Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 decembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.158/24-12-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 14-12-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 decembrie 2009

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 570/2009

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Poziția 11 din ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană.

Din partea inițiatorului avem dorința domnului secretar de stat Valentin Iliescu de a interveni.

Domnule secretar, aveți cuvântul.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Obiectul de reglementare al acestui proiect de lege este de aprobare a Ordonanței Guvernului nr.22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor din statele terțe Uniunii Europene care studiază pe cont propriu în România, din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene și cele care nu fac parte din spațiul economic și din Confederația Elvețiană.

Ordonanța produce efecte începând cu anul școlar 2009-2010. De asemenea, menționăm că odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând spațiului economic european și ai Confederației Elvețiene au acces la toate formele și nivelurile de învățământ, în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare.

Punctul de vedere adoptat de Senat a fost acceptat și susținut cu argumente foarte corecte și de comisia de specialitate, motiv pentru care vă rog, doamnelor și domnilor deputați, să fiți de acord cu votarea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru învățământ, domnul secretar Kötö Iosif.

Domnule secretar, vă rog să luați cuvântul pentru a prezenta punctul de vedere al comisiei.

Domnul Kötö Iosif:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere și avizare în fond proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22 din 2009.

Pentru întocmirea raportului comisia a analizat avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare în valută a cetățenilor din state terțe, care studiază pe cont propriu în România, taxe care urmează să se aplice începând cu anul de învățământ 2010 - 2011.

Proiectul de lege prevede abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 13 din 1993 privind modificarea cuantumului taxelor de școlarizare în valută a cetățenilor din alte țări care studiază pe cont propriu în România, aprobată prin Legea nr. 102/1994 cu completările ulterioare.

În funcție de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată.

La lucrările comisiei au fost prezenți 16 deputați din totalul de 31 de membri ai comisiei.

Potrivit prevederilor art. 75 alin.(1) din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin.(9) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, în ședința din 3 noiembrie 2009.

În urma dezbaterii, în ședința din 10 noiembrie 2009, comisia a propus cu unanimitatea de voturi a celor prezenți adoptarea proiectului de lege, cu următoarele amendamente admise. Propun pentru dezbaterea amendamentelor trei minute.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?

Stimata noastră colegă din partea Grupului parlamentar al partidului Democrat Liberal, doamna deputat Ardeleanu. Vă rog să exprimați poziția grupului parlamentar.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi parlamentari,

România este parte a sistemului global de educație, ceea ce permite un continuu interschimb de valori, idei, practici și cunoștințe între partenerii implicați în procesul educațional.

Adoptarea unui act normativ care să reglementeze cuantumul minim al taxelor de școlarizare în valută ale cetățenilor care studiază pe cont propriu în România din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene și cele care nu fac parte din spațiul economic european și din Confederația Elvețiană devine o condiție importantă și necesară pentru anul de învățământ în curs.

Racordarea realităților educaționale la cele de natură financiară este un aspect important, atât în ceea ce îi privește pe elevii și studenții români, cât și pentru cei străini și nu în ultimul rând pe furnizorii de servicii educaționale, fie că ne referim la învățământ liceal, secundar, superior ori la învățământul universitar și postuniversitar.

Cei care ne desfășurăm activitatea în diferite niveluri ale sistemului educațional știm cât de importantă este corelarea taxelor de școlarizare cu serviciile educaționale oferite.

Factorul financiar rămâne esențial în menținerea sau creșterea calității educației, oriunde s-ar desfășura aceasta.

Adoptarea prezentului act normativ, la care facem referire, este deosebit de importantă pentru desfășurarea în condiții optime a procesului educativ în ceea ce privește categoria vizată.

Mai mult, este o măsură ce trebuie urgent adoptată și implementată, dat fiind faptul că ne aflăm la jumătatea primului semestru al anului de învățământ în curs, iar această măsură trebuia să facă parte din planul de măsuri pentru anul școlar și universitar în curs.

Așadar, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaților va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, în vederea reglementării situației taxelor de școlarizare în valută.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamna deputat.

Vă rog, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveți cuvântul, stimată colegă.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Stimați colegi,

La fel cum a spus și doamna profesor, predecesoarea mea, importanța acestei legi se datorează atât momentului în care ne aflăm, suntem la mijlocul anului universitar, la finele primului semestru. Toate universitățile, inclusiv universitatea noastră, Universitatea din Oradea consideră că este foarte important ca să-și poată gestiona cum se cuvine fondurile provenite din taxele școlare. De asemenea, ni se pare foarte important că sumele pe care le obțin universitățile din aceste taxe pot să fie prevăzute și pentru alocarea de burse pentru studenții români și străini, ceea ce este un lucru foarte favorabil dezvoltării învățământului în România.

Partidul nostru susține aprobarea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, stimată colegă.

Dacă mai sunt și alte intervenții?

Dacă nu mai avem intervenții, atunci purcedem la dezbaterea pe articole a raportului comisiei sesizate în fond.

Domnilor colegi, aveți cu toții raportul comisiei sesizate în fond.

Domnul Mircea Toader urmărește cu foarte multă atenție dezbaterea.

Dacă la poziția 1 există intervenții? Nu avem intervenții.

Vă mulțumesc foarte mult.

Trecem mai departe.

Poziția 2 din raport? Nu avem nici aici intervenții.

Poziția 3?

Poziția 4?

Poziția 5?

Poziția 6?

Poziția 7?

Unanimitate în ce privește interesul față de acest proiect de lege.

Nu pot decât să apreciez și să vă anunț că proiectul rămâne pentru votul final de mâine dimineață.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 octombrie 2019, 22:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro