Domnul Ioan Oltean: Domnule președinte, Toate cele 5 propuneri care sunt astăzi pe ordinea de zi și pentru care s-au întocmit rapoarte de respingere le regăsim în Anexa la proiectul de Lege privind reînființarea unor comune pe care Guvernul l-a înaintat plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și care se află la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic pentru analiză pe fond în ședința de miercuri. Sigur că atunci când am întocmit rapoarte de respingere, elementele care au determinat o asemenea atitudine au fost neîndeplinirea principalelor prevederi ale legii privind rețeaua de localități - Legea nr.351/2001. Acceptăm să fie retrimise la comisie, să vedem care au fost elementele pe care Guvernul le-a avut în vedere, atunci când le-a cuprins în anexă, și dacă s-au produs modificări de fond, sigur vom decide în deplină cunoștință de cauză. Deci, vă rog și rog plenul Camerei să fie de acord cu retrimiterea la comisie a tuturor celor 5 propuneri care au fost deja nominalizate aici. Vă mulțumesc.
|