Alexandru-Octavi Stănescu
Alexandru-Octavi Stănescu
Ședința Camerei Deputaților din 25 noiembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.155/05-12-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 25-11-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 noiembrie 2003

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.41 Alexandru-Octavi Stănescu - intervenție cu titlu "Demilitarizarea structurilor Ministerului Administrației și Internelor";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Alexandru-Octavi Stănescu:

Intervenție cu titlul "Demilitarizarea structurilor Ministerului Administrației și Internelor"

Trecerea polițiștilor și a personalului din aparatul central al Ministerului Administrației și Internelor din rândul cadrelor militare în categoria funcționarilor publici cu statut special a reprezentat una dintre principalele preocupări în planul managementului resurselor umane ale acestei instituții, expresie a concepției actualei puteri executive, întemeiată pe Programul de guvernare 2001 - 2004, în care este prevăzut un asemenea obiectiv major, necesar a fi îndeplinit în contextul eforturilor globale de restructurare și reformă a administrației publice în România.

Materializarea preocupărilor în această materie s-a realizat în intervalul 2002 - 2003, perioadă care a fost marcată, din acest punct de vedere, de două momente de referință, respectiv adoptarea Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului, intrată în vigoare la data de 24 august 2003, și O.U.G. nr.179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului de Interne și a structurilor subordonate acestuia, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr.108/2003.

Adoptarea noului cadru normativ a fost urmată de un amplu proces de implementare, care a fost realizat cu succes, în primul rând sub aspectul conștientizării rolului și responsabilităților polițistului, funcționar public cu statut special, în raporturile sale profesionale cu societatea civilă. Aceste noi raporturi dintre polițistul funcționar public cu statut special și societatea civilă au fost axate pe trei mari coordonate care au constituit fundamentul îmbunătățirii și eficientizării activităților structurilor polițienești.

Prima dintre aceste coordonate a vizat accentuarea aspectelor privitoare la caracterul de serviciu public al activității polițienești. Astfel, polițistul își desfășoară activitatea în interesul și în sprijinul persoanei/cetățeanului, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității în exercitarea atribuțiilor profesionale.

Cea de-a doua coordonată a vizat creșterea profesionalismului acestei categorii de funcționari publici cu statut special. În acest sens, au fost stabilite noi criterii privind recrutarea, selecționarea, formarea, încadrarea, obținerea gradelor profesionale, promovarea și evoluția în cariera profesională a polițiștilor, criterii fundamentate pe principiile competenței, eficienței, profesionalismului și specializării acestora.

A treia coordonată fundamentală a constituit-o instituirea obligației polițistului, funcționar public cu statut special, de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale omului, respectiv a răspunderii acestuia, în condițiile legii, pentru modul în care își execută atribuțiile de serviciu.

Referitor la acest proces de redefinire și înțelegere a rolului și responsabilităților polițistului, în raporturile sale cu cetățenii, trebuie subliniat faptul că a fost urmat de o reacție pozitivă în conștiința publică. Astfel, s-a evidențiat o schimbare progresivă de atitudine din partea societății civile, concretizată printr-o redimensionare a percepției rolului acestuia în continuare și, implicit, printr-o disponibilitate mai mare de dialog și o eficientizare a colaborării între membrii acesteia și polițist.

Nu în ultimul rând, trebuie evidențiat faptul că extinderea procesului demilitarizării și în rândul personalului din aparatul central al Ministerului Administrației și Internelor a fost determinată, în mod firesc, de necesitatea asigurării unei finalități reale a implementării acestei noi concepții de reformă instituțională bazată pe asigurarea unui sistem ierarhic și structural, care să fie maleabil și eficient, precum și a unui grad corespunzător de transparență, la nivelul standardelor existente în societățile democratice ale statelor europene.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 26 mai 2020, 23:55
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro