Plen
Ședința Camerei Deputaților din 9 februarie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.6/19-02-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 09-02-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 februarie 2004

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2004 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României și Comisia Europeană, semnat la București, la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la Programul Național PHARE 2001 RO0104 - RO0109, semnat la București la 4 decembrie 2001 (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 28/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

La pct.9 avem proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2004 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României și Comisia Europeană cu privire la Memorandumul de finanțare referitor la programul național PHARE 2001 RO 0104 - RO 0109...

Suntem în procedură de urgență, rog pe domnul deputat Bleotu să propună timpii de dezbatere. Vă rog.

Domnul Vasile Bleotu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În urma examinării Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2004 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României și Comisia Europeană, semnat la București la 18 noiembrie 2003 la Memorandumul de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la Programul național PHARE 2001-RO-0104; RO-0109 semnat la București la 4 decembrie 2001, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților proiectul de lege în forma prezentată de Guvern. Propunem timp total de dezbatere 5 minute, iar pentru fiecare intervenție câte un minut.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteți de acord cu acești timpi de dezbatere? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Sunteți împotriva cui? (Domnul deputat Emil Boc dorește să vină la microfon.)

Stimați colegi de la PD, văd două intervenții: una ca la actul precedent, al doamnei Boagiu, care dorește să facă o precizare la titlu și dumneavoastră, domnule Boc, ce doriți?

 

Domnul Emil Boc (din sală):

Este prea scurt timpul.

Domnul Valer Dorneanu:

Propuneți alți timpi. Vă rog. Eu am propus timp de dezbatere. Bun, deci, un vot împotrivă pentru vizibilitate. Vizibilitate la domnul deputat Boc. Consemnați vă rog! Cu un vot împotrivă, timpii de dezbatere au fost votați cu mare majoritate de voturi.

La titlul proiectului, doamna Anca Boagiu dorește să intervină.

Doamna Anca Boagiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este adevărat, domnule coleg, pentru vizibilitate o fac, dar de data aceasta pentru vizibilitatea României.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu, la domnul deputat Boc m-am referit.

Doamna Anca Boagiu:

Este foarte important faptul că din nou avem un amendament la un Memorandum de finanțare, un memorandum semnat, de data aceasta, pe 4 decembrie 2001, dar atrag atenția asupra faptului că, deși comunitatea internațională este cu ochii pe noi datorită scandalului produs de adopții, unul dintre motivele pentru care este prelungit sau una dintre măsurile prevăzute în acest memorandum se referă chiar la întărirea și diversificarea activității de protecție a copiilor. Oare cum ne putem preocupa de copiii din România, cum putem să le asigurăm drepturi, cum putem să-i ținem în România dacă chiar și atunci când avem la dispoziție bani comunitari nu suntem în stare să-i cheltuim și venim în Parlamentul României pentru o extensie de timp până în anul 2005? Bineînțeles, există extensii la perioadele de plată și pentru celelalte măsuri referitoare la societatea civilă, referitoare la toate celelalte puncte cuprinse în memorandum, dar considerăm că este inadmisibil ca atunci când vorbim despre educație în grupurile dezavantajate și copii, încă să cerem extensii. Cred că se poate stabili o măsură de întărire a capacității instituționale în România, să nu ne mai facem de râs. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Se pot face tot felul de asocieri în afara subiectului unui proiect de lege, dar, chiar așa, de la un program din acesta la adopții? Amintiți-vă că ați fost administrator de programe și dacă vă întreba cineva cum vă administrați programele din transporturi, referindu-se la altceva, nu vă convenea. Vă rog, domnule Boc, poftiți.

Domnul Emil Boc:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Utilizez termenul regulamentar care vizează dreptul la replică, cu rugămintea ca atunci când dumneavoastră faceți considerații personale ce țin de opiniile dumneavoastră, să le faceți de la această tribună, iar în calitate de președinte să mediați la buna desfășurare a lucrărilor Camerei Deputaților.

Am aprecia dacă ați respecta această cerință a Regulamentului. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc pentru recomandare. Nu am făcut decât să-mi exercit atribuțiile de președinte, să vă chem la subiect. Subiectul era un proiect de lege care nu avea nici o legătură cu adopția, pe care a sesizat-o doamna Anca Boagiu.

Doriți să răspundeți, domnule Popescu? Vă rog frumos faceți precizarea pe care o socotiți necesară!

Domnul Andrei Popescu:

Este vorba, în primul rând, de un memorandum care a fost semnat pe 4 decembrie 2001. într-adevăr, addendumul la acest memorandum este semnat în 2003. lecturând proiectele care sunt, într-adevăr, în întârziere de plată figurează și întărirea și diversificarea activității de protecție a copiilor. Aș vrea să subliniez însă că cererea de extindere a fost atent examinată de către Comisia Europeană, care a considerat-o justificată, de stadiul financiar al acestor componente care a împiedicat implementarea în timp util și eficient a proiectelor finanțate în cadrul acestui program și celelalte prevederi rămân neschimbate. Din acest punct de vedere nu am ce să adaug în plus la această chestiune. În perspectivă, noi avem o metodologie, într-adevăr, greoaie în baza Legii nr.4/1991, celelalte țări din Europa Centrală și de Est nu practică... orice prelungire să venim la Parlament. Dumneavoastră, parlamentarii, ați avut înțelepciunea ca prin noua lege a tratatelor să îngăduiți ca aceste prelungiri care nu comportă cheltuieli bugetare financiare să se poată face printr-un simplu schimb de scrisori.

Sperăm ca în viitor să nu mai supraîncărcăm Parlamentul cu asemenea prelungiri de termene; ele sunt uneori inerente. Toate aceste prelungiri nu sunt făcute numai de către România, ci cu acordul și cu aprobarea Comisiei Europene, care aplică standarde unitare pentru toate țările din Europa Centrală și de Est. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Încă o dată, cu privire la titlul proiectului, dacă mai există alte obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

La textul articolului unic al proiectului de lege dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanței. Nu sunt obiecțiuni. Votat în unanimitate.

La titlu, vă rog să reparați ceea ce nu am observat nici eu; "pentru" și "privind", da? Vă rog. Poftiți.

Domnul Emil Boc:

Domnule președinte, alături de observația pe care dumneavoastră ați formulat-o și ați sesizat-o foarte corect, doream numai să accentuăm faptul că acel comentariu pe care Partidul Democrat l-a efectuat și a vizat adopțiile internaționale are legătură cu subiectul în discuție. Dacă dumneavoastră aveți în față proiectul pe care-l discutăm, în expunerea de motive, la pct.a) se spune: "perioada de plată se extinde cu 12 luni până la 30 noiembrie 2005 pentru următoarele componente:" și prima componentă este: întărirea și diversificarea activităților de protecție a copiilor. Ce demonstrează asta? Demonstrează ceea ce colega mea a spus, că Guvernul României și-a recunoscut incapacitatea de a rezolva în termenul stabilit prin acordul anterior problema legată de protecția copiilor. Acest lucru l-am criticat și îl criticăm din punctul nostru de vedere. Dacă aceste lucruri ar fi fost rezolvate, probabil că toate aceste acuzații, toate aceste scandaluri care astăzi sunt lansate și care periclitează șansele României de integrare în Uniunea Europeană nu ar fi avut loc.

Vă mulțumim, domnule președinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înțeles că vroiați să faceți o propunere la titlul proiectului de lege... "pentru ordonanță", "pentru ratificare".

Vă rog, domnule Popescu.

Domnul Andrei Popescu:

Eu îmi cer mii de scuze că revin din nou aici, însă cred că este o neînțelegere. Aici este vorba de prelungirea plăților, nu de neefectuarea proiectului. Proiectul a fost realizat, însă modul de efectuare a plăților poate avea o anume durată. Eu nu vreau să intru în contradicție cu cele spuse, dar încă o dată subliniez: ne-a extins perioada de plată. Deci, proiectul este realizat. Întâmplător, nu este Ministerul Integrării care gestionează problema.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Anca Boagiu, poftiți.

Doamna Anca Boagiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am înțeles foarte bine că este vorba despre prelungirea perioadei de efectuare a plăților și îi mulțumesc foarte mult colegului că precizează lucrul acesta, dar ca om care am condus asemenea programe, știu că perioada de efectuare a plăților se prelungește numai atunci când tu nu ai implementat în timpul prevăzut de memorandum măsura respectivă și atunci ai nevoie de o extensie de timp, atât pentru măsură cât și pentru efectuarea plăților.

Revenind la subiectul nostru, asta înseamnă că măsura referitoare la întărirea capacității instituționale, la întărirea drepturilor copilului, nu poate fi pusă în aplicare în timpul pe care dumneavoastră l-ați negociat și l-ați aprobat prin Memorandumul de finanțare. Este o strânsă legătură între perioada de plăți și implementarea unei măsuri. Este practic aproape același lucru. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă veți putea exprima încă o dată opinia când vom supune votului propunerea care vi se prezintă.

Stimați colegi, revenind la titlul proiectului de lege pentru a evita repetiția acea supărătoare, "pentru aprobare", "pentru ratificare", vă propun titlu: Lege privind aprobarea Ordonanței 19 pentru ratificarea Addendumului...

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La textul articolului unic al proiectului de lege care cuprinde dispoziția de aprobare a Ordonanței nr.19. Dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Titlul ordonanței de urgență, dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Art.1 dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Art.2 dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Vom supune votului final acest proiect în cursul zilei de mâine.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 25 august 2019, 5:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro