Plen
Ședința Senatului din 7 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/16-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 07-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 7 iunie 2006

7. Dezbateri asupra propunerii legislative pentru completarea Legii apiculturii nr. 89/1998 (retrimiterea la Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală).
 
consultă fișa PL nr. L332/2006

Domnul Nicolae Văcăroiu:

................................................

Trecem la pct. 8, propunerea legislativă pentru completarea Legii apiculturii nr. 89/1998.

Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, vă rog.

Inițiatorii sunt ? Domnule Stan, la mine vă uitați. Microfonul nr. 9. Aveți cuvântul să vă susțineți inițiativa.

Domnul Ioan Stan - deputat:

Doamnelor și domnilor senatori,

Prin această inițiativă am încercat să acordăm un sprijin producătorilor apicoli.

În cadrul comisiei, la articolul respectiv, pe două puncte am căzut de acord cu reprezentanții Guvernului, rămânând ca litigiu un singur amendament pe care îl susțin în continuare, respectiv acordarea de avantaje în aplicarea rovignetei.

Am spus în amendament ca rovigneta să fie plătită atâta timp cât apicultorii folosesc rețeaua de drumuri naționale, o zi, șapte zile sau treizeci de zile.

Nu am ajuns la nici o înțelegere, eu îmi mențin amendamentul în continuare și cer ca și dumneavoastră să considerați că, acum, apicultorii trec printr-un moment foarte greu. Ca statistică, raportând la anul 1990, de la 1.418.000 de familii am ajuns la mai puțin de jumătate, iar în condițiile în care le dăm "atenția" cuvenită, adică nu îi ajutăm aproape deloc, în maxim doi ani, producătorii apicoli, această activitate istorică, dar cu o părticică importantă în economia românească, vor sucomba.

Mulțumesc și vă rog să îi înțelegem și pe dumnealor.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Domnule președinte Pascu Corneliu, vă rog să ne prezentați raportul Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.

Domnul Corneliu Pascu:

Domnule președinte,

Aș vrea să vă spun că sunt unele intervenții ca această propunere să fie retrimisă la comisie.

Noi am dat un aviz favorabil acestei propuneri și pentru că avem avizul favorabil și nu există o propunere din sală de a se trimite la comisie, sigur că nu pot face eu această propunere, dar aș vrea să-mi permiteți să fac un comentariu, la dezbateri.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ori faceți una ori alta, nu puteți amândouă.

Domnul Corneliu Pascu:

Deci, comisia a dat un raport favorabil.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ori, ori. Doriți retrimiterea la comisie ?

Domnul Corneliu Pascu:

Să vedem, dacă cineva...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, domnul senator Mereuță.

Domnul Mircea Mereuță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, propunerea mea este de retrimitere la comisie. În comisie, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu a fost prezent, punctul de vedere care reglementează rovigneta ne-a fost supus atenției după ce s-a dat raportul și după ce s-a votat în comisie.

De aceea, în numele Grupului parlamentar al Alianței D.A. PNL-PD, propun retrimiterea la comisie a acestei inițiative legislative, pentru a ne pune de acord cu punctul de vedere al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, întrucât această inițiativă legislativă, deși ea reglementează în mare parte multe aspecte din domeniul creșterii albinelor, pe domeniul rovignetei, interferează cu legea care stabilește taxa pentru rovignetă. De aceea solicit retrimiterea la comisie pentru a vedea punctul de vedere al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a-l lua în considerare.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi,

Încă o dată, supun votului retrimiterea la comisie, nu facem dezbatere pe marginea proiectului.

Dacă cereți retrimiterea la comisie, se supune votului și pe urmă începem dezbaterile pe el.

Domnul Gavrilă Vasilescu (aflat la prezidiu):

Da, dar trebuie justificare.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a justificat, până trimitem la comisie moare apicultura.

Domnule senator Pascu, aveți cuvântul, vă rog. Dacă doriți să mai pierdem timpul, nu am ce face. Vorbiți de acolo, microfonul nr. 7.

Domnul Corneliu Pascu:

Domnule președinte,

Sigur că acest subiect al rovignetei a apărut în repetate rânduri, în această sesiune și în cealaltă, și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nu a luat nici o atitudine de a-și verifica poziția, pentru că a invocat, în anularea sau în a fi contra acestor propuneri, o directivă europeană pe care am citit-o și am văzut că a deformat total sensul acestei directive europene, în sensul că trebuie să aibă rovignetă toate mijloacele destinate transportului de mărfuri. Mijloacele destinate agriculturii, producției agricole, sunt scutite de plata rovignetei.

Printr-o definiție pe care au transcris-o eronat, intenționat sau greșit, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului practică taxa rovignetei pe drumurile naționale și de la mijloacele înmatriculate dar care nu au ca destinație transportul de mărfuri.

În acest fel, producătorii agricoli români sunt supuși unei taxe și sunt defavorizați, în concurență și în raport cu producătorii agricoli europeni.

Deci, din acest punct de vedere, există și o inițiativă legislativă a tuturor parlamentarilor din Parlament, pentru a se corecta această decizie a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Daea.

Domnul Petre Daea:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

În ordinea de zi de astăzi sunt două acte normative care vizează același domeniu, în succesiune numerică, pct. 8 și pct. 9.

Sigur, putem discuta foarte mult despre acest aspect, eu mă rezum doar să spun două lucruri:

În primul rând, a se vedea că acest act normativ vizează o politică agricolă în domeniu și anume aceea de a crea facilități pentru un sector care nu are nevoie de o asemenea intervenție, înțelegând prin intervenție nu numai faptul că oprim sau punem sub girul juridic o altă normă vizavi de plata rovignetei, ci și modul în care cei care au gândit acest act normativ s-au gândit la rostul pe care îl are apicultura în agricultură.

De aceea aș vedea ca, astăzi, să dăm votul pozitiv pentru un act normativ, întrucât trimiterea la comisie ar presupune timp, și a mai pleca în stupărit cu stupii, după ce termină să se deschidă floarea la floarea soarelui, pentru ce o dăm ?!

Dacă vrem să intervenim - și este normal să facem acest lucru și este binevenită o asemenea intervenție - să o facem astăzi și să dăm votul favorabil pentru acest act normativ unde comisia de specialitate s-a pronunțat și a prezentat un raport pe măsura judecății și a prelucrării pozițiilor, inclusiv ale Guvernului, iar Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care este responsabil pentru politica în domeniu, a fost de acord.

Iată poziția Guvernului și, deci, nu avem nici un motiv să nu votăm astăzi pentru acest act normativ. Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Berceanu. Microfonul nr. 2.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Domnule președinte,

De fapt, începem să intrăm pe fond.

Eu aș ruga să supuneți la vot propunerea de retrimitere la comisie, pentru că, de fapt, toată lumea este de acord cu propunerile din interiorul legii, numai că lucrurile trebuie defalcate.

Sunt unele chestiuni care țin de o lege privind rovigneta - Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, alte lucruri care sunt legate de chestiune ce țin direct de agricultură și de aceea comisia trebuie să procedeze pentru punerea la punct a acestor probleme.

Există și o Decizie a Curții Constituționale, nr. 408 din 14.07.2005, care a respins ca nefondată solicitarea de achitare a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale pentru perioade mai mici de 12 luni, solicitare formulată de persoane care practică apicultura.

Rugămintea ar fi să lăsăm comisia să opereze aceste chestiuni și, pe fond, toată lumea este de acord cu toate propunerile făcute de colegii noștri.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Stan. Aveți cuvântul. Microfonul nr. 1.

Domnul Petru Stan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sub pretextul că ne aliniem la legislația europeană, anumite ministere, pentru a obține cât mai mulți bani de la buget, exagerează.

Așa este și cu apicultura. Noi distrugem un sector de activitate care, practic, nu consumă energie, unde lucrează niște oameni pasionați, majoritatea pensionari și oameni săraci.

De aceea, în Uniunea Europeană nu se pretinde taxă de rovignetă pentru agricultură, mai mult, la noi, nu avem șosele, nu avem autostrăzi, în general...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator Stan, nu discutăm pe fond acum.

Domnul Petru Stan:

Eu sunt de acord să se voteze astăzi și Partidul România Mare este de acord cu acest proiect de lege.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Asta este altceva, asta este cu totul altceva.

Da, domnule deputat Stan, foarte pe scurt că trebuie să supunem la vot. Microfonul nr. 9.

Domnul Ioan Stan:

Domnule președinte,

Această inițiativă a constituit subiectul a trei ședințe în Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală a Senatului.

S-a dat un vot pozitiv din partea comisiei și de fiecare dată au participat atât reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cât și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Inițiativa a fost consecința protestelor care s-au făcut, la nivel de țară, de către apicultori.

A mai trimite-o o dată..., nu parafrazez pe domnul senator Daea să spun că trece și floarea soarelui și nu știu ce altă plantă meliferă, dar nu mai are rost să o mai trimitem, pentru că este prea târziu. Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Guvernului, domnul Apetrei, vă rog. Microfonul nr. 10.

Domnul Dănuț Apetrei - secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale:

Mulțumesc, domnule președinte.

Datorită neînsușirii propunerilor și observațiilor de către inițiator, din punctul de vedere al Guvernului, solicităm retrimiterea la comisie.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Bun, mergem și pe formula asta, ceea ce înseamnă că vom avea proiectul de lege prin octombrie, pentru că se închide sesiunea, intrăm în vacanță, Camera Deputaților este Cameră decizională, deci ne ducem..., s-a înțeles.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisiei. Vă rog să votați. Retrimiterea la comisie, vă rog să votați.

Cu 34 de voturi pentru, 22 de voturi împotrivă și 2 abțineri, s-a aprobat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 19 septembrie 2019, 21:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro