Angel Tîlvăr
Angel Tîlvăr
Ședința Camerei Deputaților din 2 martie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/12-03-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-10-2019
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 02-03-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 2 martie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.75 Angel Tîlvăr - declarație politică intitulată "Din "minunile" Guvernului Boc";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Angel Tîlvăr:

«Din "minunile" Guvernului Boc»

"E evident că în România cheltuiala bugetară e mult dincolo de eficiență, dincolo de ceea ce ne putem permite și dincolo de ceea ce asigură sustenabilitate pe termen mediu și lung", a declarat Vlădescu precizând că potrivit Eurostat, România se află pe locul șapte în Uniunea Europeană la ineficiența administrației.

Dar ce poate face o administrație eficientă? Ne arată domnul ministru Vlădescu: "Orice venit, într-un stat civilizat, se taxează. Că de aia funcționează statul social. (...) Noi ce facem? Scoatem pensia din taxare la momentul acordării ei, lucru care e foarte frecvent în multe state din lume, dar nu o taxăm la momentul plății. Deci scoatem din circuitul de taxare o sumă foarte importantă, care în toată lumea asta se taxează. Așa ajung alte state să aibă venituri bugetare de 47% din p.i.b." în consecință, să impozităm pensiile, care și așa sunt foarte mici, și care permit, în cazurile fericite, doar plata utilităților, a medicamentelor și, dacă mai era cazul, a hranei zilnice. După vâlva pe care această măsură a creat-o, a fost necesară din partea domnului prim-ministru o rectificare iar din partea celorlalți membri ai Executivului o dezaprobare a declarațiilor făcute de însuși ministrul finanțelor.

Salut ideea Guvernului de a decide ca în final să nu impoziteze pensiile, gândindu-mă în primul rând la acei pensionari care abia se descurcă de la o lună la alta cu o pensie medie de 675 de lei lunar și mai mult la pensionarii din mediul rural, despre a căror pensie nici măcar nu îndrăznesc să vorbesc astăzi, aici. Este de regretat faptul ca după o viață de muncă, pensionarii României se găsesc implicați în această degringoladă creată de mișcările și speculațiile făcute pe baza Legii pensiilor. Precizez faptul că adesea se prezintă la cabinetul parlamentar pensionari care vin cu cuponul de pensie și cu facturile și rețetele lunare pe care le au de achitat și, făcând un calcul rapid, de cele mai multe ori cheltuielile de bază sunt cu mult mai mari decât pensia încasată.

Atunci, doamnelor și domnilor, nu îmi rămâne decât să întreb cum ne cinstim bătrânii noștri. O vorbă veche spune că "Cine nu are bătrâni, să-și cumpere", dar dați-mi voie să spun că, prin măsurile luate de actuala guvernare, bătrânii sunt doar o nouă generație de sacrificiu. Putem, așadar, să vorbim despre eficiență?

Ce mai înseamnă o administrație eficientă? Ne spune domnul ministru Șeitan, care ne anunță că interdicția privind cumularea pensiei cu salariul ar putea fi ridicată de la 1 ianuarie 2011. Astăzi, după ce această reglementare a fost intens mediatizată și comentată, trezind indignarea unui număr mare de cetățeni, domnul ministru vine cu precizarea că măsura nu este "impusă pentru totdeauna". Și astfel, după dezbateri îndelungate, aflăm că reglementarea s-ar putea modifica în orice moment. Uite legea, nu e legea.

Un alt minister, altă eficiență. Ministerul Dezvoltării vrea să cheltuiască 850.000 de euro pentru indicatoare turistice. Personal, consider că Ministerul Dezvoltării și Turismului este de apreciat atunci când, prin proiecte viabile, dorește să sprijine turismul românesc. Același lucru s-a întâmplat și anul trecut, însă susținerea pe care turismul românesc a avut-o din partea ministerului nu s-a concretizat și în înmulțirea numărului de turiști. Astfel, aflăm dintr-un raport al Eurostat că turismul european este în scădere în 2009 și că România a atras cel mai mic număr de turiști străini dintre toate țările din Uniunea Europeană. "În România, camerele hotelurilor au fost ocupate pentru 16,6 milioane de nopți. Scăderea în 2009 față de 2008 a fost în România de 16,4%, dintre care o scădere de 21,9% s-a înregistrat în rândul non-rezidenților (la egalitate cu Ciprul, mai bine doar decât Slovacia). Scăderea numărului de nopți petrecute de români în hotelurile din țară a fost de 15,3%. În plus, în 2009, non-rezidenții au reprezentat 44% din numărul total de nopți petrecut la hoteluri în UE 27, față de 56% rezidenți. În afară de cele două insule mediteraneene, Malta (96%) și Cipru (89%), cele mai mari proporții de non-rezidenți au fost înregistrate în Letonia (73%), Grecia și Austria (amândouă 72%). Cele mai mici proporții de non-rezidenți au fost înregistrate în România (15%), Germania (20%), Suedia (24%), Finlanda (27%) și Polonia (30%).

Acestea sunt doar câteva dintre ultimele decizii ale Guvernului Boc care nu au făcut nimic altceva decât să genereze panică, neliniște și preocupare în rândul cetățenilor. În această perioadă de criză economică, când populația are grija zilei de mâine, a unui loc de muncă stabil și a unei speranțe că totul se va reglementa curând, confuzia din rândul membrilor Guvernului Boc și comunicarea haotică a deciziilor luate în ședințele de Guvern nu fac decât să accentueze starea de neliniște a cetățenilor.

În numele pensionarilor, a muncitorilor, a mamelor și a tuturor celor vizați în ultima perioadă de deciziile Guvernului, solicit primului-ministru și domnilor miniștri mai multă coerență, pentru că într-o perioadă de instabilitate și de criză este nevoie de decizii susținute și de partidele politice, susținere care nu poate veni decât pe un fond de seriozitate.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 22 octombrie 2019, 6:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro