a vegetației din oraș se numără creșterea traficului rutier, acumularea de monoxid de carbon și de plumb și apariția ploilor acide, poluarea industrială, dezvoltarea de activități economice de mărime medie și mică în parcuri și în grădini publice, neîngrijirea terenurilor redate foștilor proprietari, extinderea de către aceștia a suprafețelor construite pe noile proprietăți, lipsa fondurilor pentru refacerea spațiilor verzi și neutilizarea unor specii rezistente la nivelul poluării Bucureștiului.

Pentru ca bucureștenii să aibă spații verzi, cel puțin în limita necesarului de importanță microclimatică, se impune refacerea spațiilor verzi, îndeosebi la locurile de joacă pentru copii.

Aici îmi permit să propun Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului introducerea "zilei sădirii pomilor" la toate unitățile școlare, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.

Știm toți că plantele lemnoase sunt osatura și structura de rezistență a fiecărui spațiu verde, fie el mare sau mic, amenajat în mod propriu sau definitiv.

Insuficienta vegetație în București duce la călduri foarte puternice în cursul zilei și la diferență mare de temperaturi nocturne față de cele diurne.

Tot mai mult, oamenii se plâng de cantitatea mare de praf din atmosfera Bucureștiului, ce afectează grav aparatul respirator, care, în general, este condiționat de starea spațiului verde. De asemenea, menționez că lipsește perdeaua de protecție din jurul Capitalei, care oprește praful pe care îl aduce vântul din Bărăgan. Praful și gunoaiele alterează cartea de vizită a capitalei noastre.

În satira "Ca în vremea lui Tănase", marele actor satiriza nepăsarea și mentalitatea cetățenilor Capitalei, cam neschimbată din perioada respectivă până astăzi. Citez: "Pe străzi, mormane de gunoaie așteaptă să mai vină o ploaie/De când e lumea și pământul, la noi, măturător e vântul."

Biciuirea și ridiculizarea rămân valabile și în zilele noastre. Toți pretindem ca Bucureștiul să fie curat, dar nu toți cetățenii contribuie la acțiunea comună de îngrijire și păstrare a curățeniei Capitalei. Comportamentul pe stradă, în parcuri, autobuze, ștranduri, în locuri publice lasă de dorit și ar fi necesară aplicarea legilor care există, dar nu se ține cont de ele.

În țările civilizate, individul care aruncă o hârtie la întâmplare este sancționat imediat. La noi, a devenit o regulă de conduită aruncatul mizeriilor din casă pe fereastră, aruncatul mucurilor de țigări, a hârtiilor, a biletelor de autobuz, a sticlelor și a pungilor de plastic acolo unde se nimerește, chiar și în locurile de agrement. Pe trotuarele Capitalei pot fi văzute în fiecare zi urmele câinilor și indiferența stăpânilor lor nesancționați.

Trebuie aplicate reglementări care să înlăture aceste neajunsuri.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

 
Nicolae Marian Iorga

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar P.R.M., domnul senator Nicolae Iorga.

Aveți cuvântul.

 

Domnul Nicolae Marian Iorga:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația politică are la bază o notă specială, care merită să fie cunoscută de Parlament și de presă.

La întâlnirea cu președintele George W. Bush, șeful statului român a tatonat terenul în vederea obținerii unei noi candidaturi pentru un mandat de 5 ani, conform noii Constituții. După ce a fost refuzat, Ion Iliescu a solicitat sprijin american... (Intervenție neinteligibilă din sală.)

Veți vedea la sfârșit, domnule coleg.

După ce a fost refuzat, Ion Iliescu a solicitat sprijin american pentru susținerea lui Adrian Năstase în funcția de Președinte al României. Președintele S.U.A. nu a fost de acord nici cu acest lucru, întrucât referendumul pentru Constituție a provocat mari suspiciuni peste Ocean.

Totodată, Bush i-a recomandat lui Iliescu să nu încerce fraudarea alegerilor din 2004, atât locale, cât și parlamentare și prezidențiale, deoarece există o puternică stare de nervozitate a populației, care ar putea duce la destabilizarea socială și economică a României în anul admiterii în NATO.

Întrucât la 31 octombrie 2003 a expirat termenul de ratificare a Acordului privind Tribunalul Penal Internațional, document care acordă imunitate cetățenilor americani învinuiți de crime împotriva umanității, s-a acordat României un nou termen de 6 luni, practic, un ultimatum, pentru a aproba în Parlament acest acord pe care Uniunea Europeană îl respinge.

Precizăm că este vorba de un ultimatum, și nu de o derogare, cum afirma duminică seara corespondentul TVR la Washington.

Vizita lui Ion Iliescu a fost un eșec, având în vedere că el nu a obținut nimic din ceea ce și-a propus.

Maniera expeditivă în care l-a tratat George W. Bush s-a văzut și din refuzul acestuia de a-l însoți la întâlnirea cu presa, desfșurată, prin tradiție, pe peluza din fața Casei Albe.

Mai mult decât atât, amplasarea steagului Rusiei în locul celui al României, la dejunul de lucru cu secretarul de stat al apărării Donald Rumsfeld, se pare că a fost intenționată, americanii dorind să atragă atenția asupra orientării ideologice a lui Ion Iliescu.

O cunoscută personalitate a diplomației SUA a declarat: "La Pentagon, o asemenea eroare este exclusă."

Semnificative sunt și sarcinile pe care, în aceeași perioadă, le-a primit directorul S.R.I., Radu Timofte, aflat în S.U.A., de la directorul C.I.A., George Tenet, care este și șeful comunității serviciilor de informații ale S.U.A.:

  1. Îndepărtarea cadrelor prorusești și a celor bănuite a avea legături cu serviciile secrete din spațiul ex-sovietic;
  2. Promovarea în funcțiile-cheie a cadrelor pro-americane;
  3. Sprijinirea agenților de influență americani din România, care s-ar părea că sunt Mircea Geoană și Mihai Tănăsescu.

Radu Timofte a fost decorat, după tipicul disimulării americane în domeniu, și anume, pentru a se da o aparență amicală întrevederii.

Reîntors în țară, după două escale în Portugalia și în Senegal, Ion Iliescu se confruntă cu o luptă care mocnește în P.S.D. cu privire la viitoarele liste de parlamentari.

Toți liderii centrali și locali ai partidului de guvernământ sunt convinși că locurile eligibile vor fi mult mai puține în anul 2004.

În context, susținătorii din P.S.D. ai lui Ion Iliescu i-au cerut să intervină pe lângă Adrian Năstase și Hrebenciuc pentru a nu fi înlăturați, ci menținuți pe locurile fruntașe la alegerile parlamentare. Printre cei care fac astfel de demersuri asupra lui Ion Iliescu sunt cei trei foști miniștri excluși din Guvern - Puwak, Beuran și Mihăilescu -, precum și consilierii prezidențiali Corina Crețu, Octavian Știreanu, Dumitru Popescu și Ioan Talpeș, care știu că nu au altă șansă decât să intre în viitorul Parlament.

Regimul politic al domnilor Iliescu și Năstase se află într-o dilemă. Dacă îl vor condamna pe senatorul Vadim în dosarul Hamas, așa cum se intenționează, pentru a-l împiedica să candideze la prezidențiale, o asemenea măsură va duce P.R.M. la circa 70% până în noiembrie 2004. Și invers, dacă vor scoate P.R.M. în afara legii, senatorului Vadim îi va crește cota tot până la circa 70%.

În context, precizăm că P.S.D. a declanșat o campanie furibundă împotriva liderilor celor trei partide parlamentare de opoziție - domnul Corneliu Vadim Tudor, Teodor Stolojan și Traian Băsescu - care ar trebui compromiș i prin toate mijloacele, inclusiv cele ilegale, de poliție politică.

Aceasta este declarația politică, doamnelor și domnilor colegi, pe care ar fi trebuit să o citească președintele Partidului România Mare, domnul Corneliu Vadim Tudor, dar acesta are gripă și a rămas acasă.

Vă mulțumesc pentru atenție.(Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim.

Domnul senator Paul Păcuraru este prezent? Nu este.

 
Radu Alexandru Feldman

Domnul senator Radu Alexandru.

Vă rog, aveți cuvântul.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnule președinte de ședință,

Stimate doamne senator,

Stimați domni senatori,

Dezbaterile de săptămâna trecută pe marginea moțiunii s-au desfșurat după un canon deja clasicizat.

Reprezentanții puterii, cu rare și fericite excepții, nu-și pot reprima revolta și dezgustul față de cutezanța opoziției de a-și exprima dezacordul cu politica Executivului, în timp ce cei de pe băncile opoziției probează o infatigabilă vocație de a vorbi în pustii.

Dincolo de rutina în care se consumă de trei ani același și același simulacru de dezbatere aplicată, responsabilă, a existat în discuțiile la care mă refer un moment fără precedent. El ne-a fost oferit de o distinsă și grațioasă reprezentantă a partidului de guvernământ care, în finalul unei contondente intervenții, pentru a proba intransigența cu care Guvernul luptă împotriva corupției, a invocat un articol publicat de premierul Năstase în "Washington Times" în care vorbește de concedierea a trei miniștri suspectați de corupție. Mărturisesc, spre rușinea mea, că m-am îndoit că doamna senator reproduce exact spusele premierului, ba, mai mult, m-am temut că face o nefericită confuzie între demisie și demitere.

Am stat ca pe ace până la sfârșitul ședinței, am intrat pe site-ul "Washington Times" și am înghețat. În articolul publicat în numărul din 28 octombrie 2003, domnul Adrian Năstase declara: "Am implementat alte reforme economice și sociale și pe un program de patru ani am început să curățăm corupția care se afla pe o pantă ascendentă sub vechiul regim. Tocmai săptămâna trecută am demis", doamna senator avea dreptate, "am demis trei dintre miniștri de frunte din Guvern suspectați de corupție".

Afirmația că sub vechiul regim corupția s-a aflat pe o pantă ascendentă este falsă. Niciodată, în ultimii 14 ani, România nu a mai fost, ca astăzi, constant plasată în vârful clasamentelor privind corupția în Europa. Niciodată, ca astăzi, ambasadorii marilor puteri acreditați la București nu au mai sancționat public, în repetate rânduri, Guvernul pentru cota la care a ajuns corupția.

Niciodată, ca astăzi, corul înalților funcționari internaționali nu s-a auzit mai acuzator împotriva înaltei corupții practicate în România.

Dar, dacă ticul grelei moșteniri nu mai convinge și nu mai surprinde pe nimeni, nu putem să nu ne exprimăm stupefacția și îngrijorarea produsă de povestea demiterii celor trei fruntași din Guvernul Năstase.

Zile în șir, premierul Năstase nu a vorbit decât despre gestul de maximă noblețe prin care doamna Puwak și domnii Beuran și Mihăilescu și-au sacrificat fotoliile ministeriale pentru buna funcționare a echipei din care, într-adevăr, pe merit, făceau parte.

Ni s-a povestit despre întâlnirea cu cei trei în dimineața zilei fatidice, zi în care doamna Puwak nu era, de altfel, în țară, despre cererea de demisie a domnului Mihăilescu din motive de stres, pregătită cu două săptămâni în urmă, și am fost puși în gardă că nu este exclusă revenirea celor trei în Executiv dacă cercetările vor reuși să infirme adevăruri limpezi ca lumina zilei.

Agențiile de presă au difuzat și ele declarația primită de la Palatul Victoria.

"AP", preluată de CNN, afirmă că premierul Adrian Năstase a acceptat demisiile ministrului integrării europene, ministrului sănătății și a ministrului coordonator al Secretariatului General al Guvernului.

"Reuter" - Năstase: "Au demisionat pentru a elimina suspiciunile și riscul ca Guvernul să fie obligat să explice aspecte minore în loc să se ocupe de subiectele importante".

"BBC" - "Premierul Năstase, care i-a susținut până acum pe cei trei, se declară convins de nevinovăția lor, dar anunță că miniștrii au demisionat".

Care este atunci adevărul referitor la ieșirea miniștrilor Puwak, Beuran și Mihăilescu din Executiv?

Când spune adevărul și când minte premierul Adrian Năstase? Când vorbește în țară despre demisiile acceptate ale celor trei sau când vorbește în afara țării de demiterea celor trei?!

Suntem în situația intolerabilă în care primul-ministru este surprins în flagrant delict de minciună.

Cine și de ce mai poate avea încredere în spusele lui?

Cum și în cel fel mai poate reprezenta și apăra premierul Adrian Năstase interesele majore ale României?

Doamnelor și domnilor senatori,

Pentru ca grotescul spectacolului să atingă sublimul, într-un interviu acordat BBC-ului, la doar trei zile după afirmațiile premierului, Președintele Iliescu declară: "Celor trei miniștri acuzați de corupție, respectiv plagiat, nu li se poate reproșa nimic și aceștia au demisionat pentru ca ancheta să meargă nestingherită. Doamna Puwak este o doamnă de o corectitudine exemplară, iar lui Mircea Beuran nu i se poate reproșa că este corupt, dimpotrivă, este considerat ca un om de mare corectitudine și un bun profesionist. Faptul că a plagiat mai multe lucrări internaționale de medicină nu este excesiv de grav".

Spuneam că, dincolo de stupefacție, nu putem să nu ne exprimăm îngrijorarea față de asemenea manifestări.

Ele nu mai țin de clasicul dublu limbaj, propriu, de regulă, regimurilor totalitare. Suntem, de acum, în fața unor practici clare de profanare a realității și de stocare în mentalul oamenilor din vârful puterii, a minciunilor pe care le-au lansat, ca adevăruri în care au ajuns și ei să creadă.

Pot să accept ideea că nici parlamentarul P.S.D. care ne dojenea pentru superficialitatea moțiunii, și nici premierul Năstase, când scria pentru "Washington Times", nu-și propuneau deliberat să mintă. Ei vorbeau însă, la fel ca și alți lideri ai partidului de guvernământ, despre o realitate a lor, o realitate proprie celor care le împărtșesc interesele, străină total de realitatea în care trăiește România de azi. Manifestările de acest gen țin, prin excelență, de schizofrenia puterii și sunt semnele implacabile ale unui sfârșit ce nu mai poate fi evitat.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

 
Ion Solcanu

Îl invit la tribună pe reprezentantul Grupului P.S.D., domnul senator Ion Solcanu.

 

Domnul Ion Solcanu:

Domnule președinte,

Stimate colegi și stimați colegi,

Săptămâna trecută, o importantă delegație a Partidului Social Democrat condusă de președintele partidului, domnul Adrian Năstase, a participat, după cum bine se știe, la cel de-al XXII-lea Congres al Internaționalei Socialiste.

Acest congres marchează pentru Partidul Social Democrat un moment istoric. După mai bine de un deceniu, în urma votului care a avut loc la Sao Paulo, marți, 28 octombrie 2003, partidul nostru a fost admis în Internaționala Socialistă cu drepturi depline. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante evenimente din existența Partidului Social Democrat care confirmă viziunea și pragmatismul politicii sale. Acceptarea Partidului Social Democrat în Internaționala Socialistă, cu unanimitate de voturi, constituie o confirmare a modernității partidului nostru care, vreme de un deceniu, a făcut eforturi pentru a-și schimba valorile și a le face compatibile cu lumea contemporană, cu civilizația modernă.

Deci recunoaștem greșelile pe care le-am făcut în trecut.

În acest moment important, trebuie să subliniem că fuziunea dintre Partidul Democrației Sociale din România și Partidul Social Democrat din România și crearea Partidului Social Democrat a fost un act ce a simbolizat contopirea tradiției social-democrate de peste o sută de ani cu forța, prestigiul și credibilitatea social democrației, concretizată de politica Partidului Social Democrat și confirmată de dezvoltarea României din ultimul deceniu.

De asemenea, apreciem că decizia de la Sao Paulo demonstrează justețea politicii consecvente a Partidului Social Democrat de instituționalizare a relațiilor cu Internaționala Socialistă și cu partidele membre ale acesteia.

Partidul Social Democrat a amplificat în ultimii trei ani relațiile cu partidul socialiștilor europeni, contribuind, împreună cu celelalte familii politice europene la construcția noii Europe unite.

La realizarea acestui succes, o contribuție însemnată au avut-o parlamentarii Partidului Social Democrat, senatorii acestui grup, care și-au amplificat activitatea în cadrul grupurilor socialiste ale Parlamentului European, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Adunării Parlamentare NATO și Adunării Parlamentare a OSCE.

Senatorii aparținând grupului nostru parlamentar apreciază că Partidul Social Democrat, devenit membru al marii familii social-democrate, va fi motorul de modernizare a țării, de finalizare a procesului de integrare a acesteia în structurile europene și euroatlantice.

Au contat în această decizie, desigur, faptul că suntem partid de guvernământ, forța pe care i-o dă numărul de membri, cât și calitatea umană și profesională a activului nostru de partid, fapt ce a fost apreciat și în afara granițelor țării.

Stimate colege și stimați colegi,

Confirmarea de la Sao Paulo, care reprezintă deznodământul unei evoluții firești și confirmarea politicii corecte a Partidului Social Democrat din 1990 și până astăzi, a fost umbrită însă de gestul Partidului Democrat.

Ne referim la faptul că dintre cele 145 de formațiuni care compun Internaționala Socialistă, doar Partidul Democrat a votat împotriva acordării Partidului Social Democrat a statutului de membru cu drepturi depline.

Prin votul reprezentantului său, Partidul Democrat a făcut dovada unei ostilități gratuite și dezagreabile care a afectat grav imaginea Partidului Democrat.

Prin asemenea vot, Partidul Democrat s-a plasat singur într-o poziție extrem de jenantă în cadrul Internaționalei Socialiste.

Liderul Partidului Democrat, domnul Traian Băsescu, nu ințelege că la duelul cu floretă nu te poți prezenta cu parul. O astfel de atitudine te descalifică din start, ceea ce, de altminteri, s-a și întâmplat cu Partidul Democrat în ochii celor 145 de membri ai Internaționalei Socialiste.

Apelul nostru este adresat, de această dată, membrilor și simpatizanților Partidului Democrat, capabili să înțeleagă că, în lupta politică, parul este totuna cu mitocănia într-un salon aristocratic.

Privind spre viitor, suntem conștienți că acordarea Partidului Social-Democrat a statului de membru cu drepturi depline al Internaționalei Socialiste este un îndemn de a continua procesul de modernizare în interiorul partidului.

În perspectiva Parlamentului European lărgit, admiterea cu drepturi depline a Partidului Social-Democrat în marea familie social-democrată va da posibilitatea partidului nostru să se afirme în plan regional, în zona strategică a sud-estului european și, în același timp, în Europa și în lume, pentru susținerea cu responsabilitate atât a intereselor naționale, cât și celor ale comunității europene.

Vă mulțumesc. (Aplauze )

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mihai Ungheanu

Invit la tribună pe domnul senator Mihai Ungheanu.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Mihai Ungheanu:

Domnule președinte de ședință,

Domnilor colegi,

Tema intervenției mele politice privește o declarație recentă de autonomie care s-a făcut chiar în centrul României. Este vorba de un consiliu sau o țară a secuilor.

Partidul România Mare s-a pronunțat de la acest pupitru în legătură cu neconstituționalitatea acestei inițiative și cu incidența pe care o produce ea cu articolele Codului penal.

Partidul România Mare a înaintat și o propunere la Biroul permanent privind o dezbatere în Senat și o declarație comună privitoare la importanța articolului din Constituție.

Din păcate, propunerea Partidului România Mare nu s-a bucurat de succes, considerându-se, prin cuvântul președintelui Biroului permanent și al Senatului, că nu este o chestiune majoră, nu este o chestiune importantă și că nu are rost să facem o dezbatere și o declarație comună.

Partidul România Mare își menține părerea că era necesară o dezbatere, că era necesară o declarație comună, deoarece partidele parlamentare trebuie să conlucreze, așa este bine, în chestiunile de importanță majoră, de interes public și interes național.

Ne menținem aici punctul de vedere că nu este vorba de o chestiune minoră și că importanța unei probleme nu stă în faptul brut și în modul în care ea este interpretată, iar partidele parlamentare, partidele din Senat au acest rost, au această misiune de a dezbate chestiuni esențiale de ordin constituțional, de interes public și național.

De altfel, pentru a reveni asupra chestiunii, vreau să spun că ea are un conținut sfidător și provocator, "Țara Secuilor", se vorbește în documentul respectiv, dar în penultimul recensământ e vorba despre 84 de secui în România, la ultimul nu s-a declarat nici unul. În ciuda, însă, a absenței din recensământ ne izbim, de asemenea declarații și asemenea inițiative care, totuși, sunt o problemă, pentru că ele au un trecut, au un precedent.

De aceea ne menținem punctul de vedere și consideră m că partidele din Parlament, toate, trebuie să se înțeleagă și să se pronunțe în chestiuni majore.

Considerăm că dezbaterea trebuia să aibă loc și că declarația comună trebuia să fie și ea un obiectiv al nostru.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

 
Ioan Vela

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul senator Ioan Vela.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ioan Vela:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că orice formațiune politică din România are dreptul s-și dezvolte programul care îl consideră, ideologia care o consideră și nu cred că eram obligați ca să dăm votul "Da" Partidului Social Democrat.

Rămân surprins că astăzi un lider al Partidului Social Democrat, un lider care este profesor universitar ce consideră, sau ar trebui să aibă o ținută academică, vine la microfonul Senatului și ne jignește făcându-ne mitocani.

Hotărârea nu a fost a unui lider, ci a fost hotărârea unui partid.

În acest sens, eu aș adresa domnului Ion Solcanu să-și ceară scuze pentru Partidul Democrat.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Paul Păcuraru?

Din sală:

Nu este prezent.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Nu este prezent. Era înscris în tabel.

 
Adrian Păunescu

Îl invit la tribună pe domnul senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Domnule președinte de ședință,

Domnilor colegi,

Nici eu nu sunt un entuziast al violenței verbale, nici eu nu cred că, neapărat, cineva care votează împotriva noastră e mitocan, cum a sugerat aici liderul grupului nostru, domnul social democrat Ion Solcanu, dar nici nu cred că puterea e schizofrenică, așa cum a susținut domnul liberal Radu F. Alexandru.

Din sală:

E o boală!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Schizofrenia puterii e altceva. E ca și cum aș vorbi eu despre cine știe ce boală a opoziției.

Din sală:

Intrăm pe termeni medicali...

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Nu intrăm pe termeni medicali, intrăm pe terenul exceselor, din care nu se mai poate ieși. Nu se termină decât cu căderea din picioare a unuia și eu cred că trebuie să ne oprim la timp. E firesc să avem deosebiri de vederi, dar nu e firesc să transformăm deosebirile de vederi în dușmănii eterne. Nu cred că e normal! Nu cred nici că P.D.-ul e mitocan. Nu cred! Nu cred că puterea e schizofrenică numai pentru că nu place opoziției. Putem spune orice! (Discuții în sală.)

 
 

Domnul Radu Alexandru Feldman (din sală):

Eu cred!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Radu, dacă într-adevăr crezi că nu este înțeles bine ceea ce ai spus, eu nu am nimic împotrivă. Eu abia așteptam s-și retragă cineva excesul pentru a putea să ne ocupăm de problema reală. Și iată o problemă reală, pe care nu am cum să o trec cu vederea.

La Chișinău, liderul Grupului parlamentar al comuniștilor din Parlamentul Republicii Moldova, domnul Victor Stepaniuc, a acuzat, în cursul unor declarații de presă, regimul de la București (obsesia regimului!) că încearcă românizarea totală a Moldovei.

Dacă e ceva ce-i putem reproșa puterii de la București este prea marea discreție în această privință.

De unde românizarea totală? Rusificarea totală a Moldovei, care se petrece sub ochii noștri, rusificare ce vine de la presa rusească, năvală peste Moldova, de la marea literatură rusă, năvală peste Moldova, de la marea capacitate de invenție a televiziunilor de sorginte rusească.

În plin atac ideologic, etnic, în plin atac de rusificare a Moldovei, domnul Stepaniuc de la Chișinău acuză Guvernul de la București pentru românizarea totală a Moldovei.

Ce a făcut Guvernul de la București?

A dat câteva cărți și a sprijinit, în mod foarte, foarte discret, niște publicații care mai cred în limba română: "Literatura și arta", "Glasul națiunii" și așa mai departe.

Dar obrăznicia teroristă a domnului Stepaniuc merge foarte departe și pe mine bineînțeles că nu mă interesează neapărat reacția domnului Stepaniuc, ci a noastră.

Ce spune domnul Stepaniuc? "Șovinii români de la București, care nu recunosc existența limbii și a națiunii moldovenești, trebuie să fie condamnați."

Da, așa sunt ișovinii români", de la București, nici nu trebuie să recunoască o inexistență. O fantomă bântuie Europa de Răsărit: limba moldovenească.

Se fac toate eforturile pentru a desface pe românii de dincolo de Prut de neamul lor, de rădăcina lor. Sigur că lucrul acesta nu va reuși, dar e tot atât de adevărat că, pentru un timp, idealul unității naționale se îndepărtează din nou.

Firește, albiile râurilor, vor rămâne albiile râurilor; firește, hotarele vor rămâne hotare; firește, frații vor rămâne frați, dar, până una-alta, consumul de energie este uriaș și, din păcate, inutil, pentru că nu-l conducem în direcția în care trebuie să meargă, pentru că eu vin de îndată la reacția de la București.

Stepaniuc crede că acțiunile provocatoare ale României au cauzat conflictul transnistrean și dezmembrarea teritorială a Moldovei. Ce nenorocit! Ce om lipsit de bun-simț elementar! Ce legătură are România cu faptul că, în ambele părți ale Nistrului, în 1992 s-a murit pentru un lucru pe care nici astăzi cei care au condus acest scenariu nu l-au mărturisit?

Ce legătură are România cu asta? Firește, nici o legătură; dacă e ceva ce putem să ne reproșm e că nu ne-am amestecat pentru frații noștri. Și nu am făcut-o, pentru că suntem o țară slabă, slabă în interior.

Parlamentarul comunist de la Chișinău a cerut Bucureștilor o listă cu organizațiile și persoanele din Republica Moldova finanțate din Fondul Guvernamental Român, destinat Chișinăului, care a fost folosit în toți acești ani.

Ne amintim de o colaborare Stalin-Hitler, când Hitler a primit de la Stalin lista tuturor comuniștilor din Germania pentru a-i găsi mai ușor și a-i trimite acolo unde considera el că le e locul.

Așadar, ar trebui ca domnul Dâncu sau cineva din Guvern să meargă iute la Prut cu lista în brațe și să spună: uite, luați-l pe Dabija, luați-l pe Matei, luați-l pe Matkovski, luați-o pe Lari. Faptul nu se întâmplă! Dar iată ce face autoritatea de la București, spre stupefacția mea.

Autoritățile române au oprit finanțările către Republica Moldova. Mi-e imposibil să cred că s-a răstit puțin Stepaniuc la noi și la București s-a hotărât o chestie absurdă: să încetăm a mai fi frați cu cei cu care eram frați până aseară.

Din sală:

P.R.M.-ul!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Domnule, nu băgați tot timpul partidul dumneavoastră, nu amestecați chestia dumneavoastră în discuție, pentru că ea mai degrabă otrăvește decât liniștește și tămăduiește.

Ce Partidul România Mare? Ce legătură are?

De ce îmi băgați mie în text, ceea ce nu este în textul meu? Spuneți-mi ce trebuie să spun eu în legătură cu asta? Vreți să mă provocați să vă atac? Nu o fac, pentru lucrurile bune pe care le-ați făcut de-a lungul vremii. Nu e cazul să vă dau eu note și nu este cazul să mă întrerupeți. Ce este aia Partidul România Mare?

Mă puneți în situația de a nu putea să mă exprim liber pentru a nu fi considerat părtaș al României Mari, ca partid.

Deci eu vreau să exprim o critică onestă la adresa autorităților de la București și dumneavoastră mă împingeți acolo unde nu e locul meu. Că, dacă era, mă exprimam în direcția asta. Locul meu e în partidul pe care tocmai îl critic și, vă rog, lăsați-mă în pace! (Râsete în sală, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, domnule senator.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Știți de ce îmi pare rău? Pentru că domnul senator Ion Solcanu tocmai a "obosit" un cuvânt, care era foarte potrivit acum.

Sunt două miliarde de lei pe care Comitetul Interministerial, care distribuia aceste fonduri, a hotărât să nu le mai dea.

"Literatura și arta", cea mai bună publicație literară de limbă română, nu va mai putea apărea în condițiile acestea. E în pericol și "Glasul națiunii". Sigur, nu se poate spune că nu a fost vorba de un atac vehement, chiar și la Consiliul Europei. Și la Strasbourg am fost pârâți că sprijinim publicații românești de la Chișinău. A făcut-o și domnul Tulbure, reprezentantul Moldovei pe lângă Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene, afirmând că România ar finanța organizații subversive care destabilizează Republica Moldova. Și a făcut-o și Valeriu Reniță, purtătorul de cuvânt al președintelui Voronin, care spunea că banii veniți de la București ar trebui gestionați împreună cu autoritățile din Republica Moldova.

Poate să-i dea Guvernul de la București direct președintelui Voronin și să-i spună să facă dânsul ce vrea cu ei, eventual, să cumpere și armament împotriva libertății presei de limbă română.

Iată cum spunea domnul Reniță: "Se tăinuiește cum se gestionează aceste fonduri. Asta ne face să presupunem că România ascunde ceva de noi".

Dar, pe bună-dreptate, cei ce s-au ocupat de această situație consideră că desființarea fondului este o lovitură grea. Asta o spune și BBC, pe bună dreptate, repet, o lovitură grea pentru publicațiile de limbă română care criticau autoritățile comuniste de la Chișinău.

La București, două miliarde înseamnă ceva, dar nu foarte mult. La Chișinău, această sumă ar fi fost și ar trebui să rămână o sumă salvatoare pentru puținele publicații românești care mai apar acolo.

La Chișinău, din patruzeci de posturi de radio, doar cinci sunt de limbă română. La fel stau lucrurile și în cadrul televiziunilor. În capitala Republicii Moldova sunt retransmise doar cinci posturi de televiziune de limbă română, pe când cele de limbă rusă sunt de ordinul zecilor. Dorim urgenta rusificare a Republicii Moldova? A le retrage puținii bani, foarte puținii bani pe care Guvernul nostru îi dădea e o cale sigură de a ajuta această cauză criminală de rerusificare a Republicii Moldova.

Eu nu cred că e normal ca noi, care avem altă opinie, aici, la București, despre acestea toate, să ne comportăm într-o situație de provocare și de batjocură, cum e aceasta, exact în direcția în care doresc adversarii cauzei naționale a românilor. De aceea, în numele bunului-simț și al fraternității, trecând de sărăcia noastră și contemplând forța cu care ni se șterge identitatea în mai multe feluri, aici și acolo, și pentru că la Chișinău e mai urgent decât oriunde să acționăm, cer autorităților de la București să revină asupra gestului prostesc făcut, de a se supăra pe români, pentru că ne-au criticat antiromânii că-i ajutăm. Este nu numai o favoare pe care o facem, este o obligație a noastră de legatari testamentari ai neamului românesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ion Solcanu

Îl consult pe domnul senator Solcanu dacă dorește să ofere răspuns domnului senator Vela.

Vă rog, aveți cuvântul.

 

Domnul Ion Solcanu:

În primul rând, legat de declarația distinsului coleg Adrian Păunescu, aș vrea să spun că acum vreo trei săptămâni am avut un duplex la BBC, Chișinău-Iași, cu domnul Reniță, consilierul amintit și evocat aici, care ne acuza în continuare de faptul că de ce nu și dumnealor nu ar trebui să gestioneze fondurile venite din România.

Dar mă alătur opiniei colegului Păunescu, și anume, aceea că noi suntem obligați să sprijinim pe mai departe cultura și civilizația românească dintre Prut și Nistru, identitatea românilor din acest spațiu.

Revenind la dreptul la replică, vreau să-i spun distinsului coleg Vela, pe care îl stimez în mod deosebit, că nici o secundă nu am utilizat termenul pe care l-a auzit în sensul că P.D. ar fi așa ceva sau că membrii Partidului Democrat. Ferească Dumnezeu! Nu vreau să dau încă o dată lectură textului de aici, poate că și alți colegi au înțeles la fel, dar poate că tocmai de aceea o s-o și fac, și anume, am spus că, "în lupta politică parul este totuna cu mitocănia într-un salon aristocratic". Deci nu m-am adresat în nici un caz Partidului Democrat sau a unui membru al Partidului Democrat, chiar dacă sunt.

Aia e altceva, nu pot să o fac de la tribuna Senatului, în nici un caz. Deci nu pot să cer scuze pentru o înțelegere greșită a unui cuvânt pe care l-am folosit.

Din sală:

O metaforă...

 
 

Domnul Ion Solcanu:

O metaforă. Și vreau să spun și colegului Păunescu, acest cuvânt nu este... nu l-am "obosit" îndeajuns, încât îl poate folosi și dumnealui. (Râsete în sală.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

 
Gheorghe Buzatu

Vă rog să-mi permiteți să invit la tribuna Senatului pe domnul senator Gheorghe Buzatu, în numele Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Lucrând în aceste săptămâni la o lucrare care vrea să trateze istoria Senatului României, care la anul va împlini 140 de ani, am avut prilejul să constat din pagini trecute anumite lucruri care cred că ne privesc și pe noi astăzi.

Și, când spun astăzi, mă refer mai cu seamă la ceea ce se petrece chiar în aceste zile când noi ne propunem să corectăm Regulamentul în funcție al Senatului pentru a-l pune de acord cu Constituția revizuită. Și, în aceste condiții, cred că se impune să privim și în trecut, și în alte părți. Deci nu vom privi peste graniță, ci chiar în ograda noastră la regulamentele Senatului de altădată.

Va fi, veți vedea, cât se poate de folositor, cât se poate de instructiv.

Dintre regulamentele cunoscute ale Senatului României, cele din 1867, 1895, 1925, mă voi opri, nu întâmplător, asupra acestuia din urmă - din 1925 -, elaborat și aplicat în cursul marii guvernări liberale de la 1922-1926. Când spun "marea guvernare liberală", mă refer atât la oamenii care au ilustrat-o, cât și la rezultatele ei efective pentru evoluția României. De regulă, prin regulamentele lor, cele două corpuri legiuitoare de la București nu și-au asigurat doar buna funcționare, dar, totodată, ele și-au definit distanța față de Executiv.

Adeseori, nu vreau să fiu pretențios, nu vreau să folosesc cuvinte care nu sunt la locul lor, chiar supremația față de Executiv. Nu mai puțin, așa cum au relevat specialiș tii, regulamentele de odinioară determinau modul în care fiecare Cameră își exercită atribuțiile, asigurând, însă, independența fiecăreia și cum asigurau, cum evitau imixtiunile uneia în drepturile și prerogativele celeilalte.

Erau chestiuni de principiu, fundamentale, care, cu trimitere directă la Regulamentul comentat din 29 ianuarie 1925 al Senatului, își află reflexul în principalele sale prevederi, ceea ce ne îndeamnă să devenim poate chiar nostalgici.

Dar iată câteva dintre acele prevederi: În primul rând, art. 15 definea atribuțiile președintelui, vicepreședinților Senatului, unele consacrate și prin regulamentul nostru actual, din care, însă, lipsește următoarea regulă care era prezentă în 1925. Citez, așadar, din art. 15: "Președintele sau vicepreședintele de ședință care ia cuvântul într-o discuțiune nu mai poate - subliniez, nu mai poate, ocupa fotoliul prezidențial până la terminarea ei - a discuției - în chestiunea respectivă".

În al doilea rând, rețin din art. 22: "Prezența senatorilor (este un citat) la ședință se constată prin apelul nominal". Acesta făcându-se, desigur, atunci când nu apelam, ca astăzi, la tabelele electronice nefuncționale.

Mă refer la voturile date în ședința de joi. Am votat eu și alți colegi pentru moțiune și nu apărem pe nici un tabel.

Dar nu este asta o problemă. Articolul 22 insista în continuare, și dau un nou citat: "Președintele de ședință, din oficiu sau la cererea scrisă a 7 senatori, are dreptul să dispună oricând în timpul ședinței verificarea numărului senatorilor prezenți".

În al treilea rând, articolele 25 și 95 stabileau că o dată pe săptămână senatorii interveneau cu comunicări pentru Guvern, pentru miniștri, întrebări ori interpelări adresate, repet, miniștrilor, dar, în mod semnificativ, spre deosebire de ce se întâmplă astăzi, la începutul ședințelor în plen, iar nu la sfârșitul lor. Un senator putea schimba cu altul rândul la intervenții (art. 27), dar la fiecare ședință era obligatorie prezența cel puțin a unui ministru titular (art. 28 alin. 3). Regulamentul actual, spre deosebire de cel din 1925, prevede că, citez: ,,Membrii Guvernului sau reprezentanții acestora - deci, nu miniștri - au acces la lucrările Senatului". Să nu credeți cumva că prezența miniștrilor nu ar fi obligatorie și azi. Da, dar indică tot art. 106 "numai dacă li se solicită participarea".

Mă gândesc că după atâtea absențe cumulate, vreme de aproape 3 ani, de ce nu am solicita miniștrilor, cu începere chiar de azi, să ne onoreze de fiecare dată cu prezența Domniilor lor.

În al patrulea rând, ajungem acum la punctul, cred eu, crucial al Regulamentului din 1925, comparativ cu regulamentul actual, care s-a distanțat de acela tot crucial.

Astfel, art. 85 alin. 1, de la 1925, prevedea că în plen, citez: "În cursul discuțiilor, orice senator poate propune amendamente, subamendamente sau articole adiționale la proiectul de lege sau la propunerile ce se discută.

Amendamentele erau în considerație luate cu trei condiții:

  1. să fi fost redactate în scris și semnate;
  2. să fi fost citite și dezvoltate de autor/autori în plen;
  3. să fi fost susținute de cel puțin 5 senatori.

Nimic mai lesne de realizat, veți zice, și, într-adevăr, așa era.

Doamnelor și domnilor senatori,

Am socotit util, cum am spus, în preajma revizuirii regulamentului nostru, să relev unele aspecte în privința cărora suntem gata, dacă nu le rezolvăm, să greșim din nou. Fiind vorba aici de regulament, tocmai de aceea insistăm, domnule președinte, să fiți de acord ca toți senatorii să primească exemplarele regulamentului care este propus a fi revizuit și, de asemenea, să ne mai oferiți câteva zile, 4-5, pentru a mai gândi asupra documentului pe care vrem să-l modificăm sau să mai adăugăm ceva.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ghiorghi Prisăcaru

Invit la tribună pe domnul senator Ghiorghi Prisăcaru pentru a face o serie de precizări legate de o declarație politică anterioară.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Aș vrea să fac două precizări urmare a unei intervenții pertinente, cred eu, a domnului senator Păunescu.

Colegul nostru Păunescu are dreptate atunci când afirmă că în ultima perioadă au apărut o serie de abordări diferite în privința relațiilor dintre România și Republica Moldova. Din păcate aceste abordări diferite sau aceste divergențe au apărut și la Consiliul Europei, când domnul Tulbure, reprezentantul Republicii Moldova la Strasbourg, a folosit președinția Comitetului de Miniștri pentru a lansa o serie de atacuri neelegante și nefondate la adresa României. A fost chiar un abuz din partea domnului ambasador Tulbure, care, folosind președinția Comitetului de Miniștri, a lansat asemenea atacuri la adresa României.

Vreau însă să vă spun că aceste atacuri nu au avut nici un ecou în rândul celorlalte state membre. România a acționat ferm, dar calm, și acest lucru a fost apreciat de toți ceilalți membri ai Comitetului de Miniștri. De altfel, la 5 noiembrie, la Chișinău va înceta, se va încheia președinția Comitetului de Miniștri asigurată de Republica Moldova, președinție pe care noi, România, am sprijinit-o, în ideea că asigurarea unei asemenea președinții va stimula consolidarea democrației în Republica Moldova.

Domnul Adrian Păunescu însă nu cred că cunoaște toate elementele care privesc desființarea "Fondului Moldova" și mi-aș permite să aduc câteva clarificări. Nu sunt eu reprezentantul Guvernului, dar, probabil, datorită faptului că am primit mai multe informații pot să vă spun că acest fond a fost creat de Guvernul Văcăroiu și era administrat de un comitet interministerial, aproape toți membri Guvernului făceau parte din acest comitet. Acest comitet se întrunea anual, alternativ, la București și Chișinău. Comitetul trebuia să se întrunească în luna aprilie la București. Cu câteva zile înainte de întrunirea la București a comitetului, autoritățile de la Chișinău au desființat comitetul și au spus că să se creeze o comisie mixtă de cooperare interguvernamentală, așa cum există și cu alte state. Noi am considerat că o asemenea abordare este inacceptabilă pentru noi și, atunci, am desființat și noi comitetul și am transferat "Fondul Moldova", care nu mai putea să fie discutat de către cele două părți, la Departamentul pentru românii din afara granițelor. Deci, moldovenii sau, mai precis, românii pe care noi îi consideră m în Republica Moldova vor primi pe mai departe finanțări din partea Guvernului României, dar nu prin intermediul comitetului interministerial, care a fost desființat, pentru că autoritățile Republicii Moldova nu mai voiau să discute cu noi aceste proiecte, ci prin intermediul Departamentului pentru românii din afara granițelor.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc, domnule senator.

Doriți să interveniți?

Domnul senator Păunescu.

Vă rog, domnul senator Adrian Păunescu.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Această veste pe care ne-o dă domnul coleg este o veste bună.

Este un fragment de diplomație tipic românească.

Dăm impresia că facem un lucru, pentru a răspunde atacurilor unor inamici, dar, de fapt, dăm alt nume acțiunii noastre. M-aș bucura să fie așa. Dar, pentru că a venit vorba, vreau să vă spun, domnule coleg, că nici până acum fondul pentru publicațiile românești din Moldova nu a funcționat normal. Au fost necesare drumuri repetate la București, la "împăratuí", ca să se obțină ceea ce se stabilise că este al fraților noștri din Republica Moldova. Și, dacă tot s-a făcut această modificare, în care eu cred, sunt convins că așa este, numai că, vedeți, lucrul acesta ar trebui și cunoscut și ar trebui cunoscut și la Chișinău, pentru că disperarea este, uneori, un factor mai dizolvant și mai urgent decât orice bucurie. Ar trebui, în același timp, ca mecanismul prin care funcționează această reglementare să fie un mecanism fiabil, să fie un mecanism al demnității. Basarabenii nu sunt niște milogi care vin la București s-și ia de aici ceea ce le oferă stăpânul. Sunt niște frați ai noștrii pe care nenorocul istoriei i-a situat mai sub talpa ocupantului decât pe noi. Și vă rog și pe dumneavoastră, ca președinte al comisiei de specialitate, și îi rog și pe ceilalți colegi să acționăm împreună, pentru ca lucrul acesta să însemne pentru oamenii de cultură de la Chișinău fântâna de apă vie la care să vină s-și ia ceea ce le trebuie pentru lupta lor, mult mai grea decât a noastră.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

 
Nicolae Pătru

Invit la tribună pe domnul senator Nicolae Pătru.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Nicolae Pătru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Cu cele aproape 10 milioane de suflete, populația rurală a României reprezintă cea mai dificilă problemă socială, a cărei soluționare depșește în dificultate chiar și pe cea a pensionarilor.

Iresponsabilitatea clasei politice care a condus România după 1990 stă nu atât în greșelile politice ale actului de guvernare, cât, mai ales, în lipsa unei politici coerente pentru agricultură și locuitorii satelor. În privința acestui mare segment al populației s-a aplicat, mai degrabă, principiul "scapă cine poate", numai că, asediatorii de la guvernare n-au lăsat mai nici o portiță de salvare.

Așa-zisele subvenții și ajutoare nu au fost decât atât cât înseamnă un butoi cu apă care intră discret într-o cetate asediată și fără căi de aprovizionare. Se constată de ani buni că, chiar dacă natura ar oferi românilor cele mai generoase condiții climatice, soarta sătenilor nu se poate schimba substanțial în bine, deoarece majoritatea dintre ei au ca singură sursă de venit recolta de pe câteva pogoane, recoltă care și dacă s-ar tripla, veniturile gospodăriei rămân tot mici, și doar pentru autoconsum.

Nici măcar țările civilizate nu au putut aduce veniturile populației rurale la nivelul celor urbane, prin dezvotarea agriculturii, ci prin dezvoltarea activităților neagricole din sfera serviciilor, micii industrii, în special cea alimentară și turismul. Dezvoltarea serviciilor este, la rândul său, strict dependentă de completarea și modernizarea infrastructurii, domeniu vital pentru economia națională atât în scopul operațiunilor comerciale, cât și al atractivității investitorilor străini pentru noi obiective economice. Ținta este absorbția uriașului excedent de forță de muncă de la sate, altfel, imposibil de introdus pe piața forței de muncă.

Pe de altă parte, o creștere rapidă a P.I.B.-ului, fără participarea milioanelor de săteni în producția și circulația bunurilor, rămâne o simplă himeră. Dezvoltarea activităților neagricole la sate necesită un management competent pentru corelarea tuturor factorilor concurenți - resurse materiale, umane, financiare etc. Soarta populației de la sate nu depinde nici de mila demagogică a Guvernului - gen milionul și pogonul -, nici de comasarea, la ordin, a pogoanelor în asociații gen "întovărșire", nici de prealăudatul SAPARD. Soarta acestor amărâți depinde de urbanizarea satelor, prin intrarea acestora în sfera producției de servicii și mică industrie.

În mod cert, schimbarea destinului economic al populației rurale nu se va produce prin simple promisiuni în campania electorală, ci prin declanșarea unui program politic sănătos și ambițios.

Un astfel de program trebuie să cuprindă câteva repere esențiale, facilități fiscale de mare atracție; facilități majore în atribuirea amplasamentelor pentru investitori; reabilitarea învățământului, inclusiv prin discriminarea pozitivă a corpului didactic din această zonă în ceea ce privește salarizarea; sporirea competenței primăriei comunale și slăbirea dependenței față de cercurile politice județene, de baronii locali, a căror incapacitate managerială a fost dovedită prin soluțiile proaste date problemelor satului; redistribuirea alocațiilor bugetare pentru agricultură din sfera consumului în sfera dezvoltării; direcționarea creditelor pentru dezvoltarea infrastructurii și a programului agrar nu prezintă nici un risc și are ca efect creșterea și consolidarea credibilității externe. Ieșirea populației rurale din corsetul agriculturii de subzistență va fi semnalul ieșirii țării din marasmul economic al tranziției.

Mergem până acolo încât declarăm, cu convingerea că nu greșim, că rezolvarea problemei rurale este singura în măsură să o amelioreze pe cea a pensionarilor și a celorlalți asistați social. Biruitor, în sensul binelui, va fi acel partid care va rezolva problema rurală și deoarece pe la guvernare au trecut toate partidele, cu excepția Partidului România Mare, ar fi cazul să ne lase să arătăm că știm ce vrem și cum trebuie făcut ca normalitatea să se instaureze în satele României.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc, domnule senator.

 
Sergiu Nicolaescu

Îl invit la tribună pe reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul senator Sergiu Nicolaescu.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Sergiu Nicolaescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cuvântul meu ar putea să înceapă cu o întrebare: pe cine deranjează în România cultul pe care-l merită eroii români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial!?

Nu există, în România, nici un cimitir pentru eroii căzuți în cel de-de-Al Doilea Război Mondial. Nu mai vorbesc de unele momente, care ar trebui să existe, de omagiu adus acestora. Mă gândesc la cei căzuți acum 60 de ani la Cotul Donului, la Stalingrad, din Caucaz până în Moldova și mai departe, pentru eliberarea Europei. Nu îmi voi arăta niciodată admirația față de politicienii deceniului '30-'40 care au târât și au băgat România într-un război, alături de Germania nazistă și Italia fascistă, țări care au fost acelea care au știrbit România Mare în anii '39-'40. Un război nefericit.

Dar cu ce sunt de vină acei români, acei soldați, ofițeri care au căzut pe front, în mizerie, au înghețat în iernile grele ale Rusiei, s-au înecat în Marea Neagră încercând să scape de prizonieratul rus în Caucaz, care au murit pe pământul Moldovei, apărându-și patria, executâ nd ordinul pe care-l primeau de la cei care conduceau țara în acele momente.

Am trecut ieri, cu mașina, prin Moldova, am traversat-o și, la Ruginoasa, am întâlnit niște cruci pe care scria "Eroilor căzuți în Al Doilea Război Mondial".

Doamnelor și domnilor,

Ne este rușine să trecem vreun nume?!

Ne este rușine să spunem în ce condiții au murit acei oameni?! Că apărau pământul țării?! Că au executat ordinele unor oameni ca noi, care suntem politicieni, și așa erau și cei din anii respectivi?! Pentru că nimic nu se putea întâmpla dacă aceste ordine nu veneau de la oamenii politici, de la clasa politică de atunci.

Ne este rușine să spunem că am greșit!? Că au murit din vina noastră?! Întreaga țară a avut de suferit.

Întreaga țară. O să-mi spuneți: "Da' și astăzi România este o țară săracă și se zbate cu sărăcia". Da, este adevărat, dar vreau să vă spun că, în același timp, vă asigur că niciodată nu s-au cheltuit mai multe sute de milioane, miliarde de dolari pentru lux și pentru traiul bun al unei categorii de oameni îmbogățiți după Revoluție.

Și, atunci, pun sincer întrebarea - cum este posibil să nu avem un singur cimitir, un singur cimitir cu eroii căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial?!

Cum este posibil să nu fie prevăzut nicăieri un astfel de omagiu, pe care trebuie să-l aducem acestor victime ale clasei politice din perioada respectivă, victime ale noastre, ale României.

Cu ani în urmă am descoperit într-un cimitir militar, chiar în București, că existau niște cruci ale piloților români căzuți în Al Doilea Război Mondial. Pe ele scria "Erou căzut în războiul sfânt împotriva bolșevismului" și aveau o bucată de aripă sau o elice de avion.

Ei bine, cu câtă ură regimul ceaușist a desființat aceste morminte, ca să poată să scoată aceste cruci, aceste însemne care erau istorie, de fapt, istorie dură pentru toți, o memorie dură care trebuie să ne însemneze, care trebuie să fie importantă pentru noi, și au construit blocuri. Și așa au scăpat de singura mărturie că am avut sute de mii de oameni, 150.000 căzuți la Stalingrad, 75.000 căzuți la Cotul Donului, alți 50.000 în Caucaz și așa mai departe.

Atât am avut de spus și gândiți-vă la ceea ce am spus. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Stimați colegi, toți reprezentanții grupurilor parlamentare, toți colegii senatori care au dorit să ia cuvântul la acest punct - declarații politice - și sunt prezenți la dezbateri au făcut-o.

 
 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Domnule președinte...

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă rog, domnule Adrian Păunescu.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

E o problemă gravă aici. Eu nu vreau să apăr clasa politică de dinainte de război, dar întreb - și mă gândesc că am putea să medităm cu toții la subiectul pe care l-a deschis aici, cu multă inspirație, domnul Sergiu Nicolaescu - ce putea să facă respectiva clasă politică în condițiile în care, puțin înainte de momentul declanșrii Războiului Al Doilea Mondial, Germania și Rusia se aliaseră, marile puteri centrale către care mergea inima românilor ne părăsiseră? Ce putea face România căreia i se luase jumătate din Ardeal, Basarabia și Bucovina de Nord? Putea clasa politică să dea alt diagnostic? Nu știu.

Eu cred că problema cu cimitirele pentru oamenii căzuți, dintr-un motiv sau altul, dar căzuți la datorie, rămâne o problemă corectă.

În ce privește chestiunea cu blocurile, cu cimitirul dărâmat pentru blocuri de Ceaușescu, să nu fie cumva o exagerare de tip propagandistic care să fi ajuns la noi.

 
 

Domnul Sergiu Nicolaescu (din sală):

Cui să fac eu propagandă?!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

De ce vorbiți așa cu mine?

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimați colegi,...

 
 

Domnul Sergiu Nicolaescu (din sală):

Dar dumneavoastră de ce vorbiți după mine? V-am pronunțat numele?

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Nu am dreptul să meditez la ceea ce ați spus aici?

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimați colegi, vă rog!

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Domnule președinte, am crezut că, fiind o problemă importantă - și l-am lăudat pe domnul Sergiu Nicolaescu că a ridicat-o, dar n-am putut crede că e vinovată clasa politică românească pentru tot dezastrul din Europa antebelică -, e cazul să accentuez și să subliniez niște idei.

Dacă dumnealui crede că am greșit, îmi cer respectuos iertare de la dumnealui, dar rămâne problema care este, după părerea mea, o problemă grea, o problemă pentru conștiința noastră.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator. Dați-mi voie să reamintesc ultima frază rostită de domnul senator Sergiu Nicolaescu atunci când Domnia sa spunea să medităm cu toții în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.

 
Ilie Petrescu - declarație neprezentată în plen.

(Următoarea declarație politică a fost depusă la secretariatul ședinței.)

 

Domnul Ilie Petrescu:

În 1981, în România, Ceaușescu a emis un decretlege privind raționalizarea consumului de pâine. Principiul sfertului de pâine pentru fiecare membru de familie din numeroasele familii ale minerilor din Motru a inflamat starea de spirit, deoarece, deși aveau magazine alimentare la gurile de mină, ori magazine de carne și preparate din carne în oraș, ei și familiile lor nu aveau acces la aceste produse. Românii consumau și atunci multă pâine, iar generația de astăzi, beneficiara unei libertăți aproximative, nu știe că atunci, pentru douăzeci de mii de mâncători, în orașul Motru nu veneau zilnic, una peste alta, mai mult de două sute de kilograme de carne sau produse de carne.

Pâinea anilor '80 ajunsese și aliment și furaj. Minerii aveau majoritatea gospodării în satele din jur, iar animalele aveau asigurată zilnic rația de pâine. Ei renunțaseră la sărăcia rurală pentru un salariu compatibil și pentru o putere de cumpărare suficientă pentru a suplini lipsa celor 30 de ari, lot agricol în folosință, confiscat de activiștii P.C.R.-ului în cazul în care țăranii nu-și făceau norma anuală de muncă. Toți țăranii deveniseră subit muncitori necalificați, având viitorul asigurat.

Discrepanțele de atunci sunt vizibile și astăzi, în sensul că există diferențe uriașe între pensia de stat și pensiile agriculturilor.

Dar să revenim la problema de atunci. Raționalizând consumul de pâine, guvernul comunist a mai dat o lovitură gospodăriei țărănești. Minerii au rezistat buimăciți vreo două-trei săptămâni, conștienți că regimul era prea puternic ca să poată fi zdruncinat. Criza pâinii a determinat o mișcare surprinzătoare din cauza foametei instalate în familiile numeroase. După ce cărăușii de pâine furajeră și-au văzut interesele afectate, foamea din familiile cu 4-5 copii plus unul-doi bătrâni greu de ținut a declanșat revolta. La Motru a avut loc singura revoluție uitată cu bună știință până acum.

Evenimentele s-au desfșurat cam în felul următor. Pe 19 octombrie, la orele prânzului, la intrarea în schimb, minerii de la Leurda au refuzat să intre în mină. Oamenii erau sătui de așteptare. În magazine se găsea ușor marfă puțin vandabilă. Cozile la mezeluri și la carne, ca și la butelii, începeau de la miezul nopții și se terminau seara după ce nomenclatura momentului își făcea plinul, iar mulțimea se bătea pe mai nimic. După nopți de nesomn și liste de așteptare, în frigidere se mai găseau, din când în când, pungi de tacâmuri, iadidași" de porc și pește... Atunci se găsea destul pește. Minerii aveau asigurată o masă caldă la intrarea în schimb, însă familiile lor, nu. De aceea, la întâlnirea cu primarul, minerii au scris pe lopeți mare cuvântul "Pâine" și chiar l-au agresat, pornind în trombă către oraș. Mina Leurda se afla la un sfert de oră de mers pe jos de centrul orașului.

Primăria era amplasată într-o scară de bloc, la blocul I2, la etajul 1. La parter funcționa miliția.

Caracterul de organizare al mișcării revoluționare din octombrie 1981 este confirmat de faptul că aproape concomitent minerii de la Roșiuța și Lupoaia au pornit cu mașinile de navetă către oraș. În jurul orei 16,00, o mulțime compactă era adunată în fața Școlii Generale nr. 1, asaltând practic primăria. Grupurile de copii, adunate ca scuturi umane, scandau lozinci: "Ceaușescu P.C.R., pâinea noastră unde e?", "Ceaușescu, România, ne-ați mâncat copilăria!". Aproape o mie de oameni, bărbați și femei, asaltau intrarea în primărie. Autoritățile au trimis o mașină de pompieri încărcată cu apă cu scopul de a împrștia mulțimea de protestanți. Oamenii au răspuns lovind mașina cu pietre și răsturnând-o. Concomitent, un ofițer de miliție a tras cu pistolul un foc pe fereastră, amănunt care a isterizat mulțimea. Ofițerul și colegul lui, sesizând că au greșit și că pot fi linșați, au urcat îmbrăcați civil pe scara de incendiu a blocului I2, pe acoperiș, și au coborât pe ultima scară a aceluiași bloc, dispărând în oraș. Mulțimea și-a creat ad-hoc câțiva lideri dintre care amintesc: Gheorghe Sârbu, Dan Tătaru, Constantin Nișulescu, Alexandru Goldiș, Constantin Chiriac, Petre Controloru. Minerii s-au dezlănțuit. Au pătruns în sediul Miliției și al Primăriei. Au smuls portretele lui Ceaușescu, au luat documentele, le-au scos afară din incintă și le-au incendiat. Concomitent, toate unitățile alimentare din Motru au fost aprovizionate cu produse alimentare din belșug și-au fost ținute deschise până noaptea târziu. În jurul orei 19,00, mișcarea grevistă era în plină desfșurare, iar magazinele, deși pline de bunătăți, pustii. Solidaritatea minerescă funcționa ireproșabil. Nimeni nu dorea să cumpere nimic și nu pleca de pe teatrul de revoluție, chiar dacă s-au făcut fel de fel de încercări prin diverse persoane influente.

Întunericul se lăsa încet peste oraș. Ofițeri de securitate și specialiști locali au încercat să monteze un reflector pe acoperișul blocului I2, însă acesta, după ce s-a aprins câteva secunde, a fost spart cu pietre. Circulația dintre Motru și împrejurimi fusese întreruptă. Mașinile cu minerii din alte localități erau cantonate în autogară la ieșirea din oraș. În jurul orei 22,00, speriat de turnura evenimentelor, Partidul Comunist a dispus încercuirea zonei de către unități militare. În seninul nopții dinspre 19 spre 20 octombrie 1981, focuri concentrice de trasoare au luminat cu intermitență orizontul motrean. Către miezul nopții, sub impactul politicii zvonurilor și al deturnărilor, mulțimea s-a împrăștiat. A doua zi, pe 20 octombrie la prima oră, la Lupoaia, minerii au refuzat să intre în subteran în absența colegului lor, Petre Controloru, despre care știau că a fost unul dintre lideri. Ofițeri de securitate împânziseră unitățile miniere, iar la Lupoaia au fost cazați în dispensar unde au fost suplimentați ca număr pentru completarea garniturii. La apariția lor în curtea Minei Lupoaia minerii au reacționat violent răsturnându-le microbuzul și punându-i pe fugă. În jurul orei 10,00, directorul minei, Clement Popescu, i-a condus pe Emil Bobu, Victor Ogherlaci, Tudor Florică și Ion Gavrilescu să discute cu minerii. Abia în jurul orei 11,00 salutând prezența lui Petre Controloru, minerii au intrat în mină. O lună mai târziu toți capii revoluției din centrul municipiului Motru care au ars portretele lui Nicolae Ceaușescu și au scandat împotriva regimului au fost arestați pentru delicte de drept comun. Astăzi, în Motru mai există doar doi dintre greviștii condamnați atunci: Constantin Nișulescu și Gheorghe Sârbu, având calitatea de deținuți politici într-un oraș în care lumea aproape a uitat de greva din 1981. Activiștii puterii de atunci mai dețin pârghii de forță în Gorj și la ora actuală, deoarece unii venerabili ofițeri superiori de poliție de astăzi au fost ofițeri de miliție atunci. Nici liderii minerilor condamnați în trecut astăzi nu-și mai folosesc amintirile pentru un oraș care aproape îi ignoră. Iată de exemplu ascensiunea unuia dintre liderii administrativi, respectiv fostul președinte de sindicat de la mina Horști: Ion Iorga este astăzi primar de municipiu.

Între 1981 și 1983 acesta a avut o ascensiune continuă el fiind numit primar având meritul de a separa Miliția de administrația politică. El a condus orașul până în 1989 și a revenit la putere în 1996. Un alt personaj, și anume Marcu Burtea, care în 1981 deținea funcția de director în cadrul întreprinderii miniere, după Revoluție a fost promovat director de sucursală, senator al României, iar în prezent deține funcția de viceprimar.

Despre mișcarea din Motru nu s-a mai vorbit de ani de zile. Abia acum în anul 2003, cu ocazia Referendumului pentru Constituție, amintirile au fost sacrificate, iar motrenii sunt tot mai convinși că nimeni nu va reuși să reabiliteze adevărul istoric cu privire la mișcarea anticomunistă din România. Unora dintre participanți li se mai servesc și astăzi informații eronate: "A fost Postelnicu, era să vină și Ceaușescu...". Minerii însă, loviți de tranziție, convinși că sunt disponibilizați pentru că au participat să-l dea jos pe Petre Roman, că l-au urmat pe Miron Cozma, că s-au războit cu oastea lui Radu Vasile la Costești, nu mai cred în nimeni și nimic. Ei sunt dominați de resentimente și antipolitică, sunt disperați de atâta sărăcie și neîncrezători în valorile democrației. Minerii din Motru au avut mereu un reprezentant în Parlament, fie că a fost deputat sau senator. Până acum însă nici unul dintre acești reprezentanți de marcă nu s-a ostenit să facă vorbire de la tribună despre greva lor. Administrația n-a participat la mișcare. Mai mult. Șefii mineritului au fost pedepsiți pentru că n-au ținut oamenii în frâu. Secretarul de partid, Constantin Cărbunaru, a fost ostracizat fiind retras pe linia a doua a partidului, secretarul U.T.C. Alexandru Spiță a fost trimis, deși era școlit, la o muncă fără importanță politică, distrugându-i-se practic și cariera, și viitorul.

Asupra acestei greve de numai o zi s-au așternut ani de tăcere, iar la 22 de ani de la acest eveniment nimeni nu mai dorește să spună ceva, deși fiecare dintre noi, în parte, am avut de suferit. Din cauza acestei tăceri orașul moare lent, depopulându-se zilnic.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 19 octombrie 2021, 9:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro