Doina Silistru
Doina Silistru
Ședința Senatului din 11 aprilie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.45/18-04-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 11-04-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 11 aprilie 2005

13. Din partea Guvernului au primit răspunsuri senatorii:  
  13.3 Doina Silistru - de la Vasile Lupu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;

Domnul Nicolae Văcăroiu:

................................................

Vă rog, mai aveți un răspuns de dat, o interpelare din partea doamnei Doina Silistru, Grupul parlamentar al PSD, referitor la subvenționarea unor culturi agricole, corect ?!

Domnul Vasile Lupu:

Da.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, la fel, sinteză.

Domnul Vasile Lupu:

Prin Legea bugetului de stat din 2004, pentru anul 2005 a fost fundamentată finanțarea sprijinului de 2,5 milioane lei/hectar, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2004, cu suma de 8.900 miliarde lei.

După centralizarea solicitărilor producătorilor agricoli, la 15 decembrie 2004, a reieșit că suprafața de teren arabil pentru care a fost aprobat sprijinul de 2,5 milioane lei/hectar, este de 5.996,3 mii hectare, ceea ce corespunde unui efort financiar de 14.990,7, rezultând un deficit de 4.300 miliarde lei.

Având în vedere că, până acum, a existat un dezechilibru între susținerea sectorului vegetal și a sectorului zootehnic sprijinul pentru zootehnie fiind de 32% din cel acordat pentru sectorul vegetal, Guvernul a considerat necesară direcționarea sumelor către zootehnie.

În acest sens s-au luat măsurile de creștere a subvențiilor, per kilogramul de carne, la speciile porc și pasăre, mari utilizatori ai acestor plante. Astfel, la carnea de porc, de la 8.000 lei, s-a trecut la 12.000 lei/kg, iar la carnea de pasăre, de la 5.000 lei, s-a trecut la 8.000 lei /kg.

De aceea considerăm mai eficient să subvenționăm producătorii printr-o subvenție mai mare per kilogram de carne, decât să menținem subvenții pentru obținere de supraproducție care dereglează piața de desfacere. Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamna senator Silistru Doina, dacă aveți întrebări suplimentare.

Doamna Doina Silistru:

Întrebări suplimentare nu aș avea, dar nu sunt mulțumită de răspuns, pentru că porumbul boabe nu este numai un produs pentru furajarea animalelor.

Eu am explicat în interpelare că, în județul Vaslui, lumea trăiește foarte mult pe baza acestei culturi. Pentru 57% din suprafața arabilă a județului Vaslui, nu se primește nici un fel de subvenții, pentru că oamenii și-au programat să cultive porumb.

Explicația dumneavoastră că se duce subvenția mai mult spre zootehnie nu are nici o bază pentru omul simplu de la țară care, în acest caz, nu primește absolut nici un fel de subvenție de la stat. El nu o să aibă nici cu ce să-și crească un porc, pentru a-l mânca el, nu pentru a da mai departe, și nici pentru a produce măcar porumbul atât de necesar și pentru hrana lui.

O foarte mare suprafață va rămâne în acest caz nelucrată, pentru că, efectiv, oamenii de la țară nu au cu ce lucra pământul. Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înțeles, sunt două puncte de vedere diferite, așa că nu aveți cum să le conciliați, că nici dumneavoastră nu puteți să spuneți că porumbul este furajer, că aia e o greșeală, am văzut exprimarea, este un produs alimentar care este folosit și pentru alimentația populație și pentru furajarea animalelor, asta-i viața.

Doriți să mai dați ceva suplimentar ?! Vă rog, dacă aveți de completat.

Domnul Vasile Lupu:

Doar un singur aspect, domnule președinte, a se lua act și de acel deficit de 4.219, 3miliarde lei care nu a avut susținere bugetară.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg...

Doamna Doina Silistru (din sală):

Dacă-mi permiteți....

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Numai o secundă. Vedeți că vă băgați într-un domeniu foarte complicat. Eu am aprobat bugetul și îl știu pe de rost, știu ce era acolo.

De la cât se dă acum 7-8 mii de miliarde pe vegetale, față de 24 mii de miliarde care i-am băgat în buget, unde sunt ?! care sunt în buget.

Dumneavoastră vorbiți de o sursă suplimentară, care e cu totul altceva. Dar acelea se realizează și pe parcurs, pentru că se intră în campania de toamnă, bugetul se rectifică, apar surse suplimentare și lucrurile circulă. Banul trebuie să circule și să sprijine cetățeanul.

Doamna Doina Silistru:

Asta voiam să spun și eu, în buget au fost prinși bani pentru aceste subvenții, subvenția de 2,5 milioane lei/hectar, inclusiv pentru porumb, dar nu au fost pentru alte subvenții pe care le acordați dumneavoastră acum.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Bun. Haideți, că nu putem să rezolvăm asta acum. Mulțumim, domnule secretar de stat Lupu.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 21 septembrie 2019, 18:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro