Plen
Ședința Camerei Deputaților din 22 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.110/30-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 22-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 iunie 2006

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Gheorghe Albu și Victor-Viorel Ponta, secretari.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați.

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 331 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 43. Sunt absenți 289 deputați, din care 29 participă la alte acțiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni 26, marți 27 și joi 29 iunie 2006; programul de lucru pentru perioada 26-30 iunie 2006; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 20-21 iunie 2006 de comisiile permanente sesizate în fond; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, partea I.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.10, alin.1, lit. b din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional);

Intrăm în ordinea de zi și urmează să luăm în dezbatere inițiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru astăzi.

La pct. 2 avem Propunerea legislativă pentru completarea art. 10 alin. 1 lit. b) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Legea are caracter organic. Întrucât termenul constituțional pentru dezbatere și vot final, 21 iunie, a fost depășit, conform prevederilor art. 75 al. 2 din Constituție și ale art. 113 din Regulament, legea este considerată adoptată în mod tacit. Pleacă la Senat.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia este la comisie.

Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, a fost dezbătut la Comisia juridică, de disciplină și imunități. Raportul este în curs de elaborare, înțeleg, deci îl vom discuta probabil, marți. Am înțeles că a fost dezbătut ieri.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2006 pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (rămas pentru votul final).

Pct. 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2006 pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru buget.

Suntem în procedură de urgență.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Există intervenții la dezbateri generale? Nu există.

Rămâne la vot final.

Comisia și-a însușit proiectul fără amendamente.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.22/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (rămas pentru votul final).

Pct. 9. Proiectul de Lege privind probarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare fără amendamente de la Comisia pentru buget.

Suntem în procedură de urgență.

Există intervenții la dezbateri generale? Nu există. Vă mulțumesc. Rămâne la vot final.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (rămas pentru votul final).

Pct. 10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar. Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat. Raport de adoptare de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Suntem în procedură de urgență.

Există observații sau comentarii? Dezbateri generale?

Trecem la dezbaterea pe articole, pe raportul comisiei. Există numai amendamente admise.

Dacă de la pct. 1 la pct. 5 există observații comentarii pe raportul comisiei? Nu există. Adoptat.

De la pct. 6 la 10, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct. 11 la 15, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la 16 la 20. Adoptate.

Pct. 21-25. Adoptate.

Pct. 26 la 30. Adoptate.

Vă mulțumesc.

Rămâne la vot final.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind personalizarea centralizată a pașapoartelor cu date biometrice (rămas pentru votul final).

Pct. 11. Proiectul de Lege privind personalizarea centralizată a pașapoartelor cu date biometrice.

Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru administrație publică. Procedură de urgență.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Există intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Rămâne la vot final.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.29/2006 pentru modificarea art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.144/2001 privind îndeplinirea de către cetățenii români, la ieșirea din țară, a condițiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene și în alte state (rămas pentru votul final).

Pct. 12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.29/2006 pentru modificarea art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.144/2001 privind îndeplinirea de către cetățenii români, la ieșirea din țară, a condițiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene și în alte state. Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru administrație publică.

Suntem în procedură de urgență.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Doriți să interveniți, domnul deputat, la dezbateri generale?

   

Domnul Sergiu Andon:

Dacă îmi permiteți.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Sigur, vă dau cuvântul.

Domnul deputat Sergiu Andon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

 
 

Domnul Sergiu Andon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Conservator susține acest proiect de lege care reprezintă un pas înainte în posibilitatea cetățenilor României de a se mișca liber în spațiul european.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Există alte intervenții la dezbateri generale?

Domnul deputat Pușcă.

 
 

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, țin să mulțumesc colegului Sergiu Andon și să-l felicit pentru sprijinul pe care-l va acorda acestui proiect legislativ. Cu siguranță și reprezentanții Partidul Național Liberal vor sprijini votarea acestui proiect de lege pentru că și noi considerăm că este dreptul cetățenilor în spațiul european să se deplaseze liber și este o măsură bine venită pentru asigurarea acestui drept.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai există alte intervenții la dezbateri generale. Nu sunt.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.107/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (rămas pentru votul final).

Pct. 13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.107/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Legea are caracter organic. Adoptată de Senat.

Raport comun de adoptare de la Comisiile pentru sănătate și Comisia pentru muncă

Procedură de urgență.

Dacă există intervenții la dezbateri generale. Nu există.

Trecem la dezbaterile pe articole. Avem două amendamente admise. Lucrăm pe raport.

Dacă la pct. 1 există observații sau comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 2, articolul unic. Observații sau comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art.167<SUP>1</SUP> din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (rămas pentru votul final).

Pct. 14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art.1671 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Legea are caracter organic. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru muncă.

Procedură de urgență.

Nu există amendamente admise sau respinse. Există intervenții la dezbateri generale.

Vă rog, domnul deputat.

 

Domnul Iuliu Ioan Furo:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Consider că adoptarea acestei legi este bine venită în vederea asigurării unei corelări între creșterea eșalonată a vârstelor standard de pensionare și creșterea treptată a vârstei efective de pensionare pentru persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare datei de 31 martie 2001.

De fapt, această inițiativă legislativă vine să corecteze o eroare din Legea pensiilor nr. 19/2000.

Grupul nostru parlamentar va susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale. Nu sunt alte intervenții la dezbateri generale.

În aceste condiții, neexistând amendamente admise sau respinse, rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, cu modificările și completările ulterioare (rămas pentru votul final).

Pct. 15. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Legea are caracter organic. A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru agricultură.

Suntem în procedură de urgență.

Dacă există intervenții la dezbateri generale?

Nu există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Avem doar amendamente admise.

Dacă de la pct. 1 la pct. 5 există observații, comentarii.

Tocmai acum era Comisia pentru agricultură.

Nu există observații, comentarii. Nu sunt, nu?

Domnul Munteanu, la Legea îmbunătățirilor funciare.

Vă rog frumos.

Simțeam că domnul secretar voia să vă încurce.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Sunt trei greșeli de tehnoredactare. La amendamentul 12, în loc de 2 ani - 3 ani, pentru că toată legea se referă la 3 ani și avem 2 articole la care din tehnoredactare a ieșit doi.

Deci, la 12 și la 13. În loc de "la 2 ani de la înființare", "la 3 ani". Toată legea merge pe același principiu.

După aceea, dacă tot sunt aici, la amendamentul 12 se va adăuga, pentru că lucrările de întreținere curente nu se cunosc în acest moment, "vor fi aprobate prin ordin al ministrului".

Vom avea grijă să corelăm noi raportul cu aceste prevederi.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Există observații sau comentarii în sală? Nu există. Atunci se consideră adoptat raportul comisiei, cu aceste observații și comentarii pe care comisia le va redacta.

Dacă există alte observații sau comentarii la raport, pe amendamentele admise? Nu există. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2006 pentru modificarea art. XVII alin.(3) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (rămas pentru votul final).

Pct. 16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2006 pentru modificarea art. XVII alin.(3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Suntem în procedură de urgență.

Domnule președinte, dacă doriți să prezentați raportul comisiei?

 

Domnul Sergiu Andon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Suntem Cameră decizională. Senatul a adoptat legea la 25 mai 2006. Am avut avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru administrația publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Obiectul de reglementare, în afară de ceea ce spune titlul nu am ce să completez, spune totul. Comisia l-a discutat în ședința din 14 iunie 2006 în cvorum legal, de față cu reprezentantul ministerului. Au fost prezenți 15 deputați din 26 și, cu 10 voturi pentru, 4 împotrivă și o abținere, comisia a hotărât să îl supună plenului, spre dezbatere și adoptare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar ca timp de dezbatere eu propun, totuși, 10 minute.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Intervenții la dezbateri generale.

S-a înscris domnul deputat Victor Ponta, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulțumesc, domnule președinte.

Sper să nu fie prea devreme pentru a discuta acest proiect de lege și sper, în același timp...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

E prea târziu, domnul Ponta. Un an jumătate e prea târziu.

 
 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Și sper, în același timp, să nu impietez asupra operativității ședinței. Vream doar să le explic colegilor că legea spunea foarte clar în 2003: "în termen de 3 ani, cine vrea să fie funcționar public - inclusiv prefect, e adevărat - trebuie să facă un anumit curs de pregătire. Sigur că există în țară, în urma numirilor absolut independente, fără nici un caracter politic, de prefecți, există oameni care n-au putut să facă acest curs și acum noi, prin această lege de ratificare a ordonanței, încercăm să îi lăsăm totuși în funcții, deși nu se încadrează în lege. Sigur, în momentul în care îmi prezint poziția contrară acestei legi, mă gândesc, în primul rând, și sunt convins că și colegul meu, domnul Paveliu, se gândește tot la faptul că în județul Gorj a fost subprefect un domn care avea toate studiile făcute la Ștefan Gheorghiu și pe care, iată, încercăm să-l lăsăm să poată ocupa, în continuare, funcții de înalt funcționar public, domnul Morega, fără ca, săracul, să știe altceva decât victoria socialismului.

Deci, eu sunt împotrivă. Cred că au fost trei ani. De altfel, era o modificare legislativă în ideea profesionalizării corpului de înalți funcționari publici, iar această ordonanță e doar o șmecherie ca să mai permitem unora care nu sunt în stare să facă școală să ocupe funcții, în special de prefecți.

Vă mulțumesc.

Voi vota împotrivă și sunt convins că și grupul meu.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Întrucât nu există amendamente admise sau respinse, rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.160/2005 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.327/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (rămas pentru votul final).

Pct. 17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.160/2005 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.327/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Legea are caracter organic. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare de la Comisia pentru sănătate și familie.

Suntem în procedură de urgență.

Domnul Doică, lămuriți-ne cum e cu cele 6 ordonanțe de urgență modificate prin acest proiect.

 

Domnul Cătălin Doică (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Domnule președinte,

Nu e nici o ordonanță de urgență modificată. Este o ordonanță de urgență privind prorogarea unui termen de intrare în vigoare a Ordonanței de urgență nr.150/2002.

Dar raportul este de respingere, având în vedere intrarea în vigoare a pachetului de legi privind sănătatea.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Raportul e de adoptare, dar au scris respingere în textul legii, au amendat și au scris respingere acolo.

 
 

Domnul Cătălin Doică:

A, scuzați-mă, raportul este de adoptare, cu modificarea textului legii în sensul respingerii. Mă scuzați.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat.

Domnul Tănăsescu, vă rog.

 
 

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să menționez că este un raport comun. El a fost discutat și, cu majoritate de voturi, a fost adoptat.

Cele două comisii vă propun dezbaterea în forma în care ea a fost aprobată, sigur, ținând cont de amendamentele admise și, sigur, și cele respinse, dacă sunt solicitări de susținere, așa cum sunt ele adoptate în raportul prezent.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dacă există intervenții la dezbateri generale. Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă la pct. 1, în formularea comisiei, există observații sau comentarii? Nu există. Adoptat.

Pct. 2, în formularea comisiei, articolul unic. Observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

Rămân la vot final.

Punctul de vedere era similar, deci nu este o problemă.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (rămas pentru votul final).

Pct. 18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat.

Raport comun de adoptare Comisia pentru muncă și Comisia pentru apărare.

Dacă există intervenții la dezbateri generale?

Comisia, doriți să interveniți?

Domnul deputat Zaharia, vă rog, scurt.

Raportul, vă rog, scurt.

 

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate în fond, în procedură obișnuită, în vederea examinării și întocmirii raportului comun cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu art. 97 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisiile au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ - favorabil, Comisiei pentru buget, finanțe și bănci - favorabil, Comisiei juridice, de disciplină și imunități - favorabil, Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic - favorabil.

Comisiile propun plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege pentru eliminarea unora dintre diferențele semnificative existente între veniturile salariale ale acestora și cele ale altor categorii de personal din sectorul bugetar.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform art. 73 alin. 1 din Constituția României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Guvernului domnul Ion Mircea Plângu, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale; invitați: domnul maior Gheorghe Mocanu, consilier juridic; domnul maior Mihai Dănăilă, consilier juridic; domnul Vasile Florin, consilier juridic; domnul Paul Nenciu Avram, șef de birou la Ministerul Apărării Naționale, și domnul Liviu Ciobanu, șeful serviciu în Ministerul Administrației și Internelor.

La lucrările comisiilor au fost prezenți 36 din totalul de 43 de membri ai celor două comisii reunite.

Raportul comisiilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 5 aprilie 2006.

În urma ședințelor din 3 și 9 mai 2006 comisiile propun adoptarea cu modificări a proiectului de lege.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole. Amendamente admise.

De la 1 la 5, dacă există observații sau comentarii? Nu există la varianta comisiei. Adoptat.

De la 6 la 9 - varianta comisiei. Observații, comentarii. Nu există. Adoptat.

Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.108/2001 privind exploatațiile agricole (rămasă pentru votul final).

Pct. 19. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.108/2001 privind exploatațiile agricole. Legea are caracter ordinar. Respinsă de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru agricultură.

Suntem Cameră decizională.

Rog, comisia.

Vă rog, domnul deputat Munteanu.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2001 privind exploatațiile agricole.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate, înregistrându-se 12 voturi pentru și 11 împotrivă în ședința din 10 mai.

Propunerea legislativă este de competența Camerei Deputaților.

Comisia propune admiterea cu modificări a propunerii legislative.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Există intervenții la dezbateri generale?

Inițiatorul, poftiți. Inițiatorul amendamentelor presupun. Nu, unul din inițiatori.

 
 

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Sunt unul din inițiatorii acestei propuneri legislative și vă spun că această propunere legislativă vine să reglementeze foarte multe lucruri care nu erau clare în Ordonanța nr.108, în primul rând asupra limitelor de suprafețe pentru constituirea acestor exploatații agricole, și vine în ajutorul dispariției unui steguleț roșu din inima agriculturii, datorită faptului că Uniunea Europeană cere o clarificare a sistemului integrat de înregistrare și de inventariere a suprafețelor și parcelelor fiecărui proprietar.

Cred că am realizat definirea clară a exploatațiilor agricole, cu limitarea acestor suprafețe, prin toate acestea producătorii agricoli vor beneficia cu toții de sprijinul agricol acordat de Uniunea Europeană.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenții la dezbateri generale?

Nu mai există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Avem numai amendamente admise.

Dacă de la pct. 1 la 5, observații, comentarii?

Nu sunt. Adoptat.

Pct. 6 - adoptat.

Pct. 7 - adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.10/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare (rămas pentru votul final).

Pct. 20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.10/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare. Legea are caracter ordinar. A fost adoptată de Senat. Raport de adoptare și raport suplimentar de menținere a raportului inițial din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

Domnul deputat Munteanu, vă rog.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Ordonanța are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost aprobat în unanimitate în ședința din 28 martie.

Proiectul de lege este de competența decizională a Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenții la dezbateri generale.

Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Liviu Timar:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

Grupul parlamentar al PSD va susține acest proiect de lege, având în vedere că suntem de acord cu atragerea cât mai multor fonduri de la Uniunea Europeană. Dar ce este important să se rețină vis-à-vis de acest proiect de lege, prin acest proiect de lege se va extinde o rețea de laboratoare și vor fi dotate unele laboratoare de la unitățile fito-sanitare, prin care se vor putea determina reziduurile de pesticide care există în plante.

La această dată în România există un laborator central, care există la București. Prin această formă și prin acest proiect de lege vor fi dotate și alte laboratoare, de la alte unități fito-sanitare din țară. Printre acestea este și un laborator, și va fi unul dintre cele mai moderne laboratoare de determinare a reziduurilor de pesticide, unul și la Tg. Mureș, la unitatea fito-sanitară.

Este foarte important să știm ceea ce mâncăm.

Prin intermediul acestor laboratoare vom ști dacă substanțele care sunt folosite în agricultură sunt administrate corect iar perioada de la recoltare și de la ultima administrare este foarte bine să fie cunoscută.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Intervenții la dezbateri generale?

Nu mai sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Avem o serie de amendamente admise. Nu avem amendamente respinse.

De la pct. 1 la pct. 5 - observații, comentarii. Nu sunt.

De la pct. 6 la pct. 8 - observații, comentarii. Nu sunt.

Adoptat pe articole. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale (rămas pentru votul final).

Pct. 21. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Legea are caracter ordinar.

A fost adoptată de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

Suntem Cameră decizională.

Inițiatorul dorește? Nu dorește.

Dacă există intervenții la dezbateri generale?

Domnul deputat Sorin Paveliu.

 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte,

Intervenția mea este pe procedură, și nu la dezbateri generale.

Apreciez dorința dumneavoastră, exprimată public, de două luni încoace, de a încerca să puneți ordine în respectarea programului și prezența parlamentarilor dar, vă rog, în mod insistent, să respectăm măcar art. 100, care cere ca să se prezinte plenului raport din partea comisiei și punctul de vedere inițiatorului, care nu este cu "poate", este, din punctul meu de vedere, imperativ, pentru că altfel tot așa de bine o să ajungem să renunțăm și la secretar și, mâine-poimâine o să legiferăm și fără președinte.

Cred că sancțiunea pe care noi o aplicăm pentru această derogare de la Regulament este că legiferăm. Și acest lucru nu cred că este corect. De aceea, vă rog, în mod cât se poate de constructiv, nu de distructiv, să sărim peste aceste proiecte de legi, la care nu intervine nici inițiatorul, nici comisia.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Voi ține cont de propunerea dumneavoastră, în măsura în care Regulamentul va fi schimbat.

Deocamdată, avem prerogativa de a ține sau nu cont, de a asculta sau nu inițiatorul și comisia.

Dacă există intervenții la dezbateri generale? Nu există. Vă mulțumesc.

La dezbaterile pe articole.

De la pct.1 la pct.5. Observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.6 la pct.7. Observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Vă mulțumesc. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea și combaterea violenței în sport (rămas pentru votul final).

22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea și combaterea violenței în sport.

La solicitarea domnului deputat Paveliu, va avea cuvântul inițiatorul, domnul secretar de stat Mircea Alexandru.

 

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ordonanța pe care o propunem astăzi aprobării dumneavoastră transpune în legislația internă o convenție europeană privind violența și ieșirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal, adoptată la Strasbourg la 19 august 1985, prin care se prevede ca, în cazul în care exploziile de violență și ieșirile necontrolate ale spectatorilor sunt previzibile, părțile vor avea grijă, dacă este necesar, prin introducerea unei legislații adecvate, conținând sancțiuni și alte măsuri preventive, ca organizațiile sportive, precum și, dacă este cazul, proprietarii stadioanelor și autoritățile publice să dea dispoziții concrete pentru a se preveni violența. Și, pe de altă parte, prin același act normativ, se mai are în vedere o recomandare privind prevenirea și contracararea manifestărilor de violență pe terenurile de sport și în afara acestora.

Prin lege, nu facem altceva decât să transpunem aceste recomandări și să instituim acele măsuri legislative, în baza cărora autoritățile să ia măsurile adecvate pentru a asigura protecția participanților la competițiile sportive, a oficialilor și, în special, a spectatorilor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Din partea comisiilor, domnul deputat Pușcă.

 
 

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia de învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au fost sesizate, spre dezbatere și avizare în fond, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2006 pentru prevenirea și combaterea violenței în sport, trimis cu adresa nr. PLx 234/5 aprilie 2006.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. 1 din Constituție, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Obiectul de reglementare al ordonanței v-a fost prezentat și eu nu-l mai prezint.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în ședința din 30 martie 2006.

La lucrări, au participat 44 de deputați, din totalul celor 51 de membri ai comisiilor.

La dezbaterea proiectului de lege au participat, ca invitați, reprezentanți ai Ministerului Administrației și Internelor precum, și ai Agenției Naționale pentru Sport.

În urma dezbaterii, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea, cu modificări, a prezentului proiect de lege.

Domnule președinte, aș dori acum să mai fac o precizare în cadrul raportului prezentat. La pact. 19, și rog să se țină seama, la poziția 19 acel "se elimină" care începe poziția se referă inclusiv la pct. 3 de pe coloana 2, varianta Senatului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

La dezbateri generale, doamna Minodora Cliveti, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

 
 

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Am dorit să intervin pe acest proiect de lege cu declarația că-l sprijinim și că mă bucură faptul că România se aliniază, practic, eforturilor europene în această materie care devine din ce în ce mai interesantă și mai de actualitate, respectiv violența în sport.

Aș vrea doar o frază să vă spun în legătură cu ceea ce se petrece în prezent. Toți colegii, mai ales, sunt cu ochii pe televizoare începând din 8 iunie. Campionatul mondial de fotbal este, pe lângă un prilej de manifestări sportive, culturale, și un prilej cu care se poate manifesta violența, mai ales îndreptată împotriva femeilor.

Există o campanie foarte serioasă a Consiliului Europei și a Uniunii Europene, prin Parlamentul european, de combatere a acestui tip de violență. Așa cum reprezentantul Guvernului a precizat, în mod cât se poate de corect, prin acest proiect de lege se stabilește practic responsabilitatea organizatorilor sau și a organizatorilor, cu privire la fenomene care se petrec în stadioane, dar și în exteriorul acestora.

Salut încă o dată acest proiect de lege și, în numele P.S.D.-ului, declarăm că-l vom susține.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităților.

 
 

Domnul Aledin Amet:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Sportul a devenit, de multă vreme, un fenomen social. Sportivii, la rândul lor, reprezintă modele mai ales pentru cei tineri. Și în România, din păcate, însă, anumite manifestări ale unor așa-ziși suporteri au căpătat accente violente, deteriorând în fond imaginea unui domeniu, prin excelență al corectitudinii, prin excelență al întrecerii drepte.

În consecință, un astfel de proiect de lege este foarte necesar.

Grupul parlamentar al minorităților naționale din România va vota în favoarea acestei inițiative legislative.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnul deputat.

Domnul deputat Marian Săniuță.

 
 

Domnul Marian Florian Săniuță :

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Intervenția mea se dorește astăzi a fi una extrem de punctuală.

În primul rând, nu cred că discutăm astăzi despre violența în sport. Este vorba de agresivitatea suporterilor care vin să asiste la competițiile sportive, pentru că măsurile, citind conținutul acestei ordonanțe, de fapt aici nu dăm cartonașul galben, nici pe cel roșu și nici excludere din viața sportivă pentru manifestările din tribună. Violența în sport este una și nu cred că prin acest act normativ desființăm tay-box-ul sau kyd-boxul ci, din contră, penalizăm și sancționăm pe cei care într-adevăr vin în tribune și transformă un spectacol sportiv într-un câmp de bătaie.

Această ordonanță a Guvernului a venit după manifestările ce au avut loc pe un anume stadion din țară, în prezența Președintelui țării și a vicepremierului de la acea vreme, în care forțele de ordine și-au demonstrat, la vremea respectivă, incapacitatea de a face față unei anume situații. A fost nevoie de acest act normativ. Îl susținem, îl susțin, însă vreau să vin cu un amendament, cu o propunere de corelare tehnico-legislativă, domnule președinte, și stimați colegi, pe care pot s-o fac acum oral, în plen, am discutat, îmi pare rău că nu este aici doamna Olguța Vasilescu, președinta Comisiei de învățământ, propunerea mea este ca acest act normativ pe care-l susțin și-l susținem, să fie intitulat "Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2006 pentru prevenirea și combaterea agresivității suporterilor" și nu violenței în sport, pentru că pentru violența în sport se dă cartonașul roșu.

Aceasta este propunerea mea și aș vrea, în încheierea expozeului meu, să mai punctez un lucru cu această ocazie.

Cred că, din când în când, este bine ca și forțele de ordine să-și aducă aminte că trebuie să intervină cu aceeași fermitate cu care au intervenit asupra pensionarilor de la Galați.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenții la dezbateri generale.

Dacă dorește inițiatorul la final. Din păcate, amendamentul care e potrivit ca loc nu e potrivit ca locație de propunere, era mai potrivit să-l faceți în comisie, domnul deputat.

 
   

Domnul Mircea Alexandru:

Aia e!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Aia e! Am înțeles.

Bun, trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă de la pct. 1 la 5 există observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct. 6 la 10, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct.11 la 15, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la pct.16 la 20, observații, comentarii?

Vă rog, domnul secretar de stat.

 
 

Domnul Mircea Alexandru:

Vreau, cu permisiunea dumneavoastră, să se rețină concret ceea ce a spus și reprezentantul comisiei, în sensul că la pct. 19, cu trimitere expresă la pct. 3 din text, nemodificat, la art. 12 lit. a) și e) se abrogă. Această prevedere din textul Senatului trebuie eliminată, este o eroare materială prinsă în raport.

Deci, precizez încă o dată, din textul Senatului, art. III cu trimitere la art. 12 lit. a) și e) se abrogă. Această chestiune s-a hotărât în comisie că se elimină.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Am înțeles.

Există observații, comentarii? Nu există. Rog să se țină cont de această observație.

Până la pct.20 adoptat atunci, de la 21 la 25 observații, comentarii? Adoptat.

Pct. 26 la 30, adoptat.

Pct.31, adoptat.

Dezbaterile generale și dezbaterile pe articole s-au încheiat.

Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind acordarea unei măsuri reparatorii pentru cei care, având titlul de doctor în științe, nu au beneficiat de prevederile Legii nr.128/1997 (Statutul personalului didactic) (rămasă pentru votul final).

23. Propunerea legislativă privind acordarea unei măsuri reparatorii pentru cei care, având titlul de doctor în științe, nu au beneficiat de prevederile Legii nr.128/1997, statutul personalului didactic. Legea are caracter ordinar. A fost respinsă de Senat. Raport de adoptare - Comisia pentru muncă și protecție socială.

Inițiatorul, nu există.

Aaa, dumneavoastră sunteți ca inițiator.

   

Domnul Marian Sârbu:

Nu, nu, din partea comisiei.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

După comisie sau înainte de comisie.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Așteptați numai puțin că e o ordine.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Pe procedură.

 
   

Domnul Alexandru Mocanu:

Da, pe procedură.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule deputat.

Pe procedură. Poftiți. Vă rog, domnul deputat Mocanu.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte și cer scuze domnului vicepreședinte Sârbu. Nu doresc să-l supăr cu absolut nimic.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Din motive care-mi scapă, la dezbaterea acestei inițiative legislative în Comisia pentru muncă și protecție socială am formulat un amendament de respingere și care, din păcate, nu se regăsește în raport. În câteva cuvinte vreau să vă spun că această inițiativă introduce o discriminare absolut deranjantă față de alte categorii de personal care nu au desfășurat activitatea de cadru didactic și care, de asemenea, au obținut titlul științific de doctor.

În al doilea rând, vă rog să observați și dumneavoastră și distinșii noștri colegi că în textul articolului 2 al propunerii legislative se face referire la adăugarea unui spor de 15%, atenție, la baza de calcul a pensiei, numai că noțiunea de bază de calcul a pensiei nu se mai regăsește în Legea 19/200 privind sistemul public de pensii și nu în ultimul rând, din punct de vedere al exigențelor de tehnică legislativă propunerea încalcă prevederi referitoare la identificarea și trimiterea la actul care se notifică, la identificarea titlului științific care se acordă și a categoriei de beneficiari și a formei de redactare și tehnoredactare.

Pentru toate acestea vă rog să fiți de acord, domnule președinte, să retrimitem acest raport la comisie pentru a fi completat și cu amendamentul meu de respingere.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenții pe propunerea de retrimitere la comisie?

Comisia? Domnul deputat Sârbu.

Spuneți, vă rog, la microfon.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte, îmi pare rău pentru faptul că, totuși, am acceptat ca domnul Mocanu să ia cuvântul înaintea mea, crezând că are o intervenție de procedură. Dar, așa, după cum ați văzut, dânsul a avut o intervenție pe fondul problemei și care, din punctul meu de vedere, este inacceptabilă, întrucât raportul comisiei - și, cu acest prilej, prezint și raportul comisiei - este un raport de admitere a propunerii legislative, cu modificările prezentate în raport.

Vreau să vă spun că la lucrări au participat 17 deputați din totalul celor 19, au fost reprezentați de la Ministerul Muncii. Deci, totul s-a desfășurat perfect regulamentar și consider, în aceste condiții, că propunerea de retrimitere la comisie este inadmisibilă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Și, în legătură cu amendamentul care nu este inclus în raport? Vă întreb în ideea în care, dacă amendamentul a fost formulat, și-l poate susține aici?

 
   

Domnul Marian Sârbu (din sală):

Nu. Acesta este raportul comisiei. Este o problemă ...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. OK. Mulțumesc.

Avem o propunere de procedură. O supun votului dumneavoastră. Avem propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect și vă rog să votați. Votăm cu mâna pe sus, că-i mai simplu. Cartelă! S-a cerut cartelă, votăm cartelă.

Vă rog să vă pregătiți cartelele. O să votăm pentru propunerea de retrimitere la comisie.

Vă rog să votați. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a proiectului de la pct.23 de pe ordinea de zi. Cu cartelă, vă rog. Propunerea de retrimitere la comisie a căzut - 46 de voturi împotrivă, 37 de voturi pentru.

Trecem, în acest caz, la dezbaterea generală.

Intervenții la dezbateri generale? Domnul deputat Mocanu. Doriți să interveniți la dezbateri generale?

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Așa cum spuneam și cu câteva minute mai înainte, această propunere legislativă creează o discriminare extrem de periculoasă și dezavantajoasă pentru multe alte categorii de pensionari care, având titlul științific de "doctor", nu vor putea beneficia de această lege, pentru că nu au fost în același timp și cadre didactice. Nu văd de ce în legislația României trebuie să venim să introducem o astfel de discriminare, de ce un titlu științific de doctor - nu știu, în orice domeniu vreți dumneavoastră - este inferior unui titlu științific de doctor al unui cadru didactic.

Repet, este o discriminare pe care cei care, cu o oarecare nonșalanță, se grăbesc să voteze pentru această inițiativă legislativă. Va trebui să-și asume și responsabilitatea și de a explica tuturor celorlalți pensionari care dețin titlul științific de doctor, de ce aceștia nu vor beneficia de prevederile acestei legi.

De asemenea, vă rog să vă uitați și în observațiile care au fost formulate de către Consiliul Legislativ. Sunt formulări absolut inacceptabile și care nu au fost rectificate - și nici nu pot fi rectificate, pentru că trebuie schimbat tot textul unui articol sau al unor articole. Am dat exemplu mai devreme cu textul art.2 din propunerea legislativă care face trimitere la sintagma "baza de calcul al pensiei", sintagmă care, așa cum spuneam, nu se mai regăsește în corpul Legii nr.19/2000, care reglementează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Cu alte cuvinte, în Legea nr.19/2000 se spune că pensia se stabilește pe baza drepturilor salariale, pentru care s-a achitat contribuție la asigurări sociale.

Drept urmare, inițiativa nu poate fi aplicată, având în vedere legislația în vigoare.

Vă rog să țineți cont de aceste prevederi și, totuși, la votul pe articole, să respingem această inițiativă legislativă, nu pentru că aș avea sau am avea ceva împotriva deținătorilor titlului de doctor care lucrează, sau care au lucrat în învățământ, ci pentru că trebuie reglementat pentru toți deținătorii cu titlul științific de doctor. Aceasta este rațiunea pentru care apelez la dumneavoastră să respingem această inițiativă legislativă, în măsura în care nu s-a dorit s-o retrimitem la comisie și acolo s-o amendăm de așa manieră, încât să se aplice tuturor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Marian Sârbu. Vă rog.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Stimați colegi,

În legătură cu acest proiect de lege inițiat de trei deputați ai Partidului Social Democrat, vreau să vă spun că observația domnului deputat Mocanu n-are nici un fel de suport. Atunci când vorbim de discriminări, ar trebui să avem în vedere faptul că între o discriminare și o măsură reparatorie este o diferență substanțială. În toată legislația noastră, mai ales cea care ține de asigurările sociale, care ține de asistența socială, există o serie întreagă de aceste deosebiri, de discriminări, în funcție de cum statul a avut banii necesari, pentru a repara anumite nedreptăți care au apărut în timp, mai ales după 1990.

Este vorba de un ajutor, de un adaus la pensie pentru cei prevăzuți în lege și, dacă vreți, până la urmă, fiind vorba de o îmbunătățire a statutului cadrelor didactice, pentru că de acolo s-a plecat atunci când s-a inițiat legea, este vorba de o măsură de protecție socială, pe care vă invit să o votați fără nici un fel de rezervă.

Oricum, Partidul Social Democrat va vota în favoarea acestei legi.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale?

Poftiți, domnule deputat Furo.

 
 

Domnul Iuliu Ioan Furo:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Ca membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială, pot să afirm că s-a făcut o dezbatere amplă în această comisie. Deși colegul meu, stimabilul domn deputat Mocanu, a propus respingerea inițiativei legislative, nu a fost acceptată, eu consider că această inițiativă are ca obiectiv de reglementare acordarea unor măsuri reparatorii pentru persoanele care, având titlul de doctor în științe, nu au beneficiat de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.

Nu înțeleg care ar fi motivul juridic de a respinge această inițiativă. Poate singurul motiv ar putea să fie explicat prin faptul că ea este inițiată de către trei colegi din Opoziție.

În ceea ce ne privește, noi vom susține această măsură reparatorie și, ca atare, la votul final vom vota în favoarea ei.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu mai sunt.

Vă rog, domnule deputat Moisoiu.

 
 

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este o treabă absolut necesară. Îmi pare foarte rău față de intervenția domnului deputat Mocanu în acest caz, pentru că obținerea titlului de doctor este o piatră de vârf a unei cariere didactice și chiar dacă nu ești cadru didactic. Și, atunci, pentru o anumită specialitate, oamenii aceștia au dreptul la acel 15% spor de salariu, n-au beneficiat la momentul respectiv, cota parte; deci, cota-parte. Dacă n-ar fi decât un singur leu, este totuși un act de dreptate. Deci, din punct de vedere financiar, nu se poate discuta absolut nimic, dar, din punct de vedere a se face un act de dreptate, aceasta trebuie văzut de către noi. Și am încredere că dumneavoastră veți înțelege acest aspect.

Vă mulțumesc și vă rog să susțineți.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Pușcă. Vă rog.

 
 

Domnul Mircea Valer Pușcă:

Stimați colegi,

De la bun început, prezint punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, care nu va susține acest proiect de lege. Și nu susțin acest proiect de lege, pentru că în toată construcția lui, el se bazează pe un artificiu.

Cu siguranță, cadrele didactice - și nu numai ele, cele care au avut titlul de doctor - nu puteau să beneficieze de prevederile Legii nr.128 din 1997, înainte de apariția acestei legi.

Or, a spune că faci o reparație pentru o categorie de persoane care n-au beneficiat de o lege, de care oricum nu puteau să beneficieze, mie mi se pare artificial. Pe de altă parte, evidențierea discriminărilor care se vor produce la nivelul pensionarilor, cu aceleași competențe din punct de vedere al titlului științific, este de neacceptat.

Din acest motiv, reiterez: Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal nu va susține acest proiect de lege.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc. Nu mai există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Vă atrag atenția că este un număr de trei amendamente respinse numerotate și unul nenumerotat - și-i invit pe cei care le-au inițiat și ale căror nume, din păcate, nu le găsesc în raport, să le susțină, dacă doresc.

Dacă la pct.1 din raportul de amendamente admise, există observații sau comentarii? Titlul legii? Nu există. Se susține amendamentul respins? Nu se susține. Pct.1 - adoptat.

Pct.2, art.1. Observații? Comentarii? Se susține amendamentul respins? Nu se susține. Adoptat.

Art.2. Observații? Comentarii? Amendamentul respins se susține? Nu se susține. Adoptat.

Art.3. Observații? Comentarii? Amendamentul respins se susține? Nu se susține. Adoptat și art.3.

Am finalizat dezbaterile pe articole. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002 (rămas pentru votul final).

24. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002.

Legea are caracter ordinar, adoptată de Senat; raport de respingere și raport înlocuitor de adoptare.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități? Inițiatorul, dacă dorește să intervină? Nu dorește inițiatorul să intervină. Nu dorește.

Comisia, vă rog frumos, raportul.

 

Domnul Cornel Știrbeț:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată cu dezbaterea în fond a acestei propuneri legislative. Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege.

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele naționale a avizat favorabil. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul, prin punctul său de vedere, formulează o serie de observații și propuneri, precizând că nu susține adoptarea acestui proiect.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Are ca obiect de reglementare înlocuirea amenzii în cazul constatării stării de insolvabilitate a contravenientului cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

În conformitate cu prevederile art.89 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în ședința din 13.10.2005, întocmind un raport inițial în care s-a propus respingerea proiectului de lege.

Urmare a hotărârii plenului Camerei din 9 martie 2006, proiectul de lege a fost restituit Comisiei juridice, de disciplină și imunități pentru o nouă dezbatere.

Comisia juridică a reluat dezbaterile în 22 martie și 27 aprilie 2006, în prezența inițiatorilor și a doamnei Katalin Kibedi, secretar de stat în Ministerul Justiției. La lucrările comisiei din totalul de 25 membri ai comisiei au fost prezenți în momentul votului pe articole și votului final majoritatea membrilor comisiei.

În urma dezbaterii, s-a hotărât să se supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002 cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr.1.

Prezentul raport înlocuiește raportul inițial înregistrat cu nr.448 din 13.10.2005.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Intervenții la dezbateri generale? Nu sunt intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Da. La amendamente admise, nu există amendamente respinse.

Pct.1. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.4. Observații? Comentarii, în varianta comisiei. Nu sunt. Adoptat.

Rămâne la vot final cu toate amendamentele formulate și adoptate în comisie.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice (rămas pentru votul final).

Pct.25. Proiectul de Lege pentru acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesar îmbunătățirii calității activității didactice. Legea are caracter ordinar, adoptată de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Dacă inițiatorul? Nu.

Comisiile, vă rog.

Domnul președinte Tănăsescu.

 

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte.

Deci, actualul proiect de lege pornește de la premisa că trebuie sprijinită îmbunătățirea calității actului didactic, în contextul noilor tendințe ale învățământului european și propune acordarea unui ajutor în sumă de 100 de lei, echivalent în lei, calculat la cursul de schimb valutar.

Acest ajutor financiar se acordă cadrelor didactice calificate, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale, necesare îmbunătățirii calității activității didactice. Cele două comisii, cu majoritate de voturi au aprobat acest proiect de lege.

Aș vrea să fac o mențiune, domnule președinte, doamnelor și domnilor deputați, în sensul de a adăuga la art.2 din amendamentul care a fost propus, după: "calculat la cursul de schimb valutar," o îmbunătățire a textului, în sensul de a fi mai corect, și anume "comunicat de Banca Națională a României la data plății", în așa fel încât să nu existe nici un fel de probleme în ceea ce privește evoluția cursului de schimb de la o dată la alta.

Cu această mențiune la art.2 de modificare a amendamentului propus, v-aș ruga, domnule președinte, doamnelor și domnilor, să luați în discuție raportul favorabil al celor două comisii.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Intervenții la dezbateri generale, poftiți, vă rog.

 
 

Domnul Alecsandru Știucă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Iată un proiect de lege care vine să puncteze o măsură în sensul îmbunătățirii activității în învățământul nostru. Susținem acest proiect de lege, este un sprijin acordat cadrelor didactice în achiziționarea de cărți și materiale documentare pe suport electronic pentru îmbunătățirea activității de educație și instrucție. Subliniez acest lucru, pentru că de multă vreme între ceea ce ne propunem să realizăm pentru învățământul românesc și ceea ce realizăm efectiv este o diferență mare și mă bucur și salut și cer sprijinul colegilor mei în susținerea acestui proiect de lege, pentru că în ultima vreme puține proiecte de lege au fost susținute atunci când a vorba de îmbunătățirea activității în educație.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Da, domnul deputat Mircea Costache.

 
 

Domnul Costache Mircea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Proiectul propus astăzi spre aprobarea noastră are ceva vechime, el a mai fost înaintat într-o formă similară în legislatură trecută, atunci am plecat de la ideea de a suplini într-un fel neacordarea tichetului de masă personalului didactic din România și am convertit această valoare în acordarea tichetului de carte, i-am zis noi atunci. Cei în drept au respins ideea, votul plenului, de asemenea, de data aceasta apare sub o denumire ușor diferită, aceeași idee de sprijin acordat personalului didactic pentru achiziționarea de carte de specialitate și alte materiale de informare pe suport electronic.

Este, orice s-ar spune, un lucru rațional, un lucru bun pe care îl facem astăzi, chiar dacă-l facem prea târziu și spun asta și celor care mi-au reproșat de la acest microfon că ar fi o practică specifică anilor 50 cu tichetul când se lua pâine pe cartelă. Că mi s-a reproșat că s-a așezat praful pe cărți pe care nu le mișcă nimeni, că navigăm pe internet, cei care știu că rămâne totuși cartea instrumentul fundamental pentru pregătirea la orice nivel a cadrului didactic, a celui de la catedră, nu mai este nici un dubiu că chestiunea este de actualitate.

Spre informarea noastră am constatat cu plăcută surpriză că o asemenea lege funcționează în Ungaria, în Franța în alte țări și ceea ce e bun pentru alții, e bun și pentru noi, mai ales că așa cum spunea președintele României tot de la această tribună zilele trecute, am ajuns să avem la catedră 86%, dacă nu mai mult, în mediul rural, personal didactic fără pregătire de specialitate. Dacă mai lipsește și un auxiliar didactic înseamnă că ne îndreptăm vertiginos spre o depreciere fără precedent a calității educației naționale.

Despre felul cum a fost preluată ideea nu mai vorbesc, pentru că așa a fost preluată de la Grupul parlamentar al PRM și ideea "cornul și laptele" care era într-o altă formă și pe care o considerăm și astăzi mai bună și mai adecvată și alte legi. Cred că n-o să ajungem până la urmă să ne protejăm ideile la OSIM, important este să ajungă la cei care trebuie să beneficieze de aportul nostru legislativ.

Vă rog să susțineți proiectul de lege, pentru că este îndreptățit, chiar dacă este prea târziu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole. Există numai amendamente admise.

Pct.1. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3. Cu observația domnului președinte Tănăsescu, observația tehnică legislativă. Nu sunt observații? Comentarii. Adoptat, incluzând trimiterea la cursul BNR.

De la pct.4 până la pct.9. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(1) și (3) ale art.21<SUP>1</SUP> din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (rămasă pentru votul final).

Pct.26. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.1 și 3 ale art.211 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

Legea are caracter organic, respinsă de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru agricultură, silvicultură și servicii specifice. Suntem cameră decizională.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește.

Comisia? Domnul deputat Munteanu, vă rog.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură și servicii specifice a pus în discuție acest proiect care propune concesionarea de către societățile piscicole a suprafețelor de sub luciul de apă, aferente activelor amenajărilor piscicole, în scopul relansării producției în regim propriu și întreținerea digurilor și instalațiilor anexe. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de voturi, în ședința din 18.02.2006.

Camera Deputaților este cameră decizională.

Vreau să vă rog, domnule președinte, ca în titlul legii, să procedăm la o corelare în sensul că "lege pentru modificarea articolului..." fără "și completarea".

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, am luat notă și dacă nu sunt observații sau comentarii... Intervenții la dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Liviu Timar:

Domnule președinte,

Domnule coleg,

Grupul parlamentar al PSD va susține acest proiect de lege, fiindcă noi considerăm firesc ca cel care a concesionat terenul de sub luciul de apă și deține mijlocul fix, deci digul, într-adevăr, să fie un tot unitar, indiferent cine este acesta, fiindcă în acest mod noi considerăm că putem să relansăm piscicultura în Țara românească care, din păcate, la această dată este în regres.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există amendamente respinse.

La amendamente admise, incluzând în ce privește propunerea făcută de domnul deputat Munteanu.

Există observații sau comentarii? Nu există. Atunci o considerăm asumată.

Pct. 1. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la votul final.

 
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural (retrimis comisiei).

Pct. 27. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural. Lege are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea comisiei pentru administrație publică.

Domnule Motreanu, ați cerut cuvântul pe procedură?

 

Domnul Dan Ștefan Motreanu:

Domnule președinte,

Domnule coleg,

Vă solicit retrimiterea la comisie a Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 din cel puțin două motive.

Pe de o parte, consider necesară cunoașterea punctelor de vedere ale structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale asupra acestei ordonanțe, cum există, de altfel, și prevederi în actele normative în vigoare.

Și, pe de altă parte, consider că este necesară o analiză atentă și o precizare a categoriilor de lucrări, respectiv obiective care urmează a fi cuprinse în acest program, pentru ca fondurile alocate să permită finalizarea acestora.

În acest sens, este necesară și revederea valorilor minime și maxime ale proiectelor care vor fi aprobate.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Există intervenții pe această temă a retrimiterii la comisie?

Da. Domnul deputat Mocanu.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Susțin propunerea colegului Motreanu de retrimitere la comisie și aș vrea, în plus față de ceea ce a prezentat dumnealui, să spun și faptul că mi se pare inadmisibil ca într-o astfel de inițiativă legislativă, într-un astfel de proiect de lege să vorbim de reabilitarea podețelor, să vorbim de reabilitarea podurilor, să vorbim de reabilitarea nu știu mai cui, dar să nu vorbim și de reabilitarea drumurilor comunale care au fost grav afectate de inundațiile de anul trecut și iată, că din păcate, și de anul acesta.

De aceea, încă o dată susțin propunerea colegului Motreanu de retrimitere la comisie și de revedere și a plafoanelor minime și maxime și a întregului plafon, eventual, astfel încât să fie un act normativ de care să beneficieze cât mai multe administrații locale.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenții pe această chestiune, supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Votăm electronic. Vă rog să votați. Da. Vă mulțumesc. S-a adoptat cu 87 de voturi pentru, 2 împotrivă, o abținere.

Termen de la comisie, cine e de la comisie pe aici?

Domnule Motreanu, două săptămâni?

 
   

Domnul Dan Ștefan Motreanu:

Două săptămâni.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Două săptămâni. Da.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.23/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar (rămas pentru votul final).

Pct.28. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar. Legea are caracter ordinar, proiectul este adoptat de Senat, raport comun de adoptare, comisiile de muncă și sănătate. Suntem Cameră decizională.

Domnul secretar de stat Erwin Szekely, vă rog.

 

Domnul Szekely Ervin Zoltan (secretar de stat, Ministerul Sănătății):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare majorarea salariilor de bază ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, în anul 2006, cu 5% începând cu data de 1 februarie și cu 6% de la 1 septembrie 2006, față de nivelul din luna august 2006. Acest act normativ reprezintă respectarea angajamentului luat de Ministerul Sănătății Publice față de sindicatele care lucrează în domeniul sanitar, astfel că solicităm adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, din partea comisiilor, domnul deputat Sorin Paveliu.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Comisia de sănătate și Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate cu dezbaterea în procedură obișnuită a acestui proiect de lege, adoptat de Senat în ședința din 12 aprilie 2006. Camera Deputaților este Cameră decizională. La întocmirea raportului, comisiile au avut în vedere avizul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Consiliului Legislativ.

Proiectul de Lege are ca obiect creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unitățile sanitare din sectorul bugetar. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru muncă și protecție socială propun plenului Camerei Deputaților admiterea fără modificări a proiectului de lege.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Intervenții la dezbateri generale? Nu sunt. Neexistând amendamente admise și/sau respinse rămâne la vot final. Iată ce importantă este prezentarea rapoartelor comisiilor, nici nu mai sunt necesare dezbateri generale.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice (rămas pentru votul final).

La pct.29, avem Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Legea are caracter organic, proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare de la comisia de muncă.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu insistă.

Comisia, vă rog. Domnul deputat Sârbu.

 

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.24 și a art.25 din Legea nr.17 privind asistența socială a persoanelor vârstnice și oferă astfel posibilitatea tuturor categoriilor de persoane vârstnice cu sau fără venituri să beneficieze de servicii de asistență socială și să fie protejați atunci când sunt lipsiți de resurse. Proiectul a fost adoptat de comisie, așa că vă supunem adoptării cu modificări, conform raportului anexat.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenții la dezbateri generale? Nu există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Nu există amendamente respinse.

Dacă de la pct.1 la pct.5 în raportul de amendamente admise al comisiei, varianta comisiei. Există observații sau comentarii? Nu există. Adoptate.

De la pct.6 la 9? Nu există. Adoptat.

Am încheiat dezbaterea pe articole, rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.18/1991 a fondului funciar (rămasă pentru votul final).

Pct.30. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.18/1991 a fondului funciar. Legea are caracter organic. Respinsă de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru agricultură.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește.

Dacă Comisia pentru agricultură, silvicultură și servicii specifice dorește să ne prezinte raportul?

 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Anexei nr.1, respectiv -"taxa procentuală datorată pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, la Legea fondului funciar nr.18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Prin prezentul proiect, pentru scoaterea din circuitul agricol al terenurilor situate în extravilan se instituite o taxă de 2,5 lei pe metrul pătrat. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în ședința din 6 iunie 2006.

Propunerea este de competența decizională a Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenții la dezbateri generale? Nu există intervenții la dezbateri generale?

Dacă există intervenții la dezbaterile pe articole?

Pct.1. Observații? Comentarii? Adoptat.

Pct.2. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole, rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (rămas pentru votul final).

Pct.31. Proiectul de Lege pentru completarea Decretului- Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Legea are caracter ordinar. Proiect adoptate de Senat, raport de adoptare de la comisia de muncă. Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu.

Comisia, vă rog, domnule deputat Sârbu.

 

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.1 din Decretul-lege nr.118/1990, în sensul acordării posibilității pentru persoanele pensionate care au fost private de libertate să se poată reangaja după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă pentru o perioadă de timp egală cu cea privativă de libertate.

Comisia propune plenului Camerei aprobarea proiectului de lege pentru a da posibilitatea continuării activității de către această categorie de persoane. Raportul a fost adoptat în unanimitate. Vă propunem adoptarea acestuia.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Intervenții la dezbateri generale? Nu sunt intervenții la dezbateri generale. Nu există amendamente admise sau respinse. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 (rămasă pentru votul final).

Pct.32, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000. Legea are caracter ordinar. Respinsă de Senat. Raport de adoptare de la Comisia pentru învățământ. Suntem Cameră decizională. Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu, s-ar părea.

Doamna președinte, vă rugăm.

 

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizele primite de la Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia juridică de disciplină și imunități, precum și avizul Consiliului Legislativ și punctul de vedere al guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 cu modificările și completările ulterioare, vizând corelarea prevederilor acesteia cu unele prevederi din Legea nr.53/2003, Codul muncii și Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, ținând seama de caracterul specific al activității unui sportiv profesionist la un club de fotbal, în baza licenței acordate de o federație sportivă națională.

Face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenți 18 deputați, au participat, de asemenea, domnul Liviu Cepoi, vicepreședinte la ANS, domnul Mihai Căpățână, director ANS și doamna Cristina Racoviță, jurist ANS și, bineînțeles, domnul Mitică Dragomir, în calitate de inițiator.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, dar a fost adoptată de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport cu unanimitatea membrilor prezenți.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă rog frumos, la dezbateri generale, domnul deputat Dumitru Dragomir.

 
 

Domnul Dumitru Dragomir:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Inițiativa aceasta parlamentară a fost făcută în urma multor nereguli făcute în sportul românesc și una din nereguli s-a întâmplat, să îmi fie iertată expresia, și la Senat, datorită domnului Copos care era atunci și vicepremier și senator și rapidist înfocat.

Despre ce este vorba? Să punem lucrurilor pe nume, pentru ca toată lumea să înțeleagă. Nicăieri în lume un club nu deține drepturile de reclamă și televiziune. Toate aceste drepturi, în toate țările lumii, se fac de către federații sau de către ligi și se împart după o anumită grilă la toate echipele. Deci și la Steaua, dar și la Bistrița, Piatra Neamț, Timișoara, Cluj și așa mai departe. Așa este în toată lumea. La noi aici cei bogați au vrut să fie și mai bogați, iar cei săraci să le luăm totul și, atunci Steaua, Dinamo și Rapid au vrut ei, au dat în judecată Liga ca să ia ei drepturile de televiziune numai ei, cei puternici, iar celelalte cluburi să moară de foame.

Ei, domnul Copos a luat din această inițiativă numai ce i-a plăcut, a trecut prin guvern și a scos o hotărâre de guvern, un simulacru și acum Parlamentul reglează această treabă și dă tuturor echipelor dreptul să ia câte o bucățică mică să poată să supraviețuiască.

Nu e vorba numai de fotbal aici, aici e vorba de toate echipele, de toate sporturile de echipă, pentru că, de exemplu, în handbal, atunci ar lua numai "Rulmentul" Brașov sau Constanța. Nu, drepturile de televiziune să le ia federația și federația să le împartă la toate echipele, că nu joacă numai Rapid cu Steaua și Steaua cu Dinamo. Aici joacă și Iași cu Bistrița și Timișoara cu Constanța etc.

Și, atunci, domnule președinte și stimații mei colegi, vă spun că aceasta este dreptatea. Vă rog din tot sufletul să votați pentru că liga sau federația nu are nici un câștig din treaba aceasta, eu vă mărturisesc că nu am nici un câștig, deci nu am luat nici un salariu de când sunt de ani de zile la ligă, deci o supun public. Am mai spus-o și la televizor, deci să nu credeți că avem vreun interes. Interesul este să avem un sport sănătos, în care să beneficieze toată lumea de condiții egale, nu cei bogați să-și bată joc de cei săraci.

Vă mulțumesc foarte mult. Aș avea multe să vă spun, dar cred că împreună cu mine, nu sunt eu numai inițiatorul, sunt peste o sută și ceva oameni care ați înțeles această inițiativă să participați la această inițiativă parlamentară.

Vă mulțumesc foarte mult, pentru că este în spiritul dreptății. Nu al unor șmecheri.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule Dragomir, al dreptății și al adevărului sau numai al dreptății?

 
   

Domnul Dumitru Dragomir:

Da. Și al adevărului.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Și al adevărului. Vă mulțumesc.

Domnul deputat Marcu Tudor.

 
 

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

După cum vedeți, aproape inutil să explicăm ceea ce sunt convins că știți cu toții și că doriți o reglementare corectă pentru județele pe care le reprezentați fiecare dintre dumneavoastră în Parlament, dintre noi, eu la fel, cu Prahova, nu vorbesc numai în calitate de deputat, ci și în calitate de fost sportiv și vreau să mai completez ceva. Federația Internațională de Fotbal, asociație, precum și toate celelalte federații internaționale de sporturi care reglementează echipele au acest regulament pe care vrem și noi să-l aplicăm acum.

În condițiile acestea, nu vreau să discut cu sala...în condițiile acestea, susțin încă o dată din mult mai multe argumente pe care n-a apucat încă să le explice domnul Dragomir, dar pe care sunt convins că urmărind emisiunile de televiziune dedicate sportului, le puneți în favoarea, cu precădere adică, vizavi de cele dedicate politicii, cu atât mai mult cu cât aici politica nu are ce căuta.

Este vorba de o dezvoltare a sporturilor de echipă din toate județele țării, la care putem și noi cât de cât să contribuim măcar cu minimul necesar pe care tot ei și-l produc de fapt dacă nu putem să le dăm bani de la buget, acolo unde nu pot câștiga suficient cât să se întrețină.

Altfel, după cum vedeți, sporturile decad din ce în ce și noi înșine ne mirăm cum am ajuns să nu mai participăm la nici un campionat de nici un fel, și când face cineva câte o performanță, cum fac Constanța, Timișoara, Ploieștiul la baschet, la handbal, și fetele pe ici, pe colo, pe unde mai reușesc, și ne mirăm că izbutesc în această conjunctură nefavorabilă sportului, să ne ducă mai departe fosta faimă pe care o aveam în sportul mondial, vă rugăm, deci, nu, nu vă rugăm, sunt convins deci că e inutil apelul ca toată lumea să contribuie, în județul pe care îl reprezintă aici, la susținerea măcar, dacă nu la dezvoltarea sporturilor de echipă, în această măsură luată de atât de mulți parlamentari.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gheorghe Firczak. Urmează, de undeva din spate, din adâncurile Camerei Deputaților, domnul deputat Anghel Stanciu. Nu mai dați din mână, domnule deputat.

 
 

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Grupul parlamentar al minorităților naționale susține cu foarte multă căldură inițiativa domnului Dumitru Dragomir.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumim, domnule deputat.

Domnul deputat Anghel Stanciu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniștri,

Domnule ministru Eugen Nicolăescu,

Am venit la acest microfon să-mi fac autocritica, în sensul că încă o dată se dovedește că o lege nu poate fi perfectă. Legea sportului a fost inițiativa fostei comisii pentru învățământ. După 32 de ani, Comisia pentru învățământ a luat balonul de coarne și a scos această lege ca inițiativă a întregii comisii.

Evident că nu ne-am putut gândi atunci la toate aspectele. Am tratat problema publicității, așa cum o gândeam noi în plan teoretic, dar în plan practic, se vede că peștele cel mare îl înghite pe cel mic. Și a apărut această tendință ca anumite cluburi să încerce să-și ia toate drepturile, uitând de fapt că dacă n-ar exista și peștii mici ar muri și cei mari, că nu mai poate să-i mănânce pe cei mici. Și atunci, ne-am corectat, sunt inițiator și la această inițiativă, și am spus ca să-i salvăm pe ăia marii, să-i creștem și pe ăștia mici să devină mari. Și, deci, drepturile ca atare trebuie să se împartă, conform hotărârii adunării generale, la toate cluburile, evident, proporțional cu forța lor.

Aceasta este esența și gândirea. Și de aceea am spus că dacă atunci când am făcut legea gândeam în acest mod, nu mai apăreau multe dispute. Cred că dumneavoastră vă revine misiunea nobilă de a aplica prin vot această lege și a da o gură de oxigen tuturor. În așa fel încât și cluburile mari să înțeleagă că fără cele mici nu pot exista. Așa cum noi, domnule președinte, nici dumneavoastră nu puteți exista, ca președinte, fără noi.

Deci, așa este și cu fotbalul ăsta și celelalte sporturi. Contez pe votul dumneavoastră, mai ales că suntem în plin campionat mondial, la care suntem cei mai activi participanți la televizor.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Doamnelor și domnilor deputați,

Înțeleg că s-a inaugurat colecția de vară la Parlamentul României, drept care vă anunț că puteți veni fără sacou la microfon! (Referire la ținuta domnului Anghel Stanciu care s-a prezentat la microfon fără sacou.)

Domnul deputat Arpad Marton.

(Din sală se face observația că s-a inaugurat colecția de vară și pentru prezidiu.)

La prezidiu a fost posibil și până acum, a inaugurat domnul Mitrea mai demult.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

La o dezbatere atât de aprigă, când avem numai deputați care susțin un proiect de lege, e bine să avem și un avocat al diavolului, care ridică niște probleme.

Și permiteți-mi să vă enunț câteva. Pct.4 din raport va suna astfel: "drepturile de reclamă, publicitate, pariuri sportive și de transmisie radio și televiziune la competițiile naționale și internaționale de ramură pe care le organizează sau la care participă, după caz...". Toate aceste drepturi revin structurilor sportive și Comitetului Olimpic Român, deci, dețin exclusivitate.

Ca atare, clubul nu va avea nici un drept, nici de a decide dacă se va transmite, nici de a decide dacă nu se va transmite, nici de a negocia prețul acestei transmiteri și nici măcar de a interveni în modul prin care această sumă s-a plătit cuiva, cum să fie repartizată.

Acel club va primi un procent de... care nu este clarificat aici cât. Va decide forul ăla mare, în înțelepciunea sa, care pe urmă va împărți banii. Iar ca să rămânem la fotbal, clubul care a fost transmis, unde băieții au alergat, unde băieții s-au accidentat, rămâne cu o puțină parte.

Extrapolând cele spuse, că tocmai dezbatem Legea drepturilor de autor și drepturilor conexe, ar fi cum că - și se și încearcă o astfel de reglementare - autorul cărții nu trebuie să primească, ci acel OGC la care aparține eventual, ăla să primească toate sumele și pe urmă mai văd ce dau autorilor.

Nu știu dacă o astfel de reglementare este tocmai bună, nu știu dacă va fi în interesul întregului sport, chiar dacă de obicei eu sunt pentru descentralizare, dar credeți-mă, această descentralizare, cum e interesant la noi întotdeauna se realizează printr-o hipercentralizare, adică dreptul exclusiv îl are ăla din centru, ăla național. Asta e descentralizare.

Nu pot fi de acord cu astfel de proceduri. E posibil ca cele spuse de dumneavoastră să fie valabile. Ar fi posibil să avem un proiect de lege prin care să se spună că o parte din venitul realizat de astfel de echipe să se verse la bugetul comun și pe urmă dumneavoastră să îl împărțiți, dar să aveți dumneavoastră exclusivitatea asupra muncii altora, nu mi se pare corect.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Da. Domnul deputat Dragomir. Dorește să intervină din nou.

 
 

Domnul Dumitru Dragomir:

Îmi pare rău, n-a înțeles dânsul despre ce este vorba, și-mi pare rău pentru că este un parlamentar vechi și cu multă experiență. Toate cluburile din această țară sunt organizate, Divizia C, Divizia B, Divizia A. Dumneavoastră ați spus că aceste cluburi nu beneficiază. Eu am vorbit de cluburile profesioniste. Nu, domnule! Beneficiază, pentru că în adunarea...de exemplu, fotbalul profesionist este constituit în Liga profesionistă de fotbal. Și acum sunt 18 echipe. Aceste 18 echipe formează o adunare generală. Această adunare generală hotărăște, rețineți, hotărăște conform legii cum și după ce grilă să se împartă banii.

Dumneavoastră ați înțeles că banii vin la ligile profesioniste sau la federație. Greșit! N-ați înțeles cum trebuie! Toți banii se duc la cluburile sportive, deci, absolut toți banii se duc la cluburile sportive, dar nu se duc numai la trei. Se duc la 18.

Deci, o adunare generală formată din 18 cluburi decide ca aceste fonduri să se împartă la toate 18, nu să se împartă la trei. Nici un ban, rețineți, nu se duce la Federația Română de Fotbal, nu se duce la ligă. Eventual, adunarea generală dă o cotă de 2-3% pentru salariații de la federație sau ligă. De asta v-am spus eu că eu n-am luat nici un salariu și așa mai departe, nu există interes.

Dar, rețineți, nu ligile sau federațiile iau acești bani. Așa cum e în cazul FIFA și UEFA acum, toți banii din publicitatea Campionatului Mondial, nu îi ia Germania, îi ia FIFA și FIFA împarte la toate cluburile participante, că altfel toți banii se duceau numai la Brazilia, Germania și câteva cluburi. M-ați înțeles acum?

Deci, esența este că banii nu se duc la federații sau la ligă, se duc la cluburi, conform hotărârii adunărilor generale.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Ujeniuc. Domnul deputat Marton.

 
 

Domnul Dragoș Ujeniuc:

Mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Dumitru Dragomir (din bancă):

Să facă un campionat în trei.

 
 

Domnul Dragoș Ujeniuc:

Cu toată simpatia cvasigenerală de care se bucură...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Aia e aproape o cupă, domnule Dragomir, în trei.

 
 

Domnul Dragoș Ujeniuc:

...de care se bucură domnul Dragomir...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai în microfon un pic, dacă binevoiți, domnule deputat.

 
 

Domnul Dragoș Ujeniuc:

...aș fi ținut să audă domnul Dragomir ce am spus mai devreme, o să repet.

Cu toată simpatia cvasigenerală de care se bucură domnul Dragomir din partea parlamentarilor și nu numai, am să fac o observație mai generală asupra acestui proiect de lege și aș aprecia ca fiind, din start, caracterizat de neglijență în formulare și în modul în care a fost redactat.

Că lucrurile stau așa o demonstrează fără putință de tăgadă faptul că la Comisia juridică, din cele 7 poziții, iată, comisia a eliminat 6 poziții. Mă întreb ce mai rămâne din proiectul de lege promovat de dumneavoastră, atâta vreme cât comisia a eliminat majoritatea articolelor propuse, modificărilor propuse.

E o formulare cel puțin greoaie, aș spune, dacă nu chiar de neînțeles în modul în care a fost prezentat...adică ce vreau să spun? O seriozitate mai mare, o atenție mai mare de fapt în redactarea propunerilor legislative, nevoia aceasta de seriozitate în redactarea propunerilor legislative este din ce mai pregnantă, este din ce în ce mai necesară.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Da. Domnul deputat Marton, doamna președinte...(Doamna deputat Lia Olguța Vasilescu ridică mâna să ia cuvântul din partea comisiei) Păi, atunci, vă las la sfârșit. Fiind din partea comisiei...

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Credeți-mă, eu din prima explicație am înțeles ce ați dorit dumneavoastră și cum argumentați. Ați mai spus-o încă o dată. Numai că eu mai am și o altă boală, citesc textele de lege și văd ce se regăsește în acest text de lege față de ceea ce ați spus dumneavoastră. Nimic!

Vă citesc. Ce a rămas...a spus foarte bine colegul nostru. A rămas atât: "Drepturile de reclamă, publicitate, pariuri sportive și de transmisie radio și televiziune la competițiile naționale și internaționale de ramură pe care le organizează sau la care participă, după caz."

Deci, astea sunt drepturile exclusive ale structurilor sportive și Comitetului Olimpic Român.

Mai departe, și mai bun. Alineat 11: "Toate drepturile și obligațiile asupra competițiilor sportive aparțin structurii sportive naționale de ramură organizatoare a competiției". Deci, toate drepturile, inclusiv de a fi de acord să fie transmis sau să nu fie transmis. Numai ea are acest drept, nu clubul.

"Structurile sportive participante..."

 
   

Domnul Dumitru Dragomir (din sală):

Liga este formată din aceste cluburi. Cluburile hotărăsc.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

"...au dreptul la o cotă parte din veniturile încasate de Comitetul Olimpic Român, ligile profesioniste și/sau federațiile naționale organizatoare, în condițiile stabilite de adunarea generală a structurii sportive naționale de ramură organizatoare a competiției".

Deci, în lege, văd că vor avea o cotă parte acele structuri, se adună și vor decide cât le rămâne lor și cât primesc ceilalți. Atâta a rămas din lege. Eu, unul, nu pot vota un astfel de proiect de lege. Eu vorbesc de textul legii, nu de povestea care se spune lângă. Ea nu se regăsește în lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Dumitru Dragomir (din sală):

Citiți toată legea.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea Guvernului, domnul președinte al autorității naționale de sport, domnul Florian Gheorghe, și la final, din partea Comisiei, doamna președinte Vasilescu.

 
 

Domnul Gheorghe Florian (președintele Autorității Naționale pentru Sport):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Aș vrea să fac prima dată o precizare. Această lege nu se referă doar la fotbal. Există și alte sporturi. În fapt, mai mult de 60. Mai precis, 64. Doresc să vă informez că cluburile sunt persoane juridice, majoritatea de utilitate publică și cu statut propriu, cu legislația în spate.

De asemenea, cred că este logic și normal ca fiecare club să aibă dreptul său la imagine. Dacă la libera lor apreciere, cluburile doresc să-și cedeze drepturile de televiziune într-o manieră sau alta, ligilor profesioniste, federațiilor sau altor organizatori, chiar și Comitetul Olimpic Român, sunt libere să o facă. Oricum, această cedare trebuie făcută într-un cadru legal; legal spunând adunare generală sau o altă formă, așa cum prevăd statutele respective.

Drept pentru care, Guvernul nu susține această inițiativă.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc.

Doamna președinte Vasilescu.

 
 

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Domnule președinte,

Eu sunt puțin mirată, pentru că îmi amintesc foarte bine că în comisie am ajuns la un compromis cu ANS-ul și că susținea acest proiect de lege, după ce s-au eliminat câteva paragrafe, într-adevăr. Pentru că spuneau mai mulți colegi că s-au eliminat mai multe paragrafe. Le-am eliminat în comisie după ce ne-am uitat și prin legislația europeană și am văzut cum este și în alte țări. Și am rămas numai pe acele articole pe care puteam să le preluăm și să fie exact ca în celelalte țări europene.

Deci, nu mai înțeleg acum poziția ANS-ului.

Pe de altă parte, aș mai vrea să-i mai transmit și domnului Marton Arpad, care a spus că nu poate să voteze acest proiect de lege, că nici noi, P.R.M.-ul nu putem să votăm statutul minorităților și că poate este singurul proiect de lege, acesta despre care discutăm, care este semnat de peste jumătate din Parlamentul României.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi dacă e semnat de peste jumătate din parlamentari, este ca și adoptat.

Drept la replică, domnul Dragomir.

 
 

Domnul Dumitru Dragomir:

Domnule președinte,

Dragii mei colegi,

N-aș vrea să credeți că acum nu votează UDMR-ul că nu votăm noi nu știu ce...eu nu vreau să intru în această problemă pentru că eu vreau corectitudine, cinste și înțelegere.

Uitați ce mi-a spus mie domnul Florian alaltăieri, aici de față. Mi-a arătat și spune "Măi, n-am ce să fac, nu pot să votez dacă ăștia de la Guvern mi-au spus asta, dar fac ceva subțire ca să treacă legea. O spun cinstit. "Pentru că ai dreptate. Nu poate să ia Steaua, Dinamo și Rapid tot, și celelalte să moară de foame." Jur și vă dau cuvântul meu de onoare că așa mi-a spus. Acuma vine la microfon și e normal, domnule, că e om politic, să susțină, dar în sufletul dânsului, dați-i o cartelă, și dacă nu votează cu ce am spus eu, să-mi tăiați mâinile. (Aplauze)

Aceasta este realitatea. Trebuie să scoatem o dată falsitatea aceasta din noi, pentru că eu dacă n-aș avea dreptate, nu eu, dacă sportul românesc n-ar avea nevoie de această modificare a Legii sportului, vă dau cuvântul meu de onoare, că mie mi-e rușine de dumneavoastră, eu nu sunt un om politic, așa, la nivelul unora dintre dumneavoastră, dar susțin o cauză. Ați mai auzit așa ceva? Steaua, Dinamo și Rapid ne-au dat în judecată, deci, pe noi, celelalte cluburi, pentru că Liga profesionistă de fotbal...ce nu înțelege lumea?! Liga este totalitatea cluburilor profesioniste. Cele trei au dat pe celelalte în judecată să ia ele drepturile. Ați mai auzit așa ceva? Și dacă-mi dați un exemplu în lume, o singură țară din Albania până în Australia, care are așa ceva, să nu mă mai primiți în Parlament.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. L-ați rezolvat și pe domnul Florian Gheorghe cu chestia asta! (Râsete în sală)

Doamna ministru Andronescu a rugat să-i dăm cuvântul. Poftiți, doamna ministru.

 
 

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Stimați colegi,

N-am venit aici nici pentru că sunt fanul domnului deputat care susține de aici, de la microfon, cu atât de mare vervă această lege, nici pentru că aș avea vreun amestec direct în ceea ce se întâmplă în fotbal sau într-o altă ramură sportivă, ci pentru că pur și simplu fac parte din Comisia pentru învățământ și consider că legile pe care noi le promovăm prin Parlamentul României nu trebuie să aibă nici amprenta P.R.M.-ului, nici amprenta P.N.L.-ului sau a altui partid, ele trebuie să fie legi care să gestioneze în mod corespunzător un anumit segment de activitate.

Această lege, așa cum s-a mai spus de la acest microfon, a pornit din Comisia pentru învățământ și a pus într-un tipar gestionarea segmentului de sport. Ceea ce se întâmplă cu publicitatea acum nu este tocmai corespunzător. Legea nu poate fi înțeleasă numai din modificările pe care le aducem astăzi în fața dumneavoastră, ca să poată fi înțeleasă trebuie să fie citită în integralitatea ei.

De aceea, modificările acestea din inițiativa pe care comisia a prelucrat-o, și-mi pare foarte rău că s-a spus aici de la microfon că s-a lucrat cu neglijență. Nu s-a lucrat cu neglijență, s-a lucrat cu aplecare asupra a ceea ce vroiam să scriem acolo, Comisia pentru învățământ n-a făcut decât să încerce să echilibreze lucrurile, și din drepturile care erau exclusive, să le distribuie, așa cum este normal și democratic.

De aceea, eu vă rog să susținem această inițiativă legislativă, nu pentru că este o inițiativă a P.R.M.-ului, ci pentru că pur și simplu este o inițiativă care corectează și gestionează mai bine un segment de activitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna președinte.

Pe procedură, domnul Marcu Tudor.

 
 

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să vă amintesc, domnule președinte, și cu ocazia asta să vă și rog să faceți cele de cuviință, că astăzi este joi, și nu este ziua declarațiilor politice și nici a întrebărilor și interpelărilor adresate Guvernului. Și, de aceea, consider că nici nu trebuia să ia cuvântul domnul Marton Arpad, pentru că domnia sa n-a făcut altceva decât să facă o declarație politică asupra a ceea ce au găsit ulterior votării din comisie, în care toată lumea a fost de acord, inclusiv reprezentantul ANS-ului, să dea totul peste cap pentru că s-au certat în Guvern cu două zile în urmă și au căzut de acord asupra unui mod de comportament aici, care nu ține de interesul național.

Eu nu l-am acuzat niciodată pe domnul Marton Arpad că spune ceva aici în Parlament care ține de interesul național, ci numai de interesul unui anumit grup pe care-l reprezintă. În momentul ăsta, nici măcar interesul UDMR-ului nu-l susține, deoarece la Miercurea-Ciuc, în Odorheiul-Secuiesc și în atâtea părți unde dânșii au echipe, maghiarii, reprezentative din acele județe nu vor beneficia de legea pe care domnia sa nu o va vota.

Deci cum reprezintă domnia sa UDMR-ul? Reprezintă interesele lui Copos, ale lui Becali, pentru că așa s-au înțeles în Guvern și nici nu știu prin ce motive s-au înțeles așa. Ori datorită unor interese financiare, ori unor interese politice, mai ales că vin zile grele pentru Guvern.

Eu vă rog, domnule președinte, să încercați măcar, și sunt convins că e greu și că poate nici nu reușiți, să opriți astfel de intervenții care nu au nimic de-a face cu interesul național, cu interesul poporului român, ci numai cu interesul financiar al unui grup restrâns de oameni din Guvern pe care domnul Marton Arpad, cu o falsă candoare, le susține aici, crezând că ne îmbrobodește pe noi.

Domnule Arpad, suntem mult mai inteligenți decât sunteți dumneavoastră. și, ca atare, vă rog să înțelegeți că am înțeles noi, toți, jocurile urâte pe care le faceți, nici măcar în interesul UDMR-ului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul Marton Arpad are mai multe drepturi la replică.

 
   

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Unul mi-l dă mie.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu, nu, dumneavoastră nu vă dă că nu ați fost citat.

Încheiem cu acest drept la replică șirul intervențiilor și trecem la vot. Dat fiind faptul că e campionatul mondial, am avut astăzi două dezbateri pe teme de fotbal și cred că sunt suficiente.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

În primul rând, nici nu m-am așteptat ca anumite legi și anumite idei să fie votate de anumite partide. le cunosc programul, le iau ca atare și asta e. Ăsta e parlamentarismul.

Mi se pare însă foarte periculos ceea ce s-a întâmplat aici: ca un deputat să aibă posibilitatea de intervenție în Parlamentul României numai în ideea de a susține ceva ce se crede de unii că ar fi de interes național și n-ar avea dreptul să susțină interesele unei părți a societății care a trimis-o aici. spre deosebire de partea cealaltă, a dumneavoastră, care tot atât de clar este formulată și prin votanții dumneavoastră se regăsește, noi ne găsim într-o altă parte, opusă. spre deosebire de acele gândiri care zic că totul se gândește și se hotărăște cel mai corect într-o structură unică, la București, eu reprezint altfel de interese.

Am și spus-o de la acest microfon. Am luat parte la o dezbatere corectă, singurul care am luat parte din partea grupului parlamentar, așa cum prevede regulamentul Camerei Deputaților, spre deosebire de Partidul România Mare, care n-a avut o singură intervenție de la acest microfon.

 
   

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Am zis să nu se facă astăzi declarații politice.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să nu faceți dialog.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Referitor la anumite părți ale declarației dumneavoastră, v-aș ruga, domnule președinte, să transmiteți stenograma, eu oricum o voi transmite Comisiei juridice, să se vadă dacă este compatibilă cu ceea ce prevede regulamentul.

Și, referindu-mă la interesul nostru, da, eu reprezint acele interese care eu cred că sunt ale electoratului meu. Și vă spun sincer, mie mi se pare mai corect că ați vorbit de sportivii noștri. Da! Mi se pare corect ca acele cluburi, de exemplu din Miercurea-Ciuc sau Gheorgheni, ei să aibă exclusivitate asupra transmiterii meciurilor de hochei, și nu Federația Română de Hochei. Asta mi se pare corect. Asta este ceea ce eu susțin și nu cred că alegătorii mei nu vor fi de acord cu asta.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnilor colegi,

Am încheiat dezbaterile generale la acest proiect.

Aveți procedură. Dacă nu vorbiți pe procedură, vă promit că vă tai microfonul.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați deputați,

Chestiunea de procedură este următoarea: din declarațiile de aici s-a indus o percepție falsă. Or, regulamentul este vegheat de domnul președinte, ca să nu apară neadevăruri.

Adevărul este următorul: această inițiativă legislativă nu aparține P.R.M.-ului. Este semnată de P.N.L., P.D., P.S.D. și P.R.M.

Aceasta este, domnule președinte, chestiunea care am vrut să nu rămână în neadevăr, falsă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă la pct.1 există obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.2 - obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.3 din raport, în varianta comisiei. Obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Pct.4, obiecții, observații, comentarii?

Domnul deputat Marton Arpad.

Pct.4 din raport este art.45.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

 
 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Cred că mi-am argumentat destul de ce sunt împotriva acestui punct.

În mod evident, propun să se voteze acesta. Deci, există o obiecție: să se voteze. dacă ia majoritatea voturilor, evident va rămâne. Dacă nu, va fi și acest punct eliminat. De altfel, cred că pentru simetrie ar fi bine, și la pct.4 și 5, să avem același text pe care îl avem în dreptul celorlalte puncte, adică se elimină; dar asta - din punct de vedere procedural - se poate realiza foarte ușor: supuneți votului și dacă n-a luat majoritatea voturilor de susținere, atunci a fost eliminat. Dacă ia această majoritate, a rămas așa cum e în raport.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, aveți propunere de eliminare și la pct.4 și la pct.5, ca să nu vă mai cer să vă deplasați până la microfon? Mulțumesc.

Comisia?

 
 

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Domnule președinte,

Comisia nu susține acest punct de vedere. Dacă eliminăm pct.4 și pct.5, este evident că eliminăm tot proiectul de lege.

Mai mult decât atât, vreau să vă spun că nu pot să susțin o altă poziție a comisiei, decât cea care este în raport, cu atât mai mult cu cât a fost votată în unanimitate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a textului de la pct.4 din raportul comisiei.

Vă rog să votați. Da, vă mulțumesc.

Propunerea de eliminare a fost respinsă.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a textului de la pct.5 din raport.

Vă rog să votați. Da, vă mulțumesc.

Propunerea a fost respinsă.

Dacă la pct.4 și la pct.5 există alte obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptate.

Pct.6? adoptat. Pct.7? adoptat.

Am încheiat dezbaterea pe articole.

Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării (rămasă pentru votul final).

Trecem la pct.33.

Nu știu dacă suntem 167 în sală.

Suntem 125 în sală și nu avem cvorum de ședință. Nu putem da vot final, n-avem cvorum de vot final.

Pct.33, propunerea legislativă privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării.

Legea are caracter ordinar.

Proiectul a fost adoptat de Senat.

Raport înlocuitor de respingere de la Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Raportul de respingere nu a fost adoptat.

Urmează, conform art.104 alin.3, dezbatere pe articole.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Dacă în ceea ce privește textul legii există obiecții, observații, comentarii? Nu există. Mulțumesc.

Art.1, obiecții, observații, comentarii? Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră art.1.

Vă rog să votați.

55 voturi pentru; 53 voturi împotrivă; 5 abțineri.

N-a întrunit majoritatea necesară. Nu s-a adoptat.

Pct.2, intervenții, obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră art.2.

Vă rog să votați. Da, vă mulțumesc.

61 voturi pentru; 61 voturi împotrivă; 4 abțineri.

Nu s-a adoptat.

Părerile par a fi împărțite la nivelul Camerei Deputaților.

Art.3. Supun votului dumneavoastră art.3.

Vă rog să votați.

54 voturi pentru; 60 voturi împotrivă; 6 abțineri.

N-a fost adoptat nici acesta.

Constat că majoritatea începe să se facă simțită.

Art.4, obiecții, observații, comentarii? Nu sunt.

Vă rog să votați.

Art.4 a trecut.

Sunt 66 voturi pentru; 58 împotrivă; 3 abțineri. Deci, a trecut.

Asta înseamnă că marți, la vot final, vom supune, conform art.104 din regulament, propunerea de adoptare a proiectului de lege, cu titlu și cu art.4.

Art.4 este bine că a fost votat, îi vizează pe parlamentari. Nu au mai rămas obligații ale Guvernului, au rămas obligații la parlamentari.

Domnule deputat Hanganu, doriți să interveniți.

 

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Cred că este vorba de explicarea votului, într-adevăr.

Stimați colegi,

Aceasta este o inițiativă pe care am trântit-o la ultimul vot final, datorită în primul rând ritmului alert în care se desfășoară, nu atât dezbaterile, ci în primul rând votul final.

Dacă despre dezbateri putem spune că este foarte bine că se desfășoară rapid, probabil că la votul final trebuiesc mai multe explicitări, iar acesta este un caz cât se poate de clar.

Vreau să vă spun că, în urmă cu 6 săptămâni, la ora 11,50, majoritatea reprezentanților grupurilor parlamentare au vorbit pentru această inițiativă legislativă, iar peste 20 de minute, foarte mulți, care au vorbit pentru această inițiativă, au votat împotrivă, tocmai pentru faptul că nu s-a înțeles foarte bine că era vorba de un raport de respingere și trebuia altceva votat.

Dar, pe fond, acum, cred că se face o mare greșeală, și cred că și colegii mei de la Putere fac o mare greșeală pentru faptul că nu doresc ca această inițiativă să treacă. Eu am dat data trecută un exemplu tipic despre ce înseamnă faptul că parlamentarii nu pot să vadă documentele privatizării și e vorba de ceea ce s-a întâmplat, în mandatul trecut, cu RAFO - Onești.

Sunt tentat să-l mai spun o dată, pentru că vrând, nevrând, ne aducem aminte cum faptul că în anul 2001 imposibilitatea de a accede la documentele privatizării în materie de RAFO- Onești și a face o comisie de anchetă cu ceea ce s-a întâmplat atunci, a transformat bulgărele de zăpadă din 2001, în avalanșa din 2004, și mă gândesc că n-ar fi foarte bine ca să se întâmple același lucru și în acest mandat.

Acesta este motivul pentru care mă gândesc că este păcat că nu adoptăm o astfel de lege, care nu înseamnă nimic altceva decât multă transparență în procesul de privatizare.

Este cât se poate de fericit faptul că a trecut art.4. Asta înseamnă că multă a înțeles ceea ce pare-mi-se că președintele Comisiei pentru industrii și servicii a spus data trecută, și anume faptul că un anumit grad de securizare a documentelor privatizării se păstrează prin faptul că parlamentarii, prin acest art.4, au această obligație, de a păstra secretul operațiunilor la care au acces.

Așa încât, eu fac apel la dumneavoastră, cel puțin ca la votul final să nu dăm cu piciorul la o inițiativă legislativă extrem de utilă pentru întreg procesul de privatizare, și în primul rând pentru transparența acestui proces.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat, am luat notă de această chestiune.

 
Dezbateri asupra Propunerii legislative privind interzicerea accesului la demnități și funcții publice, pentru o perioadă determinată, a persoanelor care au făcut parte din nomenclatura comunistă - Legea antinomenclatură (retrimisă comisiei).

Pct.34, Propunerea legislativă privind interzicerea accesului la demnități și funcții publice pentru o perioadă determinată a persoanelor care au făcut parte din nomenclatura comunistă, Legea antinomenclatură.

Legea are caracter organic. respinsă de Senat. Anumite rapoarte de respingere din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități, mai multe.

Propunerea comisiei, de respingere, nu a fost adoptată. Retrimis la comisie pentru un nou raport.

Depus noul raport, care este tot de respingere.

Se continuă dezbaterile.

Domnul deputat Uioreanu, pe procedură.

 

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule președinte,

Tocmai dumneavoastră erați cel care ați condus ședința, când ultima dată a fost retrimisă la comisie. Dar retrimiterea la comisie nu a fost pentru a se reanaliza un nou raport, ci pentru a fi discutată simultan această lege, simultan cu Legea lustrației, care este undeva terminată, am înțeles, sau definitivată la Senat. Deci, ăsta a fost rostul întoarcerii la comisie, nu pentru raport suplimentar.

Aș ruga, dacă există dubii, să se verifice stenograma acelei ședințe, și să se vadă că retrimiterea a fost pentru a aștepta Legea lustrației și a discuta, deodată și împreună, pe amândouă legile, și să se facă un raport.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenții la această chestiune?

Domnul deputat Marton, domnul deputat Ponta.

 
 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Mi se pare corect ca această lege să fie retrimisă la comisie, tocmai pentru a avea o posibilitate de a reglementa unitar și nu pe picior un aspect destul de important.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Ponta.

 
 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Eu am fost cel care am făcut solicitarea. Bineînțeles că-i mulțumesc domnului Uioreanu și domnului Marton Arpad că susțin acest lucru.

Mi se pare, într-adevăr, anormal să discutăm o lege cu un obiect de reglementare atât de apropiat. Nu știu cât va mai dura discutarea în comisie a Legii lustrației, însă, categoric, cred că este în interesul nostru să le discutăm împreună în comisie.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Doamna deputat Mona Muscă, domnul deputat Cristian Rădulescu și doamna deputat Vasilescu. Mă iertați, secretarul de ședință din partea stângă era la microfon și nu a putut să-mi comunice.

 
 

Doamna Monica Octavia Muscă:

Ca să vedeți cât de bună este decizia de a retrimite la comisie, până când se discută împreună cele două proiecte legislative privind lustrația, am să vă spun că ieri, de exemplu, eu am fost la comisiile reunite ale Camerei Deputaților, unde era pe ordinea de zi Legea lustrației, cea a inițiatorilor liberali, și nu a ajuns la rând pentru că e Legea libertății religioase înainte, dar eu apreciez că săptămâna viitoare ar putea deja să înceapă discuțiile generale.

Drept urmare, domnule președinte, cred că cea mai bună soluție este ca această inițiativă legislativă să fie retrimisă la comisie pentru a se uni cu cealaltă, a noastră, și a se discuta împreună, probabil începând de săptămâna viitoare, dacă nu, cel mai târziu, peste încă o săptămâna, dacă se prelungește sesiunea.

Mulțumim.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulțumesc.

Domnul deputat Cristian Rădulescu.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Este o temă de foarte larg interes și faptul că, în această grabă de care dăm dovadă astăzi, multă lume se pronunță pe acest subiect și oportunitatea trimiterii lui la comisie, arată acest lucru.

Nu poate să existe un monopol din partea unui grup de parlamentari sau din partea unui partid, unor partide asupra acestui subiect.

Dacă există mai multe inițiative, este bine să fie discutate împreună. Se profilează că inițiativa care este acum la rând ar putea fi respinsă, și inițiativa care este în pregătire și pe care o știm, din partea Coaliției, ar avea șanse mari să fie admisă.

Cu toate acestea, nu toate prevederile - inițiative actuale - care are șanse să fie respinse sunt proaste, după cum nici inițiativa cealaltă, pe care o pregătește Coaliția, nu va fi cu siguranță perfecte. Este bine ca ele să fie dezbătute împreună și prezentate împreună, pentru a avea o majoritate cât mai puternică.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat,

Doamna deputat Olguța Vasilescu și domnul deputat Băeșu.

 
 

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Domnule președinte,

Aici sunt două chestiuni de procedură, în primul rând, la care aș dori să mă refer.

În alte condiții, probabil că dumneavoastră ar fi trebuit să observați că nu avem inițiatorii în sală și ar fi trebuit să se scoată de pe ordinea de zi.

Unde sunt inițiatorii, ce for să facă ei cu această lege nu poate să ne spună nimeni. Noi ne-am adunat aici ca să vorbim, ceilalți, care nu avem nici o treabă cu proiectul respectiv de lege.

A doua chestiune de procedură: vreau să-i spun domnului Cristian Rădulescu că nu este, în nici un caz, în interesul Alianței dacă gândește un asemenea proiect de lege, ca această lege să fie reîntoarsă la comisie. Și asta pentru că, probabil, domnia sa știe, în regulamentul Camerei Deputaților, primul proiect de lege care a intrat pe o temă va fi reținut ca proiect de bază; cel de-al doilea, care intră pe aceeași temă este respins, chiar dacă se constituie ca amendamente.

Nu cred că v-ar conveni ca acest lucru să se întâmple. Dacă vreți, vă citesc și articolul din regulament.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Articolul referitor la obligativitatea prezenței se referă la reprezentanții Guvernului, și nu la parlamentari.

Domnul deputat Băeșu.

 
 

Domnul George Băeșu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Intervenția mea nu vizează fondul Legii antinomenclatură.

Sunt de acord cu tot ceea ce s-a discutat până acum. Cred că este bine să avem o privire de ansamblu și, în același timp, să ne pronunțăm asupra tuturor inițiativelor care vizează o anumită curățenie pe care unii vor să se facă, mai mult sau mai puțin la nivelul societății românești.

Problema mea, ca membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, este că aici, de la microfonul Camerei Deputaților, ni s-a prezentat o realitate falsă.

Nu este prima dată când cineva aprinde lumina și când își dă seama că în lumina aceea umbra nu se vede exact cum își închipuie, trimite pe altcineva să închidă întrerupătorul.

Deci, ieri, la Comisia juridică, de disciplină și imunități, singura contribuție a doamnei deputat Mona Muscă a fost aceea de a propune să nu se discute Legea lustrației.

Deci am avut acolo pretextul, scuza că lipsesc inițiatorii, că vin de la distanță, că nu pot să fie prezenți, și or veni dumnealor în mandatul ăsta, în mandatul celălalt, dar până atunci să nu luăm în discuție Legea lustrației.

Eu am venit, în numele colegilor mei de la Partidul Social Democrat, pentru a spune de la acest microfon că nu ne este frică de această lege. Vrem, cât mai curând posibil, să o dezbatem.

Au avut loc consultări publice, cu societatea civilă, cu tot felul de oameni, unii mai puțin, alții mai mult chemați să se pronunțe în această materie, și credem că dacă este nevoie să se facă o cură de lustrație, haideți s-o facem odată, ca să așezăm societatea pe niște temeiuri firești și să putem să ne vedem de această țară.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Nu mai există intervenții pe această procedură.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect, cu mențiunea explicită de a se discuta împreună cu Proiectul de lege a lustrației.

Supun votului propunerea de retrimitere la comisie, domnule deputat.

Vă rog să votați.

Da, s-a adoptat propunerea de retrimitere la comisie.

Termen o săptămână.

S-a votat de către plen retrimiterea la comisie. Propunerea a fost pentru discutarea conexat, împreună cu propunerea de Lege a lustrației, inițiată de câțiva parlamentari liberali.

Decizia a fost a plenului.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții; Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare (rămase pentru votul final).

Pct.35, Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Avem un raport pentru ambele inițiative legislative.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic ne propune adoptarea proiectului de lege, respingerea propunerii legislative.

Suntem Cameră decizională.

Inițiatorul? Domnul secretar de stat Doică, de la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

 

Domnul Cătălin Doică:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Din colegialitate, și de acolo, Guvernul este de acord cu raportul suplimentar întocmit de către comisie, respectiv de admitere a tot proiectului de lege și de respingere a inițiativei legislative.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia?

 
 

Domnul Antal Arpad-Andras:

Doamnelor și domnilor deputați,

Senatul a adoptat Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și a respins propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând cele două inițiative legislative, avizele primite și punctele de vedere ale Guvernului, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dezbaterea și adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 26 de voturi pentru și 1 vot împotrivă.

Cele două inițiative legislative fac parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Înțeleg că este o lege despre termopane sau ceva de genul ăsta.

Dacă există intervenții la dezbateri generale? Nu există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea pe articole. Avem două amendamente admise în raportul comisiei.

N-avem amendamente respinse.

Dacă la pct.1 există obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

Dacă la pct.2 există obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

Rămâne la vot final pentru marți.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.84/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr.501/2004 (retrimisă comisiei).

Pct.36, Propunerea Legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.84/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr.501/2004.

Legea are caracter ordinar; este respinsă de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Suntem Cameră decizională.

Doamna deputat Minodora Cliveti. și inițiator? Vă rog! Prezentați, după aceea, și raportul comisiei, presupun.

 

Doamna Minodora Cliveti:

Mulțumesc.

Ca și inițiator și în numele comisiei.

V-aș ruga să fiți de acord, stimați colegi, cu retrimiterea acestei propuneri la comisie, pentru câteva argumente cât se poate de serioase.

Unul se referă la faptul că am fost obligați să dăm acest raport, să facem raportul în 27.04, eram singuri în Parlament la vremea aceea.

Din acest motiv, o sumedenie de amendamente pe care colegii noștri și reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale le-au pregătit sau se pregăteau să le facă nu au putut fi depuse. Între timp, proiectul a rămas pe rol, deci n-am putut să lucrăm, să înaintăm deloc.

Pe de altă parte, ulterior acestei date, de 27 aprilie, a apărut, după cum bine știm, raportul de țară, unde cu privire la egalitatea de șanse avem un foarte puțin onorabil steguleț galben. Și atunci avem nevoie ca să lucrăm și să refacem acest proiect și să așteptăm, pe de altă parte, și proiectul Guvernului, care a intrat deja, am înțeles, la Senat.

Deci, avem interes ca să avem o lege bună, și acesta este motivul pentru care v-aș ruga să fiți de acord cu retrimiterea și cu un termen mai lung, pentru că nu putem rezolva într-o săptămână.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

În principiu, probabil Biroul permanent, convocând o sesiune extraordinară în iulie, va propune și acest proiect pe agenda sesiunii extraordinare.

Dacă există obiecții sau observații la propunerea de retrimitere la comisie și înțeleg de conexare cu proiectul Guvernului, doamna deputat. Nu există alte intervenții pe procedură.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie și de discutare împreună cu proiectul Guvernului.

Vă rog să votați. Da, vă mulțumesc.

Propunerea de retrimitere la comisie s-a adoptat.

Termenul este de două săptămâni, că urmează să se între în sesiunea extraordinară.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică (rămas pentru votul final).

Pct.37, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit Anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Legea are caracter ordinar.

Proiectul a fost adoptat de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Domnul secretar de stat Dănilă. Sperăm că intervenția va fi mai scurtă decât textul legii.

 

Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei):

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Această ordonanță a fost elaborată în conformitate cu cele negociate de Guvernul României și organizațiile sindicale reprezentative ale personalului contractual din administrația publică.

Această ordonanță prevede un procent mediu de creștere salarială a anului 2006 față de anul 2005 în jurul valorii de 6,58%, acoperind integral creșterea indicilor prețurilor de consum prognozată, asigurând și o ușoară creștere a salariilor în termeni reali.

Vă mulțumesc frumos.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia, domnul deputat Sârbu.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Obiectul de activitate este cel susținut aici de domnul secretar de stat.

La lucrările comisiei au participat 17 deputați din totalul de 19.

A fost adoptat raportul cu unanimitate de voturi, motiv pentru care vă supunem aprobării acest proiect de lege.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenții la dezbateri generale?

Nu există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea pe articole.

De la pct.1 la pct.10, observații, comentarii? Nu sunt.

Adoptate.

Pct.11 - 20, adoptate.

Da, vă rog, domnule secretar de stat.

 
   

Domnul Cătălin Dănilă:

La pct.6

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

La ce punct? La pct.6, poftiți.

 
 

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Mulțumesc frumos.

Este vorba despre pct.6 din amendamentele aprobate. Este vorba de devansarea celei de a doua tranșe de mărire de salariu, de creștere a salariilor cu două luni, pentru că din cele 8 acte normative promovate pentru salarizare, cea referitoare la învățământ, cea referitoare la diplomați, cea referitoare la Curtea de Conturi sunt deja adoptate.

De asemenea, în domeniul sănătății a trecut de plenul Parlamentului.

Astăzi, 50 - 60% din bugetari beneficiază de a doua tranșă de creștere a salariilor, începând cu septembrie, aceasta fiind - să spunem - data de aplicare a celei de a doua etape de creștere.

Deoarece această devansare cu două luni înseamnă efort financiar, aș dori ca, în măsura în care este posibil, domnule președinte, să întrebăm și Ministerul Finanțelor Publice ce opinie are despre acest lucru.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Intervenția domnului secretar de stat nu este nici măcar procedural corectă.

Aici este un amendament adoptat în comisie. Ați supus la vot 1 - 10, am trecut de el. Deci, era o treabă care a fost votată.

Deci rugămintea mea este, totuși, așa cum vă știu, extrem de scrupulos cu regulamentul, să nu mai acceptați nerespectarea acestuia doar pentru că, după o anumită perioadă, unii colegi de-ai noștri constată că nu știu ce își mai aduc aminte ș.a.m.d.

Deci este un amendament care a fost supus în comisie, a fost votat în unanimitate, așa cum, în unanimitate, a fost votat întreg raportul.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, din păcate, mâna era ridicată atunci când am întrebat, dar nu mi s-a comunicat, n-am fost sesizat.

Este o lege suficient de importantă ca să și discutăm, deci. Cred că n-o să ne împiedicăm în această chestiune de procedură.

Amendamentele se pot ridica, din nou, și în plen și de către inițiator. Inițiatorul poate interveni la orice punct din raport, conform Regulamentului.

Vă rog, înțeleg că există o propunere de respingere a amendamentului admis de la punctul 6, domnule secretar de stat, dacă am înțeles corect.

Amendamentele admise, se poate solicita, să nu fie votate. (Vociferări.)

Domnilor colegi, haideți să fim serioși, întotdeauna se poate interveni la amendamentele respinse, tocmai ce s-a solicitat mai devreme la legea cu fotbalul eliminarea unor amendamente admise. Are dreptul inițiatorul să intervină întotdeauna.

Deci nu pot decât să supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a acestui amendament. Dacă plenul este de acord, este de acord, dacă plenul este împotrivă, atunci amendamentul rămâne. (Obiecțiuni ale domnului deputat Marian Sârbu) Nu s-a votat nimic, domnule deputat, n-am votat nimic până acum, iertați-mă. Nu puteți invoca neatenția colegului dumneavoastră care nu m-a anunțat că este o solicitare de luare de cuvânt din partea stângă.

Domnule deputat, dacă vreți să stăm strict pe procedură, mai trimit cinci articole la comisie și se face amendament la comisie, dar nu cred că ne ajută pe nici unul dintre noi să ne încurcăm în așa ceva, potrivit dreptului meu suveran de a trimite la comisie un articol pe care există neînțelegeri de fond.

Domnule deputat, vă rog frumos, deci inițiatorul poate oricând să intervină. Haideți să nu forțăm litera Regulamentului. Camera se va pronunța în plen.

Și amendamentele admise se supun la vot, dacă există contestări.

Eu supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a amendamentului admis de la punctul 6.

Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost eliminat cu 70 de voturi pentru, 55 împotrivă și o abținere.

Dacă, până la punctul 10 mai există observații sau comentarii?

Ați ridicat mâna până la 10?

Vă rog să vorbiți de la microfon.

 
 

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Aș vrea să vă spun că în cascadă, după această modificare, este și la punctul 7 și la punctul 10 și la punctul 12.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu ne rămâne decât să le ridicați la toate punctele și să le votăm de fiecare dată.

 
 

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Da, mulțumesc frumos. Referindu-mă la punctul 7.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Deci, deocamdată, ați ridicat 7 și 10, că suntem până la punctul 10.

Domnul deputat Sârbu, din partea comisiei sau în sume personal?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

De la microfon, poftiți.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Domnule președinte,

Lăsând la o parte faptul că, după părerea mea, tot ce s-a întâmplat în legătură cu acest amendament este într-o lipsă de procedură absolut vădită, aveați un raport al comisiei, cei care au făcut amendamente, conform Regulamentului, au dreptul să și le susțină sau nu, inițiatorul și-a susținut, în comisie, ceea ce a spus acum, i-a fost respins punctul de vedere, deci revenirea în plen este, cel puțin, forțată, după opinia mea.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că domnul secretar de stat a solicitat, în cadrul intervenției, un punctul de vedere al Ministerului Finanțelor. Aș dori ca, cel care a făcut amendamentul, care propune - practic - o devansare cu două luni a creșterilor salariale prevăzute începând cu 1 septembrie și care, repet, a fost adoptat în unanimitate în comisie și atunci, Ministerul de Finanțe, cel puțin în cazul dezbaterilor, n-a avut un punct de vedere contrar, negativ.

Aș dori ca inițiator al amendamentului, aprobat până la urmă în comisie, să aflu punctul de vedere al Ministerului Finanțelor aici, în fața plenului, mai ales că atunci i s-a spus: au crescut încasările la buget, țara merge bine, creștere economică avem, chiar nu suntem în stare să dăm, cu două luni mai devreme, creșterile acestea de salarii pentru o populație care așteaptă, totuși, un nivel de trai mai bun.

Aș dori, dacă ați încurajat dezbaterile și ați mers pe această procedură, lăsați Ministerul de Finanțe să-și spună un punct de vedere în fața plenului. Poate nu mai este cel care a fost prezentat în comisie, poate că, în ultimul timp, au scăzut încasările la bugetul public și atunci poate, în funcție de aceste argumente, poate comisia sau eu îmi retrag amendamentul pe care l-am făcut. Dar este inadmisibil ca inițiatorul, Guvernul, să vină, să aibă dreptul, deși în comisie s-a votat altceva și să-și schimbe acum punctul de vedere și să nu avem toate argumentele în fața plenului.

Deci vreau să știu, ca inițiator, ce s-a schimbat în opinia Ministerului de Finanțe de la data adoptării raportului în comisie și până acum.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Eu n-o să vă răspund decât pe procedură, conform art. 107, alin. 1, teza 2. De asemenea, la discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente pot lua cuvântul reprezentantul Guvernului sau al inițiatorului și raportorul comisiei pe fond, bineînțeles.

În continuare, la art. 10, supunerea la vot a amendamentelor se face în următoarea ordine: în primul rând se supun votului amendamentele de eliminare a unor texte, apoi amendamentele de modificare și de completare propuse de comisia în fond.

Deci amendamentul dumneavoastră, după ce inițiatorul a luat cuvântul, se supune votului întrucât au existat divergențe. Pe fond n-am nici o problemă.

Domnul deputat Ponta, pe procedură.

 
 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Am primit permisiunea să vorbesc și fără haină. Mă gândeam că vă interesează ce spun, nu cum arăt, dar, mă rog, probabil că...

Am o rugăminte și pentru partea dreaptă a sălii, să înțelegeți exact ce se votează, pentru că am impresia că numai din spirit de susținere a propunerii Guvernului.

Vroiam, însă, pe procedură, domnule președinte. Este un amendament. Dumneavoastră n-ați supus la vot amendamentul colegului nostru, aprobat în comisie, ci ați supus la vot un amendament al Guvernului de eliminare a amendamentului.

Deci, din acest punct de vedere este o problemă procedurală. Eventual, în măsura în care existau discuții, aveați două variante: ori să supuneți la vot amendamentul admis al colegului nostru, ori să-l retrimiteți la comisie. Dar nu puteați să supuneți la vot un amendament făcut în plen, de eliminare a amendamentului admis în comisie. Cred că, de fapt, aceasta este toată problema și m-aș bucura să reveniți asupra votului, explicându-le și colegilor ce anume votăm, că poate nu știu foarte bine și doar dintr-o solidaritate, sigur, lăudabilă, au votat așa și, în același timp, să respectăm și litera Regulamentului.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Îmi însușesc observația dumneavoastră și revin nu asupra votului, pentru că nu am această calitate, ci asupra procedurii de vot și, cu acordul dumneavoastră, voi supune votului dumneavoastră amendamentul adoptat de comisie așa cum a fost formulat - imediat, domnule Mocanu. În cazul în care acest amendament nu va fi votat, înseamnă că textul a fost eliminat.

Are cuvântul domnul deputat Mocanu, înțeleg tot pe procedură.

 
 

Domnul Alexandru Mocanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doresc să intervin pentru a corecta o afirmație care s-a făcut mai înainte de la acest microfon și anume că, în comisie, reprezentantul Ministerului de Finanțe ar fi fost de acord cu devansarea aceasta cu două luni de zile.

Cu părere de rău pentru colegul care a susținut acest lucru, eu doresc să vă informez că este un grav neadevăr. Dimpotrivă, Ministerul de Finanțe nu a susținut acest lucru, argumentând, în mod firesc, natural, că bugetul este deja votat, este în curs de execuție bugetară, nu are nici o altă posibilitate de a face o rectificare pe această zonă și, ca atare, ne-a rugat să susținem acest proiect de lege în varianta în care ne-a fost propusă.

Pentru acest motiv am dorit să fac această intervenție.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Din considerente procedurale și pentru a respecta, în mod strict, prevederile regulamentare, supun votului dumneavoastră amendamentul de la punctul 6 din raportul cu amendamente admise. Votând în favoarea acestui amendament, votați pentru menținerea sa, votând împotriva lui, votați pentru eliminare amendamentului.

Vă rog să votați.

Vă mulțumesc.

(Conform afișajului, se înregistrează 139 deputați prezenți, 61 pentru, 78 împotrivă)

Amendamentul votat în comisie cu unanimitate de voturi a fost respins în plen, ca atare se elimină din textul proiectului de lege.

Trecem mai departe. Dacă de la pct.7 la 10 există obiecții, comentarii, observații?

Ați zis la pct.7 mai întâi, că se modifică corespunzător. Considerați că modificările corespunzătoare ni le însușim sau le supunem votului pe fiecare din ele. Comisia? Ni le însușim automat. Nu, deci atunci corespunzător la, ați spus, pct.7, 10 și 12?

La pct.7, 10 și 12 se va modifica corespunzător, conform acestui vot.

Deci am adoptat de la pct.1 la 10.

De la pct.11 la 20? Adoptate. Pct.21 - 30? Adoptat.

Pct.31 - 40? Adoptate. Pct.41 - 50? Adoptate.

Pct.51 - 60? Adoptate. Pct.61 - 70? Adoptate.

Pct.71 - 80? Adoptate. Pct.81 - 90?

Intervine inițiatorul, domnul secretar de stat Dănilă. Vă rog.

 
 

Domnul Cătălin Ionel Dănilă:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

La punctul 87, anexele toate au fost făcute cu 1 septembrie, modificarea după acel punct 6 este 1 iulie și, ca atare, toate curg de la acea modificare.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Comisia își menține punctul de vedere.

În aceste condiții, domnule Dănilă, o să-mi cer scuze, dar o să vă rog să veniți până la mine un pic. (Consultări la prezidiu.)

Înțeleg că rămâne același - îmi cer scuze, era domnul Văcăroiu la telefon, de aceea mi-am permis să răspuns.

Deci merge automat împreună cu primul amendament sau doriți să supunem la vot? Nu vreau să existe un incident procedural. (Adresându-se domnului Marian Sârbu.) Inițiatorul a solicitat ca, implicit, pe baza punctul 6 să modificăm și aici. Mulțumesc. Deci suntem de acord. Se modifică și aici, mulțumesc.

Până la 90, alte obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.91 la 100? Adoptat.

Pct.101 - 111? Adoptat.

Vă mulțumesc.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind informarea publicului spectator asupra modalității de interpretare play-back de către soliștii vocali în timpul spectacolelor (Legea Play -Back) (rămasă pentru votul final).

Punctul 38. Propunerea legislativă privind informarea publicului spectator asupra modalității de interpretare play-back de către soliștii vocali în timpul spectacolelor. Legea play-back.

Legea are caracter ordinar. A fost respinsă de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia pentru cultură.

Suntem Cameră decizională.

Inițiatorul nu se află în sală.

Rog comisia să prezinte raportul.

 

Doamna Raluca Turcan:

Bună ziua!

Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informa în masă a fost sesizată pe fond cu această inițiativă legislativă.

Propunerea are ca obiect de reglementare informarea publicului spectator asupra modalității de interpretare play-back de către artiști interpreți vocali în timpul spectacolelor sau concertelor, în acest mod excluzându-se, practic, posibilitatea inducerii în eroare a publicului spectator asupra modalităților de interpretare.

Comisia a discutat această inițiativă legislativă care a fost respinsă de Senat, dar vă propune dumneavoastră adoptarea acestei propuneri cu o serie de amendamente care, de fapt, constau în rescrierea cap-coadă a acestei propuneri.

Așadar, vă supun dumneavoastră propunerea de adoptare a acestei inițiative cu amendamente.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna președintă.

Dacă există intervenții la dezbateri generale?

Domnul deputat Emilian Frâncu.

 
 

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, deși au venit recomandări negative atât de la Guvern, cât și de la Senat, Comisia noastră de cultură a făcut un efort, zic eu, semnificativ și am transformat întreaga lege în așa fel încât ea să poată să fie, în acest moment, votată.

Grupul PNL susține acest proiect de lege și vă rog, în acest sens, să îl votați.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții la dezbateri generale? Domnul deputat Mircea Costache.

 
 

Domnul Costache Mircea:

Domnule președinte,

Consider că, la acest punct de pe ordinea de zi, puteați să-l delegați mai bine pe domnul Miron Mitrea, care ne-a dovedit că are un mai dezvoltat simț al umorului.

Chestiunea nu este de reglementare a legislativului. Cred că este pe la uniunile de creație.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Domnul deputat Hunor Kelemen.

 
 

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Prima variantă a proiectului de lege, într-adevăr, nu era aplicabilă. Dacă ar fi fost adoptată, nu putea fi pusă în aplicare. Dar, în Comisia pentru cultură noi am reluat dezbaterea și, de la articol la articol, am rescris legea în așa fel încât să fie aplicabilă.

Noi credem că publicul trebuie informat și în cazul în care este un concert într-un spațiu public și în cazul în care este transmis un concert prin televiziune, prin radio. Publicul trebuie să știe dacă se cântă live sau play-back.

Noi considerăm că prin lege trebuie reglementat acest lucru, fiindcă nu poate CNA reglementa doar pentru televiziune și pentru radio, fiindcă sunt foarte multe spectacole în spațiul public, unde, într-adevăr, nu se cântă live, ci se face un play-back de bună calitate sau mai puțin bună.

Noi considerăm că trebuie reglementat prin lege și grupul nostru a susținut și în comisie și va susține și în plen acest proiect de lege în această variantă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dacă nu mai există intervenții la dezbateri generale, trecem la dezbatere pe articole.

Mergem pe raportul comisiei. Nu există amendament... Mai există o intervenție? Mă iertați, doamna deputat, vă rog foarte mult. Secretarul din partea stângă este ușor absent.

 
 

Doamna Gabriela Crețu:

Aș vrea să fac doar o foarte scurtă precizare în legătură cu obiecția că nu ar fi obiect de reglementare prin lege.

Noi ignorăm un lucru. Un concert nu este doar un act artistic, este un act comercial, iar reglementarea actuală este un act de protecție a consumatorului. Etichetarea produsului. Trebuie să știm ce cumpărăm.

Din acest punct de vedere, grupul nostru parlamentar susține inițiativa legislativă.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Mai există intervenții la dezbateri generale? Da, vă rog, domnul deputat Ciocâlteu.

 
 

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Stimați colegi,

Nu doresc să cânt nimic, nici n-am cântat nici până acum, dar această lege este la fel de penibilă ca...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să vorbiți un pic mai în microfon, că nu vă auzim bine.

 
 

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

...de penibilă ca și altele care au fost oferite aici, cu biblia și nu mai știu cu ce.

Aș vrea ca, și mă gândesc dacă în Senatul american s-a propus să se anunțe că Clark Gable avea urechile lipite atunci când se filmau scene de departe, pentru că avea urechile clăpăuge, că nu știu ce actriță făcea play-back pentru că avea o voce pițigăiată când s-a trecut la filmul sonor, încât acest anunț și această lege care se dorește să fie votată aici mi se pare o ofertă care nu vă spune nimic și care nici nu ne dă nouă o imagine de oameni serioși care votăm un lucru care este serios.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Mai există alte intervenții la dezbateri generale? Nu mai există. Inițiatoarea are alte însărcinări. Supun votului dumneavoastră -și sunt sigur că suntem cu toții alături de domnia sa - supun votului dumneavoastră, atunci, pe articole.

Punctul 1, Observații?

La punctul 1, domnul deputat Ujeniuc.

 
 

Domnul Dragoș Ujeniuc:

Mulțumesc, domnule președinte.

Probleme de redactare. Vă rog să observați că, din titlul legii, este eliminat cuvântul spectator și rămâne: Lege privind informarea publicului. La titlul 1. Observația pe care o fac este valabilă pentru redactarea și a următoarelor articole.

Sunt de acord cu această eliminare a cuvântului "spectator", dar vă rog, pentru punctele 2 și următoarele să eliminați din redactare "prin care publicul spectator, telespectator sau radioascultător trebuie informat asupra..." și textul curge. Adică ce vreau să spun. Atâta vreme cât în titlul legii se vorbește despre "public", sigur că în noțiunea de public intrând și publicul spectator și telespectator și radioascultător, se încarcă textul cu expresii inutile, așa încât pe tot parcursul legii, v-aș ruga să fiți de acord să folosim noțiunea de "public" în sensul generic, care include toate categoriile de public: spectator, telespectator sau radioascultător.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea comisiei, doamna președintă Turcan.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

Sunt de acord că textele de lege trebuie să fie cât mai clare cu putință, însă exprimarea din titlu este una generală și face referire la public per ansamblu, iar în textul articolelor am detaliat categoriile de public și mi se pare o detaliere bine venită, că avem public spectator, telespectator sau radioascultător, pentru a ști la ce categorie de evenimente ne referim.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Doamna președintă, în lumina celor pe care le spuneți, înțeleg că amendamentul devine unul de fond și nu mai este unul de tehnică legislativă și, ca atare, nu mai poate fi formulat în plen. De altfel, domnul deputat înțeleg că renunță.

Titlul legii. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Adoptat. Punctul 4. Adoptat.

Punctul 5. Adoptat. Punctul 6. Adoptat. Cât ați zis?

 
 

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Semnalez o eroare materială strecurată.

Noi, când am discutat în comisie, am specificat prezentatorii spectacolelor sau emisiunilor de televiziune. Văd că în textul care ne-a fost prezentat această chestiune a fost omisă.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Observații de la comisie? De acord. Există obiecții, comentarii, la această observație? Nu. S-a însușit.

Deci, punctul 5, nu mai există alte observații sau comentarii.

Punctul 6. Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Emilian Valentin Frâcu:

Deci, același lucru. La punctul c) și d) ale art. 5, în cazul spectacolelor televizate, redactarea comisiei a fost: "în cazul emisiunilor de televiziune" și, de asemenea, la punctul c) o eroare materială. Deci propun schimbarea, apar de două ori "sau" imediat, unul lângă altul. Deci acolo, după ce spune "prezentatorii de concerte, spectacole sau emisiuni realizate în studio, preluate direct sau înregistrate și difuzate", propun schimbarea primului "sau" cu "ori". Deci: "spectacole ori emisiuni realizate".

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia? De acord. Obiecții, observații, comentarii nu sunt.

Vă propun să ne însușim și această observație.

Punctul 6. Adoptat.

Punctul 7. Nu sunt obiecții, observații, comentarii. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne marți, la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (rămas pentru votul final).

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2006 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Legea are caracter ordinar. Adoptată de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia de IT și Comisia juridică și raport comun înlocuitor tot de adoptare.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește să intervină.

Din partea comisiilor, domnul președinte Pambuccian.

 

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Legea a fost retrimisă la cele două comisii pentru o clarificare care ținea de chestiuni instituționale. A fost făcută, de data aceasta, fără nici o obiecție din partea nimănui și vă propun s-o votăm așa cum este. Este o lege scurtă, nici nu aș aloca mai mult de două minute.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă-mi faceți hatârul să vorbiți în microfon, vă și aud.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Da. Nici nu aș aloca mai mult de două-trei minute în total.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Comisiile, în înțelepciunea lor, au introdus doar amendamente admise.

Dacă, de la punctul 1 la punctul 7, există obiecții, observații, comentarii? Nu există. Avem toată încrederea în domnul Pambuccian.

Proiectul a fost adoptat pe articole. Rămâne la vot final pentru marți.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea art.29 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997 (rămasă pentru votul final).

Punctul 40. Propunere legislativă privind completarea art. 29 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar 18/1991 și ale Legii 169/1997.

Legea are caracter organic. Respinsă de Senat. Raport de adoptare, Comisia de agricultură. Suntem Cameră decizională.

Rog inițiatorul. Nu avem.

Comisia, vă rog frumos, după care punctul de vedere al Guvernului.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor legilor fondului funciar.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Raportul comisiei a fost adoptat cu 22 de voturi pentru, 2 abțineri și un vot împotrivă. Propunerea legislativă este de competența decizională a Camerei Deputaților. Comisia propune admiterea cu modificări și completări a acestei propuneri legislative.

 
 

Domnul Nicolae Flaviu Lazin (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale):

Vă mulțumesc.

Doamnelor și domnilor deputați,

Guvernul nu susține adoptarea prezentei inițiative legislative care reglementează completarea art. 29 din Legea nr. 1 pentru reconstituirea dreptului de proprietate și vizează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere pentru Fundația Elias.

Ar fi singurul caz particular pe care l-am avea într-o lege de restituire a proprietății și nu suntem de acord cu această propunere, întrucât fundația este o persoană juridică care are la dispoziție procedura de drept comun, reglementată prin lege pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier.

De asemenea, în expunerea de motive a propunerii legislative, nu se face referire expresă la criteriile obiective pe care se fundamentează o dispoziție legală specială ca și în acest caz.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat.

Intervenții la dezbateri generale?

Vă rog, domnule deputat Dragoș Dumitriu.

 
 

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Se ridică câteva probleme aici.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos să lăsați microfonul mai jos cu ocazia ridicării, să vă auzim.

 
 

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Sunt câteva probleme care se ridică în urma expunerii Guvernului.

Una la mână, dacă această persoană juridică, așa cum numește reprezentantul Guvernului Fundația "Elias", are dreptul, atunci de ce nu poate obține? Este clar că legea este incompletă, și atunci propunerea colegilor de la PSD este cât se poate de corectă.

În al doilea rând, nu este vorba de o persoană juridică oarecare, de un caz particular oarecare, ci este vorba de însăși Academia Română, pentru că Fundația "Elias" aparține Academiei.

Deci, atâta timp cât se recunoaște faptul că legea nu este completă și că această propunere ar completa-o într-un mod fericit, ce facem acum? Guvernul se împiedică de o chestiune de procedură, până la urmă o chestiune formală? Sau există un alt interes în spatele acestei respingeri?

Vă mulțumesc.

Grupul PRM va susține propunerea legislativă.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat, poftiți.

 
 

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule președinte,

Numai pentru că avem o coafură la fel, mă cheamă Mocanu Vasile. Sunt din Grupul PSD Iași.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnule deputat Mocanu.

 
 

Domul Vasile Mocanu:

Dacă este să facem dreptate, trebuie să facem dreptate pentru absolut fiecare om din România și pentru fiecare persoană juridică. Clar! 247, 1/2000, 169 nu reglementează acest fapt.

Am venit cu o propunere legislativă pe care Grupul parlamentar al PSD o susține, ca Fundația "Elias" să-și ia proprietatea înapoi.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Dacă la punctul 1 există obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

Punctul 2. Obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptat. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing (rămas pentru votul final).

La punctul 41, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei economice. Suntem Cameră decizională.

Din partea inițiatorului? Nu se solicită.

Comisia, vă rog.

 

Domnul Mihai Tudose:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă prezint raportul asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată spre dezbatere și avizare în fond cu proiectul de lege mai sus menționat.

La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizele favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, precum și de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Proiectul de Lege vizează modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în scopul consolidării pieței de leasing, prin eliminarea confuziei între cele două operațiuni de leasing: financiar și operațional, precum și în scopul majorării capitalului social minim deținut de societățile de leasing din România.

Acest proiect de lege a fost dezbătut în ședința comisiei din data de 30 mai 2006.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterii, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a hotărât, cu unanimitate de voturi, să vă propună spre adoptare acest proiect de lege, cu amendamentele admise, prevăzute în Anexa nr.1, precum și amendamentele respinse, pe care le găsiți în Anexa nr.2.

Legea face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Doamna deputat, doriți să interveniți la susținerea amendamentului sau la dezbateri generale?

Doamna deputat Grațiela Iordache:

 
 

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Aș dori să spun că această ordonanță, de fapt aprobarea acestei ordonanțe, reprezintă un pas semnificativ înainte pentru piața de leasing. Și aceasta pentru faptul că face clarificări de fond asupra noțiunilor definitorii ale acestei piețe - acesta este un aspect. Al doilea aspect îl reprezintă curățenia care se face în acest domeniu și întărirea supravegherii și creșterea capitalului social, ceea ce duce la evitarea unor situații cum au fost cele de MTS Leasing. Și, în al treilea rând, reprezintă o creștere a posibilității companiilor și micilor întreprinderi, în ceea ce privește finanțarea activității lor și creșterii economice.

Drept pentru care, Partidul Conservator susține Guvernul și susține aprobarea acestei ordonanțe și vă rugăm să ne oferiți sprijinul dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Am luat notă pentru miercuri.

Dacă există alte intervenții la dezbateri generale? Nu există alte intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole. Vă atrag atenția că există și un amendament respins. Voi consulta dacă se susține, când ajungem la 7.

Dacă de la punctul 1 la punctul 5 există observații, comentarii, obiecții? Nu există. Adoptat.

Dacă de la 6 la 10 există? Nu există. Adoptat.

Dacă de la 11 la 15? Avem un amendament respins. Se susține, doamna deputat? Vă rog să-l susțineți.

 
 

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Susțin acest amendament și motivația este clarificarea corectă a noțiunilor fundamentale ale acestor operațiuni de leasing.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Comisia?

 
 

Domnul Mihai Tudose:

Domnule președinte,

Ne susținem punctul de vedere din raport, respingere.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

În aceste condiții, voi supune votului dumneavoastră amendamentul respins, susținut de doamna deputat Grațiela Iordache, care propune înlocuirea expresiei "considerat ca bun" cu "este tratat fiscal și contabil ca bun".

Vom vota electronic. Vă rog să votați.

(Conform afișajului, s-au înregistrat 109 deputați prezenți; 60 voturi pentru, 39 împotrivă, nici o abținere; 10 deputați nu au votat.)

Vă mulțumesc, amendamentul a fost votat și se va introduce în corpul legii.

Până la 10?

De la 11 la 15, spuneam, alte observații, comentarii față de acest amendament inclus nu mai sunt. Adoptat.

De la 16 la 20? Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct. 21 - 25? Adoptate.

Pct. 26 - 30? La 26, domnul președinte Tudose.

 
 

Domnul Mihai Tudose:

Domnule președinte, vă supun atenției și rugăminții de a supune votului o mică modificare, pentru acuratețea textului.

Se elimină, la poz. 26 din raport, ultima sintagmă "sau a bunului".

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Cred că nici nu este necesar să supunem votului, întrucât fiind vorba de faptă sau omisiune, ea poate fi a locatarului, locatorului, dar nu a bunului, că bunul nu făptuiește.

Dacă nu există obiecții sau observații ne însușim modificarea propusă de domnul președinte Mihai Tudose.

Mulțumesc.

Deci, de la 26 la 30? Adoptat.

De la 31 la 35? Adoptat.

De la 36 la 40? Adoptat.

Pct. 41 - 43? Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr.195/2001 (rămas pentru votul final).

Trecem la punctul 42 de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului nr.195/2001.

Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare de la Comisia juridică. Suntem Cameră decizională.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Inițiatorul nu insistă.

Dacă din partea comisiei există o scurtă prezentare a raportului?

 

Domnul Cornel Știrbeț:

Doamnelor și domnilor deputați,

Comisia juridică a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul a adoptat acest proiect de lege. Guvernul susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001, în scopul stimulării activității de voluntariat. Se au, astfel, în vedere aspecte vizând responsabilitatea organizațiilor și a voluntarilor, modul de eliberare a certificatului de voluntar, precum și stabilirea unor criterii vizând eligibilitatea acestora.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi ca Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii voluntariatului să fie supus spre dezbatere și adoptare plenului, în forma adoptată de Senat, cu amendamentele prevăzute în Anexa nr. 1 la raport. Amendamentele respinse sunt prezentate în Anexa nr. 2.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenții la dezbateri generale? Nu există intervenții la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole.

Vă atrag atenția că este un număr de trei amendamente respinse.

Dacă la punctul 1 din raport există observații, obiecții, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la 2 până la 5. Obiecții, observații, comentarii? Nu există. Adoptat.

De la 6 până la 10? Vă atrag atenția că există amendamente respinse. Dacă se susțin? Nu se susțin amendamentele respinse. Nu există obiecții, comentarii, observații. Adoptat.

De la 11 până la 13? Obiecții, observații, comentarii? Vă atrag atenția că există și un amendament respins. Nu se susține amendamentul respins. Nu există obiecții, observații, comentarii. Sunt adoptate și aceste puncte din raport.

Am încheiat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.

Procedură. Doamna președintă Olguța Vasilescu, mulțumită secretarului de ședință din partea dreaptă.

 
 

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Domnule președinte,

Eu consider că acest proiect de lege ar fi trebuit să treacă și pe la comisia noastră, mai ales că suntem Comisie pentru tineret și, se știe foarte clar că activitatea de voluntariat este făcută de tineri și, mai mult decât atât, se corela foarte bine cu Legile tineretului, pe care le-am dezbătut în comisie. Măcar pentru aviz ar fi trebuit să ajungă și la noi.

De asemenea, vreau să reiterez o rugăminte la dumneavoastră, personal. Noi, în Regulament, am prevăzut, și intenționat am prevăzut acest articol, ca președinții de comisie să fie, totuși, consultați atunci când se vorbește despre proiectele de lege și despre trimiterea lor la comisii pentru avizare sau pentru a le discuta în fond. Și aceasta pentru că, cel puțin în această sesiune, am avut cinci proiecte de lege pe care am fi vrut să le avem la Comisia pentru învățământ, dar nu s-a întâmplat acest lucru, din păcate și, tot timpul, colegii mei din comisie îmi atrag atenția că se dezbat în alte comisii proiecte de lege care au legătură cu tineretul și cu învățământul.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna președintă.

Din păcate, este un pic prea târziu să mai sesizăm acum comisia. Voi avea rugămintea ca, în condițiile Regulamentului, să solicitați întotdeauna când considerați că puteți fi comisie de aviz sau de fond și sunt convins că Biroul permanent vă va sprijini.

Domnul deputat Ungureanu, pe procedură? Aveți cuvântul.

 
 

Domnul Petre Ungureanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Fără să o contrazic pe distinsa noastră colegă, în calitate de raportor pentru acest proiect de lege, vreau să spun că, sigur, a fost propunerea inițială, a ajuns la Comisia juridică - nu a fost problema noastră, dar am fost investiți cu ea, iar eu, personal, am fost investit în calitate de raportor și am pus de acord toate amendamentele care au fost, cu punctul de vedere al Guvernului.

Vreau să vă spun că nu am nimic împotrivă sigur, doar în această calitate de raportor, n-aș fi avut nimic împotrivă dacă, procedural, ar mai fi posibil ca și comisia dumneavoastră să poată să-și spună părerea. Numai că acolo și-au spus părerea și au formulat amendamente Comisia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, Comisia pentru drepturile omului și toate aceste amendamente, împreună cu punctele de vedere ale Guvernului, pentru că a avut și el, la rândul său, unele observații, au fost mixate și am făcut un proiect de lege care, după părerea mea, a ieșit cred că foarte bun și util.

Dacă procedural găsiți soluția să retrimiteți... Dar cred că nu se mai poate.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Procedura este depășită în timp. N-o mai putem retrimite. Suntem, deja, la vot final cu acel proiect.

 
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Române pentru Mediul de Afaceri.

La punctul 43 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Române pentru Mediul de Afaceri.

Legea are caracter ordinar, a fost respinsă de Senat. Raport de adoptare de la Comisia economică. Suntem Cameră decizională. Dau cuvântul inițiatorului, domnul senator Marius Marinescu.

 

Domnul Marius Marinescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Împreună cu dumneavoastră, domnule Bogdan Olteanu, domnule președinte al Camera Deputaților, am semnat o inițiativă legislativă de a comasa acele trei autorități pe mediu de afaceri care sunt la ora actuală, cele trei instituții, într-una singură, de a face un tratament egal de șanse între investitorii străini și investitorii români.

Această nouă autoritate va avea oficii în toată țara, și investitorii străini și investitorii români vor veni direct, local să investească, vor intra într-o concurență loială, nedescriminatorie, vor face schimb de manageriat și vor investi.

Pe de altă parte, toate fondurile de garantare pentru mediul de afaceri vor merge direct la aceste oficii și ne vom pregăti mai bine pentru a adera la 1 ianuarie 2007. Știm cu toții că, în momentul în care au aderat la Uniunea Europeană statele din jurul nostru și nu au avut o agenție puternică, au dat foarte multe IMM-uri faliment. Vă dau un exemplu: în Ungaria, în jur de 60 %, iar în Cehia, unde au avut o singură agenție pe mediu de afaceri, mai puțin de 20 %.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că am avut în vedere și modelul din Uniunea Europeană și am văzut că o singură agenție pe mediu de afaceri, pusă la dispoziția investitorilor, a funcționat foarte bine.

Pentru aceste lucruri, doresc să votați această inițiativă legislativă și să facem ceva și pentru oamenii de afaceri.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Din partea comisiei?

 
 

Domnul Mihai Tudose:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Prezint Raportul asupra Propunerii legislative privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Române pentru Mediul de Afaceri, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele primite de la Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru industrii și servicii.

Asupra domeniului de reglementare, nu mai insist; a fost prezentat.

Potrivit art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au dezbătut acest proiect de lege în ședința din 6 iunie 2006.

Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul comisiei a fost adoptat cu 24 de voturi din totalul celor prezenți, iar în urma dezbaterii, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a hotărât, cu 19 voturi pentru, trei împotrivă și două abțineri, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestei propuneri legislative, cu amendamentele admise, prevăzute în anexă.

Fac o mică precizare: amendamentele sunt în proporție de 95% de tehnică legislativă.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Din partea Guvernului, doamna președinte Ana-Maria Cristina.

 
 

Doamna Ana-Maria Cristina:

Bună ziua, doamnelor și domnilor.

Sunt președintele Agenției Române pentru Investiții Străine.

Dincolo de mesajul pe care trebuie să-l aduc, acela că Guvernul României nu susține această inițiativă legislativă, aș vrea să fac câteva comentarii cu privire strict la activitatea agenției noastre, activitatea de promovare și asistență pentru marile investiții.

Voi începe prin a vă spune că existența unei agenții de promovare a investițiilor a fost recomandată României de mai multe organisme internaționale. Practic, înființarea acestei agenții se datorează unui studiu al Băncii Mondiale. Agenții de promovare a investițiilor există peste tot în lume. Spre deosebire de părerea inițitorului, toate țările europene au astfel de agenții de promovare a investițiilor și trebuie să recunosc personal că susțin ideea de a încuraja, în egală măsură, investitorii străini cu cei români. Și aș vrea să vă spun că toate legile pe care dumneavoastră le-ați adoptat în Parlament o fac, mai puțin titulatura agenției - și sperăm că foarte curând această titulatură se va schimba.

Ceea ce aș vrea să știți este că acest proiect legislativ intenționează să ducă la dizolvarea Agenției de Promovare a Investițiilor într-o agenție națională pentru întreprinderi mici și mijlocii, așa cum arată și amendamentele pe care, probabil, le-ați văzut, făcute în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare.

Fără îndoială, problematica întreprinderilor mici și mijlocii este una de maximă importanță. Însă, permiteți-mi să vă aduc la cunoștință faptul că activitatea noastră are foarte puțină tangență cu cea a întreprinderilor mici și mijlocii.

De la înființarea A.R.I.S.-ului până în prezent, ne-am ocupat de proiecte foarte mari. Nu numai de proiecte de peste 1 milion de dolari, cum spune legea care ne înființează, ci de proiecte de sute de milioane de euro. Până în prezent, agenția a asistat nu mai puțin decât 142 de proiecte de la înființarea ei, în valoare totală de 6 miliarde euro, creând 43 de mii de locuri de muncă.

Această activitate se datorează promovării specifice pe care noi o facem în străinătate asupra mediului investițional românesc, dar și asistenței tehnice acordate fiecărui investitor în parte.

Iată de ce, de la înființarea agenției și până în prezent, putem constata cu toții că investițiile străine, volumul lor, a crescut constant, de la un an la altul, ajungând până la o cifră record în 2005, iar, pe primul trimestru al anului 2006, două miliarde într-un trimestru este, realmente, o cifră istorică.

Ținând cont de toate aceste lucruri și de faptul că problematica investițiilor este de o specificitate consfințită de foarte multe organisme internaținale, nu mai departe decât la Congresul interministerial de la Viena, care va avea loc luni și marți, săptămâna viitoare, ca și la Congresul interministerial, Întrunirea interministerială a O.E.C.D. de la Roma, de acum o lună, recomandările ferme ale acestor organisme internaționale pentru România au fost de a întări capacitatea instituțională a Agenției de Promovare a Investițiilor, de a mări numărul de persoane care lucrează acolo, dar și bugetul agenției, nicidecum de a o desființa, așa cum își propune această lege.

Doamnelor și domnilor,

Agenția Română pentru Investiții Străine este o agenție care deschide ușa pentru creare de locuri de muncă, prin colaborare cu autoritățile locale din toată țara.

Toți primarii dumneavoastră știu cât de multe proiecte au intrat pe ușa agenției, spre toate regiunile țării.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

O să vă rog să sintetizați.

 
 

Doamna Ana-Maria Cristina:

De aceea, vă cer sprijinul în respingerea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Doamna Gabriela Vasile, tot din partea Guvernului.

 
 

Doamna Gabriela Vasile:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Sunt Gabriela Vasile, vicepreședinte al Agenției Române pentru Investiții Străine.

Înainte de a ocupa această funcție, am fost vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație.

Consider că, prin crearea unei structuri flexibile și eficiente, care să comaseze cele trei instituții pentru mediul de afaceri, interesele întreprinzătorilor, indiferent că vorbim de cei străini sau cei români, vor fi mai bine reprezentate.

Aceasta este declarația mea și mi-o susțin și-mi asum răspunderea pentru ceea ce spun.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Punctul de vedere al Guvernului, needificat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Manda.

Procedură? Pe procedură, atunci. Pentru că, din partea grupului, a cerut domnul Săniuță, înțeleg.

 
 

Domnul Iulian Claudiu Manda:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mă uitam în raport și n-am observat data depunerii acestui proiect de lege. Și-l voi ruga pe inițiator - fie pe domnul Marinescu, fie pe domnul Olteanu - să ne spună și nouă dacă acest proiect de lege a fost depus înainte de a se certa sau se bate în Parlament, sau după.

Sau, dacă poate să ne explice dacă este în perioada în care mai funcționa Alianța sau deja se certaseră cei din Alianță.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Tot pe procedură, domnul deputat Titus Corlățean.

Nu pot să-i dau cuvântul pe fond colegului dumneavoastră, domnul Săniuță, pentru că sigur că procedura are precădere.

 
 

Domnul Titus Corlățean:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am și eu o întrebare, dacă-mi este permisă, apropo de chestiunile de procedură.

Punctul de vedere al Guvernului se exprimă de o persoană abilitată. Am avut de-a face astăzi cu o premieră în materie de procedură, fiind vorba de doi reprezentanți ai Guvernului, respectiv președintele A.R.I.S. și, înțeleg, adjunctul A.R.I.S., care au prezentat puncte de vedere fundamental diferite. Asta, apropo de coeziunea Guvernului.

Poate ne puteți explica, domnule președinte, chestiuni legate de noutatea procedurii și dacă, de acum înainte, vom merge pe această nouă procedură.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Sunt sigur că cele două puncte de vedere s-au completat reciproc foarte bine, pentru a vă ajuta să înțelegeți importanța acestui proiect.

Domnul deputat Marian Sârbu.

 
   

Domnul Marian Sârbu:

Pe procedură.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Sunt convins. Vă rog.

 
 

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Eu cred că ne aflăm în fața unui foarte grav conflict de interese, pe care cred că președintele Camerei va putea să-l rezolve.

După opinia mea, dânsul n-ar putea să conducă această ședință, având calitatea de inițiator al legii, alături de domnul senator Marinescu.

Deci, rugămintea mea este: ori își retrage semnătura de pe acel proiect de lege, având în vedere niște antecedente publice, să zic așa, sau rămâne inițiator. Dar, atunci, pentru perioada aceasta, cedează conducerea ședinței unui coleg de-al nostru, care abia așteaptă, probabil, în sală.

Au mai fost situații de acest tip și pot să vă spun că în situații asemănătoare, de obicei cei care au un interes direct în ceea ce privește un anumit vot, nu pot conduce ședințele respective.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Este tot pe procedură, domnule Marcu Tudor?

Chestiunea este deosebit de gravă, dacă considerați că am un interes direct, și mă voi feri să fiu implicat într-o asemenea chestiune.

Cred că putem solicita un punct de vedere al Comisiei pentru regulament. Dacă doamna secretar al Comisiei pentru regulament, doamna Olguța Vasilescu, ne va putea expune un punct de vedere, dacă sunt sau nu în conflict de interese, eu voi aprecia.

Domnul Marcu Tudor.

 
 

Domnul Marcu Tudor:

Până atunci, eu vă propun o soluție mai simplă.

De foarte multe ori, ceea ce se impută astăzi ca un conflict de interese s-a întâmplat în realitate. În atâția ani, nu se putea să nu fie unul dintre inițiatori și cel care conducea ședința.

Problema este cum conduce ședința. Dacă se constată de către noi că există o incorectitudine sau o forțare a notei într-un anumit sens de către cel care conduce, noi putem interveni și să invocăm ceea ce domnul Marian a spus adineauri.

Dar, până atunci, pentru că e și ora târzie, vă rugăm, domnule președinte, să urgentați discuțiile și dacă, repet, dacă noi constatăm că aveți o manifestare care nu ține exact de Regulament și de corectitudinea menținerii ședinței, atunci putem interveni.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Cred că o să mă bazez pe acuratețea observațiilor domnului Tudor, de fiecare dată când voi conduce lucrările.

Vă rog, domnule deputat Florea Damian.

 
 

Domnul Damian Florea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că nu există nici un conflict de interese, pentru că, altfel spus, președintele Camerei trebuie să se abțină de la mai avea vreo inițiativă parlamentară, de a mai face cumva vreun amendament și așa mai departe.

Sigur că de dragul jocului, e o glumă bună, colegul a vrut să aducă aminte că sunt tot felul de lucruri care s-au întâmplat în Parlament, dar haideți să depășim momentul, să trecem mai departe.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Vă asigur că în măsura în care mă voi considera într-un conflict de interese la acest proiect de lege, mă voi abține la momentul respectiv.

Dacă există... (Domnul secretar Victor Viorel Ponta dorește să ia cuvântul)

Pe procedură? Nu. Doamna deputat Andronescu și după aceea domnul secretar.

Vă rog, doamna deputat, nu-l băgați în seamă.

 
 

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Totuși eu cred că trebuie să clarificăm un lucru. Care este punctul de vedere al Guvernului? România are două guverne sau are un singur Guvern?

În mod normal, decizia noastră se construiește și în funcție de punctul de vedere al Guvernului care are responsabilitatea executivă. În acest moment, eu sunt derutată. Nu știu care este punctul de vedere al Guvernului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc.

Doamna deputat, întrucât domnul vicepreședinte Dorneanu se află în sală și există suspiciunea că aș putea fi în conflict de interese la acest proiect de lege, îl rog să-mi facă marele serviciu de a conduce dezbaterile la proiectul de la pct.43.

(Din acest moment, lucrările ședinței sunt preluate de domnul Valer Dorneanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților)

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Am înțeles că trebuie să dau cuvântul pe procedură întâi. Stați puțin că s-a înscris...

Aveți cuvântul, în numele grupului parlamentar al P.S.D.

 
 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Având în vedere că nu am primit răspuns la întrebarea adresată de către doamna deputat Andronescu, Grupul P.S.D. vă solicită o pauză de consultări de 30 de minute, să ne clarificăm această problemă.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule președinte Olteanu,

M-ați pus într-o situație foarte onorantă?! (Râsete) Speram și eu să conduc o ședință mai de substanță. M-ați pus în situația de a acorda pauză și după pauză urmează activități...

Stimați colegi, nu vă bucurați că, după pauză, e ședință comună cu Senatul, la ora 13.

 
 

Lucrările s-au încheiat la ora 12,00.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 4:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro