Emilian Valentin Frâncu
Emilian Valentin Frâncu
Ședința Camerei Deputaților din 4 aprilie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/14-04-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-09-2021
21-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 04-04-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 aprilie 2006

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.9 Emilian Valentin Frâncu - declarație politică intitulată "Să nu cădem în capcană";

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Emilian Frâncu, de la P.N.L.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mi-am intitulat declarația politică de astăzi "Să nu cădem în capcană".

Pentru prima oară după evenimentele din Decembrie l989, există șanse reale ca o Lege a lustrației să fie adoptată de Parlamentul României.

După mai multe încercări eșuate, societatea românească este, în sfârșit, pregătită, prin reprezentanții ei în forul suprem legislativ al țării, să facă dreptate celor care, timp de 45 de ani, au suferit persecuții și oprimare politică specifice regimului comunisto-securist.

Există bănuieli că unii parlamentari din actuala legislatură au fost, într-o formă sau alta, colaboratori ai Securității și au desfășurat activități de poliție politică. Alții au fost lideri ai p.c.r., cu rol important în promovarea unui regim de teroare și dictatură, condamnat de istorie. De aceea, există riscul ca anumite forțe obscure să încerce și acum, așa cum au procedat timp de 6 ani la CNSAS, să facă inoperabilă Legea lustrației sau chiar să voteze împotriva ei.

Ni se pare ciudată propunerea colegilor din P.D., ca Guvernul României să promoveze legea prin asumarea răspunderii guvernamentale. Acest lucru ar permite să nu se cunoască modul cum au votat aleșii neamului și mulți dintre ei să se ascundă sub "perdeaua" votului secret cu bile, obligatoriu, la asumarea răspunderii de către Guvern.

Cine are interesul să nu îi cunoaștem pe cei care se opun, chiar și acum, în al 12-lea ceas, curățeniei morale ce s-ar produce în urma adoptării legii? Cine ar vrea ca să ne privim noi, parlamentarii, cu suspiciune unii pe alții, neștiind cine a fost pentru și cine a fost contra acestui proces?

Eu cred că în spatele acestei propuneri se află, de fapt, interese politicianiste. Cu o posibilă moțiune de cenzură, introdusă de P.S.D. și P.R.M., ar exista toate șansele ca, sub protecția anonimatului, chiar și unii parlamentari din arcul guvernamental să voteze moțiunea, aceasta să întrunească numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată și, în consecință, Guvernul să cadă.

Am ajunge rapid la alegeri anticipate, ideea fixă a unor grupuri de interese care de un an de zile torpilează Guvernul cu tot felul de declarații în acest sens.

Este o capcană în care, sper, nu vom cădea!

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, dacă s-a prezentat vreunul din cei care s-au înscris: domnul Puchianu, domnul Tabără, domnul Oltean, domnul Traian Igaș, domnul Marius Rogin?

N-am să mai citesc dacă vreunul se prezintă. V-aș ruga să le spuneți.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 28 septembrie 2021, 5:28
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro