Valentin Adrian Iliescu
Valentin Adrian Iliescu
Ședința Camerei Deputaților din 9 octombrie 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.145/19-09-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 09-10-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 octombrie 2006

15. Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputații:
  15.4 Valentin Adrian Iliescu
 
consultă:

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

  ................................................

Domnul deputat Nicolae Păun? Este prezent? Nu. Va primi răspuns scris.

Doamna deputat Aurelia Vasile este mulțumită de răspunsul scris.

Domnul deputat Valentin Adrian Iliescu? L-am și căutat din priviri, pentru că știu că dânsul este conștiincios la acestea.

Vă rog.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Îmi permiteți să pun cele două întrebări sau doar una dintre ele?

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Dacă se adresează aceluiași minister, dacă domnul secretar de stat Darius Meșca este de acord, da. Vă rog.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

În primul rând, trebuie să vă spun, domnule președinte, că aș fi vrut tare mult ca răspunsurile să-mi fie oferite de la tribuna Parlamentului de domnul ministru Codruț Ioan Șereș. Dar, nefiind dânsul, mă voi mulțumi și cu răspunsul dat de un domn secretar de stat. Speram, însă, și cred că era un act de recunoaștere și de apreciere a Parlamentului, ca chiar domnul ministru să vină și să răspundă la două întrebări pe două teme importante.

Prima dintre întrebări se referă la negocierile privind Capitolul "Energia" din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană și la faptul că ele au fost finalizate în mare viteză, fără ca România, prin reprezentanții ei la negocieri, să adopte o poziție conformă interesului național. Și întrebarea era direct adresată domnului ministru, în sensul că voiam să știu dacă prezent dânsul la negocieri ar fi adoptat aceeași poziție ca reprezentanții fostului Guvern și cu ce ar diferi dacă poziția era diferită față de modul în care delegația română care a participat la acele negocieri și-a exprimat un punct de vedere.

Cea de-a doua este legată de privatizarea Societății Comerciale Petrom S.A. care, zic eu, a fost realizată, după părerea mea, încălcând interesul național al statului român. Și voiam să-l întreb dacă este de acord cu modul în care s-a realizat această privatizare și dacă consideră că politica actualului proprietar al Petrom.S.A., însușită în mod normal și de reprezentanții statului român, prin faptul că ei sunt membri în Adunarea Generală a Acționarilor și în Consiliului de administrație al Petrom, deci dacă această politică a Petrom slujește intereselor României și cetățenilor români.

Vă mulțumesc frumos.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, luați act de regretul domnului deputat pentru absența domnului ministru. Dar vă rog să-l supliniți cu brio.

Domnul Darius Meșca (secretar de stat, Ministerul Economiei și Comerțului):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate domnule deputat, referitor la întrebarea dumneavoastră privind negocierile privind Capitolul "Energie" din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, vă comunicăm următoarele. Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană au fost deschise în februarie 2000 și închise în decembrie 2004 fiind coordonate la nivel național de Ministerul Integrării Europene și Ministerul Afacerilor Externe.

În ceea ce privește Capitolul 14 - "Energie" - negocierile au fost deschise în martie 2002 și închise în iunie 2004, fiind capitolul din responsabilitatea Ministerul Economiei și Comerțului pentru care, datorită dificultății, negocierile au fost închise ultimele.

Pe cale de consecință, rezultă că finalizarea negocierile pentru Capitolul 14 - "Energie" - s-a încadrat în orizontul de timp care să permită finalizarea negocierilor de aderare la nivel național în anul 2004 și includerea rezultatului acestora în Tratatul de aderare care a fost semnat în aprilie 2005, data prin care autoritățile române au urmărit existența unei perioade de timp suficiente pentru derularea procesului de ratificare la nivelul tuturor celor 25 state membre ale Uniunii Europene.

Prin neratificarea Tratatului de aderare de către toate statele membre ale Uniunii Europene, aderarea la data de 1 ianuarie 2007 ar fi fost periclitată. Negocierea de aderare la Uniunea Europeană nu este o negociere comercială, care presupune compromisul părților implicate pentru finalizarea negocierilor, ea reprezentând procesul de ajustare al legislației și procedurilor administrative pe baza căruia statul candidat trebuie să dovedească capacitatea de asumare a obligațiilor de stat membru. România a obținut o perioadă de tranziție până în 2011 pentru constituirea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere.

Pentru celelalte secțiuni ale acquis-ului aferent Capitolului 14 - "Energie" - și mă refer aici la piața de energie - eficiența energetică, sectorul carbonifer, - sectorul nuclear, România și-a stabilit un calendar de adaptare al legislației naționale care în final să conducă la conectarea sectorului energetic național la piața liberalizată de energie a Uniunii, crearea unui cadru adecvat pentru atragerea de investiții în domeniu, creșterea eficienței energetice, creșterea securității nucleare și reducerea corespunzătoare a riscurilor pentru om și mediu.

Informațiile suplimentare le puteți obține din materialul înaintat în formă scrisă și vă stăm oricum la dispoziție pentru precizări suplimentare.

Cu voia dumneavoastră, vă răspuns și la a doua întrebare.

Semnarea contractului de privatizare dintre Petrom și statul român a avut loc în data de 23 iulie 2004, ulterior aprobării acestuia de către Guvernul României prin Hotărârea Guvernului nr. 1090/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea S.N.P. "Petrom" S.A. București, act normativ care a aprobat atât întregul proces de privatizare, cât și prevederile contractuale.

Finalizarea acestei tranzacții a avut loc în data de 14 decembrie 2004, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni către OMV a avut loc în baza adoptării de către Parlamentul României a Legii nr.555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea SNP "Petrom" S.A. București. În sensul celor prezentate, privatizarea Petrom s-a realizat printr-un proces transparent, concurențial, care și-a propus să asigure atât participarea celor mai importante corporații din domeniul industriei petrolului, cât și realizarea unui proces competitiv, derularea acestuia și procesul de privatizare fiind apreciat de către instituțiile internaționale.

În legătură cu momentul realizării privatizării Petrom, trebuie precizat că la momentul respectiv România nu avea confirmat de către Uniunea Europeană statutul de economie de piață funcțională, statut care la rândul lui era condiționat de însăși realizarea privatizării Petrom, conform înțelegerilor și acordurilor cu Banca Mondială, FMI, cât și cu Uniunea Europeană.

Referitor la cea de-a doua parte a întrebării prin care solicitați un răspuns cu privire la politica actualului proprietar al S.C. Petrom S.A. și dacă aceasta slujește intereselor României și ale cetățenilor români, vă informăm că în prezent activitatea acestei societăți este desfășurată într-un mediu concurențial, în condițiile existenței pe piață și a altor operatori economici de profil.

Statul, prin Ministerul Economiei și Comerțului este reprezentat în consiliul administrației al societății prin doi membri și acționează în interesul societății, prin implementarea de politici comerciale corecte, care să ducă la consolidarea societății, creșterea ei și realizarea obligațiilor asumate prin contractul de privatizare.

Este semnificativă, de asemenea, evoluția pozitivă a Societății "Petrom" postprivatizare, așa cum rezultă din raportul anual dat publicității de companie pentru anul 2005, din care se pot desprinde câteva elemente, și anume; profitul net realizat de Petrom în anul 2005 a fost de 1416 milioane roni, din care - 52% au fost distribuiți sub formă de dividende. Dividendele plătite acționarilor pentru 2005 au fost mai mari decât suma tuturor dividendelor plătite de societate acționarilor săi în perioada 1998-2004. Cifra de afaceri realizată de Petrom a fost de 10 760 milioane roni, iar impozitele plătite la stat au fost de 4.604 milioane roni. Impozitele încasate de stat în anul 2005 au fost cu 24% mai mari decât cele încasate în anul 2004.

Vă mulțumesc și, de asemenea, vă stăm la dispoziție pentru alte precizări, dacă e cazul.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Vă mulțumesc.

Domnule deputat, măcar lungimea răspunsurilor să vă fi satisfăcut.

Vă ascult.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Da. Nu este vorba de lungime, încă o dată subliniez și vreau să se consemneze că doresc de acum înainte și voi refuza să mai vin la răspunsurile primite din partea oficialităților, considerând că este obligație minimă din partea unui minister să-și trimită pe primul reprezentant, pe domnul ministru sau doamna ministru, să răspundă în fața Parlamentului la probleme atât de importante.

Legat de conținutul răspunsului trebuie să spun că sunt profund nemulțumit, în primul rând de faptul că s-au dat în primul rând răspunsuri de natură tehnică, omițându-se de fapt lucrurile pe care așa, printre rânduri, am dorit să le aflu.

Și, mă interesa în primul rând, atunci când vorbeam de Capitolul 14 - "Energia" din Tratatul de aderare... în privința stabilirii unor perioade de tranziție în privința alinierii tarifelor noastre la gaze, la energie electrică, așa cum s-a întâmplat în alte țări ale Uniunii Europene și cum, din păcate, nu se întâmplă acum la noi, lucru care va afecta foarte serios nivelul de trai.

Despre problema și răspunsul legat de Petrom regret, încă o dată spun, regret faptul că actualul minister își însușește un punct de vedere al vechiului Guvern, care este în totală contradicție cu actualul program de guvernare și că sunt hotărât, în măsura în care voi primi un răspuns semnat de domnul ministru, aștept ca răspunsul să fie semnat de domnul ministru, să-l atac foarte serios în instanțele alianței, pentru că el nu corespunde cu programul de guvernare.

Vă mulțumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Dacă doriți, domnule secretar de stat?

Domnule deputat, stimați colegi,

Vreau să vă reamintesc că în conformitate cu articolul 175 alin.2 al regulamentului, "Miniștrii interpelați sau secretarii de stat desemnați de aceștia au obligația să participe". Deci, prin votul său, Camera Deputaților a abdicat de la demnitatea sa de a chema la ordine miniștrii. Îmi pare rău pentru acest text din regulament, dar există.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 24 octombrie 2019, 8:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro