Plen
Ședința Camerei Deputaților din 22 iunie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.110/30-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-09-2021
20-09-2021
15-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 22-06-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 iunie 2006

20. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 242/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Pct.25. Proiectul de Lege pentru acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesar îmbunătățirii calității activității didactice. Legea are caracter ordinar, adoptată de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Dacă inițiatorul? Nu.

Comisiile, vă rog.

Domnul președinte Tănăsescu.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte.

Deci, actualul proiect de lege pornește de la premisa că trebuie sprijinită îmbunătățirea calității actului didactic, în contextul noilor tendințe ale învățământului european și propune acordarea unui ajutor în sumă de 100 de lei, echivalent în lei, calculat la cursul de schimb valutar.

Acest ajutor financiar se acordă cadrelor didactice calificate, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale, necesare îmbunătățirii calității activității didactice. Cele două comisii, cu majoritate de voturi au aprobat acest proiect de lege.

Aș vrea să fac o mențiune, domnule președinte, doamnelor și domnilor deputați, în sensul de a adăuga la art.2 din amendamentul care a fost propus, după: "calculat la cursul de schimb valutar," o îmbunătățire a textului, în sensul de a fi mai corect, și anume "comunicat de Banca Națională a României la data plății", în așa fel încât să nu existe nici un fel de probleme în ceea ce privește evoluția cursului de schimb de la o dată la alta.

Cu această mențiune la art.2 de modificare a amendamentului propus, v-aș ruga, domnule președinte, doamnelor și domnilor, să luați în discuție raportul favorabil al celor două comisii.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Intervenții la dezbateri generale, poftiți, vă rog.

Domnul Alecsandru Știucă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Iată un proiect de lege care vine să puncteze o măsură în sensul îmbunătățirii activității în învățământul nostru. Susținem acest proiect de lege, este un sprijin acordat cadrelor didactice în achiziționarea de cărți și materiale documentare pe suport electronic pentru îmbunătățirea activității de educație și instrucție. Subliniez acest lucru, pentru că de multă vreme între ceea ce ne propunem să realizăm pentru învățământul românesc și ceea ce realizăm efectiv este o diferență mare și mă bucur și salut și cer sprijinul colegilor mei în susținerea acestui proiect de lege, pentru că în ultima vreme puține proiecte de lege au fost susținute atunci când a vorba de îmbunătățirea activității în educație.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Da, domnul deputat Mircea Costache.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Proiectul propus astăzi spre aprobarea noastră are ceva vechime, el a mai fost înaintat într-o formă similară în legislatură trecută, atunci am plecat de la ideea de a suplini într-un fel neacordarea tichetului de masă personalului didactic din România și am convertit această valoare în acordarea tichetului de carte, i-am zis noi atunci. Cei în drept au respins ideea, votul plenului, de asemenea, de data aceasta apare sub o denumire ușor diferită, aceeași idee de sprijin acordat personalului didactic pentru achiziționarea de carte de specialitate și alte materiale de informare pe suport electronic.

Este, orice s-ar spune, un lucru rațional, un lucru bun pe care îl facem astăzi, chiar dacă-l facem prea târziu și spun asta și celor care mi-au reproșat de la acest microfon că ar fi o practică specifică anilor 50 cu tichetul când se lua pâine pe cartelă. Că mi s-a reproșat că s-a așezat praful pe cărți pe care nu le mișcă nimeni, că navigăm pe internet, cei care știu că rămâne totuși cartea instrumentul fundamental pentru pregătirea la orice nivel a cadrului didactic, a celui de la catedră, nu mai este nici un dubiu că chestiunea este de actualitate.

Spre informarea noastră am constatat cu plăcută surpriză că o asemenea lege funcționează în Ungaria, în Franța în alte țări și ceea ce e bun pentru alții, e bun și pentru noi, mai ales că așa cum spunea președintele României tot de la această tribună zilele trecute, am ajuns să avem la catedră 86%, dacă nu mai mult, în mediul rural, personal didactic fără pregătire de specialitate. Dacă mai lipsește și un auxiliar didactic înseamnă că ne îndreptăm vertiginos spre o depreciere fără precedent a calității educației naționale.

Despre felul cum a fost preluată ideea nu mai vorbesc, pentru că așa a fost preluată de la Grupul parlamentar al PRM și ideea "cornul și laptele" care era într-o altă formă și pe care o considerăm și astăzi mai bună și mai adecvată și alte legi. Cred că n-o să ajungem până la urmă să ne protejăm ideile la OSIM, important este să ajungă la cei care trebuie să beneficieze de aportul nostru legislativ.

Vă rog să susțineți proiectul de lege, pentru că este îndreptățit, chiar dacă este prea târziu.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole. Există numai amendamente admise.

Pct.1. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3. Cu observația domnului președinte Tănăsescu, observația tehnică legislativă. Nu sunt observații? Comentarii. Adoptat, incluzând trimiterea la cursul BNR.

De la pct.4 până la pct.9. Observații? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 22 septembrie 2021, 4:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro