Plen
Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 1996
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-09-2021
15-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1996 > 17-09-1996 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 1996

2. Dezbateri: proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal

Domnul Marțian Dan:

................................................

Rog pe colegii chestori să invite în aulă pe toți colegii.

Va trebui să luăm în discuție problemele care au rămas deschise: două poziții din proiectul de Lege privind modificarea și amendarea Codului penal și care au constituit obiectul unor dezbateri între lidrii grupurilor parlamentare și membrii Biroului permanent, în cursul zilei de ieri după-amiază, și, de asemenea, între liderii grupurilor parlamentare, în dimineața acestei zile.

Rog, deci, pe domnii chestori să invite pe toți colegii în aulă. Este vorba de o decizie pe care trebuie s-o luăm și, pentru aceasta, este bine să fie puși în temă în legătură cu problema discutată, în legătură cu soluția degajată și în privința căreia, după aceea, noi va trebui să luăm o anumită decizie.

Rog și pe liderii grupurilor parlamentare să invite pe colegi în aulă.

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă reamintesc faptul că la art. I din proiectul de Lege privind modificarea și completarea Codului penal, noi am lăsat deschise două puncte: 103 și 104.

La pct. 103 avem propunerea ca după alin. 1 al art. 236 să se introducă un alineat nou, având următorul conținut: "Cu aceeași pedeapsă se sancționează arborarea drapelului și altor insemne sau intonarea imnului altui stat în public, în afara cazurilor prevăzute de lege".

La pct. 104 avem propunerea ca după art. 236 să se introducă art. 2361, având următorul cuprins: "Defăimarea prin orice mijloace, în public, a țării sau a națiunii române se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani". Acestea sunt cele două puncte, deci, în privința cărora, la solicitarea Grupului parlamentar U.D.M.R. au avut loc unele consultări, discuții, în cursul zilei de ieri, cum spuneam mai înainte și în cursul acestei dimineți.

Va trebui să ascultăm punctele de vedere care s-au cristalizat în urma acestor discuții și să vedem, mă rog, decizia pe care o vom adopta.

Aș vrea prima dată să dau cuvântul domnului senator Ion Predescu, în calitatea dânsului de coautor al acestei propuneri legislative și, după aceea, evident, dacă vor fi anumite probleme din partea comisiei, anumite precizări, va trebui să dăm posibilitatea, evident, să se exprime și reprezentanții acestei comisii.

Domnule senator, aveți cuvântul.

Rog încă o dată pe domnii chestori să-i invite pe toți colegii în aulă.

Domnul Ion Predescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Când am luat inițiativa legislativă și am reținut, în continuare, în cadrul proiectului, și introducerea unui nou alineat, devenit alin. 2 la art. 236, am avut în vedere că Legea nr. 75 din 26 august 1994, denumită: "Lege privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice", nu cuprinde în conținutul său nici un fel de sancțiuni, nici de ordin penal, nici de ordin contravențional.

Textul, așa cum a fost adoptat de Senat, a făcut obiectul dezbaterii în precedent și în Camera Deputaților și dumneavoastră atunci i-ați adus un corectiv, și anume, cel privitor la intenția directă de a aduce știrbire demnității naționale etc.

Reflectând mai îndeaproape asupra tuturor implicațiilor și luând în considerare obiecțiunile care s-au formulat, unele de principiu, am ajuns la concluzia că acest text nu își are locul în Codul penal. Și am apreciat și vă prezentăm această apreciere, că locul firesc este în legea specială care reglementează materia arborării drapelului, folosirea sigiliilor, afișarea stemei și a celorlalte însemne, simboluri ale suveranității de stat. Este mai firesc ca o asemenea dispoziție legală să-și găsească locul în legea specială de reglementare a acestei materii. Și de aici concluzia, dacă se apreciază necesar, ca printr-o altă inițiativă legislativă să se propună completarea acelei legi.

Pe de altă parte, vă rog să observați și să rețineți că art. 22 din acea lege prevede următoarele: "În aplicarea prezentei legi, Guvernul va adopta norme referitoare la arborarea drapelului României și intonarea imnului național, în funcție de natura acțiunilor și manifestărilor, precum și de atribuțiile specifice care revin autorităților și instituțiilor publice. La stabilirea acestor norme se vor avea în vedere reciprocitatea cu celelalte state și uzanțele internaționale în materie".

Socotesc că textul art. 22 din Legea nr. 75 trebuie respectat și trebuie să-și găsească eficiență, ocazie cu care normele pe care Guvernul trebuie să le adopte să aibă în vedere și implicațiile aplicative care au fost ridicate în discuțiile ce le-au purtat ieri și azi dimineață cu liderii grupurilor parlamentare. Și anume, cele decurgând din modalitățile concrete ale manifestațiilor sportive, culturale, inclusiv problematica refuzului afișării drapelului, arborarea drapelului, arborarea în condiții necorespunzătoare, omisiunea arborării etc. Adică, problema ce trebuie rezolvată nu este chiar atât de simplă, implicațiile sunt numeroase și ele trebuie să-și găsească toate o reglementare corespunzătoare.

Ținând seama de toate aceste considerente, am ajuns la concluzia pe care v-o prezint și vă rog să o rețineți, de a nu mai susține acum și aici, în cadrul Codului penal, acest alineat, urmând ca el să facă obiectul unei alte inițiative parlamentare. Și dacă cineva reușește să realizeze aceasta într-un ritm și mai accelerat decât intenționăm noi, cei doi inițiatori ai acestui proiect, este liber să o facă. Vă rog să rețineți lucrul acesta și vă solicit ca textul alin. 2 de la art. 236 să nu mai facă obiectul dezbaterilor, întrucât renunțăm la a-l susține în cadrul art. 236.

Domnul Marțian Dan:

Opinia comisiei?

Domnul deputat Aurel Știrbu.

Domnul Aurel Știrbu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Nu o să vă rețin mult, câteva cuvinte ... Cunoașteți cu toții că atunci când am adoptat Legea nr. 75 privind arborarea drapelului, intonarea imnului, mă rog, celelalte însemne care să fie folosite, noi, din graba pe care am avut-o atunci, nu am stabilit și sancțiuni, dacă nu se respectă prevederile legii respective.

Normal ar fi fost, cum am făcut și la alte legi speciale, în care am stabilit fie contravenții, fie sancțiuni penale, în domeniul respectiv al legilor pe care le-am adoptat.

Aici, repet, în grabă fiind, noi nu am făcut acest lucru. Și atunci, ca să reparăm, ca să cârpim această problemă, pe idee bună, noi am inserat în Codul penal acest alin. 2 la art. 236.

Se pare că această inserare în Codul penal nu este nici suficient de cuprinzătoare și cred că soluția de retragere de către inițiator, de înlăturare a acestui alineat din Codul penal, este cea mai corespunzătoare, urmând, însă, ca într-un termen cât mai scurt, să aducem completare la această Lege nr. 75 din 1994 și totodată să solicităm și Guvernului să-și îndeplinească obligația stabilită prin lege, să stabilească norme cu privire la aplicarea prevederilor legii respective, o codificare a cazurilor în care se pot arbora drapele, în care se pot intona imnuri, în care se pot, știu eu, purta insigne etc., de natură ca legea să poată fi aplicată în mod corespunzător și să răspundă toți pentru faptele lor, cei care nu o respectă.

Prin urmare, împărtășim această idee, să înlăturăm acest alineat 2 din art. 236.

Domnul Marțian Dan:

Bun.

Domnul Petre Țurlea:

Pot pune o întrebare inițiatorului?

Domnul Marțian Dan:

Da, poftiți la tribună, domnule Țurlea.

Domnul Petre Țurlea:

Mulțumesc, domnule președinte.

În stadiul acesta al discuțiilor, evident că nu pot să fac o dezbatere asupra problemei. Vreau, însă, să pun o întrebare domnului ministru, inițiatorul acestui proiect de lege, pentru că întotdeauna am vrut să fiu foarte bine lămurit atunci când am ridicat mâna pentru o lege sau alta. Am vorbit în particular cu domnia sa ieri, în particular dar într-un cadru oficial în Camera aceasta a Parlamentului și dânsul mi-a promis în mod foarte solemn că și în cazul în care comisia va încerca să înlăture acest articol, dânsul îl va susține până la capăt.

Vreau să-l întreb pe domnul ministru ce s-a întâmplat de ieri până astăzi ... cuvântul de ieri al unui ministru la 24 de ore a fost schimbat radical. Este consecința acelei trădări a Tratatului de la Timișoara sau este consecința unei labilități a conștiinței domniei sale?

Domnul Marțian Dan:

Domnule Predescu, stați puțin! O să vă rog să vă ocupați locul, că mai sunt solicitări din partea domnului Ovidiu Iosif, din partea domnului Răsvan Dobrescu și nu știu dacă mai sunt alte solicitări și probabil că va trebui să vă referiți fie direct, fie pe fond la anumite lucruri. Și pe domnul Emil Popescu îl trec pe lista vorbitorilor care solicită să intervină, da?

Atunci, îl rog pe domnul deputat Ovidiu Iosif să poftească, după dânsul domnul Răsvan Dobrescu.

Domnul Ovidiu-Valeriu Iosif:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați invitați și stimați colegi,

Vorbesc ca deputat P.U.N.R., nu ca membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, deși cumulez și această atribuție, ca să spun așa.

Noi suntem pentru menținerea în Codul penal a acestor dispoziții, pentru că țin de esența Codului penal. Orice dispoziție sancționatoare... este recomandabil, de altfel, și în teoria dreptului penal, ca orice dispoziție cu caracter de sancțiune penală să se afle în legea generală penală, care este Codul penal și nu legile speciale.

Pe de altă parte, vreau să vă reamintesc faptul că modificarea Legii nr. 75 din 1994, cea cu drapelele și cu imnul este pe ordinea de zi, pe care am primit-o fiecare, numai că există o mențiune aici: nr. 42, unde este propusă discutarea propunerii legislative de modificare a Legii nr. 75, este trecut la Capitolul IV: "Proiecte de legi și propuneri legislative pentru care comisiile sesizate în fond au propus respingerea". Deci, dumneavoastră expediați această problemă, să fie discutată împreună cu Legea nr. 75, modificarea Legii nr. 75, pentru care se propune de plano, respingerea de către Comisia juridică, de disciplină și imunități. Așa vreți să rezolvați această problemă? Vă întreb eu. Eu, de altfel, susțin că are o foarte mare importanță în instaurarea ordinii de drept la noi în țară.

Deci, este necesară menținerea în Codul penal, așa cum domnul deputat Țurlea bine a subliniat și cum domnul inițiator a susținut, de altfel, în trecut, și-a modificat părerea, probabil, pe parcurs, dar este neapărat nevoie, este imperios necesar, aș spune, ca pedepsele penale să fie prevăzute în Codul penal. Este vorba de capitolul special consacrat ofenselor aduse statului, care sunt pe același plan cu ofensa adusă drapelului sau imnului sau arborarea drapelului în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 75. Legea nr. 75, la a cărei modificare se propune respingerea, va rămâne Legea nr. 75, dar sancțiunile pentru asemenea fapte trebuie prevăzute în Codul penal și noi vom susține acest lucru.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Răsvan Dobrescu, apoi va urma domnul deputat Emil Popescu.

Domnul Răsvan Dobrescu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Grupul parlamentar P.N.Ț.C.D. și P.E.R. susține propunerea domnului ministru al justiției, în calitatea sa de inițiator al acestei propuneri legislative. Și facem acest lucru, deoarece Partidului Național Țărănesc-Creștin Democrat militează pentru o societate românească deschisă, liberă și tolerantă. (Discuții în sală)

Domnul Marțian Dan:

Stimați colegi,

Dați posibilitatea să își exprime poziția pe care o are. Nu trebuie să obstrucționăm prin asemenea chestiuni.

Domnul Răsvan Dobrescu:

În ce privește o propunere legislativă viitoare, bineînțeles că aceasta va face obiectul dezbaterilor în Parlament și cu acea ocazie, desigur că vom participa la dezbateri.

Domnul Marțian Dan:

Are cuvântul domnul deputat Emil Popescu, de asemenea din Grupul parlamentar P.N.Ț.C.D + P.E.R.

Domnul Emil-Teodor Popescu:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Domnilor invitați,

Și mai cu seamă domnule Țurlea,

Noi am reflectat îndelung la toate aceste calificări penale și criteriul decisiv pentru a ajunge la concluzia acestei eliminări este un criteriu de tehnică legislativă și nicidecum argumente de oportunitate.

Legea specială este Legea nr. 76 și ea conține incriminările cele mai specifice și, de aceea, tot acolo trebuie să fie și amănunțirea acestei calificări specifice. Această soluție nu a venit nu numai de la noi, ci și de la experți și ne-am întâlnit pe aceeași gândire. Prin urmare, eliminarea acestui adaos este binevenită.

Împrejurarea că un inițiator, indiferent cine ar fi el, retrage o anumită propunere, nu echivalează deloc cu trădarea. Mie mi se pare că noi întotdeauna trebuie să folosim în Parlament un limbaj adecvat, urban, am fost întotdeauna pentru un limbaj urban, poporul nostru a fost întotdeauna un popor tolerant și numai la noi s-a scris piesa "Tache, Ianche și Cadâr", domnule Țurlea.

Eu i-aș ruga foarte mult pe toți colegii, pentru viitor și pentru prezent, să excludem astfel de calificări cu totul grave și care nici nu se regăsesc măcar în realitate.

Eu vreau numai să vă fac o trimitere respectuos la Brâncovenescu... toți vorbeau de cuvântul trădare, dădeau depeșe cu cuvântul trădare și, în realitate, realitățile de acolo, din piesă erau cu totul altele. Aceasta, fiindcă s-a folosit cuvâtnul trădare și este bine ca niciodată, niciunul dintre noi să nu folosească un astfel de cuvânt la adresa celuilalt. Este dreptul la opinie, pe care îl are fiecare dintre noi și dacă eu nu sunt de acord cu domnul Țurlea sau dânsul nu este de acord cu mine, nu înseamnă că unul dintre noi doi este trădător. Că aș putea să v-o întorc imediat și să vă spun că cei care agită prea mult aceste lucruri, parcă nu prea văd bine adevăratul interes al țării. Cei ce se agită prea mult cu extremismele nu sunt bine văzuți! Lucrul l-am spus foarte clar.

Acum, eu cred că este bine ca întotdeauna legiuitorul... și cu aceasta vă spun de-a dreptul, domnule Țurlea, noi am încheiat un tratat, noi vrem o conciliere reală ... Da, da! Și toți românii vor asta! Nu, dumneavoastră nu reprezentați tot poporul român. Pe noi ne interesează o conciliere reală, adevărată și de lung timp și vrem ca toate minoritățile să se simtă bine și nu asuprite. Și, prin urmare, acest punct de vedere este cel corect și puteți să-l susțineți și în fața unui areopag .... și o să vi se spună acest lucru. Dacă îl hârâi pe câine, el te mușcă de trei ori, îl mai hârâi de două ori, te mușcă de cinci ori. Poziția corectă trebuie să fie toleranța și respectul reciproc.De aceea, resping cu desăvârșire etichetările de trădare și alte asemenea etichetări.

Să revenim, deci, la chestiunea noastră juridică. Ceea ce se prevede acum, în art. 236 reprezintă premisa majoră. Ceea ce este prevăzut în legea specială este premisa minoră.

Legea respectivă, fiindcă este mai specială, va trebui să cupindă și reglementarea mai specifică. Aceasta este tot. Așa cum în limba română, între două vocabule sau între două noțiuni se folosește noțiunea "mai specifică". Și cu aceasta am terminat.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc și eu.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ați ascultat opiniile. Sigur că, dacă nu mai sunt alte solicitări din partea dumneavoastră, trebuie să dau cuvântul domnului senator Ion Predescu, pentru a răspunde la o întrebare care în mod expres i-a fost adresată și, eventual, la a prezenta alte considerații în legătură cu unele aprecieri și evaluări care s-au făcut referitoare la această soluție care s-a degajat, constând în eliminarea alin. 2 de la art. 236.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Ion Predescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doresc să fac colegului precizarea că inițiativa am exercitat-o ca senator și în aceeași calitate am exercitat și dreptul de a retrage textul propus.

Dacă doriți, ca ministru al justiției, funcție pe care o am acum, iau în considerare și acele temeiuri care au fost expuse, privind implicațiile.

Cât privește pretinsa asigurare pe care v-aș fi dat-o, cred că a fost în imaginația dumneavoastră, nu a mea.

A doua observație, a domnului deputat Ovidiu Iosif.

Eu știu că primează atitudinea inițiatorului, dar nu pe aceasta îmi întemeiez, în principal, și mi-am întemeiat, în principal, solicitarea, ci pe toate discuțiile care au avut loc, atât în comisie, cât și cu liderii grupurilor parlamentare și ieri și azi, privitoare la implicațiile și modalitățile de aplicare, modalitățile practice ale incriminării.

Textul are multe implicații, așa cum enunțasem, privitoare la manifestările sportive, manifestările culturale, manifestări de alt gen, când poate fi arborat și drapelul altui stat. Toate aceste condiții trebuie avute, în al doilea rând în vedere și uzanțele internaționale și reciprocitatea cu acele state ale căror drapele, de frecvență, ajung să fie arborate pe teritoriul statului român. Nu sunt lucruri de neglijat acestea.Textul alineatului introdus în Codul penal nu le are în vedere și nu rezultă diversitatea și multitudinea aplicațiilor acestui text în viața practică.

Și atunci, ce este mai bine? Să aducem o reglementare corespunzătoare, adecvată sau una de ordin general cu foarte multe implicații, unele insolubile, iar altele greșit soluționabile? Aici este distincția. Și eu la aceasta m-am gândit! Că mi-am schimbat punctul de vedere, dați-mi voie să folosesc acea axiomă: "Numai cine are idei puține le are și fixe, celălalt și le modifică".

Ceilalți colegi care au fost de acord, au susținut punctul de vedere pe care l-am exprimat eu, sunt - dați-mi voie să exprim aprecierea mea - că sunt mai îndeaproape cunoscători ai problematicii, cum de altfel au și expus-o, cu privire la acest text de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc, domnule senator.

O mică precizare din partea domnului Aurel Știrbu.

Domnul Aurel Știrbu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Este adevărat că la Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost prezentată o inițiativă legislativă de modificare a Legii nr. 75.În urma dezbaterii acelei inițiative în comisie, s-a propus respingerea ei, pentru motive atât de fond, cât și de ordin procedural, modul în care era întocmită.

Aceasta nu înseamnă că această Comisie juridică, de disciplină și imunități a renunțat la incriminarea unor fapte de încălcare a Legii nr. 75, dar avem nevoie de o inițiativă corespunzătoare, mai amplă. La ora actuală dacă am adopta acest text, dumneavoastră veți hotărî, pedeapsa este de la 6 luni la 3 ani. Poate că unele fapte sunt minore, necesită doar o sancțiune contravențională, poate că unele fapte vor necesita o incriminare mult mai aspră, nu numai până la 3 ani, poate la 5, poate la 7, în funcție de pericolul social al fapte respective.

Deci, nu renunțăm la a incrimina acele fapte de încălcare a Legii nr. 75, dar vrem să dăm o reglementare mai amplă, mai corespunzătoare, ca nimeni să nu fie tras la răspundere fără vinovăție și nimeni să nu fie netras la răspundere, dacă este vinovat și în raport cu gravitatea faptei.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc și eu.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ați ascultat soluția și elementele care o fundamentează și alte puncte de vedere. Va trebui să luam o decizie în legătură cu pct.103.

Avem acolo textul propus pentru alin. 2 de la art. 236 și în privința căruia, pe baza acelor discuții care au fost, se propune eliminarea din text a acestei propuneri, de a introduce alin. 2, după alin. 1 la art. 236.Este clar, nu mai reiterez, toți colegii au ascultat aici care sunt elementele de fundamentare a acestei opțiuni.

Așa că eu am să rog acum să aveți bunăvoința să vă pronunțați.

Cine este pentru eliminarea pct.103 din varianta adoptată de către Senat? Vă rog să vă pronunțați.

Împotrivă, vă rog? 28 de voturi împotrivă.

Abțineri, vă rog? 8 abțineri.

Vreți să numărăm voturile pentru? Bun.

Cine este pentru eliminarea alin. 2 propus după alin. 1 la art. 236? Vă rog să vă pronunțați ca să putem avea o evidență exactă.

Voturi pentru eliminare - 109.

Împotrivă au fost 28; abțineri au fost 8.

Vă rog să-mi dați voie să fac adiționarea voturilor exprimate, să vedem cum stăm cu cvorumul.

Au participat la vot 146. Eu când am anunțat în fața dumneavoastră situația participării la lucrări de dimineață am arătat faptul că și -au înregistrat prezența 218 și 22 sunt parlamentari care îndeplinesc diferite misiuni primite din partea Camerei, ceea ce înseamnă ca nu sunt considerați absenți în conformitate cu prevederile art.195 alin.2, care sună astfel: "Deputații, cu aprobarea Camerei sau a Biroului permanent, pot participa la desfășurarea altor acțiuni parlamentare, situație în care nu sunt considerați absenți".

Și atunci, la numărul total de voturi care au fost exprimate în Cameră, de 146, mai adăugăm pe cei 22 care au primit diferite însărcinări, ceea ce înseamnă 168 de deputați, în conformitate deci cu prevederile art.195 alin.2, și am anunțat cvorumul de 171. Deci, avem 3 deputați absenți.

Nu știu dacă colegii din Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare s-au întâlnit la Sala 28. O să rog pe unul dintre domnii chestori să ne clarifice acest lucru, pentru a începe discuția la proiectul de Lege privind transformarea fondurilor proprietății private în societăți financiare de investiții.

Vă rog deci să ne comunicați repede care este situația.

Domnul Lepșa sau domnul Lungu, unul dintre domniile lor, rog să țină legătura cu noi pentru a putea rezolva problemele care, iată, apar pe parcursul desfășurării lucrărilor noastre.

Domnule Lepșa, vă rog să clarificați repede .... Domnule Lepșa, nu acceptați sarcini pe linie de partid, ci sarcini chestoriale. Noi mai avem încă niște colegi care participă la o comisie de mediere aici, în incintă, la bibliotecă, și vom vedea acum exact care este situația.

Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în aulă.

Doamnelor și domnilor, sunt nevoit să intervin pentru a-i pune în temă și pe colegii care între timp au intrat în aulă, pentru a cunoaște care este obiectul votului pe care va trebui să-l exprimăm.

Noi, la pct.103 din propunerea de modificare și completare a Codului penal, în varianta însușită de către Senat, aveam o idee ca, după alin.1 al art.236, să se introducă un alin.2, cu următorul conținut: "Cu aceeași pedeapsă se sancționează arborarea drapelului, altor însemne sau intonarea imnului altui stat în public, în afara cazurilor prevăzute de lege".

În urma discuțiilor purtate în legătură cu acest text, în cursul zilei de ieri și mai ales în cursul acestei dimineți, s-a conturat ideea eliminării acestui text, urmând ca materia care face obiectul acestei chestiuni să-și găsească rezolvarea într-o propunere legislativă de modificare și completare a Legii nr.75/1994, care reglementează întreaga problematică privind arborarea drapelului României, folosirea însemnelor statului și alte câteva aspecte conexe acestei materii.

Vă rog acum să vă pronunțați în legătură cu această propunere de eliminarea. Întrucât la votul anterior nu am întrunit cvorumul, am să vă cer să vă exprimați pentru, acei dintre dumneavoastră care îmbrățișați această propunere, cei care sunt împotrivă își vor exprima voința și, de asemenea, dacă sunt eventuale abțineri.

Supun, deci, votului dumneavoastră propunerea de eliminare a acestui text.

Cine este, vă rog, pentru? Îi rog pe domnii secretari să numere, ca să nu avem discuții în legătură cu corectitudinea consemnării rezultatului votului.

Voturi pentru - 121.

Voturi împotrivă, vă rog. 38 de voturi împotrivă.

Abțineri, vă rog? 10 abțineri .

Au fost exprimate deci 169 de voturi în total: sunt 121 de voturi pentru, 38 - contra, 10 - abțineri, ceea ce reprezintă un total de 169, la care, dacă adăugăm, în conformitate cu prevederile Regulamentului - art.195 alin.2 - , cei 22 de deputați care au primit diferite însărcinări și, în consecință, sunt incluși în cvorum, acesta este întrunit. Cu majoritate de voturi și în condiții regulamentare a fost adoptată propunerea de eliminare a pct.103 din propunerea legislativă.

Trecem la pct.104. Este vorba de introducerea după art.236 a art.2361, având următorul conținut: "Defăimarea prin orice mijloace, în public, a țării sau a națiunii române, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani".

În legătură cu acest articol și în legătură cu această soluție, nu au fost, după câte îmi amintesc eu, obiecții în cadrul discuțiilor ce s-au purtat între liderii grupurilor parlamentare.

Doreați să interveniți?

Vă rog să poftiți. Poftiți, domnule Vasile Lupu.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

În întâlnirea de dimineață, am încercat să abordăm și acest subiect dar s-a spus de către domnul președinte Adrian Năstase că nu era pe ordinea întrunirii noastre.

Mie personal, - deci vorbesc ca deputat, nu în numele grupului parlamentar -, mi se pare foarte riscant acest text: defăimarea națiunii române. Dacă incriminăm defăimarea, eu cred că ar trebui să incriminăm și apologia, pentru că în timpul dictaturii, generații după generații au învățat că noi, românii, suntem cei mai deștepți, cei mai viteji, cei mai curajoși și așa ne-am trezit coada Europei.

Deci, pornind de la individ, iată, nu pot să-mi șterg din memorie victima ce a fost Nicolae Ceaușescu. Poate că în ‘64-‘65, pornise cu niște intenții bune. Dar, slăvit de peste tot, de lacheii dimprejur, "Geniu al Carpaților", cel mai deștept, atotcuprinzător a luat-o, bietul, razna și ajunsese să dea câte un milion de dolari pentru un titlu științific, luând laptele și pâinea de la poporul înfometat român, iarăși, slăvit și proslăvit.

Eu cred că nu ne folosește la nimic această reglementare și, evident, nu știu eu dacă acest text ar influența gravele probleme cu care se confruntă România astăzi.

Mai mult, deci, pentru ocuparea unui imobil s-a prevăzut o pedeapsă cu maximum 2 ani; imobil - casă sau teren de 3-4-5 hectare. Și aici, pentru defăimarea țării, pentru defăimarea națiunii române, venim cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani, defăimare prin orice mijloace. Greu de definit.

Eu pledez pentru eliminarea acestui text, și, dacă nu este posibil, o reducere a pedepsei de la 3 luni la 2 ani, sau amendă. Altfel, dacă o comparăm și cu pedeapsa de la art.200 alin.1 Cod penal, iarăși mi se pare foarte grea această pedeapsă și ușor de aplicat în această perioadă de tranziție, de cele mai multe ori confuză.

Deci, aceasta este concluzia mea: propun eliminarea textului, iar în a doua variantă, dacă nu e posibil, reducerea pedepsei de la 1 la 5 ani, sau cât este, la 3 luni la 2 ani, sau amendă.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc, domnule deputat Vasile Lupu.

Dacă mai dorește cineva? Domnul deputat Adrian Severin. Și mai dorește domnul Dejeu, da? Bun. Aveți cuvântul, domnule Severin.

Domnul Adrian Severin:

Stimați colegi,

Aș face o propunere asemănătoare, sau cu fundamente, cu motivații asemănătoare celei făcute în legătură cu textul pe care l-am votat anterior.

Se vorbește în textul pe care-l discutăm acum despre defăimarea țării sau a națiunii române.

Defăimarea țării sau a națiunii române este, fără îndoială, un lucru rău, după cum cred că defăimarea oricărei națiuni sau naționalități este un lucru rău și cred că ar trebui, dacă ar fi să facem un text complet, să includem în acest text orice tip de defăimare, a oricărei națiuni, a oricărei etnii - și asta ar fi, cred, foarte important.

Desigur, însă, că avem, în acest moment, după știința mea, alte texte din Codul penal, care pot să acopere ipoteze în care am avea de-a face cu instigare la ură rasială sau alte lucruri de acest fel.

Dar textul, așa cum este, și pornesc de la termenul de defăimare în sine, este insuficient definit. Un asemenea text... - și mai ales când vorbim de legea penală textele trebuie să fie extrem de precise, pentru că ne jucăm sau nu ne jucăm cu libertatea oamenilor, cu viața oamenilor și nu se poate, atunci când este vorba de libertatea și de viața oamenilor, de valori fundamentale pentru societate, nu se poate să operăm cu noțiuni aproximative.

Din acest punct de vedere, termenul de defăimare rămâne în acest text de lege un termen extrem de aproximativ. Mă întreb, bunăoară, dacă nu este defăimarea națiunii române și a României, de pildă o manifestație prin care, sau în timpul căreia se introduce în pământ un sicriu care simbolizează liniștea și idealurile României, într-un moment în care toate forțele politice, democratice ale României încearcă să săvârșească un act care să ducă România în lumea civilizată, să ducă România în lumea viitorului, și nu s-o lase în lumea trecutului.

Într-un asemenea moment în care România este felicitată de toate marile forțe democratice ale lumii, un asemenea act este sau nu este defăimarea națiunii române? Este sau nu este defăimarea țării? După părerea mea, un asemenea act este un act sau poate fi un act de defăimare a țării. Dar sigur că alții pot avea altă părere decât mine, după cum se și vede.

Și, de aceea, cred că un text atât de vag definit este extrem de periculos a fi adoptat în acest moment.

Deci, există, fără îndoială, fie posibilitatea ca textul să fie retransmis comisiei pentru revizuire, fie, există... - nu este ultima ocazie când putem să ne îmbunătățim Codul penal, sunt convins și vă asigur că în măsura în care vom putea, vom proceda la îmbunătățirea fundamentală în următoarea legislatură a acestuia, deci având în vedere că zilele nu se termină astăzi și că vom putea îmbunătăți și în viitor Codul penal, v-aș propune, pe considerente, cum spuneam, de tehnică legislativă în primul rând, dar înțelegeți dumneavoastră că sunt și considerente de înaltă oportunitate politică, să mai cugetăm și să lăsăm acest text pentru legislația viitoare, deci să-l excludem din actualul Codul penal.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.

Domnul deputat Gavril Dejeu dorește acum să intervină. Vă rog să poftiți la tribună, domnule deputat.

După aceea au mai solicitat luări de cuvânt domnul deputat Petre Țurlea și domnul deputat Emil Roman.

Domnul Gavril Dejeu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt păreri deosebite în legătură cu acest text, dacă el este necesar sau dacă el este superfluu.

Eu am avut și de dimineață cu domnul ministru un schimb de cuvinte pe această temă, și cu alți colegi. Problema nu este chiar așa de ușoară. Pentru cei care pledează pentru eliminarea textului, eu aduc un argument simplu. Dacă tu, ca cetățean, ești proteguit de lege împotriva actului de defăimare, țara ta să nu fie proteguită? Iată un argument care mie mi se pare perfect valabil.

Dar se nasc câteva semne de întrebare asupra structurii textului și asupra sensului lui. Ce înseamnă defăimarea țării? Nu spune nimeni nimic care este obiectul acestei infracțiuni. Înseamnă defăimarea țării și critici aduse la adresa sistemului politic, a forțelor politice, a Guvernului, a aspectului democratic sau nedemocratic din țară. De la acest microfon s-a spus, de pildă, de către unii dintre confrații noștri, că noi nu avem nici la ora actuală un sistem democratic autentic. Asta înseamnă defăimarea României? Poate, după unii, da!

Textul este atât de imprecis încât poate da naștere la o mie și o sută de interpretări.

În fața unui text atât de imprecis, mai bine este să nu fie, decât să creăm în legislație o situație ambiguă.

De aceea, eu aș propune o lămurire, în ipoteza în care textul ar rămâne. Și anume, defăimarea să se adreseze în exclusivitate României ca entitate statală, nu structurilor, nu formelor de organizare, nu forțelor politice. Prin urmare orice altă referire să fie exclusă din capul locului din această noțiune. Că, altminteri, textul devine absolut inacceptabil. Pe de o parte.

Pe de altă parte, aș pleda pentru restrângerea textului în exclusivitate la "țară". Dacă mergem mai departe cu textul și spunem: "sau a națiunii române", intrăm într-o zonă foarte delicată. Eventual, dacă s-ar spune "a țării și a poporului român", noțiunea de popor ar fi mult mai cuprinzătoare, atotcuprinzătoare, s-ar referi la orice cetățean, la orice naționalitate conlocuitoare care are dreptul, ca și componentă a acestui popor, la protecție, la fel ca și națiunea majoritară.

Și a treia problemă ar fi eliminarea sintagmei "prin orice mijloace"; o situație absolut neclară, nelimpede.

Cred că în fața acestor atâtea semne de întrebare câte ridică textul, eu am semnalat cel puțin 3, deci, mai înțelept ar fi să eliminăm acest text, decât să-l menținem.

După părerea mea, în restul Codului penal, în restul legilor, inclusiv în cea privitoare la siguranța națională, avem texte suficiente pentru a protegui și a apăra această valoare care se propune a fi proteguită aici.

Nu fac parte dintre aceia care spun să lăsăm țara la latitudinea oricui pentru a fi bălăcărită, cum se spune, dar socot că există texte suficiente pentru a se răspunde la această exigență, și în fața impreciziunii și a imperfecțiunii textului, așa cum ni se oferă, mi se pare că cel mai mic rău este eliminarea, decât menținerea lui.

Domnul Marțian Dan:

Are cuvântul domnul deputat Emil Roman, din partea Grupului parlamentar PUNR. Va urma, după aceea, domnul deputat Răsvan Dobrescu.

Domnul Petre Țurlea (din sală):

Domnule președinte, vă rog ....

Domnul Marțian Dan:

Aaa!, îmi cer scuze. Dumneavoastră sunteți la rând, da. Aveți cuvântul. După aceea va urma domnul deputat Emil Roman.

Domnul Petre Țurlea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sunt obișnuit, de la o vreme, să se sară peste mine.

Domnul Marțian Dan:

Nu, este o greșeală a mea, nu faceți din ea o problemă. Eu mi-am cerut scuze pentru asta.

Domnul Petre Țurlea:

Doamnelor și domnilor colegi,

Am bunul obicei, pe care-l păstrez de foarte mulți ani, de a lupta până la capăt pentru ideile mele care, chiar dacă sunt puține, după formula jignitoare și nedemnă de un ministru pe care mi-a aruncat-o adineauri domnul senator Predescu, eu cred că sunt bune și cred în ele, de aceea le susțin până la capăt.

Suntem, de fapt, cu toții, în fața a două soluții; a treia soluție nu există. Ori admitem ca defăimarea țării și a națiunii române să fie pedepsită conform unei legi, pentru că dacă nu are lege, organul represiv nu are cum să pedepsească, ori eliminăm acest text și admitem că defăimarea țării este normală. Deci, oricine poate să defăimeze România, să defăimeze națiunea română, nimănui nu i se va clinti un fie de păr din cap.

A treia soluție deci nu există. O să vă rog, de aceea, să vă gândiți foarte bine atunci când votați, că soluție de compromis, cum s-a mai spus aici, în nici un caz nu există. O să vă rog să vă uitați foarte bine când votați, să vă gândiți bine și neapărat, fiind campanie electorală, domniile voastre fiind cu toții oameni politici, atunci când vă veți duce în fața electoratului, să vă uitați în ochii oamenilor, acestor români care așteaptă numai bine de la Parlamentul țării și să le spuneți că ați admis defăimarea țării și a națiunii române.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Are cuvântul domnul deputat Emil Roman, Grupul parlamentar PUNR. După aceea va urma domnul deputat Răsvan Dobrescu.

Domnul Emil Roman:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Stimați invitați,

Vă rog să-mi permiteți, în legătură cu discuția care se poartă, să citesc doar câteva rânduri din Constituția României. Este vorba de art.30 alin.7, unde se spune: "Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violența publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri".

Avem în față, în sfârșit, legea care trebuie să pedepsească, potrivit cerinței din Constituție, așa ceva. Și mă miră faptul că ne lansăm în tot felul de discuții sau teorii sau comentarii, că n-ar trebui să fie prinsă națiunea, ci poporul, că nu-i precis. Păi, dacă nu, dacă într-adevăr nu-și are loc un astfel de text în Codul penal, mă întreb, își mai are vreun loc sau vreo rațiune existența lui în Constituția României?

Si, după aceea, apropo de absența lui, îndrăznesc să-i răspund unui distins antevorbitor că dacă un astfel de text ar fi sau va exista în Codul penal, probabil legiuitorul la solicitarea domniei sale va incrimina, va pedepsi, cum va găsi de cuviință, și manifestări, chipurile împotriva națiunii române, la care domnia sa a făcut aluzie, cred că este vorba de ceea ce s-a întâmplat ieri la Cluj.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Are cuvântul domnul deputat Răsvan Dobrescu, grupul parlamentar PNȚCD și PER.

Domnul Răsvan Dobrescu:

Eu dezaprob cu hotărâre pe oricine s-ar deda la minifestări de defăimare a țării sau a națiunii române.

Eu aș vrea să vă spun că textul care ni se propune, care nu este un text izolat, ci face parte din Codul penal care are un ansamblu foarte larg de reglementări, este un text foarte departe de a fi perfect. Aș vrea să vă semnalez că există un capitol în Codul penal care se intitulează "Limitele aplicării Legii speciale", capitol a cărui primă secțiune se intitulează "Aplicarea Legii penale în spațiu" și că această secțiune din Codul penal se aplică și textelor din partea specială deci și acestui text. Art. 3 și 4 răspunde la întrebarea: cui se aplică Codul penal? Și art.3 spune: "Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României", iar art. 4 spune: "Legea penală se aplică infracțiunilor săvărșite în afara teritoriului țării dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă neavând nici o cetățenie are domiciliul în țară".

Și acum, vă rog să faceți următorul exercițiu de cazuistică, pentru că avem obligația atunci când facem legi să ne gândim la felurite situații în care legea urmează să fie aplicată. Să presupunem că un cetățean străin, aflat în România, săvârșește niște acte care să se încadreze în textul de lege a cărui votare vi se propune. Va putea el să fie tras la răspundere în baza acestui text? Dacă textul rămâne așa și coroborând acest text cu art.3 din Codul penal, desigur că el va trebui să fie tras la răspundere. Dar atunci, se pune altă întrebare. Se justifică aplicarea în acest caz a textului? Adică, un cetățean străin aparținând unei țări cu care România nu se află în cele mai bune relații, emite niște opinii pe care noi le considerăm defăimătoare la adresa țării sau a națiunii Române. În această situație, dacă textul va trece, așa cum el este făcut, acel cetățean străin urmează să fie trimis în judecată și condamnat.

Dar această soluție încalcă niște principii și aș vrea să vă spun și o spun de fiecare dată când am ocazia, că principiile trebuie să fie întotdeauna mai presus decât textele de lege. Nu putem să-l oprim pe un cetățean străin aflat temporar pe teritoriul României să exprime orice fel de opinie, inclusiv la adresa țării și națiunii române. Singura sancțiune pe care putem să o adoptăm în acest caz este expulzarea.

De aceea, cu toate că eu susțin această valoare pe care consider că legea trebuie s-o apere - apărarea demnității țării și a demnității națiunii române - textul acesta are niște imperfecțiuni care nu-l fac recomandabil spre a fi votat de către dumneavoastră și de aceea, eu cred că este bine ca noi să nu votăm acest text de lege.

Domnul Marțian Dan:

Are cuvântul domnul deputat George Stancov, grupul parlamentar al PD.

Domnul George-Iulian Stancov:

Stimați colegi,

Acest text pe care tot îl discutăm de vreo câțiva ani și care printre alte texte a stat la baza unei anumite gândiri care s-a rezumat, s-a regăsit într-o anumit vot manifestat în plen, cu consecințele pe care le cunoaștem, acest text este discutabil nu pentru simplul fapt că a remarcat și domnul Emil Roman textul constituțional, ci discutabil cu atât mai mult cu cât a remarcat și textul constituțional.

Cu alte cuvinte, preluarea mot à mot a cea ce se cheamă textul constituțional, invocat aici ca o dovadă a nevoii de legiferare demonstrează că nu am făcut decât să încălcăm un principiu de drept și anume că normele constituționale nu sunt de directă și strictă aplicare, ele sunt izvorul de drept. De altfel, chiar textul spune: defăimarea țării și a națiunii este interzisă de lege, deci trebuie o lege, legea specială. Această lege specială nu înseamnă totdeauna Legea penală în condițiile în care noi nu am concretizat conceptul de defăimare. Și lăsând textul generic, constituțional la îndemâna, la lumina sau la întunericul celor care îl pot aplica - conjunctural și, de regulă istoria demonstrează, politizat - se naște arbitrariul.

Sigur, se pot da exemple de toate felurile. Nu este nevoie exemplul cu coșciugul, este nevoie de exemplul cu discursul de ieri al președintelui României care este reprezentantul statului român și care după unele teorii a defăimat imaginea văzută altfel de altcineva, și tot așa, și până la urmă nu mai terminăm cu discuția despre defăimare. Cine pe cine a defăimat? Nu mai zic de faptul că și cei care mai știu limba română pot discuta ce înseamnă defăimare. Faima, renumele. Dacă la un moment dat avem renumele de o țară mai săracă și cineva spune "sărăntocii ăia", noi ne vom supăra și vom spune că nu. Și venim și demonstrăm contrariul și intrăm într-o polemică din care rezultă clar că textul naște monștri. Textul naște monștri și naște răfuieli. Și naște ceea ce a născut de altfel atunci când a fost în aplicare. E un instrument care duce spre dictatura celui de la putere. Nu înțelegeți unde ne întoarcem? Exact la instrumentul cu care să controlăm pe cei care sunt de o altă părere. De aici și de la a extrapola, dacă eu spun despre câteva personalități cu funcție de răspundere în stat, că au făcut și au dres, acelea trântesc o reclamație la procurorul general, că se simt ofensate. Vă dau un exemplu, de alde Raymond Luca, poftim. Deci, chiar nu vedeți care este pericolul? Sau probabil că există și o anumită mentalitate, a veșniciei la putere. Construiți texte ca și cum ați fi puși aici unii sau alții pentru 2000 de ani. Gândiți ca textele să funcționeze și când sunteți la un moment dat subiecte ale acestei infracțiuni în viziunea celorlalți. Deci, fiți nu toleranți, fiți inteligenți politic și nu credeți că defăimarea la grămadă așa nu vi se poate întoarce la un moment dat de o să ziceți cine ne-a pus s-o facem. Este o chestiune firească de toleranță și de înțelegere a legiferării.

De aceea propun, cum am propus și la comisie. Prima propunere a fost să eliminăm textul acesta macabru, care nu știu de ce folosește electoral unora și altora nu, cum ar fi domnul Țurlea care crede că o să se uite în ochii oamenilor încă 5000 de ani. Deci, este foarte clar, trebuie să ne uităm la un moment dat cui ne adresăm, nu unei ficțiuni, numită poporul... Poporul înseamnă oamenii care la un moment dat au aceleași crezuri, nu așa fiecare trebuie să venim să ne uităm în ochii altora până murim. Vă rog frumos să nu facem politică de dragul de a ne juca de-a alegerile și să dăm textul comisiei, specialiștilor și să pronunțe nu așa pe picior că vin alegerile. Asta este ideea. Nu este nimic nou. Am mai discutat de nu știu câte ori textul acesta. Și de teama nu știu cui. Nu este nici un tratat care ne obligă, este bunul simț politic pentru România, nu pentru unii sau pentru alții.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Da.

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule Ovidiu Iosif, vă rog interveniți atunci...

Domnul Ovidiu Iosif:

Da, vă mulțumesc, domnule președinte.

Este vorba și de o chestiune de drept penal aici și se ocolește mai mult din considerente electorale sau eu știu... Chestiunea care vi s-a spus este că textul acesta, respectiv cuvântul defăimare este nebulos, este neclar etc.

Chestiunea în drept nu stă așa. Vreau să vă spun, că în Codul penal anterior, este vorba de Codul Carol, juriștii, mă refer la penaliști, știu foarte bine că a existat infracțiunea de defăimare care constituia de fapt o calomnie în care era interzis a se face proba verității. Asta este infracțiunea de defăimare. Deci, noțiunea este clară în Dreptul penal. Nu constituie, tot s-a vorbit de sicrie și aici, nu constituie defăimare, de exemplu, a afirma despre poporul român sau despre Guvernul român că introduce prea mult hidrogen în apa potabilă. Asta nu este defăimare. Sau chestiunea cu sicriul. Este clar. Defăimarea este o insultă, este o calomnie gravă adusă la adresa națiunii sau a țării și este simplu de văzut în doctrina penală și în Codurile penale anterioare și ale altor țări ce reprezintă defăimarea. Or, Constituția ne obligă să pedepsim aceasta. Acum, adică noi sancționăm defăimarea sau jignirea oricărei națiuni sau oricărei rase în afară de națiunea română, de jignire a națiunii române și a țării României. Este posibil așa ceva, mă întreb eu atunci când Constituția este clară în acest sens? De ce ne ferim de acest lucru? Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Da, vă mulțumesc.

Doamnelor și domnilor deputați,

Dați-mi voie să iau și eu cuvântul la tribună.

Doamnelor și domnilor deputați,

Problema pe care noi o dezbatem este una foarte importantă și în privința căreia cred eu că trebuie să facem în așa fel încât să fie analizate toate implicantele ei și toate punctele de vedere și judecățile de valori în legătură cu problema discutată.

Eu cred că acest text al art. 2361 are legitimitatea lui. Aș spune că din acest punct de vedere noi ne găsim într-un perimetru problematic care se mai găsește și în Codurile penale din alte țări. Aș vrea să vă spun, de exemplu, că titlul 4 din Codul penal austriac adoptat în 1974 este intitulat "Infracțiuni contra onoarei. Defăimare." Si la art. 111 sunt prevăzute lucruri legate de defăimarea, ofensa adusă onoarei persoanei și așa mai departe... După aceea sunt alte articole care dezvoltă, materia reglementatoare în această chestiune și art. 116 se referă la ultraj față de stat și însemnele sale.

Alin. 1 spune așa: "Oricine insultă sau discreditează exprimându-se pe un ton dușmănos la adresa Republicii Austria sau a unuia din landurile federale în așa fel încât actul să se bucure de o largă publicitate este pedepsit cu o pedeapsă privativă de libertate până la un an".

La alin. 2: "Oricine insultă sau ultragiază de o altă manieră exprimând pe un ton de ură, indicat la art. 1 asupra unui drapel al Republicii Austria sau a unui land federal arborat cu ocazia unei ceremonii publice sau a unei manifestații organizate pentru a fi accesibile tuturor, un semn districtiv exprimând suveranitatea și aplicat de către autoritatea austriacă imnul federal sau al unui imn al unui land sau discreditează unul dintre acestea, este pedepsit cu o pedeapsă privativă de libertate de până la 6 luni sau o pedeapsă pecuniară reprezentând până la 360 de ori taxele jurnaliere..." Nu mai citesc alte chestiuni pe care probabil colegii noștri juriști le știu mai bine.

Deci, ne găsim oarecum într-o situație care și-a mai găsit și ea tratare în codurile penale în țări care la ora actuală în mod cert reprezintă reușite democratice. Eu m-am referit numai la cazul Republicii Austria, s-ar putea vedea și câteva reglementări din Codul penal German și din alte cazuri, încât mie mi se pare că acest text își are legitimitatea sa.

In afară de asta este o anumită corespondență între această reglementare și prevederea din Constituție la care s-au referit unii dintre vorbitori.

Ceea ce am putea noi să facem și în acest sens probabil vom asculta opinia și a inițiatorilor și a comisiei juridice, este cuantumul pedepsei, mărimea acestei pedepse, etc. Și din acest punct de vedere, eu cred că cel puțin unele dintre opiniile care s-au exprimat aici pot fi luate în considerare.

Iată deci câteva lucruri pe care am vrut să le spun în legătură cu această problemă pe care o discutăm, intervenind în discuție la fondul de idei pe marginea acestui articol. Sigur că găsindu-mă aici, acum o să fac referiri la problemele care s-au cristalizat. Unii dintre vorbitori s-au pronunțat pentru menținerea textului așa cum este, alții au cerut eliminarea, alții, cum a fost domnul deputat Vasile Lupu, au sugerat ideea că dacă eliminarea textului nu este acceptabilă să se revadă cuantumul pedepselor pe care le conțin.

Și în fine, a mai fost propunerea domnului deputat Gavil Dejeu, prin care dânsul atrăgea atenția că problema de sancționare a defăimării să se limiteze exclusiv la România, la stat, la entitatea statală și în al doilea rând spunea dânsul că eventual am putea reconsidera în sensul eliminării, expresia, sintagma "prin orice mijloace". Dar toate aceste chestiuni și altele care au rezultat din dezbateri sunt de natură să ne determine să ascultăm opiniile inițiatorilor și a comisiei juridice.

Da, domnul Răsvan Dobrescu.

Domnul Răsvan Dobrescu:

Am ascultat cu foarte mult interes expunerea domnului vicepreședinte Dan Marțian, care a făcut referiri foarte precise și chiar citate din Codul penal austriac. Și aș vrea să vă semnalez că deosebirea dintre textul care este supus spre dezbatere și textele din Codul penal austriac este o deosebire care arată un lucru foarte important. În mai multe texte din Codul penal austriac, latura obiectivă a infracțiunilor pe care acea secțiune din Codul penal austriac le incriminează este foarte bine conturată. Acolo este vorba de fapte precise de mai multe fapte, de fapte precise care se pedepsesc fiecare cu o anumită pedeapsă. În timp ce în textul care ne este supus nouă spre dezbatere și votare latura obiectivă a infracțiunii nu este bine conturată și ea permite o aplicare foarte elastică urmând în cazul în care textul ar fi adoptat, ca numai jurisprudența, adică ansamblul de hotărâri pe care justiția le va pronunța să contureze bine această faptă. Și eu cred că a lăsa la latitudinea unei viitoare jurisprudențe, conturarea laturii obiective a unei infracțiuni sau a unor infracțiuni nu este deloc potrivit.

Eu cred că Legea penală trebuie să fie o lege precisă care să incrimineze anumite fapte precise, așa cum foarte bine face Codul penal austriac. Dacă, de exemplu, acest text ar fi înlocuit cu o propunere care să copieze prevederile din Codul penal austriac cred că aceste texte ar putea fi adoptate de noi. Dar așa vag cum este textul care ni se supune spre votare eu cred că totuși soluția de eliminare este o soluție mai prudentă și mai benefică pentru legislația penală românească.

Domnul Marțian Dan:

Da. Doamna deputat Leonida Lari dorește să intervină. O invit la tribună și pe dânsa și apoi vă rog să fiți de acord să ascultăm opiniile inițiatorului și ale comisiei.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Doamnelor și domnilor deputați,

Am observat că unii dintre noi au început să se teamă de cuvântul națiune. Cuvânt, care de fapt, este consemnat în chiar Constituția României. Am fost atentă cu câtă zeflemea și cum a luat peste picior domnul Stancov pe domnul Țurlea, deși domnul Țurlea are dreptate întru totul. De când am început să ne temem de cuvântul națiune și creăm noi sintagme? De exemplu sintagma care absolut este neadecvată limbii românești. Sintagma - "națională comunistă" sau "național-comuniști" sau "naționaliști-comuniști".

Domnilor,

Chiar azi dimineață am luat DEX-ul și m-am uitat în DEX și scrie așa:"Naționalist" însemnează "un om, un cetățean loial țării sale și care apără interesele naționale ale acestei țări". Or, "comuniști" înseamnă oameni care optează pentru internaționalizarea intereselor acestei țări, au opțiuni pentru colectivitate mai mult. Așadar, această sintagmă nu-și are locul în limba română. Au creat-o străinii și oamenii ostili națiunii române.

Consider că articolul în cauză trebuie să râmână, să nu fie eliminat și vă dau câteva exemple de defăimare a acestei națiuni.

Gabriel Andreescu, marele politolog de la Grupul GDS, a făcut legătură cu rusofonii din Basarabia și a publicat nu o dată materiale în presă, că în Basarabia românii sunt în minoritate. În Basarabia românii sunt în majoritate. A mai scris că acolo majoritatea sunt moldoveni. Moldovenii este o producere a imperiului sovietic. Moldoveni în genere nu există, că nu se face etnie pe baze geografice, după zona geografică în care locuiește cetățeanul, ci pe bază de sânge și de opțiune politică. Ajungând în acest moment aș vrea să spun că eu nu mă uit numai la sângele care curge prin venele unui om, dacă el este loial țării în care se află, poporului în sânul căruia locuiește și are aceleași opțiuni ca și acest popor, eu îl stimez și țin la acest om cum de exemplu țin la această minunată femeie Feuzia Rușid și alții, din acest Parlament, care sunt loiali poporului nostru.

Mai departe, un alt caz de defăimare, Patapievici. Patapievici este acel care a scris nenumărate răvașe împotriva neamului românesc, care de mult trebuia să stea pe banca de judecată și să răspundă, de ce a scris că "poporul român este un cur și o grămadă de fecale".

Mai departe în iulie a.c. la Chișinău la manifestările în legătură cu Ștefan cel Mare a participat și domnul Ulici, șeful Uniunii Scriitorilor din România, care la un moment dat a enunțat următoarea frază: că la cel bun, intelectualii din Basarabia se ocupă atât de memoria lui Ștefan cel Mare și a altor mari voievozi ai Țării Românești? A mai spus ceva și despre Eminescu, bineînțeles la modul peiorativ, despre clasicii noștri. Spuneți-mi, vă rog, aceasta nu este o defăimare a națiunii? Aceste 3 exemple.

Domni deputați din partea opoziției:(din sală)

Brucan?

Doamna Leonida Lari Iorga:

Și Brucan și toți cei care au venit pe tancurile sovietice din Rusia.

Așadar, pledez pentru faptul ca acest articol să râmână și dați-vă seama de ce se întâmplă și nu faceți jocul celor ostili țării noastre. (Aplauze)

Domnul Marțian Dan:

Domnul Emil Popescu.

Domnul Emil Popescu:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Domnilor invitați,

Eu am ascultat cu deosebită atențiune tot ceea ce s-a tradus aici și s-au adus argumente foarte interesante și demne de luat în seamă.

Suntem în situațiunea că o anumită incriminare are niște conotațiuni politice specifice. Din punct de vedere strict juridic, de pe acum este câștigată teza că o încriminare trebuie să existe în acest sens. De ce? Pentru că premiza majoră a acestei incriminări există în Constituție. Cele două mari valori cu care operează Constituția și anume țara și natiunea trebuie să se regăsească în textul care stabilește definiția stricto-senso în plan penal a infracțiunii.

Pentru că Constituția afirmă că aceste fapte se pedepsesc, întrebarea care survine imediat este bine, unde sunt ele pedepsite? Este evident că trebuie să existe un text care să dezvolte, să facă aplicația concretă a premizei majore din Constituție. Cu aceasta am răspuns la prima întrebare de principiu, care ține dacă vreți de filozofia legii, e bine sau nu e bine? Acest lucru este deja hotărât prin Constituție.

Ei, acum începe dificultatea și tot ceea ce discutăm noi acum să știți că ține de domeniul Consiliului legislativ și al Comisiei juridice și anume corsetul juridic cum să fie alcătuit. Ați văzut că atunci când se discută o mică diferență între defăimare și ponegrire sunt convins că veți vedea și apropieri și diferențe specifice.

Când este vborba însă de defăimare, cineva a făcut trimitere la dicționarul limbii române. Și eu vă spun că această rezolvare din dicționarul limbii române este o rezolvare bună, corectă, adevărată, dar vulgară în înțelesul empiric, adică obișnuită, care nu este specific juridică. Prin urmare, numai definiția din dicționarul limbii române nu este suficientă, pentru ca să fie definită bine infracțiunea. Dacă examinăm cum procedează ceilalți legiuitori, veți vedea cu aluzie directă de la Codul austriac că el marchează bine latura obiectivă, adică în ce consistă faptele, activitățile concrete, dar marchează și mai bine latura subiectivă, adică intențiunea cu care lucrează. "În chip dușmănos", vedeți dumneavoastră? "În chip dușmănos", este un mod de a exprima lingvistic o anume poziție subiectivă a autorului infracțiunii.

De aceea, toate aceste elemente comparate cu definiția dată la noi care nu este chiar exactă, duc la concluzia de principiu că o incriminare trebuie să existe, că ideea este câștigată sub acest aspect, nu are rost s-o mai controversăm, dar ca actuală definiție dată nu este adecvată deloc.

Și am să-i răspund și unei colege carea luat cuvântul acum, tocmai asta este marea problemă, marea nenorocire. Este, Ulici sau este nu știu cine, un scriitor, care spune expresia respectivă, este el într-adevăr autor al infracțiunii de defăimare sau nu?

Tocmai aceasta demonstrează ușurința cu care se poate ajunge la o condamnare, chiar dacă nu este cazul să fie condamnare, fiindcă nu este o defăimare. A mai zis cineva aici, și bine a zis, pot să și marchez, domnul Severin, păi ceea ce este adevărat pentru parte, trebuie să fie adevărat și pentru întreg și invers. Ar trebui ca și defăimarea unei părți din națiune să fie pedepsită. Nu știm. Deocamdată numai vă arăt problematica și semnele de întrebare cu referire specială la această definiție care este dată aici.

Dacă vreți să mergem mai departe, vreau să vă informez respectuos că defăimarea este o varietate cu totul specială a calomniei. Calomnia este o varietate a insultei pe faptul determinat. Dacă zic cuiva "hoțule", este el, într-adevăr, autor al acțiunii de defăimare, sau nu?

Tocmai aceasta demonstrează ușurința cu care se poate ajunge la o condamnare, chiar dacă nu este cazul să fie o condamnare, fiindcă nu este o defăimare.

A mai zis cineva aici, și bine a zis, pot să și marchez - domnul Severin că " ... ceea ce este adevărat pentru parte, trebuie să fie adevărat și pentru întreg, și invers".

Ar trebui ca și defăimarea unei părți din națiune să fie pedepsită. Nu știu!

Deocamdată, numai vă arăt problematica și semnele de întrebare, cu referire specială la această definiție care este dată aici.

Dacă vreți să mergem mai departe, vreau să vă informez respectuos că "defăimarea" este o varietate cu totul specială a "calomniei". "Calomnia" este o varietate a "insultei" pe faptul determinat. Dacă zic cuiva: "Hoțule!" este insultă, dacă zic: " ... Ioane! Tu ai furat calul lui Marin!" este deja calomnie.

Dacă calomnia este realizată, exercitată într-un mod specific- vedeți că acum încep să folosesc cuvinte speciale, într-un mod specific, cu o anumită intenție- și are țintă ca obiectiv țara și națiunea, ne apropiem de conceptul de "defăimare" de care discutăm acum și prin urmare ar trebui să fie foarte clar spus, nicidecum " ... cu orice mijloace", ci " ... prin mijloace specifice", pentru că publicitatea și defăimarea la nivel de țară, la nivel de națiune nu se realizează undeva, într-un cabaret, sau la o discuție particulară, sau, știu eu, chiar într-un referat sau într-un simpozion.

Ați văzut că legiuitorul austriac face referire la " ... o intenție dușmănoasă, pe un ton dușmănos și repetat" și caracterul sistematic al faptei apare mai clar conturat.

Prin urmare, ar trebui să existe în opinia mea, și repet, aceasta este o primă exprimare, o primă formulare: " ... Defăimarea prin mijloace specifice, cu intenție directă... ", vă rog să observați - " ... cu intenție directă", "în public", deci, avem mai multe condiții, nu prin orice mijloace, " ... prin mijloacele specifice ariei calomniei", care înseamnă aici o forță de persuasiune dezlănțuită pe o temă dată, pe un coridor cum ar fi de pildă mass-media, sau cineva care publică sistematic foiletoane, cum avea cineva, de pildă, "Cronica optimistului", în care ne vorbea mereu despre frumusețea gospodăriilor agricole colective, deci, era pe undeva o intenție anume propusă și mijloace de propagandă specifice, și el urmărea clar un anume scop. Eu n-am spus prin asta că este ceva greșit în Călinescu, ce a făcut el. Posteritatea judecă. Noi discutăm acum dacă o simplă carte publicată - vezi Patapievici - este temei pentru a-l incrimina. Pe această definiție, cu ușurință poate fi cineva condamnat, deși el poate să aibă accente critice și doar accente critice. Prin urmare, definițiile laturii obiective și laturii subiective nu sunt bine realizate aici, în acest context.

De aceea, concluzia care se impune de la sine și care este înțeleaptă: o astfel de incriminare trebuie să existe în Codul penal. Este clar acest lucru, nu are rost s-o mai discutăm, nu numai pentru argumentul de ordin comparativ, pentru că și alte sisteme de drept pedepsesc, ci pentru faptul că însăși Constituția pune premiza. Astăzi, de pildă, Constituția... Totdeauna, se știe, nu este de imediată aplicare, de nemijlocită aplicare, pe baza unui text din Constituție nu putem condamna un defăimător, deși, să zicem că avem defăimătorul undeva. Nu-l putem condamna, pentru că nu există textul. Cel din Constituție nu este de imediată aplicare. Cred că suntem cu toții convinși de aceasta. Dar actuala formulare, redactarea actuală a textului, zic eu că este criticabilă, prezintă carențe și riscuri în ceea ce privește aplicațiunea textului.

Acum, mai am de spus un lucru: este adevărat că de multe ori când nu sunt concepte sau definiții clare, de tot atâtea ori este rolul jurisprudenței să realizeze ea, în procesul de aplicare a normei, înțelesul unei noțiuni, de pildă, înțelesul noțiunii "dol" sau de "viclenie" sau de "terț". În Codul civil sunt foarte dezbătute. Nu este deloc ușor să spui că cineva este "terț" sau nu este "terț" într-un act juridic.

Aici este greu de a spune ce se înțelege prin "defăimare".

Cred că din toate dialogurile de până acum a reieșit că limita dintre "licit" și "ilicit" este foarte gingașă.

Ei, nu este normal ca definiția să fie atât de largă și vagă, confuză și provocatoare de încurcături, încât să fie nevoie ca jurisprudența să navigheze vreo 5-6 ani, până se contureză un concept unanim acceptat.

Vă rog să observați că 15 Curți de Apel cu 15 jurisdicții proprii vor însemna foarte mult. Până se pun ele de acord, trece multă apă pe Dunăre.

De aceea, este necesar ca această noțiune, această definiție a infracțiunii să fie bine gândită, și nu este nevoie să se facă exerciții juridice pe pielea cuiva, de pildă 3-4 să fie trași în țeapă și să fie pedepsiți până când se va forma, după 5 ani, o jurisprudență fermă: " ... Iată ce se înțelege prin defăimare și iată ce nu se înțelege prin defăimare, adică limitele infracțiunii". Nu este nevoie să se facă exerciții pe pielea oamenilor, poate că se fac exerciții și invers - să fie achitați oameni care ar trebui să fie condamnați.

Prin urmare, trebuie să păstrăm o dreaptă măsură, să judecăm sine ira et studio și să transferăm chestiunea la nivelul înțelepților, adică nu numai al comisiei, la nivelul altor mari specialiști în Dreptul penal, care să vină să ne ajute și să gândim foarte bine această definiție.

Sigur că ea trebuie să facă față și altor manifestări, pe care le au apatrizii, cetățenii străini. Vedeți că aici sunt și implicante cu elemente de extraneitate.

Așadar, zic eu că aceasta-i soluția înțeleaptă.

Este clar că trebuie să existe incriminare, dar această formulare nu este cea mai fericită.

Domnul Marțian Dan:

Domnul deputat Serban Rădulescu Zoner are acum cuvântul.

Domnul Constantin Serban Rădulescu Zoner:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu nu mă pronunț și n-are rost să discut ce s-a discutat aici de către colegi, dar vreau să vă atrag atenția, domnilor colegi și domnule președinte, că aici s-au emis diverse teorii: unii spun că trebuie eliminat, alții dintre colegi au venit cu comentarii. Cred că ar fi cel mai bine ca cei care nu sunt de acord cu menținerea textului, dar care recunosc că este totuși necesar să se introducă în Codul penal o anumită pedeapsă pentru anumite infracțiuni bine conturate, să vină cu amendamente.

Prin urmare, vă propun să veniți, domnilor, cu amendamente și să se mai discute o dată la Comisia juridică, de disciplină și imunități și să se ajungă până la urmă la o înțelegere, pentru că, așa cum înțeleg că veți pune, domnule președinte, problema, veți da cuvântul Comisiei juridice și inițiatorului, și după aceea trecem la vot, deci dacă să se elimine, sau să nu se elimine. Dar au fost foarte mulți colegi care au venit cu anumite, hai să zic, critici, dar n-au venit cu niște propuneri concrete. Ar fi necesar să se vină cu amendamente și să se mai discute o dată. N-o să se întâmple nimic, nici o catastrofă dacă acest articol va mai fi discutat o dată și dacă vom vota Codul penal, până la urmă, săptămâna viitoare, sau când credeți dumneavoastră..., și poimâine, dacă până mâine se vine cu o soluție.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Da. Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.

Evident că nu sunt doar cele două alternative. Chiar dumneavoastră după ce ați enunțat acest lucru v-ați referit la a treia, și cred că și comisia și inițiatorul vor reflecta.

Adică, au fost puncte de vedere pentru menținere, au fost puncte de vedere pentru eliminare, dar au fost și puncte de vedere care au pledat pentru menținere, dar cu un text modificat, un text mai exact, mai precis și care, într-adevăr, să ghideze acțiunea judiciară, nu să lăsăm lucrurile, mă rog, în coordonate nedefinite și care pot să ducă după aceea la subiectivisme și chiar la abuzuri.

Da, vă rog.

Domnul Teodor Emil Popescu:

Am cerut permisiunea pentru o scurtă precizare.

Domnilor!

Vă rog respectuos să acceptați un adevăr care este deasupra acestei discuții de azi, dar important: legile nu se fac repede, ele se alcătuiesc cu muncă delicată, ca de șoarece de bibliotecă. Nașterea unui copil este mai ușoară decât nașterea unei legi, a unei singure definiții.

Ne-am învățat că le facem pe toate din mers, de aceea ies carențe sau nepotriviri, contradicții între diferite norme.

Vă rog să acceptați că această definiție poate să comporte ore întregi de dialoguri între savanți, și nu suntem noi savanții...

Noi avem..., am cinstea să vă spun că eu nu mă pricep, nu sunt specialist în Dreptul penal, dar v-am spus clar, v-am arătat deja niște propuneri. Ele nu se pot face în două minute, cum vrea domnul Zoner, sau în 5 minute, sau în 5 ore... Trebuie ca niște oameni să stea liniștiți, cum se spune, " ... cu picioarele în apă rece", să gândească bine textul, încât el să constituie un sistem. Altfel, nu.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Doamnelor și domnilor deputați,

Eu totuși vă rog să fiți de acord să ascultăm intervenția și din partea inițiatorilor, și din partea comisiei inclusiv, sunt convins că și dânșii au reflectat asupra acestei idei de a mai lucra asupra textului și a-l face mai precis, mai exact, cu forța operațională corespunzătoare și, în funcție de aceasta, evident că noi va trebui să ne pronunțăm.

Domnule Predescu,

În calitatea dumneavoastră de inițiator, dacă doriți să vă spuneți părerea în legătură cu problemele ridicate aici, în legătură cu soluția pe care o considerați cea mai dezirabilă în acest caz, de urmat.

Domnul Ion Predescu:

Socotesc că despre eliminarea textului nici nu poate să fie vorba, pentru că art. 30 alin. 7 din Constituție prevede expres: " ... Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii" și dacă în Constituție este imperativ înscris acest text, nu putem să spunem că textul propus de cei doi inițiatori și adoptat de Senat nu are justificare.

De altfel, majoritatea au lăsat impresia că nu sunt împotriva reținerii infracțiunii în Codul penal, a existenței acestei incriminări. Apoi, s-au ridicat obiecțiuni cu privire la redactarea textului. Cu regret am observat că nimeni n-a propus altă formulare de text.

Domnul Marțian Dan:

A propus, cel puțin părți de formulare, domnul Emil Popescu, în luarea de cuvânt, nu ultimă, ci în cealaltă, " ... cu intenție directă".

Domnul Ion Predescu:

Da. "Cu intenție directă și mijloace specifice", mai ales "cu mijloace specifice" nu spune nimic, pentru că " ... mijloacele specifice" sunt aici cele mai nedeterminabile.

Dar ce am avut în vedere la formularea textului și de ce-l susținem? La observația că nu este determinată și nu se știe ce se înțelege prin "defăimare", doresc să vă răspund simplu de tot: în Codul penal din anul 1936, în art. 510 și 511 se arată ce este, ce înseamnă și ce se înțelege prin "defăimare": "... calomnia, pentru care legea nu permite probabilități".

Doriți o definiție mai clară? Nu cred că poate exista.

Acum mă întrebați ce este calomnia?

O găsiți în textul care definește calomnia: " ... Imputerea unei fapte determinate care dacă ar fi adevărată ar atrage răspundere penală, disciplinară sau ar expune persoana oprobiului public".

"Insulta" are aceleași considerente, diferența constând în faptul că la "insultă", sau "ofensă", sau "injurie", cum vreți mai spune în limbajul curent: " ... Fapta imputată este nedeterminată", iar la calomnie este "determinată".

Tot astfel, din aceste motive, în art. 511 din Codul penal din anul 1936 veți găsi " defăimarea" la faptele care, pe incriminare de fond, reprezintă insultă sau injurie.

Așadar, dacă de 60 de ani există definiția termenului juridic, conceptului de "defăimare", dați-mi voie să prezum că este cunoscut acest concept de toți juriștii și că acum, după 60 de ani, nu ne este permis să mai scriem definiția în lege.

Este un concept cu care se operează chiar dinainte de anul 1936. Din secolul trecut este folosit, Codul penal, pentru că a fost împrumutat din Codul Italian, de toată lumea a fost înțeles la fel și niciodată nu a fost controversă între juriști, mai ales între practicieni, cu privire la ce diferențiază "injuria", "ofensa", "insulta" mai exact, "calomnia" și "defăimarea".

Mi se pare cu totul neavenit ca acum, în lege, să dăm definiția pentru a se înțelege ce se pricepe prin "defăimare".

Pe de altă parte, în numeroase texte de lege, nu numai în materie penală, dar și în alte reglementări, în alte ramuri ale dreptului, se folosesc constant termeni, concepte, categorii juridice care nu se mai definesc. Stiința dreptului de a defini este cristalizată și nu vă supărați că în vocabularul limbii române se găsesc cu conținutul lor juridic, pe înțelesul tuturor. Legea nu operează decât cu termeni accesibili chiar neștiutorului de carte, pe înțelesul oricăreia dintre persoanele căreia i se adreseză, indiferent care este ramura reglementării: civilă, penală, financiară, comercială, administrativă etc.

De aceea, domnilor, să nu căutăm să găsim neajunsuri în text, neajunsuri care nu există și care în susținerea dumneavoastră nu pot constitui completarea textului.

Acum, ce ar însemna? "Defăimarea țării" să o punem în paranteză și în alineatul următor să spunem ce înțelegem prin "defăimare"?

Nu vă supărați... Suntem după atâta timp de folosire a termenului.

Atunci luăm tot vocabularul juridic și îl explicăm cu prilejul fiecărei legi.

Mai recunoașteți valoarea științifică a dreptului, a științei dreptului? Mai recunoașteți pregătirea științifică a juriștilor?

Al treilea considerent, să nu uităm: cui se adresează legea penală și cine o aplică? Mă rog, dar de ce nu v-ați întrebat... Autorităților judecătorești.

Domnul Răsvan Dobrescu (din sală):

Dar infractorilor, nu?

Dar cetățenii nu trebuie să știe?

Domnul Ion Predescu:

Aplicarea legii penale este asigurată de autoritățile judecătorești, nu este asigurată de infractori...

Domnilor,

Ați spus ce ați vrut aici, nu v-a întrerupt nimeni.

Domnul Marțian Dan:

Vă rog... Continuați, vă rog.

Domnul Ion Predescu:

Chiar asemenea disciplină aveți? (Comentarii în sală).

Domnul Marțian Dan:

Vă rog...

Domnul Ion Predescu:

Prin urmare, punerea în aplicare a legii, asigurarea aplicării ei se face de către oameni calificați, de către autoritățile judecătorești, nu de oricine. Nu mai avem nici acele comisii de judecată... Atunci, probabil că aveați justificare, să le explicați termenii pe înțelesul lor, toate instituțiile dreptului, toate conceptele, termenii, inclusiv categoriile juridice.

Eu am pretenția că și dumneavoastră distingeți între ce este "termen juridic", "concept juridic", "categorie juridică" și când le folosim în lege, eu știu cum le folosim, și de aceea am folosit "defăimarea țării și a națiunii".

Acum, de ce să fie "defăimarea țării și a națiunii"?

Legea penală asigură protecția și din punct de vedere al demnității, onoarei, cinstei persoanei fizice. Persoanei juridice supreme - statul, națiunea, țara - nu trebuie să le asigure? Sunt valori supreme ale existenței noastre ca stat. Acestea trebuie lăsate la discreția, la comportamentul discreționar, batjocoritor al oricui?

Textul legii nu se adresează numai cetățenilor români, ci oricăror persoane, chiar străini și apatrizi; oricărei persoane care defăimează țara și națiunea.

Rețineți și faptul că nu suntem originali. N-am inventat, n-am creat acum termenii.

În Codul penal din anul 1936- vă rog, dacă vreți să-mi aduceți Codul (se adresează celor de pe banca miniștrilor)- era definit în art. 215, deci la categoria- "infracțiuni de altă gravitate privind siguranța națională", " ... Acela care prin cuvinte, scrieri, gesturi sau acte aduce ofensă în public națiunii sau statului român" și, vă rog, mai rețineți, în continuare: " ... precum și acela care aduce jignire simțământului național prin injurii aduse eroilor consacrați ai neamului comite delictul de ofensă a națiunii, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani și amendă".

Prin urmare, textul era mult mai cuprinzător în concepția din anul 1936.

Domnul Răsvan Dobrescu:

Era mai bine!

Domnul Ion Predescu:

Rețineți, să nu se confunde " ... scrieri, gesturi, acte, expresii" - sunt modalități de săvârșire a defăimării, nu modalități de incriminare, domnilor colegi...

Vă rog frumos, faceți această distincție și nu creați confuzie între "incriminare" și "modalități de comitere". Este incriminată "defăimarea", defăimarea fiind "o calomnie căreia îi este interzisă proba verității, poate fi săvârșită, comisă prin scrieri, gesturi, acte, expresii".

Acum, dacă vreți, eu sunt de acord să reproducem, dar, de vreme ce am zis "defăimare", și dacă din punct de vedere juridic "defăimarea" este "calomnie", și "calomnia" o avem definită în Codul penal, trebuie să reproducem definiția modalităților de săvârșire și la acest text, adică, la "defăimare"?

Dacă știm că ea este "calomnie", și la "calomnie" avem definiția, cuprinderea modalităților de săvârșire, să le reproduc,și dacă mai întâlnim într-un alt text, iar le reproducem?

Noi am ținut la acuratețea legislativă, am ținuit la ținuta Codului penal, nu la reiterări, de fiecare dată, în fiecare text care folosește un termen, un concept juridic specific. Le-am considerat ca fiind subînțelese și e suficientă definiția în infracțiunea care-l folosește pentru prima dată și unde-și are sediul de bază.

Spuneam că noi nu suntem originali nici în istoria noastră și nici în comparație cu alte state.

Articolul 291 din Codul penal italian, dacă ați observa Codul penal italian, în art. 290 pedepsește " ... ofensa adusă Republicii, instituțiilor constituționale și forțelor armate" și în art. 291 " ... ofensa adusă națiunii italiene": "Oricine, în public, ofensează națiunea italiană, este pedepsit cu recluziune, cu închisoare de la 1 la 3 ani". Este textul art. 291 din Codul penal italian.

Domnul vicepreședinte v-a prezentat textul articolului...

Domnul Marțian Dan:

... 116.

Domnul Ion Predescu:

Da, și se regăsește și în art. 248, în altă modalitate, în Codul penal austriac. Vă rog să rețineți și Codul penal al Portugaliei, care este unul dintre cele mai noi și mai moderne. Art. 363 are același conținut. În Codul penal german, art. 90 a) este introdus ulterior Codului. Deosebirea este că în legislațiile germane - germană și austriacă- se sancționează numai " ... defăimarea țării, a republicii și a landurilor". În legislațiile latine - portugheză, italiană, franceză - după care ne-am orientat, pentru că aparținem marelui sistem de drept latin, nu sistemului de drept germanic, care nu există ca mare sistem de drept, ne-am orientat după acestea, ca o componentă, ca o țară care face parte din marele sistem de drept latin și n-am distins, pe de o parte, ca la italieni " ... defăimarea, ofensa adusă republicii, instituțiilor constituționale și forțelor armate", iar la instituțiile constituționale, enumerarea începe cu Adunarea Legislativă, cu cele două Camere ale sale, ci le-am unificat. Deci, aceasta nu este invenția noastră, nu pretindem a fi originali. Am urmat textul Constituției, care ne obligă: "...Defăimarea adusă țării și națiunii". Aceasta este concepția Constituției României, care trebuie să determine, la rândul ei, sistemul dreptului român.

Prin urmare, nu ne găsim în nici o defecțiune și am rugămintea de a nu mai căuta să găsiți ceea ce nu există. Definiție nu putem da "defăimării", pentru că toată lumea o știe, iar de la Constituție nu ne putem abate.

Tinem la text, îl susținem și vă rugăm să-l acceptați, să-l adoptați pentru că este necesar.

De altfel, în precedentele dezbateri și soluționări, ați adoptat acest articol, așa încât, nu văd de ce acum, pentru a treia oară, există atâta opunere de a adopta un text care nu face altceva decât să ne apere cele două supreme valori: țara și națiunea.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Comisia?

Vă mulțumesc și eu, domnule senator.

Domnul deputat Aurel Stirbu are cuvântul.

Domnul Aurel Stirbu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În câteva cuvinte, sigur că acest text care este în discuție a fost propus spre adoptare, spre discutare și adoptare planului de către Comisia juridică, de disciplină și imunități. Ea și l-a însușit prima dată.

Am ascultat astăzi cu foarte mare atenție, chiar am rămas impresionat de discursurile deosebit de frumoase ale unor colegi - membri ai Comisiei juridice, care, efectiv, parcă n-au fost prin comisie, parcă n-au trecut pe acolo și parcă nu știau nimic de acest text. Ba, mai mult, unii colegi - asta "m-a impresionat" în mod deosebit, au vorbit despre textul care ni se oferă, păi, noi l-am oferit - membrii Comisiei juridice.

În orice caz, pe mine m-au impresionat discursurile fără nici un fel de amendament, așa cum se întâmplă și în cadrul comisiei de regulă, ale colegilor care acolo tot discursuri țin,- mai scurte, ce este drept- iar aici etalează niște calități oratorice, dar fără amendamente.

Prin urmare, eu am urmărit ce amendamente s-au propus, ce amendamente s-au făcut și nu prea am găsit. Am găsit, însă niște semne de întrebare la care sigur că vreau să mă opresc și eu în câteva cuvinte.

Unii colegi, pe bună dreptate, s-au gândit dacă în aplicarea acestui text să nu creeze anumite confuzii, să nu creeze anumite, știu eu, aplicări eronate. De exemplu, ce se înțelege prin "națiune"?

Este clar ce înseamnă națiunea asta română, și să fie date exemple și confundată națiunea română cu 3 ha. de teren, sau cu domnul deputat Raymond Luca, sau cu alte asemenea aspecte, să mă ierte Dumnezeu, e prea de tot... Se știe ce înseamnă națiunea română, ce înseamnă țara.

În legătură cu exemplele, să nu vă faceți probleme. Noi cel puțin așa am înțeles, în Comisia juridică, de disciplină și imunități, cei care am votat pentru acest text, că nu se pune problema a aduce critici sistemului electoral, sistemului de organe din țară, organelor politice, Guvernului, altor organisme. Asta-i cu totul altceva.

Este vorba de țară, de România, care-i a noastră, a tuturora și o iubim cu toții.

Noi așa ne-am gândit, nicidecum că dacă cineva aduce ofensă la adresa primului ministru sau a altei personalități... sunt infracțiunile cu totul specifice acestor fapte și nu pot fi confundate cu țara, nici cu națiunea.

Din sală:

Dar Președintele?

Domnul Aurel Stirbu:

Nici la Președinte. Președintele României nu este țara, nu este România. Nu este România, este Președintele României, care reprezintă o instituție importantă în stat, precum Parlamentul, precum și celelalte instituții.

Noi am discutat aceste aspecte.

Să nu vă fie frică, că noi am avut așa ceva în vedere, ba, dimpotrivă.

Prin urmare, s-a mai ridicat o teză față de care n-aș vrea să fie confuzie. De exemplu, această incriminare, s-a spus aici, și pe bună dreptate, se aplică și străinilor care comit infracțiuni în țară împotriva României și a națiunii și s-a spus aici că " ... nu pot fi sancționați penal, ci expulzați din țară". Ferească Dumnezeu! Dacă polarizăm această teorie la toate infracțiunile, înseamnă că unui străin care vine și face o crimă în România eu nu pot să-i aplic Codul penal, ci numai să-l expulzez din țară. Păi, nu se poate. Codul penal se aplică sub toate aspectele. A gândi în felul acesta mie mi se pare foarte periculos și să nu lăsăm o asemenea gândire, mai ales la cei care trebuie să urmărească și să aplice Codul penal.

Și acum, ultimele cuvinte, v-aș ruga să-mi permiteți. Iată, de exemplu, Constituția ne obligă pe noi, Parlamentul... spune că se interzice prin lege defăimarea țării, a națiunii, îndemnul la război sau agresiune, ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminări, manifestări obscene contra bunurilor moravuri, toate acestea sunt incriminate în Codul penal și tocmai să nu incriminăm defăimarea țării și a națiunii, care este prima sarcină dată prin Constituție Parlamentului României? Exact asta să nu incriminăm!

Sigur că din discursurile care au fost făcute aici - eu așa le numesc - a rezultat că toți suntem de acord să existe o incriminare, dar vedeți dumneavoastră... acolo nu e o virgulă, acolo nu e destul de clar, acolo ar fi cutare, acolo ar fi cutare, adică, noi suntem de acord, dar nu se poate...

Domnule președinte,

Eu propun să supuneți la vot, în primul rând, propunerea Comisiei juridice, așa cum este redactat articolul respectiv, 2361, și, pe urmă, bineînțeles, și celelalte amendamente care s-au făcut aici. Din păcate, prea puține, s-ar fi putut aduce anumite îmbunătățiri, dacă contribuția ar fi fost în mod concret, mai ales în comisie și nu aici, dar n-ar fi stricat și aici, să nu ne rezumăm numai la discuții de ordin general.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul procuror Grigorie, din partea Parchetului General, dorește să intervină, de asemenea, pe marginea acestui articol și a problemei pe care o discutăm.

Domnul Alexandru Grigorie:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

"Defăimarea prin orice mijloace în public a națiunii", așa cum este redactată și propusă dumneavoastră prin acest proiect, este completă, iar termenii folosiți sunt termeni juridici, cu conținut, care nu dau posibilitate la alte interpretări. S-a încercat să se dea definiția "defăimării". E adevărat că în literatură are un înțeles mai larg, din punct de vedere juridic, conținutul său este mai restrâns și în tot cazul mai mult decât o calomnie. Și, pentru a vă preciza acest conținut, îmi îngădui să dau citire acestei definiții, consacrate de-a lungul istoriei dreptului penal românesc, care, după câte cunoașteți, are izvoare puternice după Codul penal francez. Prin "defăimare" se înțelege: "Afirmarea sau imputarea unei fapte determinate sau indeterminate privitoare la țară sau națiunea română, care este de natură să le aducă atingere prestigiului și, deci, autorității acestora." Ceea ce legea, prin textul pe care îl propune, incriminează, este acțiunea de ponegrire, care implică fie răspândirea de știri mincinoase, fie a unor știri prezentate cu rea-credință, în mod deformat sau tendențios.

Se spunea aici că noțiunea cealaltă: "prin orice mijloace", este o noțiune prea largă, care dă posibilitatea introducerii și altor mijloace, decât acelea la care s-ar referi textul de lege.

Acțiunea de defăimare, așa cum spuneam, poate fi comisă prin orice mijloace și este foarte bine introdus acest lucru, fiindcă prin ele se înțeleg acele afirmații orale: discursuri, conversații etc., în scris: articole, desene etc. sau chiar prin mijloace tehnice: radio, TV, benzi de magnetofon, casete video etc. Deci, prin câteva cuvinte am înțeles să vă reproduc conținutul defăimării, care este absolut exact strict juridic și, al doilea aspect, ce se înțelege prin mijloace, le-am enunțat pe cele orale, pe cele scrise și pe cele transmise prin mijloace tehnice.

Codul penal, așa cum este în vigoare, prin ceea ce stă în puterea dumneavoastră și veți adopta astăzi, trebuie să fie un act de mare generalitate, adică trebuie să cuprindă toate aspectele vieții social-economice și, în același timp, el trebuie să asigure stabilitatea instituțiilor pe care le incriminează și le sancționează. Este adevărat că am spus "de maximă generalitate", însă nu poate să cuprindă toate aspectele vieții social-economice. Și acelea se reglementează, așa cum ați statuat dumneavoastră mai înainte, prin legi speciale.

Dar "defăimarea națiunii" trebuie neapărat să figureze în Codul penal, exact în redactarea care este făcută, care, repet, este atotcuprinzătoare, iar, în ceea ce privește sancțiunea de la 1 la 5 ani, este corespunzătoare. Fiindcă săvârșirea acestei fapte nu duce neapărat la aplicarea maximului de pedeapsă, nu duce neapărat la aplicarea minimului de pedeapsă, ci, în funcție de împrejurările cauzei, ea poate să ducă la aplicarea unei sancțiuni între aceste limite: 6 luni - 5 ani sau sub 6 luni, in funcție de datele care caracterizează momentul în care s-a săvârșit această infracțiune.

De aceea vă rog să adoptați acest text așa cum este, fiindcă el corespunde spiritului și conținutului legii în vigoare și a ceea ce noi v-am propus dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan:

Vă mulțumesc.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ne găsim în următoarea situație: 1) unii dintre vorbitori s-au pronunțat pentru adoptarea textului așa cum figurează el în varianta Senatului, punct de vedere pe care l-au susținut Si inițiatorul și reprezentantul comisiei, domnul deputat Aurel Știrbu

2) S-a cerut eliminarea.

3) S-a glosat pe marginea acestui articol, în sensul menținerii lui, dar reducând cuantumul pedepselor.

4) Pledându-se pentru nevoia sancționării manifestărilor de defăimare a țării și națiunii, s-a cerut să se intervină în ceea ce privește redactarea mai exactă, mai nuanțată, mai precisă a textului acestui art. 2361.

Eu am primit aici, materializat, demersul pe care l-a făcut în fața noastră pe marginea acestei probleme domnul deputat Emil Popescu, care sună astfel: "Defăimarea prin mijloace specifice în public și cu intenție a țării sau a națiunii române se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani." Observăm două elemente noi pe care le conține amendamentul domniei sale: o intervenție de natură redacțională și cu anumite finalități de precizare a textului și, în al doilea rând, evident, o reducere în ceea ce privește cuantumul pedepsei propuse în cadrul unor atari manifestări.

S-a mai făcut o sugestie de natură redacțională a acestui text, care ar suna cam în felul urmator: "Afirmațiile publice făcute în scopul defăimării țării sau a națiunii române se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani."

Doamnelor și domnilor deputați,

Având în vedere discuțiile care s-au purtat pe marginea acestui articol nou, ținând seama că cei mai mulți dintre vorbitori au avut o opțiune de fond clară, anume că manifestările de defăimare a țării și națiunii trebuie să fie incriminate, Constituția reprezentând, prin unul din articolele sale, premisa de fond a acestei conduite față de astfel de manifestări, și ținând seama de unele sugestii care s-au făcut cu privire la formularea acestui articol, v-aș cere să fiți de acord să dau la comisie să rexamineze aceste lucruri. (Rumoare.)

Domnul Aurel Știrbu (din lojă):

Când?

Domnul Marțian Dan:

Domnule Știrbu, nu o să vă răspund la această chestiune, ci o să vă spun că în această problemă cred că trebuie să avem texte exacte, precise, corecte și cu o facultate operațională pentru cei care vor judeca eventualele situații de ofensă adusă țării și națiunii.

Poftiți!

Domnul Ion Predescu:

Domnule președinte,

Cu privire la solicitarea de a se înscrie în text "prin mijloace specifice" și la cea de a doua solicitare: "cu intenție", îl rog pe domnul coleg să renunțe la ele, că nu se pot înscrie în lege! Să înțeleagă! "Mijloace specifice", această expresie o găsim doar în domeniul de activitate al organelor privind siguranța națională, aceasta nu este o activitate de asemenea natură. Iar ca să scriem la defăimare că nu poate fi săvârșită decât "cu intenție", păi, ne facem de râs, nu avem dispoziția din partea generală a Codului penal, care zice: "Delictele se săvârșesc cu intenție, iar din culpă numai atunci când..." când legea prevede expres? Păi, se poate, vă rog frumos, retrageți! Vă rog colegial, așa, stăruitor, retrageți amendamentul, că nu poate fi acceptat! Iar dacă pătrunde cumva în text, nu mai are nici o valoare textul!

Celălalt amendament, care se referă la scop, autorul să rețină că infracțiunile care se săvârșesc verbis et acta, fără rezultat, fără urmări materiale, de principiu, nu sunt susceptibile de scop. De scop sunt susceptibile infracțiunile care se săvârșesc numai acta și care au urmări materiale directe, cum este furtul. Domnilor, să nu amestecăm chiar într-atât, să bulversăm concepția Codului penal, arătându-ne că nu am priceput nimic și nu știm nimic de ce reprezintă știința penală și demarcațiile clare, foarte nete la care s-a ajuns, inclusiv prin șlefuirea în aplicare de către practica judiciară, nu numai la noi, în toată Europa! Într-adevăr, dacă ajungem la asemenea redactări... vă rog frumos, nu vă supărați, dar atunci dovediți că abia suntem născuți! Noi avem legislație care are fundamentele în constantele dreptului roman și avem legislație fundamentată pe dreptul roman care e verificat de peste 2.500 de ani!

Și dacă îmi dați voie o comparație, noi împrumutasem în dreptul penal (dacă vă aduceți aminte, domnilor practicieni) aceea instituție a încheierii de trimitere a instanței, care era o preluare într-o formă modernă a procedurii per formulam din dreptul roman! Ridicole au fost, au renunțat și rușii la ea! Ei credeau că au descoperit lumea acum, dar era în dreptul roman exact procedura per formulam cu cele două faze: in jure și in judicium. Ajunsesem să acceptăm... Aceasta însemna ceea ce se numea "alinierea" și eram atât de necunoscători, pentru că trebuia să se supună legislația. Nu e cazul!

Domnul Răsvam Dobrescu (din sală):

Amintiți-vă, e procedura formulară din dreptul civil roman! Mai citiți!

Domnul Ion Predescu:

Nu "formulară", nu e cea formulară, domnule coleg, sunteți stranier, aici sunteți sovietic, era procedura per formulam! (Râsete.)

Domnul Răsvan Dobrescu (din sală):

Mai citiți-l pe Chiraque?

Domnul Marțian Dan:

Vă rog! Domnule Predescu, vă rog și pe dumneavoastră să nu dați drumul la...

Domnul Ion Predescu:

Rog să se rețină că per formulam nu înseamnează "formularea" și a apărut după procedura legis actiones. În materie de drept roman sunt acasă, știți... (Râsete, vociferări.)

Domnul Marțian Dan:

Domnule Emil Popescu, vă dau cuvântul cu rugămintea să fiți concis!

Domnul Emil Teodor Popescu:

Domnule președinte,

Domnilor colegi și domnilor invitați,

Nu are rost să o mai lungim mult, eu vreau să vă invederez următorul lucru: că e o diferență calitativă și cantitativă între calomnia la nivelul persoanei și calomnia la nivelul acestor două mari concepte, care sunt țara și națiunea. Saltul calitativ trebuie să se reflecte și în text, nu se pretinde niciodată legiuitorului să dea definiții de școală, ca la facultate, dar elementele definiției trebuie să se regăsească în text.

Prin urmare, eu cu ușurință, dacă vreți, pot să renunț și la amendament, dar nu e bine. V-am demonstrat că este periculos! Cineva "în public" (se înțelege două sau mai multe persoane), "în public", condiția publicității apare și în Codul austriac... Vă întreb, sunteți de acord să introducem în acest text român sintagma din Codul austriac: "pe un ton dușmănos?" Expresia aceasta știți ce semnifică? Atât latura obiectivă, repetabilitatea: publică în jurnal și susține în public și ține conferințe, atacă nația, atacă țara, e una, dar și aspectul dușmănos, aspectul intențional. De aceea, de multe ori în Cod se spune clar: "cu intenție", aceasta nu e o greșeală, nu e o eroare, legiuitorul subliniază clar că aici este cu intenție.

E posibil ca un sociolog, într-un expozeu, la o conferință, să facă afirmația: "Constatați foarte bine că în România se fură foarte mult, România este o țară de hoți!" Nici prin cap nu i-a trecut lui să defăimeze națiunea, dar pe un text ca acesta el poate fi tradus în justiție!

De aceea, trebuie să deosebim diferitele nuanțe. E vorba, aș spune chiar mai mult, de o intenție specifică, și anume, să torpileze nația, să torpileze țara, e o intenție cu totul specifică. De aceea, eu îmi mențin amendamentul meu și vă rog să vi-l însușiți!

Vă rog să vedeți toți legiuitorii la care s-a făcut referire acum, printr-o judecată comparativă... Păi, hai să o facem! De ce folosește, de pildă, legiuitorul austriac, expresia aceasta: "pe ton dușmănos"? Nu merge prin orice mijloace și nu oricum fapta; dacă, de pildă, o spuneți într-un balcon sau eu o spun aici, o discutăm aici și am să spun că nu știu ce se întâmplă și că românii sunt aproape toți hoți, aceasta înseamnă că eu am vrut să defăimez țara? Vă rog să observați că deși aici este maximum de publicitate, condiția nu este îndeplinită, fiindcă lipsește intenția specifică! Dacă eu însă am să mă sui mereu la tribună și de fiecare dată am să persuadez, am să repet și am să insist (deci, repetabilitatea!) mereu asupra acestui lucru, se vede clar că ceea ce urmăește agentul, dedesupt, este să defăimeze țara, să defăimeze patria, printr-un mijloc de publicitate specifică. Vă arăt diferența între diferitele intenții cu care poate să lucreze agentul!

Eu sunt de acord cu dumneavoastră că 1936 e un moment important, e un moment juridic, dar lucrurile s-au mai schimbat de atunci și până acum!

Domnul Ion Predescu (din lojă):

Tocmai de aceea, am mai evoluat puțin!

Domnul Emil Popescu:

Tocmai de aceea spun, e foarte bun, mie îmi face plăcere că domnul ministru se plimbă frumos prin dreptul roman, e adevărat, procedura legii sancțiunilor ne interesează, dar în dreptul penal? Aici suntem în dreptul penal și pe un concept foarte parșiv, foarte primejdios! Așa, cu ușurință, zece inși se adună într-o cameră și discută numai răutăți la adresa națiunii române? Asta e fapta?!

Domnul Marțian Dan:

Domnilor,

Eu vă propun să încheiem disputa aici și retrimit la comisie amendamentul domnului Emil Popescu, considerând că are implicații asupra fondului problemei pe care o tratăm și care e pusă spre rezolvare în art. 2361. Cu rugămintea, comisia, chiar în această pauză eventual, să analizeze și dacă se poate ajunge la o concluzie mulțumitoare, îi rog pe toți autorii de amendamente și de sugestii de formulare pe care le-au avansat în cadrul dezbaterii să... (Se părăsește sala.) N-am ridicat ședința, îmi pare foarte rău!

Din sală:

Ați vorbit de pauză!

Domnul Marțian Dan:

Îmi pare foarte rău că ne comportăm în acest fel!

Rog toți colegii, deci, pe domnul Emil Popescu, care a făcut propuneri de redactare, alții care în discuții au avansat idei cu privire la amendare, să participe la această dezbatere. Dacă comisia, cu participarea acestor autori de amendamente, colegi care au făcut sugestii în legătură cu redactarea și conținutul acestui articol și bineînțeles inițiatorul și instituțiile care au concurat îndeaproape la examinara acestor chestiuni, ajung la o formulă care e considerată, pe baze consensuale, acceptabilă și care poate fi supusă Camerei, discutăm acest lucru după pauză. Dacă nu, o vom face în momentul în care vor finaliza această chestiune.

Domnul Aurel Știrbu:

În condițiile acestea, acum, când dați pauză, trebuie să ne întâlnim și să mergem la Sala 29, e mare, dar mai e o comisie acolo...

Domnul Marțian Dan:

O să rugăm Grupul parlamentar PNȚCD să ne dea Sala 22 și cred că vor face acest gest de curtoazie față de solicitarea pe care o adresăm.

Domnul Marțian Dan:

Până atunci, luăm o pauză de o jumătate de oră.

După pauză.

Domnul Marțian Dan:

Doamnelor și domnilor deputați,

Reluăm lucrările. Rog acum comisia să ne preznte concluzia la care a ajuns împreună cu inițiatorii și cu colegii noștri care au avut diverse sugestii în legătură cu formularea art. 2361.

Domnule Stoica, vă rog foarte mult să-i mai invitați și pe ceilalți colegi, inclusiv pe cei care se găsesc la bufet!

Domnul Aurel Știrbu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

A fost luat în discuție amendamentul propus de domnul deputat Emil Popescu, la care s-au făcut numeroase amendamente, și cu privire la limitele pedepsei, și cu privire la conținut, și, în urma dezbaterilor, comisia vă propune ca art. 2361 să aibă următorul conținut: "Manifestările publice cu intenția de a defăima țara sau națiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani." Nu mai dau explicații, că au fost date destule.

Domnul Emil Popescu (din sală):

Domnule președinte,

Cred că ați uitat un cuvânt, "făcute"!

Domnul Aurel Știrbu:

Inițiatorul nu admite așa ceva, pentru că manifestările nu se "fac", nu merge!

Domnul Marțian Dan:

Dar de ce deranjează acolo "făcute cu intenția de"? Sau "săvârșite cu intenția de"?

Domnul Ion Predescu (din lojă):

Rămâne "săvârșite", "făcute" nu se poate folosi!

Domnul Marțian Dan:

Atunci, textul ar suna: "Manifestările publice săvârșite cu intenția de a defăima țara sau națiunea română se pedepsesc u închisoare de la 6 luni la 3 ani. "Dacă în legătură cu această chestiune mai sunt din partea inițiatorului eventuale observații? Nu mai sunt.

Doamnelor și domnilor,

Ați ascultat redactarea care se propune pentru art. 2361, vă rog să vă pronunțați!

Cine este pentru adoptare? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abțineri, dacă sunt? 9 abțineri.

Cu majoritate de voturi, textul art. 2361 a fost adoptat.

Vă rog acum să fiți de acord să ne pronunțăm asupra art. I, în integralitatea lui. Am finalizat lucrurile legate de acest articol.

Cine este pentru adoptare? Vă mulțumesc.

Dacă este cineva împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abțineri, dacă sunt? 6 abțineri.

Cu majoritate de voturi, a fost adoptat și art. I.

Noi am terminat dezbaterea acestui proiect de lege...

Domnul Ion Predescu:

Mai sunt art. II și III!

Domnul Marțian Dan:

Nu, le-am discutat și le-am aprobat.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ar trebui să organizăm votul asupra acestui proiect de lege, mă gândesc să adresăm rugămintea grupurilor parlamentare să facă un efort să mobilizeze colegii pentru votul final și l-am putea exercita mâine, în jurul orei 10,30. Să sperăm că vor fi condiții corespunzătoare de a-l supune votului final și dacă nu vor fi, tot noi va trebui să luăm o decizie.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 21 septembrie 2021, 2:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro