Plen
Ședința Senatului din 6 septembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.112/15-09-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 06-09-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 6 septembrie 2004

  1. Declarații politice rostite de domnii senatori:

 

Ședința începe la ora 15,20.

Lucrările sunt conduse de domnul senator Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii senatori Mihai Ungheanu și Iuliu Păcurariu, secretari ai Senatului.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Doamnelor și domnilor senatori, vă invit în sală.

Vă invit să vă ocupați locurile.

Invit colegii din Grupurile parlamentare PNL, PD în sală.

Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 6 septembrie 2004, ședința fiind condusă de subsemnatul în calitate de vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii secretari, domnii senatori Mihai Ungheanu și Iuliu Păcurariu pe care-l invit la prezidiu.

 
Ioan Pop de Popa - Industria medicală în alb-sursă de valută,

Primul punct pe care-l avem înscris pe ordinea de zi, declarații politice.

Îl invit la tribună pe domnul senator PSD Ioan Pop de Popa.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ioan Pop de Popa:

Domnule președinte,

Stimate colege și colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Industria medicală în alb, sursă de valută".

Sunt cunoscute dificultățile financiare din sectorul sanitar. Aducerea de fonduri, prin acest proiect al industriei în alb, adică în sectorul medical, ar revigora sănătatea.

Propunerea mea pleacă de la trei premise.

1- Este cunoscută experiența unor țări avansate cum ar fi Statele Unite ale Americii, Franța, Italia, Germania, Austria, Anglia, Israel etc. care au încasări valutare din prestații medicale comparabile cu marile industrii.

2- România dispune de capacități, cadre de specialitate competitive, subliniez acest lucru, centre de excelență și medicină de vârf, centre de recuperare, factori balneo-climaterici care, în condițiile unor activități concertate, ar putea aduce venituri mari în valută. Pacienții străini nu sunt cu nimic diferiți ca patologie față de noi. Cred că acum este momentul pentru asumarea responsabilității prin acest proiect.

Mă voi referi în cele ce urmează la centrele de excelență și medicină de vârf și la ultimul punct, factori care ar urma să traducă în viață acest proiect.

Centrele de excelență și medicină de vârf pornesc de la ideea că avem specialiști de primă mână în nomenclatorul Ministerului Sănătății, dar nu știm să-i folosim la justa lor valoare, ei lucrând disipați în centre de diagnostic, urgență, recuperare, chirurgie reparatorie, chirurgie generală, toracică, cardio-vasculară, plastică, ortopedică, maxilo-facială, stomatologie, oftalmologie, centre de transplant cardiac, renal, hepatic și așa mai departe. Unitățile citate rezolvă, în prezent, întreaga patologie pentru cetățenii români și se opresc aici. Este bine și așa, însă ei ar putea rezolva în aceeași măsură și cetățeni străini, plătitori de valută din țări bogate, dar care nu au asemenea oportunități și nu sunt puține acestea. Acest lucru se poate realiza cu atât mai mult cu cât pacienții străini nu sunt diferiți ca patologie de ai noștri. (Discuții în sală.)

Personal, în trecut, am practicat...

Este cam gălăgie. (Se adresează domnului președinte de ședință).

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimați colegi, vă rog să faceți liniște în sală și să-l ascultăm pe domnul senator.

 
 

Domnul Ioan Pop de Popa:

Personal, în trecut, am practicat sistemul în chirurgia cardiacă, operând pacienți din multe țări și etnii, benefic și mult apreciată la vremea respectivă.

Pentru a exemplifica rentabilitatea, vă dau următoarele date privind plata acestor intervenții în avans. O operație pe cord deschis în străinătate costă un bolnav între 30.000 și 40.000 euro. La noi în țară, se fac circa 60 de operații pe cord deschis pe săptămână. Un transplant cardiac se situează între 100.000 și 150.000 euro. Un transplant hepatic - 80.000 euro sau 100.000 dolari în Statele Unite ale Americii, unul renal - 35.000 euro, iar în Europa - 45.000 euro. (Discuții în sală.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Stimați colegi, stimați colegi, vă invit să faceți liniște în sală. Vă rog !

 
 

Domnul Ioan Pop de Popa:

Unele centre din România au fost finanțate cu sume mari în dolari pentru utilități și aparatură și consider că este momentul amortizării acestor investiții prin reluarea operațiilor pentru pacienții străini. Desigur, nu toate au condiții corespunzătoare, dar ele pot fi create rapid. Unele au și nu le folosesc profitabil.

Din câte sunt informat, centrele de excelență și de vârf au primit sume importante în dolari și ar fi cazul să acopere, prin venituri extrabugetare, cheltuieli prin acest proiect: Spitalul Fundeni, Spitalul clinic de urgență Floreasca, Spitalul din Târgu Mureș, Clinica de urologie Cluj, Timișoara, Iași etc.

Este tot atât de adevărat că noi avem o bilă neagră privind chirurgia cardiacă a copilului sub 2 ani și nou-născut, nemaivorbind, decât poate în vis, de chirurgia prenatală intrauterină ce o practică unii în străinătate cu succes pentru bolile cardiace. Toate intervențiile mele în acest domeniu, declarația politică din Senat din anul 2000, precum și intervenția la Ministerul Sănătății, au rămas fără succes. Din cei 2800 de copii care se nasc malformați anual, mor cu zile, deși dacă ar fi operați, majoritatea pot fi recuperați până la eticheta de om sănătos, și aceasta în condițiile în care populația țării noastre este în scădere. Este o situație intolerabilă și de neînțeles, mai ales că am oferit și soluții de rezolvare a acestor probleme.

Nu putem cere mereu fonduri statului care, este adevărat, nu întotdeauna le primim, dar personalul care s-ar angaja la asemenea activități trebuie să fie cointeresat material în valută, cu cotă parte 30% din total, cum se întâmplă în țările ce practică acest sistem.

În sprijinul acestui proiect, se preconizează a participa și Institutul de Medicină Comparată prin realizarea fermei de porci transgenici, inclusiv mistreți clonați SPF, ale căror organe pot fi transplantate la om, fără a aștepta moartea cuiva ca donator. Costul unui asemenea porc se situează astăzi între 3000 și 6000 euro prin valorificarea cărnii ecologice, iar la prețuri foarte mari, se valorifică organele folosite la transplant: cord, ficat, rinichi sau grefare de piele, cornee, oase, tendoane etc. Asemenea ferme există în Statele Unite ale Americii, Olanda, Franța care aprovizionează în prezent piața europeană la prețuri foarte mari. Folosirea porcului mistreț este o premieră românească recunoscută internațional. Desigur, pentru malpraxis în aceste cazuri, este obligatorie...

Prezentul proiect care va constitui o inițiativă legislativă, va reuși să pună în evidență factorilor responsabili, valoarea și pregătirea de excepție a multor vârfuri medicale din România, azi pierdute în anonimat, care nu sunt cu nimic mai prejos, ca pregătire și experiență, decât colegii noștri din țări avansate.

Despre factorii responsabili de traducere în viață, metodologia aplicării celor de mai sus este necesară implicarea Ministerului de Externe, prin ambasade, care să depisteze bolnavii, Ministerului Turismului pentru transport și Ministerului Sănătății pentru prestațiile citate.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
George Pruteanu - protest față de nepăsarea Guvernului în chestiunea persoanelor care au depus-înainte de 1989 bani pentru achiziționarea unui autoturism Dacia 1300;

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul senator George Pruteanu.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul George Pruteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege și stimați colegi, nu știu dacă acest lucru are importanță, vreau să vă spun că, de vineri, pregătisem alt subiect pentru declarația politică de astăzi, un subiect de natură culturală, dar realitatea cotidiană a fost mai puternică. Este și un dicton latin care spune că "primum vivere et deinde philosophari", întâi să trăiești, după aceea poți să filozofezi.

Am văzut, ca și dumneavoastră, mitingul din fața Senatului. Este vorba de persoanele care au depus, înainte de 1989, bani pentru un autoturism Dacia și au rămas cu buzele umflate. Am stat de vorbă cu ei și trebuie să vă spun că problema lor mă preocupa dinainte de ședința de astăzi. Am discutat cu prieteni de-ai mei, cu colegi de partid, cu alți colegi în legătură cu acest subiect.

Vă spun, din capul locului, că nu am nici un fel de interes bănesc în problema aceasta. Nu am depus bani. Aș fi vrut atunci, înainte de 1989, n-am reușit și nu am nici o rudă care să fie interesată direct în obținerea acestui rezultat favorabil.

Vreau să mai adaug ceva, în preambulul spuselor mele, problema aceasta constituie obiectul unui proiect de lege aparținând senatorului Gyorgy Frunda. Nu am deloc simpatie pentru ideile domnului senator Frunda, nici pentru organizația din care face parte, care-și spune partid. Relațiile mele cu domnia sa sunt reci, glaciale aproape, regret acest lucru, dar asta-i situația la ora de față. Deci nu în favoarea unui proiect de lege sau altul vorbesc eu. A avut o idee bună. Ci în favoarea acestor oameni nedreptățiți și necăjiți care sigur - cum se discuta, astăzi, și în grupul nostru parlamentar - nu reprezintă un subiect mănos pentru presă. Mulți dintre ei sunt bătrâni, insignifianți, nu sunt o bombă de pagina întâi, dar chestiunea lor este o chestiune de dreptate.

În numele acestor oameni, dacă-mi îngăduiți, și aș preciza, și în numele grupului parlamentar pentru că am acest mandat, nu este o opinie personală, vorbesc acum.

Acești oameni, stimate colege și stimați colegi, după gândul meu cel mai adânc, au dreptate până la Dumnezeu și până la Strasbourg, aș putea adăuga. Acești oameni au depus suma de 70.000 lei, în virtutea unui contract, pun ghilimele dacă este nevoie, dar contract era, pentru ca să primească, în schimbul acestor bani, un autoturism. Au depus acești bani nu la vreun șmecher din blocul de vizavi, ci primei instituții din orice loc din lume și anume statul, instituția cea mai serioasă și care are o deplină continuitate. Statul român de astăzi este același cu statul român dinainte de 1989.

Dacă ne-ar fi ocupat vizigoții, vizigoții puteau spune: "Domnule, îmi pare rău, noi suntem la putere acum", dar nu ne-au ocupat vizigoții. Altcineva este la putere. Or, acest altcineva ridică din umeri. Statul român reprezentat de partidul de guvernământ care a promis acestor oameni expres, pe atunci se numea PDSR, în 2000, că le va rezolva problema. Nu a făcut nimic.

Acești oameni se află ca în fața unui mare escroc. Statul român, iertați-mă că spun această vorbă, se poartă ca un escroc. I-ai dat niște bani, urma să-ți dea un produs și acum se face că nu te cunoaște. Te trimite de la Ana la Caiafa.

Acești oameni s-au adresat și instanțelor internaționale. Din nefericire, neavând un avocat bun, fiind și cam strâmtorați, s-a produs un viciu de formă, nu unul de fond. Ei n-au pierdut procesul, ci nu au depus, pare-se, cum se cuvine documentația și li s-a respins, urmând s-o depună din nou.

Dar în fața bunului dumneavoastră simț, pe care mizez, simțiți că problema lor este cât se poate de corectă. Au depus niște bani unei instituții serioase, care persistă și astăzi, iar instituția aceasta a folosit banii lor, statul român a avut ce face, în 1990, cu suma de 70.000 lei, era bănet la vremea aceea. Statul i-a folosit. Sigur că este greu să le dăm de urmă acum, dar ei s-au concretizat în ceva, iar astăzi, când s-ar pune problema restituirii nu a unui automobil pentru că nu se mai produce Dacia 1300, iar noul model costă mult mai scump, ci a unei sume echivalente cu aceea cât costa o Dacie în 1989, pus în fața acestei situații, statul se comportă ca o jigodie, ca un nesimțit, bătându-și joc de acești oameni.

În aceste condiții, stimate colege și stimați colegi, cred că noi, Parlamentul României, care avem autoritate asupra Executivului, nu putem păstra indiferența. Este o chestiune de obraz, este o chestiune de onestitate. Zeci de mii de oameni sunt păgubiți sub ochii noștri. Parlamentul României nu poate tolera așa ceva. Și s-a făcut un calcul. Suma datorată lor este mai mică decât, de pildă, datoriile șterse printr-o manevră deloc curată de la RAFO, sau suma datorată lor s-ar putea ușor scoate dacă s-ar recupera, cu adevărat, datoriile marilor neplatnici de impozite, mii de miliarde.

În aceste condiții, luați ca o rugăminte, din partea mea, ca și coleg al dumneavoastră, să ne manifestăm voința pentru ca statul român să se comporte corect, onest și nu ca un escroc. Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Aureliu Leca - analizează situația sistemului de încălzire;

Îl invit la tribună pe domnul senator Iuliu Păcurariu, Grupul parlamentar al Partidului Democrat.

 

Din sală: Nu este în sală.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Îl invit la tribună pe domnul senator Aureliu Leca, Grupul parlamentar al P.S.D.

 
 

Domnul Aureliu Leca:

Domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori.

Intervenția mea de astăzi se referă la un subiect care a făcut, săptămâna trecută, obiectul a două legi, care au fost aprobate de Senat, și anume, creșterea subvențiilor pentru încălzire și aprobarea unui proiect propus de Guvern, pentru unele măsuri de îmbunătățire a sistemului de încălzire centralizată și cogenerare.

Subiectul acesta se referă la 3.000.000 de persoane, care sunt afectate de acest sistem. Chiar dacă sunt câteva elemente tehnice, cu scuze, o să vă rog să fiți amabili să le acceptați.

Cogenerarea - îi spuneam, înainte, termoficare - reprezintă producerea simultană de energie electrică și căldură. Deci, oriunde există consumatori industriali sau cartiere de locuințe, care trebuie încălzite, se adoptă această soluție din motive lesne de înțeles: economice, randamente mult mai mari, iar poluarea ambientală este considerabil mai mică, decât să ai zeci și zeci de surse individuale care să ardă combustibil.

Consumatorii industriali, în mare majoritate, au dispărut, au rămas, însă, în mod inevitabil, locuințele, iar pentru aceste locuințe problema este, în momentul de față, din păcate, într-un declin continuu.

Acest subsector al încălzirii centralizate și al cogenerării este comparabil cu sectorul sau subsectorul energiei electrice sau al gazelor naturale, dar el este, comparativ cu acestea, în situația cea mai proastă.

În România sunt 250 de localități care au încălzire centralizată. Astăzi mai sunt numai 160. Diferența, în timp, a renunțat la acest sistem benefic.

Spuneam 3.000.000 - mă scuzați! -, nu de persoane, de apartamente în care trăiesc 7.000.000 de oameni.

Consiliul Mondial al Energiei, care este o instituție cu 100 de țări membre, execută studii pentru diverse probleme. A executat, pentru 11 țări din Europa Centrală și de Est, o analiză a încălzirii centralizate și cogenerării. Situația este, în general, proastă, dar cea mai proastă este, din păcate, în țara noastră. Sunt pierderi energetice, raportate la combustibilul consumat, între 35 și 77%. Deci, consumatorul final, omul care stă în apartament, el plătește puțina energie utilă care îi rămâne, dar și toate pierderile dinainte.

Prețul național de referință, care reflectă nivelul de suportabilitate al consumatorilor, este astăzi stabilit la 24 de euro pe gigacalorie. Costurile, care cuprind și pierderile respective, sunt de 45 - 50 de euro, iar diferența se acoperă prin subvenții. Aceste subvenții vin de la bugetul central sau de la bugetul local. Anul trecut, de exemplu, s-au dat circa 250 - 300.000.000 de euro pentru a acoperi aceste subvenții, respectiv, aceste pierderi.

Un element agravant este dat de faptul că dacă, în perioada 1997 - 2000, România a acceptat subvenții încrucișate: industrie-populație, prin care industria plătea energia electrică și căldura mai scump, ca populația să plătească mai puțin, în perioada 1999 - 2000 aceste subvenții s-au retras. Și prețul gigacaloriei, de exemplu, s-a dublat într-o perioadă foarte scurtă de timp. În același timp, prețul gazelor naturale a rămas neafectat. Rezultatul? Fiecare și-a făcut o socoteală și a ajuns la concluzia că e mai simplu să renunțe la sistemul acesta cu multe pierderi de termoficare, de încălzire centralizată și să treacă la gaz natural. Sunt, astfel 500.000, cel puțin, de apartamente, care au renunțat la încălzirea centralizată și au trecut la cogenerare.

Un aspect, care va complica încă și mai mult situația, se referă la faptul că, de curând, România a încheiat o înțelegere cu Fondul Monetar Internațional de retragere a subvențiilor pentru încălzire, și anume, în 2005 - cu 1/3, în 2006 - cu 2/3. Deci, la începutul lui 2007, prețul de 45 - 50 de euro pe gigacalorie va fi transferat, fără subvenții, consumatorului final.

Cum se vor acoperi aceste diferențe? Pentru că este greu de crezut că, în această perioadă, nivelul de trai va crește cu aceeași viteză.

S-a hotărât, în urmă cu doi ani de zile, transferul a circa 20 centrale de termoficare la autoritățile locale, iar această problemă a încălzirii centralizate și a încălzirii orașelor a revenit Ministerului Administrației și Internelor. Pe lângă faptul că acest transfer nu a rezolvat problema, partea proastă este că Ministerul Administrației și Internelor nu este pregătit, din punctul de vedere al specialiștilor, să gestioneze această problemă. Din păcate, în afară de hârtii, nu s-au produs foarte multe lucruri.

Un alt element, care se adaugă la dificultățile pe care le-am menționat, este legat de prețul gazului, prețul gazelor naturale. Aceste prețuri, diferențiate pentru industrie și pentru populație, vor crește, în perioada următoare, într-o perioadă de circa 2 - 3 ani de zile, la un nivel de circa 140 de euro pe mia de metri cubi pentru consumatorii industriali, și la 210 euro pe mia de metri cubi pentru populație, deci cu circa 50% mai mult decât în momentul de față, care, pe lângă creșterea gigacaloriei datorită retragerii subvențiilor, o să trebuiască să facă față și creșterii prețului gazelor naturale.

Pierderile acestea enorme, care ajung până la 75 - 77%, se pot reduce numai prin investiții, prin noi tehnologii, dar nu sunt investiții făcute sau, în orice caz, ele nu au o valoare semnificativă, care în ansamblu se plasează la circa 4 - 4,5 miliarde euro.

Atenționez asupra faptului că politica energetică a Uniunii Europene în direcția cogenerării fixează, ca o cifră de control, ca 40% din energia electrică într-o țară să fie produsă din cogenerare. Noi am pornit, în 1989, cu 40%, în momentul de față, din cauza fenomenelor pe care le-am menționat, a ajuns la 9% și este în descreștere în continuare.

Populația este, astăzi, al doilea consumator ca importanță din sursele de energie primară, 34%. Asta înseamnă multe miliarde de euro, surse energetice importate, în special sub formă de gaze naturale și petrol, care sunt pierdute prin tehnologii care nu sunt modernizate.

Tot noi în Senat, în urmă cu un an de zile, am aprobat Legea energiei electrice și termice, la început, care ulterior a revenit numai sub forma Legii energiei electrice. Căldura, care făcea parte din această problemă, a fost amânată ca soluționare și ea nu este, nici în momentul de față, rezolvată.

Deci, ca o concluzie, aș menționa faptul că încălzirea localităților reprezintă o problemă care ridică niște probleme de o gravitate deosebită. Pe lângă cele 7.000.000, care se regăsesc în aceste case, rămân încă circa 10.000.000 care trăiesc la țară, unde este vorba de energetica rurală, care nu este menționată nicăieri.

A doua mențiune cu care închei, vă rog să îmi permiteți un minut, am fost trimis de Senat, în cursul lunii iunie, la început, la Bonn, unde a avut loc o conferință internațională de surse regenerabile de energie: energie hidro, energie solară, eoliană, geotermală. Ei bine, a fost cea mai mare întâlnire internațională, pe acest subiect, care a avut loc: 70 de țări participante, 1500 de reprezentanți ai guvernelor într-o conferință pe partea guvernamentală, 1500 pe partea parlamentară. Nu o să discut despre conferința în sine. Altceva aș vrea să menționez și legat și de prima problemă pe care am menționat-o. Am discutat cu zeci de parlamentari, toți reprezentau, aproape fără excepție, comisii ale parlamentelor respective în domeniul energiei sau în domeniul mediului sau ecologiei.

Recunoscând importanța acestora două, îmi permit să fac propunerea, ca pentru viitoarea structură a Senatului, să se creeze o comisie specială de energie și ecologie sau energie și mediu, cu atât mai mult cu cât, de exemplu, Comisia pentru privatizare și-a pierdut obiectul de activitate. Convingerea mea este că activitatea acestei comisii o să fie extrem de benefică. Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Dumitru Codreanu - drumul pâinii - lipsa de respect a guvernanților față de rodul muncii țăranului;

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar al P.R.M., domnul senator Dumitru Codreanu. Vă rog, aveți cuvântul.

 

Domnul Dumitru Codreanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori.

Declarația mea de astăzi este intitulată "Drumul pâinii".

Permiteți-mi ca la începutul acestei declarații politice să prezint un citat din discursul de recepție rostit la ședința solemnă din 5 iunie 1937 a Academiei Române al unui scriitor care a fost cel mai apropiat de satul și țăranul român, Lucian Blaga, care a afirmat, citez: "Vreau să vorbesc despre singura prezență vie încă, deși nemuritoare, deși așa de terestră, despre unanimul nostru înaintaș fără de nume, despre satul românesc".

Ca atare, aș dori să vă prezint câteva aspecte din satul românesc și din viața celor ce lucrează acolo, țăranii și munca acestora.

Dintotdeauna, viața țăranilor a fost, este și, probabil, va fi grea, cu toate că el este acela care, trudind din zori până în noapte, asigură hrana de toate zilele pentru semenii lui de pretutindeni. Greutatea vieții celor ce locuiesc la sate și muncesc pământul nu este dată, totdeauna, de condițiile mai puțin confortabile de aici, ci, în mai toate cazurile, de bătaia de joc vizavi de rodul muncii loc, de prețul cu care ei pot sau li se impun să valorifice produsele agricole.

Aș dori, în acest sens, să supun atenției dumneavoastră doar un simplu exemplu, mult discutat în mass media românească, în ultima perioadă, cel al producției de grâu obținute de țăranul român în acest an agricol și prețul pâinii noastre cea de toate zilele.

Dacă, în ultimii ani, producția de grâu din țara noastră nu a fost conform așteptărilor și eforturilor depuse, în acest an, dacă nu cumva este numai scriptic, s-a obținut cea mai mare producție de grâu din istoria ultimilor 45 de ani, adică 3.870 de kg la hectar, față de cea obținută în 1988, care a fost considerată cea mai mare - 3.575 de kg la hectar. Producția totală, în acest an, fiind de 7,77 milioane de tone.

Cum populația actuală a României consumă numai 3 - 3,5 milioane de tone de grâu panificabil, rezultă că, în acest an, avem disponibilități destul de mari pentru export, disponibilități aducătoare de valută. Nu am înțeles sau poate nici nu voi înțelege de ce actualii guvernanți nu au făcut atâta vâlvă în mass media, așa cum am mai spus, și în anul 2003, când producția medie obținută pe cei 1,45 milioane hectare a fost de numai 1719 kg grâu la hectar, fapt ce a impus importul a peste 1,8 milioane tone de grâu la un preț, la poarta fabricii, de 7-8000 lei/kg, cu toate că și în anul 2003, ca și în ceilalți ani ai actualei guvernări, au fost create condiții financiare asemănătoare.

Se pare că, atunci când natura ne ajută, când bunul Dumnezeu este cu noi, realizările sunt tot ale guvernanților, iar batjocura este tot a țăranului, atât cea verbală, cât și cea financiară.

Aș da un exemplu: în discursul premierului Năstase, de la ROMEXPO, de săptămâna trecută, se arăta: "producția de cereale păioase, performanță și competitivitate în perspectiva integrării în Uniunea Europeană", dar în anii 2000-2002-2003, cu producția cuprinsă între 2290 kg și 1719 kg/hectar, nu cumva se numește tot "performanță în vederea aderării la Uniunea Europeană" ?! Atunci nu tot dumneavoastră ați guvernat ?!

Doresc, de asemenea, să vă mai prezint un citat al distinsului nostru premier care arată că "cei rău intenționați vor spune că producția s-a datorat lui Dumnezeu care a dat ploaie". Ei bine, să știți că cei rău intenționați au dreptate: nimic în lumea asta nu se poate face fără voința bunului Dumnezeu și asta s-a demonstrat, așa cum am arătat, cu producția de grâu obținută în anii anteriori, când, cu toată strădania Guvernului de a crea condiții de irigat, dacă nu a fost ploaie și am avut o secetă prelungită, nu am avut producție. Deci, domnule premier, aveți credință în Dumnezeu, dacă vreți să fiți președintele acestei țări.

Tot în cadrul manifestărilor de la ROMEXPO, țăranului român i s-a atras atenția, de către premierul Năstase, că este cam leneș, ca să nu spun altfel, și că el, țăranul, cu toate că trăiește și muncește la sat, în proporție de peste 65% din forța activă a țării, participă la PIB cu un procent destul de mic.

Păi, domnule premier, ați luat dumneavoastră în calcul ce mijloace de producție au țăranii, tractoare, mașini agricole, utilaje și așa mai departe ?! Ați luat în calcul randamentul lucrărilor făcute pe acele terenuri, când, din cele 9,2 milioane hectare teren arabil, s-au făcut peste 4 milioane de proprietăți sub 2 hectare ?! Ați luat în calcul prețurile superliberalizate ale tuturor input-urilor ce concură la prețul de producție din agricultură ?! V-ați gândit vreodată dacă prețul de valorificare a producției agricole de orice fel acoperă cheltuielile țăranilor sau nu ?! Ați avut în vedere condițiile sociale ale celor ce trăiesc la sate ?! Eu unul nu cred că dumneavoastră cunoașteți prea bine viața celor de la sate și atunci consider că acei oameni ce nu lucrează cu aerul condiționat deasupra capului, ci cu dogoarea nemiloasă a soarelui, nu trebuie batjocoriți, că nu fac ei producții mari sau că nu participă la PIB cu mai mult, ci fac cât pot, în concordanță cu ceea ce li se dă.

Dar, cu toate acestea, anul acesta - așa cum am amintit - s-a obținut producția de 7,77 milioane tone grâu la hectar. Guvernul a intervenit, așa cum am mai arătat, cu acel pachet de subvenții în valoare de peste 6 400 miliarde lei, lucrările au fost făcute la timp și de calitate, recoltatul s-a făcut în condiții optime și așa mai departe, deci ce facem cu prețul pâinii puse pe masa consumatorului ?!

Ei bine, dacă în anul 2003 grâul era dus la poarta fabricii cu 7000-8000 kg, iar pâinea a costat cât a costat, anul acesta, prețul de achiziție la poarta fabricii este de 4000-4500 lei, iar prețul unei pâini de 280 gr., la poarta fabricii, este de 6000-6500 lei.

Vă aduc la cunoștință, stimați colegi, că din datele pe care le dețin din surse autorizate, dintr-un kilogram de grâu adus la poarta procesatorului rezultă 750 gr. făină și 250 gr. tărâțe. Din cele 750 gr. de făină se obțin, prin procesare, 2,68 pâini, la 280 gr., ce se vând - așa cum am arătat - cu 6000 lei bucata, iar cele 250 gr. tărâțe se vând cu un preț între 3500-4000 lei kilogramul, rezultând, în cele din urmă, un profit pentru procesator de circa 10-12%, profit pe care îl consider normal, având în vedere consumurile energetice mari și nu numai.

Lucrurile stau anapoda în următoarea verigă, care este comerciantul ce, prin adaosul comercial pe care îl practică, are, de obicei, un profit de 27-30%, ceea ce mi se pare ceva anormal, față de acel procent de 2-2,5% pe care îl are cel care produce grâul, de altfel. Deci în acest segment al drumului pâinii către consumatori ar trebui reglementată problema și îndeosebi problema prețului pentru consumator și pentru pâinea noastră.

Indiferent cât au avut prețul energia electrică, carburanții, cât au fost costurile salariale și așa mai departe, nu putem compara prețul grâului din 2003 cu cel din 2004, în așa fel încât prețul pâinii să fie cu circa 40% mai mare anul acesta, decât anul trecut.

Ca atare, stimați colegi, batjocura țăranului român, așa cum am mai arătat, este atât verbală, dar și valorică, bănească.

Și pentru a încheia cu tot respectul pentru cel ce trudește pe ogoarele dătătoare de roade și de viață, voi cita, iar, din Lucian Blaga următoarele: "El - țăranul, adaug eu - nu are nevoie de altceva decât de pământ și de sufletul său și de un pic de ajutor de sus, pentru a-și suporta cu răbdare destinul" "

Haideți să respectăm și să ne aplecăm cu pioșenie în fața țăranului care este considerat - și pe bună dreptate - talpa țării și să nu atentăm la siguranța alimentară a poporului român, prin slaba putere de cumpărare a pâinii cea de toate zilele. Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Radu F. Alexandru - atacul președintelui Voronin la adresa poporului român și lipsa de reacție a autorităților române;

Invit la tribună reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnul senator Radu F. Alexandru. Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Radu F. Alexandru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Cei câțiva senatori care am mai rămas în Sala Omnia, la finalul ședinței din 1 septembrie 2004, am ascultat înmărmuriți în revoltă, în lectura domnului senator Adrian Păunescu, o suită de fragmente din cartea președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, "Cauza mea", în curs de apariție la Editura "Comunistul", din Chișinău.

Selecția textelor a apărut în ziarul "Jurnalul de Chișinău", în ediția din 6 august 2004, sub semnătura lui Constantin Cheianu, personalitate marcantă a Uniunii Scriitorilor din Moldova, și a fost reprodusă integral în revista "Flacăra lui Adrian Păunescu", în numărul din 27 august-2 septembrie 2004.

Nu voi repeta lectura făcută de colegul nostru, dar mă simt dator să informez plenul Senatului României, în modul cel mai succint, asupra felului în care gândește și se exprimă președintele Voronin, despre poporul român.

Să vă spun, deci, despre "legea dreaptă care pedepsește nu doar acuplarea moldovenilor cu reprezentantele celei mai inferioare rase, româncele, ci orișice contact cu ele", despre gravul avertisment adresat tuturor "rătăciților care în orbirea lor s-au amestecat, cumva, cu românii, contribuind astfel la degradarea rasei noastre și care, dacă nu vor părăsi ei, benevol, țara, în timpul cel mai apropiat, ne vom vedea obligați să îi izolăm de societatea noastră", despre "tinerii care, în inconștiența lor, mai nutresc gândul de a-și face studiile în România și pentru care, o dată trecută frontiera cu România, cale întoarsă nu mai există", pentru că simpla inspirare a aerului infestat de peste Prut, va însemna o intoxicare iremediabilă cu bacilii rasei inferioare, despre "banderolele și insignele de culoare galbenă pe care să fie scris român și care, de la 1 ianuarie 2005, urmează să fie purtate de cei infestați de românism, în scopul facilitării recunoașterii lor de către moldoveni".În sfârșit, despre vizita făcută de autorul cărții "într-un moment de întunecare mintală, într-o țară a cărui nume nici nu îl pot rosti, pentru a negocia cu cel mai degradat dintre români".

Domnule președinte,

Stimați colegi,

De la "Legile de la Nürnberg" și "Mein Kampf" nu am citit, până azi, rânduri care să exprime cu mai multă furie oarbă, irațională și distructivă, ura împotriva unor semeni, pentru "vina" aberantă de a aparține unui alt popor.

Fără să o exprime direct, dar fără a lăsa nici o îndoială asupra sentimentelor, nu încape nici o îndoială că o nouă soluție finală ar fi calea prin care președintele Voronin visează să rezolve problema românilor, în general, și problema românismului în Moldova, în particular.

Un asemenea atavism politic în Europa unită a secolului XXI, pare de domeniul coșmarului, dar el există și se manifestă, ca un atentat de o gravitate fără precedent împotriva poporului român, indiferent de granițele în interiorul cărora își duce azi existența.

Nimeni nu a mai îndrăznit vreodată, în epoca modernă, să se exprime într-un mod atât de infam despre români. Nimeni nu a produs o lezare mai impardonabilă titlului de român.

Față de blasfemia invocată mai sus, o întrebare se naște de la sine: care a fost reacția puterii de la București în cele 30 de zile scurse de la publicarea fragmentelor în ziarul de la Chișinău ?! În ce fel președintele României, domnul Ion Iliescu, primul ministru, domnul Adrian Năstase, ministrul de externe, domnul Mircea Geoană, au reacționat, conform îndatoririlor ce le revin, împotriva unor manifestări ce aduc atingeri atât de grave intereselor naționale ale României ?! La ce dată a fost chemat ambasadorul Moldovei la București, pentru a i se cere explicații și pentru a i se înmâna protestul ferm al României față de opiniile exprimate de președintele Voronin?! La ce dată a fost rechemat în țară ambasadorul României în Moldova, pentru consultări referitor la criza ce s-ar putea declanșa odată cu apariția în librăriile din Moldova sau din oricare altă țară unde ar fi tradusă, a cărții președintelui Voronin ?! Care sunt forurile internaționale la care România și-a depus protestul față de șirul de îndelungi și inadmisibile provocări practicate de președintele Voronin?!

La toate aceste întrebări și la toate câte s-ar mai putea pune, răspunsul este invariabil același: tăcere. Nici o reacție, nici o luare de poziție, nici un semn de elementară demnitate și responsabilitate din partea celor dintâi răspunzători pentru destinul de azi și de mâine al României.

Nu îmi imaginez că mai există o țară civilizată pe glob ai cărei conducători s-ar dovedi la fel de indiferenți și de neputincioși față de injuriile proferate la adresa țării lor.

Față de o asemenea atitudine nu există decât un singur comentariu: rușine lor ! O rușine care va dura cât istoria acestui greu încercat popor pe care se dovedesc nedemni să îl slujească. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

 
Iuliu Păcurariu - migrația politică a primarilor;

Invit la tribună pe domnul senator Iuliu Păcurariu, Grupul parlamentar PD.

 

Domnul Iuliu Păcurariu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt în măsură, astăzi, să vă prezint o scrisoare primită de la comisarul european pentru extindere, Günther Verheugen, actual comisar pentru industrie, în noua comisie, document menit să probeze justețea demersurilor mele politice și legislative menite a pune capăt fenomenului migrației politice a primarilor.

În numeroase ocazii am arătat că fenomenul migrației politice a primarilor în România își are cauzele în deficiențele cadrului legislativ care reglementează transferul resurselor de la bugetul de stat, către comunitățile locale. Altfel spus, în România nu a existat, și în bună măsură nu există nici astăzi, un set complet de criterii obiective, în funcție de care să se realizeze un transfer corect al resurselor din unitățile administrative locale. Din cauza acestor carențe, lista comunităților favorizate prin astfel de transferuri coincidea, de fiecare dată, cu lista primarilor pe care-i aveau în frunte, primari aparținând partidului aflat la conducerea Consiliului județean. Totuși, este necesar de reținut că singurul partid care a făcut politică de stat din acțiunea de absorbție a reprezentanților opoziției din administrația locală a fost Partidul Social Democrat, atât în legislatura 1992-1996, când a declanșat acea acțiune de suspendare abuzivă a primarilor, care a dus în 1994 la intervenția reprezentanților autorităților locale și regionale, și modificarea Legii administrației publice locale, cât și în legislatura 2000-2004, în care cifrele care atestă acest fenomen nu mai trebuie reamintite acum. Această realitate a fost și este încurajată de lipsa din Legea bugetară anuală ( în vechea Lege bugetară nu era reglementată problema transferurilor), și din Legea finanțelor publice locale a sancțiunilor în caz de nerespectare a criteriilor de repartizare a sumelor către unitățile administrative. Ca parlamentar al opoziției și membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Senatului, am încercat în repetate rânduri să corijez această deficiență normativă prin amendarea atât a legilor bugetare pe anii 2001, 2002, 2003, cât și a Legii finanțelor publice locale, în sensul introducerii de sancțiuni pentru nerespectarea chestiunilor de repartizare a sumelor de la bugetul de stat pentru unitățile administrației locale. Întrucât demersurile mele, concretizate în amendamente la Legea bugetului de stat și la Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale s-au izbit, de fiecare dată, de refuzul politic constant al majorității parlamentare PSD, m-am văzut nevoit să mă adresez Congresului Puterilor Locale și Regionale, organism specializat al Consiliului Europei, în care România este membru. Oficialii Congresului au arătat, în repetate rânduri, în cadrul unor rapoarte de țară, precum și cu ocazia unei vizite efectuate la București, în februarie 2003, că fenomenul migrației politice a primarilor din România este un fenomen unic în Europa, precum și faptul că într-o democrație funcțională, o asemenea stare de fapte, în profundă discordanță cu Carta Europeană a Autonomiei Locale și Regionale, ar fi inadmisibilă.

Rezultatul vizitei delegației Congresului la București s-a concretizat în angajamentul Guvernului de a elabora o nouă Lege a finanțelor publice locale. Așa a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003, devenită o nouă Lege a finanțelor publice locale din luna mai. Acest act normativ, chiar dacă are meritul definirii unor criterii mai clare de transfer a resurselor de la buget către comunitățile locale, nu rezolvă problema sancțiunilor în caz de nerespectare a acestor criterii. Acest fapt a format obiectul unui nou amendament personal, cu ocazia dezbaterii Legii de aprobare a OUG nr. 45/2003.

În orientarea demersului meu către Comisia Europeană am fost încurajat de însăși atitudinea Guvernului PSD. Astfel, în răspunsurile la o interpelare având ca obiect documentele critice ale Congresului la adresa României, fostul ministru al administrației și internelor, domnul Ioan Rus, a negat că România ar avea probleme în ceea ce privește respectarea angajamentelor internaționale legate de democrația și autonomia locală. Mai mult, aceste documente critice, nici măcar nu au fost supuse dezbaterii publice și politice. Replica cinică a fostului ministru Ioan Rus a fost aceea că documentele în cauză se află pe Internet, astfel încât sunt larg accesibile publicului și în consecință nu era de datoria Guvernului să le aducă la cunoștința opiniei publice. Această atitudine a oficialilor PSD s-a concretizat în continuarea presiunilor asupra primarilor opoziției, în anul electoral 2004, în alocarea în pragul campaniei electorale a nu mai puțin de 1000 miliarde lei din Fondul de rezervă al Guvernului, sumă care a fost aproape în totalitate distribuită reprezentanților PSD în administrația locală.

Acestea au fost resorturile care m-au îndemnat să mă adresez comisarului Günther Verheugen, în cursul lunii mai a.c., astfel încât răspunsul domniei sale, sunt în măsură să vi-l prezint astăzi, tocmai pentru ca parlamentarii partidului de guvernământ să tragă învățămintele de rigoare, măcar în ceasul al doisprezecelea, de dinaintea alegerilor generale.

Vă prezint scrisoarea:

"Domnule senator Păcurariu,

Vă mulțumesc foarte mult pentru scrisoarea dumneavoastră din 28 mai 2004. Am citit cu mare interes analiza pe care o faceți situației actuale a administrației publice locale din România. De asemenea, am luat notă asupra îngrijorării dumneavoastră pentru migrația politică a primarilor, pentru lipsa unei autonomii financiare eficiente și pentru relația complexă dintre reprezentanții administrației centrale și autorității locale. Comisia Europeană monitorizează în continuare problema autonomiei locale în România. Ultimul Raport periodic asupra pregătirilor de aderare a României a făcut cunoscut că "legislația care guvernează transferurile financiare către administrațiile locale este lipsită de transparență și conferă o puternică funcție de control consiliilor județene în detrimentul consiliilor locale" și "... considerațiile de natură politică sunt adesea un factor important în deciziile pentru alocarea fondurilor". Aceste declarații sunt confirmate de proiectele Comisiei Europene pentru monitorizarea administrației publice locale și pentru procesul de descentralizare fiscală din România. Comisia Europeană este conștientă de situația financiară delicată cu care se confruntă numeroase unități teritoriale și este ferm implicată în consolidarea capacității administrației publice locale. Vă pot asigura că vom monitoriza îndeaproape în continuare felul în care democrația locală se aplică efectiv la fața locului în beneficiul cetățeanului român. Al dumneavoastră, Günther Verheugen".

Consider că luarea de atitudine a comisarului Verheugen, în aceste rânduri, ca una extrem de fermă și, totodată, ca putând avea importante consecințe asupra procesului de negociere al României cu Uniunea Europeană. Faptul că oficialii de la Bruxelles monitorizează în continuare situația administrației publice locale din România, arată indubitabil că în continuare avem deficiențe la acest capitol. Spre deosebire de alte domenii de integrare, care ridică eforturi financiare importante, structurale și instituționale ș.a., problema realizării corecte a transferurilor către unitățile administrației publice locale este una care nu necesită nici un efort material, ea reclamând exclusiv existența unei voințe politice care să ducă la stabilirea unui cadru legislativ ferm și eficient. Ar fi suficient să inducem noțiunea de "buget funcțional" la unitățile administrative, așa cum a fost inițial în proiectul privind OUG nr. 45/2003, câteva programe naționale care privesc administrația locală, spre exemplu, Programul pentru drumuri - dau un exemplu dacă s-ar face o alocare în Legea bugetului de stat - criteriile de repartizare pe județe și apoi criteriile de repartizare pe unitățile administrative, ca să rezolvăm această problemă a disfuncționalității și a influenței politice privind acordarea resurselor către unitățile administrației publice locale.

Stimați colegi,

Se pare că în ultimul timp genul epistolar a făcut carieră în viața politică din România. Premierul Năstase s-a adresat printr-o scrisoare copreședintelui Alianței "Dreptate și Adevăr", domnul Theodor Stolojan, transmițându-i o serie de invective. Tot Adrian Năstase, de această dată pe un alt ton, s-a adresat, printr-o scrisoare, președintelui Ion Iliescu, invitându-l ca la sfârșitul mandatului, să se întoarcă la conducerea PSD, iar la alegerile din noiembrie să candideze pe lista de senatori ai acestui partid. Pentru a fi în ton cu această modă politică, doresc ca această declarație politică, conținând scrisoarea comisarului Verheugen, să se constituie într-o scrisoare la adresa Guvernului Adrian Năstase, solicitând ca un eventual răspuns al acestuia să fie expediat pe adresa Comisiei Europene de la Bruxelles. Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Adrian Păunescu - pledează pentru rezolvarea favorabilă a situației păgubiților care au depus bani pentru achiziționarea unui autoturism Dacia 1300; reacția autorităților române față de atacurile lui Voronin și față de provocările Ucrainei;-starea higienei la Clubul sportiv Deva, locul unde se antrenează gimnastele olimpice; - lansarea lucrării Tratat de diabet - Păulescu la Biblioteca Academiei Române; -Vasile Stati-autorul dicționarului moldovenesc-românesc;

Invit la tribună pe domnul senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Ca să continuu ce a spus antevorbitorul meu, doamnelor și domnilor, după ce dumnealui și-a exprimat opinia despre schimbarea de ton a lui Adrian Năstase, în scrisoarea către președintele Iliescu, față de scrisoarea către copreședintele Alianței, aș insista și eu ca președintele PSD, Adrian Năstase, să adreseze o scrisoare de revenire în PSD, măcar ca ministru al său, a copreședintelui respectiv, ca să păstreze un ton fratern. Da, se pare că s-a rezolvat, ca proiect, cine să fie șeful Executivului. Oricum, e o idee bună, de competiție.

Sunt de acord cu domnul senator Pruteanu, încă înainte de a-și rosti dânsul cuvântul, pentru că, în perioada 1992-1996, am cerut în Senat grijă și respect pentru banii depuși de oameni ca să-și cumpere mașini, bani depuși într-o formă și la o instituție care, chiar dacă n-ar mai fi existat, și-ar fi transferat atribuțiile către alta sau ar fi fost obligată să plătească din întreaga ei avuție, din întregul ei patrimoniu, banii pe care oamenii i-au depus, în condițiile unui stat, poate că unii nu vor considera că a fost civilizat, dar a fost, ca să zic așa, existent. Vă fac precizarea, și unora le reamintesc: statul român a existat și înainte de 22 decembrie 1989 și el are obligații de continuitate, așa cum rezultă din faptul că, de exemplu, nouă ne merge cartea de muncă de atunci. Cartea de muncă de dinainte de 1989 e valabilă și după 1989. Păi, dacă unele drepturi și unele obligații merg?! Dacă toate drepturile și toate obligațiile, cu excepția celor partinice, merg, cum e posibil ca atâtea guverne, pentru că nu e vorba numai de ultimul guvern, să eludeze această problemă a unor oameni care n-au nici o vină că au crezut că instituțiile statului român există și că sunt supuse legii, cu atât mai mult cu cât s-a întemeiat o formă de organizare, și nu un stat nou? Așa este, așa am pledat și eu în perioada 1992-1996, că nu e vorba de alt stat, ci de o formă de organizare nouă, care respectă și mai mult sau abia respectă legea. Eu cred că nici o logică din lume n-ar trebui să blocheze dreptul oamenilor de a-și recâștiga banii depuși la CEC. Faptul că avem sau n-avem noi, ca stat, bani, nu e problema acelor oameni. Trebuie să găsim mijloacele eficiente de a produce bani și pentru a ne achita de obligațiile vechi. De altfel, tot în această perioadă, în acești 15 ani, nu s-a respectat nici dreptul pensionarilor care au fost, într-o măsură semnificativă, discriminați, în funcție de anul în care au ieșit la pensie, ca și când cei ce au ieșit în perioada anterioară lui decembrie 1989 sunt vinovați. Se pare că nu există în nici o lege a lumii vina de a fi bătrân înaintea unei revoluții. Așa că aș prefera să nu mai vorbim despre asta și să se încumete Guvernul existent să rezolve această gravă dilemă: dacă statul român are sau nu obligații în continuarea statului român. Așa că mă despart de domnul senator Pruteanu în chestiunea aia cu borfașul, prea lung termen pentru borfaș - 15 ani. Poate că, dacă am găsi cuvinte mai temperate, am putea obține chiar o încredere mai mare în pledoariile noastre, spre a rezolva, într-adevăr, problema. Nu suntem alt popor, nu suntem alt stat, suntem o altă societate. O altă societate care nu trebuie să se răzbune pe cei care au investit și care își au drepturile lor la continuitate. Aș vrea să vă spun, doamnelor și domnilor, că, și în ceea ce a spus colegul Radu Feldman Alexandru, sunt multe lucruri adevărate și, poate, e cazul să judecăm dacă finalul dumnealui, acela cu: "rușine", cu nu știu ce, e un final corespunzător premiselor.

Mie mi se pare că e doar o chestiune de tactică politică. Eu sunt de părere că statul român, prin instituțiile sale, și mai ales prin instituțiile sale politice, trebuie să reacționeze vehement la mizeriile pe care le-a pus în circulație un cetățean din Moldova, care nu face parte din alt popor. Aici, poate, e chiar o chestiune de fond. Culmea este că el face parte din același popor. El este la fel de român ca și noi și tot ce spune despre noi spune pornind de la propria experiență.

Dar nu pentru că face parte din alt popor spune ceea ce spune, ci pentru că are un mental îmbolnăvit de idei rasiste, naziste și antiromânești. Nu cred că problema este că face parte din alt popor, ci că face parte din alt mod de a gândi. Dumnealui lansează această diversiune pentru a acoperi gravele probleme economice, sociale și naționale din Republica Moldova.

Din SUA, din Los Angeles, m-a sunat un actor român din Basarabia, actor român basarabean care trăiește în Los Angeles. Și mi-a spus: "Bădiță, fă ceva, că la Chișinău se întâmplă un lucru foarte periculos". "Ce anume?" "Fratele nostru, Grigore Vieru, vrea să înceapă o grevă a foamei joi, în semn de protest față de toată teroarea la care este supus la Chișinău". Adică peste trei zile.

Așadar, un român din Los Angeles îmi spunea mie, român din București, aflat atunci la Deva, ce se întâmplă la Chișinău cu Grigore Vieru. Și vreau să vă spun dumneavoastră, cei mai înalți trimiși ai poporului român, într-o putere a statului, că așa ceva trebuie să ne sesizeze chiar înainte ca faptul să se petreacă.

Este o atmosferă asupra căreia noi trebuie să atragem atenția și trebuie să cerem nu numai propria noastră opinie, care trebuie exprimată, după părerea mea, ci și opinia celor care, în fapt, sunt reprezentanții intereselor inter-naționale, intereselor dintre națiuni, intereselor și raporturilor dintre națiuni. Nu este vorba că dincolo de Prut ar fi o altă națiune, ci este vorba că dincolo de Prut este o altă organizare statală și că este o politică teroristă la adresa celor pe care președintele Voronin, cu neîndemânare - cum să vă spun eu? -, cu stângăcie intelectuală semnificativă și calificantă, și descalificantă pentru el, îi analiza din punct de vedere al craniului, așa cum vă povesteam aici. Așadar, acel președinte are ceva cu marii scriitori ai acelei țări, care nu sunt de opinia lui politică.

Or, noi nu putem privi aceste chestiuni ca pe un spectacol dintr-o vitrină cu târfe din Hamburg. Este problema tuturor, poate că este problema întregii comunități europene, dar este și problema comunității românești, este problema acută a comunității românești.

După părerea mea, este vorba și despre noi în acestea toate și trebuie să reacționăm. Nu sunt, însă, de fel entuziast cu privire la termenii în care se adresează colegul Radu Feldman Alexandru autorităților românești, care sunt în situația ca, dacă intervin cu vehemență, cum au făcut într-o ocazie anterioară, mi se pare anul trecut, când înghețaseră relațiile cu Chișinăul, să fie criticate pentru că întrerup relația cu românii din Basarabia, care nu au nevoie de un nou zid pe Prut și, dacă nu intervin, dacă păstrează calmul necesar unei drepte și prietenoase judecăți europene cu privire la politica noastră, sunt amendați grav și chiar atacați nedrept de către noi.

Faptul acesta, de a nu ne exprima ca țară cu privire la ceea ce se întâmplă chiar raportat la noi, la români, dar și raportat la intelectualii și la cultura din Basarabia, nu este un fapt bun. Dar este un fapt bun acela că Guvernul României face astăzi mai mult decât s-a făcut vreodată în istorie pentru cultura, pentru presa basarabeană și este corect să spunem că mai sunt multe de făcut pentru un circuit normal al valorilor, dincolo și dincoace de Prut.

Singurul mod (posibil astăzi) al unității naționale este compatibilizarea unor criterii fundamentale. Atâta vreme cât noi nu știm eroii de dincolo de Prut, faptele de dincolo de Prut, evenimentele de dincolo de Prut și oamenii cinstiți de dincolo de Prut nu au acces la fenomenele, la evenimentele și la personalitățile istoriei de dincoace de Prut, e greu de conceput o unitate reală, o unitate spirituală reală și o unitate reală, din punct de vedere politic, în viitor.

Da, este dificil! România nu poate reacționa haiducește, nu poate reacționa temperamental, nu poate reacționa nici măcar logic față de provocările Ucrainei, care nu sunt întâmplătoare și nu e întâmplător că apar acum. Apar acum, când problema intrării noastre în Uniunea Europeană este atât de acută. Orice provocare la care răspundem, într-adevăr, ne-ar putea situa la o distanță și mai mare de idealul european comun. Dar nici lipsa de reacție nu este, după părerea mea, o cale. Eu nu cer - Doamne, ferește! - intervenție armată, dar trebuie să-i apărăm, de exemplu, pe pescarii români care, în fiecare zi a muncii lor, nici nu mai știu dacă putem numi ziua lor de muncă zi de viață, sunt agresați de pescari ucraineni care sunt de trei ori mai mulți. Aceste lucruri există și, într-adevăr, noi nu putem să le privim ca pe întâmplări amuzante ale altora. Nu cred că trebuie, așadar, să adresăm cuvinte grele într-o chestiune care ar trebui să ne unească și în care noi ar trebui să-i facem pe cei ce reprezintă România în primele rânduri ale politicii executive să reacționeze. Nu să-i întărâtăm și să-i facem să greșească de o manieră sau de alta, printr-o exagerare sau alta. Oricum, sesizarea că aceste fenomene se petrec și că trebuie să nu le lăsăm să se petreacă este una corectă. Poftiți? Mi s-a părut că îmi spune cineva ceva.

Iată, în chestiunea canalului Bâstroe, liderul Partidului Popular Ucrainean, domnul Kostenco, crede că "este vorba de isteria Comunității internaționale pentru protejarea ouălelor berzelor ucrainene" și dânsul zice că "vor veni mereu atacuri din partea iubitorilor de păsări, de pești și de alte animăluțe". Asta a înțeles dumnealui din protestul nostru, al opiniei publice și al oricăror oameni normali care se tem de consecințele grave ale apariției canalului Bâstroe. Tot în vremea asta, tot sub specia absurdului, cum se întâmplă multe, iată, domnul Voronin ne cere să recunoaștem existența unei națiuni moldovene și să facem declarații solemne și noi, și Federația Rusă, și Ucraina, și SUA. Văd că dl Voronin, în loc să-și ceară iertare pentru ceea ce a spus despre poporul român și pentru felul cum se poartă, ne cere să facem noi declarații solemne.

Tot absurdă mi se pare și situația ca, exact în momentul în care, la Olimpiadă, gimnastele românce cuceresc lauri pentru toată România, la Deva, să se descopere, la școala unde trăiesc ele, la Clubul Sportiv, că există păduchi în sala de antrenamente. Ce să mai spunem? Dacă în locul în care niște fete de aur ale unei națiuni care avea atâta nevoie să se exprime plenitudinar în lume, dacă în zona aia, care ar trebui să fie absolut curată, avem de-a face cu asemenea mizerie, ce să mai zicem de bordeiele neluminate, de casele de dincolo de orizontul orașelor?

Există și vești bune, întemeiate însă și ele pe drame. Pe 31 august, la Biblioteca Academiei, a fost lansată lucrarea "Tratat de diabet - Paulescu", o carte de 1.500 de pagini, elaborată de un colectiv de 30 de specialiști, coordonați de eminentul profesor dr. Constantin Ionescu-Târgoviște. Momentul nu a fost întâmplător, pentru că se împlineau, în acele zile, 83 de ani de când Nicolae Paulescu anunțase într-o publicație franceză descoperirea insulinei. Din păcate, așa cum declara prof. dr. Ionescu-Târgoviște, contribuția lui Paulescu a fost subevaluată. El a descoperit insulina, doi belgieni i-au dat numele, iar Premiul Nobel l-a luat un canadian. O distribuție neatentă a meritelor în lume.

O încercare de binemeritată restabilire a prestigiului profesorului Paulescu, întreprinsă anul trecut de autorul tratatului de astăzi, același valoros Ionescu-Târgoviște, a fost, din nefericire, sortită eșecului. La spitalul unde profesorul Paulescu lucrase între 1891-1894 urma să se dezvelească o placă în memoria lui și un bust al descoperitorului insulinei. Apariția în ziarul "Le Monde" a unui articol (în care se arăta că profesorul Paulescu a avut atitudini antisemite) i-a zădărnicit toate aceste eforturi.

Afirmam într-o emisiune de televiziune pe care o aveam cândva că este foarte grav că i se reproșează după atâția ani lui Paulescu un fapt de publicistică, un fapt de orientare politică, atunci când toată lumea se bucură de efectele pozitive ale descoperirii lui.

Aș vrea să vă reamintesc absurdul situației în care ne-am afla dacă ne-am alege medicamentele și doctorii în funcție de orientările politice. Și de exemplu, dacă am fi căzuți pe stradă și ar veni să ne salveze un om, l-am întreba: "Din ce partid politic faci parte, salvatorule?". Și, dacă el ar zice: "Sunt țărănist!" - cum este, de exemplu, Ionescu-Târgoviște, noi i-am spune: "Mai bine mor. Du-te!"?

Așa ceva nu se poate la nivel personal, dar iată că se poate la nivelul colectivităților. Acolo unde simțurile omului se diluează și unde acuitatea reacțiilor este slăbită mult de nenorocita dogmă politică. Nu se poate să-l considerăm pe Paulescu vinovat, după 83 de ani de fapte politice care au trecut, când el a dat și turcilor, și norvegienilor, și românilor, și evreilor, și întregii omeniri un medicament care a prelungit viața tuturor fără nici o discriminare. Este - cum să vă spun?! - un talibanism inacceptabil!

Și, dacă se poate ca noi să mergem ferit prin țara noastră, printre valorile noastre și să le lăsăm sub rușinea că nu reacționăm spre a le scoate la lumină și spre a le apăra, eu cred că ne vom merita soarta, dacă valorile noastre vor păți exact ce a pățit Paulescu, să descopere fapte excepționale și să ajungă în situația de a nu li se recunoaște nici măcar cu o frază prioritatea care este un fapt ce ar determina și alți tineri geniali din România să-și încerce șansele.

Nemaipomenit de importantă este, pentru generațiile tinere, forța exemplului, dar trebuie să terminăm odată și între noi cu lipsa de respect pentru valorile reale, numai din criterii politice sau din criterii de rasă, sau din criterii de neam. Așa ceva, după părerea mea, este intolerabil și în toți acești ani, ca și în cei anteriori, am încercat să pledez pentru punțile dintre noi, pentru punțile dintre valorile pe care, la un nivel sau la altul, le reprezentăm.

Doamnelor și domnilor, iarăși mi se pare absurdă lupta fără succes a autorităților cu încăpățânarea unora de a nu scădea prețul pâinii. De fapt, ăsta este un obicei nenorocit al locurilor. În toate regimurile politice, dacă se scumpește petrolul în lume, se scumpește și la noi petrolul, dacă se ieftinește petrolul, se scumpește și la noi petrolul. Dacă e lipsă de grâu, se scumpește și la noi pâinea, dacă e grâu doldora - ca să nu zic alte cuvinte, care rimează cu dudău -, crește și la noi prețul pâinii.

La noi, orice s-ar întâmpla, prețurile cresc. Au fost câteva încercări firave de a scădea cu 200-300 de lei un preț care, cu o lună înainte, crescuse cu 2.000. Nu se poate așa ceva. Eu aș vrea să rog Guvernul să intervină cu autoritate asupra celor care răspund cu cinism că vor crește prețul pâinii.

Am trecut prin zone în care urla foamea în anii trecuți și am văzut, la mijlocul acestei veri, grămezi de grâu la porți. Nici măcar nu se grăbeau să și le bage în curți, pentru că știau că, având toți, nu mai fură nimeni. De fapt, asta este regula elementară a cinstei într-o societate: să fie destul, pentru ca să nu mai fie nimeni obligat să fure.

Ei bine, nici în această chestiune nu părem convinși că trebuie acționat cu autoritate asupra făcătorilor de pâine. Ce e atât de absurd în faptul că, intrând grâul acestui an în producție, devenind făină și tărâțe, se poate ieftini pâinea? Nu va fi nici un semn electoral. E vorba că a devenit electoral grâul țării.

Această chestiune văd că... (Discuții în rândurile senatorilor PRM.)

Domnule, dintr-un anumit grup parlamentar, este mereu, acolo, cineva care are ceva să completeze la ce afirm eu.

 
 

Din sală, din rândul senatorilor PRM: E mai iscoditor grupul ăsta.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Eu, dacă aș fi fost actor, cum poate că nu era absurd să fiu, m-aș fi putut baza pe memoria sufleorului, dacă nu se întâmpla să am eu o memorie foarte bună. Țin minte perfect ce trebuie să spun. Mă rog, dacă dumneavoastră doriți să vorbim deodată, facem, poate, un cor cu canon.

Doamnelor și domnilor,

Vreau să vă spun că până și domnul Vasile Stati, autorul acelui nenorocit și caraghios dicționar moldovenesc-românesc și mare sfetnic al marelui președinte, care vrea să scape de români, se declară solidar cu poziția regimului de la Tiraspol față de școlile românești. E o veste bună. Dacă domnul Stati nu reacționa, l-am fi rugat prin instanțele internaționale s-o facă. Eram neliniștiți: ce părere are domnul Stati?

Iată ce părere are domnul Stati: "În toate școlile din Republica Moldova, acest naționalism mârșav românesc, ceaușist-comunist, se predă foarte liber. În Transnistria s-a hotărât să nu se permită. Manualele de istorie sunt îmbâcsite de un naționalism ceaușist. Transnistria nu vrea așa lucrurile", a spus la BBC domnul Stati.

"Modelul Tiraspolului trebuie preluat - zice domnul Stati - și de autoritățile de la Chișinău. Atâta ne-au românizat aici, pe mine mă dezgustă faptul că, la mine acasă, orice parvenit, care a învățat trei-patru clase în școlile românești în Moldova și în institute, acum mă apucă pe mine de guler și spune că eu sunt român. La noi, școlile sunt fabrici de românași".

Absurdul e cu atât mai mare și mai provocator, cu cât vine de la un așa-zis om de știință. De fapt, un om de știință, care își folosește știința pentru a-și îngropa conștiința. Vasile Stati tiraspolizează penibil.

Este de salutat reacția președintelui Ion Iliescu față de situația școlilor din Transnistria și demersul său privind rezolvarea situației:

"Ne adresăm instituțiilor internaționale competente pentru a contribui la sprijinirea demersurilor pentru revenirea la o viață normală a școlilor cu predare în grafia latină din regiunea Transnistria a Republicii Moldova".

Politica de purificare lingvistică, despre care vorbește președintele, este extrem de periculoasă, dar eu cred că și în instanțele internaționale noi trebuie să reacționăm și trebuie să creăm probleme celor care își bat joc de românii din Transnistria.

Ei bine, nu era suficient acest monoșovinism antiromânesc. Iată și alt tip de șovinism. Este ultima parte a celor pe care vreau să le spun.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă adresez rugămintea să limitați expunerea.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Președinții organizațiilor locale ale Consiliului Național al Secuilor din Harghita și Covasna au depus cereri la cele două consilii județene, pentru organizarea unui referendum privind autonomia Ținutului Secuiesc. A ceea ce numesc dânșii Ținutul Secuiesc. Ca răspuns la aceste cereri, prefectul județului Covasna, Horia Grama, a declarat că solicitarea este ilegală. Părerea sa este împărtășită chiar și de președintele Consiliului județean Covasna, Demeter Janos, care a declarat că prevederile legale invocate de CNS nu permit organizarea unui referendum privind autonomia Ținutului Secuiesc decât în cazul în care președintele țării ia o astfel de decizie. În Mureș, acest CNS a solicitat primarilor din 31 de localități ale județului să organizeze referendumuri în data de 26 septembrie. Prefectul de Mureș, Ovidiu Natea, a reacționat firesc, declarând că va ataca în contencios administrativ eventualele validări ale referendumurilor de către primarii celor 31 de localități.

Pe de altă parte, vicepreședintele CNS, Ferencz Csaba, a spus că CNS nu renunță la lupta pentru autonomie, "chiar dacă atitudinea Parlamentului și a Guvernului față de intenția CNS a demonstrat că secuii sunt tratați drept cetățeni de rangul doi, fiind privați de dreptul la egalitate".

Doamnelor și domnilor, nu puteam să plec de la acest microfon fără a atrage atenția asupra acestei grave provocări, care aparține tot momentului actual. De fapt, fostul prim-ministru al Ungariei, domnul Orban, care a spus: "Acum e momentul", a dezvăluit, fără să vrea, diversiunea. Se pare că, la chemarea sa sălbatică, se consideră chiar necesar și inspirat momentul pentru a lansa această absurdă luptă împotriva unității naționale, această ilegală acțiune pentru ceea ce numesc respectivii reprezentanți ai CNS autonomia teritoriului numit Ținutul Secuiesc.

Și în această privință aș vrea să cer autorităților române intervenție hotărâtă, în baza legilor, nu ciomege și urmăriri penale, ci acțiune hotărâtă, în baza legilor existente, în temeiul Constituției înnoite, pentru a curma în fașă acest grav atac la adresa statului român și a unității sale teritoriale.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul senator Radu F. Alexandru.

 
 

Domnul Radu F. Alexandru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Trei precizări, ca drept la replică, la cele spuse de domnul senator Păunescu.

Domnule senator, când dumneavoastră refuzați ideea a două popoare - poporul român și poporul moldovean - dați glas felului în care gândiți și simțiți. Și dați-mi voie să vă asigur că gândesc și simt la fel ca dumneavoastră, dar, din nefericire, astăzi, din punct de vedere al tratatelor internaționale, sunt două popoare, iar declarațiile lui Voronin...

 
 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Tratatele nu pot reglementa raporturile dintre oameni și la nivelul poporului. Nu poate fi un tratat pentru a împărți un popor în două râme.

 
 

Domnul Radu F. Alexandru:

...iar declarațiile lui Voronin se referă la poporul român și la poporul moldovean. Este o realitate dureroasă, este o realitate pe care putem să n-o acceptăm sufletește, dar este o realitate.

A doua chestiune - și vreau să fiu foarte bine înțeles și țin foarte mult la opinia dumneavoastră: severitatea tonului cu care eu am făcut reproșul celor pe care îi consideram îndreptățiți să aibă o atitudine era departe de a fi un model al reacției pe care trebuiau s-o aibă. Dar trebuiau să aibă o reacție. Eu n-am propus și, cu atât mai puțin, n-am impus o amplitudine a tonului cu care trebuia exprimată o reacție. Eu am reproșat, am amendat faptul că nu a existat nici o reacție. N-am cerut o reacție în tonul cu care m-am exprimat eu. Am cerut o reacție. Cea care se considera cea mai potrivită și cea mai adecvată.

În sfârșit, ca o chestiune, să spunem, secundară față de fond, nu pun nici o clipă în discuție meritele incontestabile ale carierei științifice a profesorului Paulescu, dar vreau să vă amintesc, domnule senator, că istoria gulagului românesc consemnează numeroase cazuri de oameni care au preferat să-și piardă viața decât să primească salvarea din partea unor oameni care slujeau o altă ideologie. Este un subiect la care merită reflectat. Într-adevăr, au fost oameni care au spus: "Mor în pușcărie", decât să accepte târgul cu care anumiți oameni le ofereau o falsă libertate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doriți să mai interveniți? Vă rog.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Sunt, domnule senator, situații diferite. Eu n-am spus că pe stradă trece un doctor criminal, care ne taie nouă, să zicem, din greșeală, degetul mic - nu vorbesc nici de degetul mare și nici de alte degete - fără ca să pregete.

Am vorbit de partide politice și de orientări politice. Eu n-am vorbit de criminali, de pușcării, față de care... Vreau să vă spun, domnule senator, că dumneavoastră ați citat un caz teoretic. Eu vă spun cazul tatălui meu, condamnat la 15 ani de pușcărie politică, el nu a făcut nici o tranzacție cu nimeni. Nu asta am vrut să subliniez, ci faptul că nu trebuie să ne diferențieze situațiile politice atunci când în discuție e viața.

Eu, de exemplu, cred că pot avea încredere să casc gura, pentru ca doctorul Găucan, care este "călător în gura lumii", să-mi rezolve o problemă dentară, fără să mă tem că, folosind prilejul, îmi va tăia și beregata.

 
 

Din sală: Mare eroare!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Ce mare eroare? Că mă las pe mâna doctorului Găucan? Mă rog, întâi va experimenta pe dumneavoastră, colegii lui de partid, dacă va fi cazul.

Domnule președinte de ședință,

Aș vrea să fiu bine înțeles. Eu n-am făcut aici elogiul tranzacționismului, ci am făcut elogiul relației raționale dintre oameni politici care au meserii diferite și care trebuie tratați ca atare. Cât privește viața lui Paulescu, eu cred că încă o dată trebuie să luăm seama la faptul că există și intelectuali evrei de vârf, pe care îi recunoaștem în istoria acelei dezvoltări la care ei au participat, care, din punct de vedere politic, corespund sau nu corespund idealurilor noastre. Ba, mai mult, există evrei de vârf în Israel, care au păreri diferite unii despre alții. Există evrei de dreapta, există evrei de extremă dreaptă, există evrei de stânga, există evrei de centru. Ei trebuie să se omoare între ei? Sunt ei antisemiți pentru că au alte păreri unii despre alții? E absurd! Eu am cerut judecată dreaptă pentru Paulescu, atât în conclavul românesc, cât și în conclavul popoarelor, pentru că, dacă nu știm să ne respectăm valorile, nu vom mai putea, nu vom mai ști să le producem.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc.

Domnul senator Pruteanu, de asemenea, drept la replică.

 
 

Domnul George Mihail Pruteanu:

În virtutea dreptului la replică, vreau să spun, stimate colege și stimați colegi, că am o veche prețuire pentru performanța în materie de mânuire expresivă a limbii române și în materie de valorificare a ei, dar, de data aceasta, senatorul Adrian Păunescu cred că a fost mai catolic decât bătrânul și vrednicul Papă de la Roma.

Când eu am folosit termeni aspri, când am spus cuvântul "escroc", firește că săvârșeam o antropomorfizare a statului, dându-i trup de om, tratându-l metaforic ca pe o persoană, dar nu eram deloc aspru, pentru că el ca atare se comportă, de ani și ani de zile, într-adevăr, sub mai multe guverne succesive, dar acum, în prezent, prin cel de față, statul român se comportă ca un escroc care a primit banii și nu dă marfa, și îi trimite pe necăjiți de la Ana la Caiafa.

Deci, numindu-l "escroc", sigur că nu personalizam, era această abstracție numită "stat", nu un om anume, dar el are și reprezentanți concreți. E vorba de cel care are pâinea și cuțitul în mână, respectiv Guvernul, Guvern întruchipat de niște oameni care au și promis acest lucru

Așadar, nu este greșit a-l numi escroc, cu atât mai mult cu cât am o informație în plus, ca termen de comparație.

Încă din anii `90, începtul lor, o țară, aflată umăr la umăr cu noi în anumite curse, cum este Polonia, a dat o lege perfect similară, pe exact aceeași problemă, numai că mașina nu se numea Dacia 1300, ci se numea Fiat-ul polonez și a restituit necăjiților banii pe care i-au depus pentru obținerea în același stil, înscriere pe listă, la o mașină.

De altfel, pe aceeași temă, și Partidul România Mare a făcut un proiect de lege la Camera Deputaților.

Acesta era dreptul meu la replică.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc.

 
Ioan Aurel Rus - condițiile grele de trai ale rromilor;

În invit la tribună pe domnul senator Ioan Aurel Rus, Grupul parlamentar al Partidului România Mare.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ioan Aurel Rus:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Există în România, la ora actuală, câteva ONG-uri care militează pentru apărarea și respectarea drepturilor omului, în general, și ale minorităților rromilor, în special.

Una dintre ele este și "Romani Cris", care promovează conceptul politic al rromilor, ca minoritate europeană, încearcă accesarea de fonduri externe, dar aplicabilitatea în țară este foarte slabă. Desigur și reprezentanții administrației publice locale, delăsători, nu întind o mână de ajutor acesteia.

Se tot vorbește de discriminarea etnică, de prevenirea violenței interetnice, de creșterea securității rromilor, ca persoane și ca minoritate. Dar acolo jos, în pătura săracă, nu se schimbă nimic. Programe, politici, în realitate case de chirpici, din nuiele, colibe din cartoane și bucăți de tablă, copii săraci, dezbrăcați, desculți, plini de păduchi, purici și altele.

Nu se vorbește nimic despre mafia capilor lumii interlope și a piețelor, nu se vorbește nimic de banii din programele europene care nu au ajuns la comunitățile pentru care s-au accesat. Reprezentanții etniei rromilor din Parlamentul României uită de aceștia.

În județul Sălaj, un caz greu de imaginat îl constituie comunitatea rromilor din orașul Jibou, oraș doar ca administrație publică, în realitate ei locuiesc într-un adevărat ghetou. Odată ajuns în mijlocul lor, rromii se plâng de capii lor, care doar le mănâncă banii veniți din ajutoare europene, și de împărțirea ajutoarelor. Ei nu reclamă pentru că le este frică. Ei nu scriu, ei doar vorbesc. Nimeni nu face nimic pentru acești amărâți. Politicienii îi caută doar în vederea strângerii de voturi și sărăcia rămâne mai departe.

ONG-ul Romani Cris, prin directorii Costel Bercus și Dezideriu Gherghei, Centrul de resurse pentru comunitățile de rromi din Cluj, prin Florin Moise, alte asociații asemănătoare ar trebui, în parteneriat cu Primăria Jibou, cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest, să intervină.

Fac acest apel de la înalta tribună a Senatului pentru a auzi cei ce trebuie să audă, dar mai ales să facă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Și eu vă mulțumesc.

 
Gheorghe Acatrinei - actul adițional la Raportul pe 2004 pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

Invit la tribună ultimul coleg înscris astăzi la declarații politice, domnul senator Gheorghe Acatrinei.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Gheorghe Acatrinei:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Declarația mea politică de astăzi se referă la faptul că România a prezentat recent la Bruxelles actul adițional la raportul pe 2004 privind progresele interne din intervalul iunie - august 2004, în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Comisia Europeană va folosi conținutul actului adițional pentru elaborarea raportului de țară, din 6 octombrie.

La purificat sunt luate criteriile politice și economice de aderare, precum și realizările la capitolele de negociere. Calendarul Comisiei Europene prevede încheierea negocierilor în acest an, semnarea tratatului de aderare anul viitor și integrarea în 2007. Se pare însă că, din cauza întârzierilor, Uniunea Europeană ar putea decupla aderarea României de cea a Bulgariei. Țara noastră a acumulat rămâneri în urmă și există riscul de a nu se închide până la finele anului 2004 toate capitolele de negociere. Bulgaria a încheiat în iunie negocierile de aderare, România având încă de negociat capitole, precum justiția și afacerile interne, mediul, concurența și libera circulație a serviciilor.

Oficiali ai Parlamentului European au ridicat problema separării, dar o decizie nu se va lua înainte de prezentarea în octombrie a Raportului Comisiei Europene privind progresele înregistrate de cele două candidate. Raportul Comisiei Europene va fi publicat pe data de 6 octombrie, prezentarea documentului elaborat de Guvernul României având loc cu o lună înainte de această dată.

În precendentul raport de țară au fost semnalate mai multe puncte slabe în evoluția României, acestea urmând a fi abordate pe parcurs.

La începutul anului, Uniunea Europeană a avertizat că negocierile nu vor putea fi încheiate până la finele lui 2004, urmare a corupției și a lipsei reformei în economie și justiție. Ulterior, un sondaj al unei publicații de mare prestigiu, privitor la posibilitatea aderării în Uniunea Europeană, credita Bulgaria cu 70% șanse de intrare în Uniunea Europeană, în 2007, cele ale României fiind de 60%.

Partidul România Mare este de părere că șansele țării noastre de a adera în 2007 pot crește dacă autoritățile vor lua măsuri ferme pentru rezolvarea principalelor probleme semnalate, până la această dată remarcându-se încă încetineală, neîngăduită la capitolul reformă. Totuși, în ultimii ani, România a făcut progrese de natură economică, acordarea statutului de țară cu o economie de piață funcțională fiind posibilă.

În ceea ce privește justiția, cu toate că a fost remarcată o schimbare, provocată de înlocuirea ministrului, reforma încă nu este aplicată. De asemenea, în administrația publică nu prea se simte nici un progres.

Oficialii români afirmă că până la sfârșitul anului 2004 România va încheia toate capitolele de negociere cu Uniunea Europeană.

Să dea Dumnezeu să fie așa. Asta ar fi spre binele României.

Partidul România Mare atrage atenția că până acum a fost vorba doar despre promsiuni, capitolul fiind însă modul în care acestea sunt transpuse în practică. România a fost avertizată, fără drept de apel, că ar putea rata aderarea în 2007, dacă nu asanează fenomenul corupției și nu accelerează reformele.

Extinderea din acest an a fost un eveniment unic care probabil nu se va mai repeta. De aceea, nu trebuie ca termenul limită din 2007 să fie ratat, acesta fiind un reper de importanță istorică pentru țara noastră.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc, domnule senator.

 
   

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 24 septembrie 2021, 17:37
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro