Andrei Dolineaschi
Andrei Dolineaschi
Ședința Camerei Deputaților din 21 iunie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/01-07-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 21-06-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 iunie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.8 Andrei Dolineaschi - declarație politică: - "Guvernul Emil Boc a considerat necesară menținerea în Constituție a prezumției caracterului licit al dobândirii averii";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Andrei Dolineaschi:

"Guvernul Emil Boc a considerat necesară menținerea în Constituție a prezumției caracterului licit al dobândirii averii"

În ultimele zile asistăm la un adevărat spectacol electoral pus în scenă de domnul președinte Traian Băsescu, premierul Emil Boc și de corul membrilor PDL. Decorul acestui spectacol este așa-zisa revizuire a Constituției României, care a fost transformată în hârtie de ambalaj pentru împachetarea manipulărilor electorale ale actualei puteri.

Este limpede pentru toată lumea, inclusiv pentru înverșunații PDL-iști, că revizuirea Constituției nu va avea loc înainte de următoarele alegerile parlamentare, desfășurate la termen sau anticipat. Știm acest lucru și noi, cei din opoziție, și Guvernul, și majoritatea ilegitimă a Parlamentului, și însuși inițiatorul așa-zisului proiect de revizuire, domnul Traian Băsescu.

Așadar nu vom avea o revizuire, dar iată că avem o dezbatere despre ceva ce nu se va întâmpla, cel puțin într-un orizont de timp rezonabil. Apare deci întrebarea legitimă: de ce? De ce avem nevoie de o astfel de dezbatere? În ce fel îi ajută pe români această discuție sterilă despre modificarea Constituției? Știm că nu le rezolvă problemele cu șomajul, știm că revizuirea Constituției nu le va da înapoi ce le-a fost tăiat din salarii. O nouă Constituție nu va aduce nici prosperitate economică și nici măcar un stat de drept mai bun, dacă cel care interpretează Constituția va fi în continuare domnul Traian Băsescu.

De aceea, am convingerea că intenția reală a domnului președinte a avut în vedere, de la bun început, respingerea proiectului de revizuire, care să-i ofere apoi artileria grea împotriva opoziției ce va fi acuzată că se opune așa-numitei "reforme a statului". Acesta este motivul real pentru care domnul Băsescu a introdus această temă înainte de alegerile de anul viitor. Iată de ce regăsim în textul proiectului de revizuire teme superpopuliste de genul "Să luăm averea de la bogați ca să o dăm la săraci" sau "Să îi arestăm pe nenorociții ăștia de parlamentari". De ce spun că sunt populiste? Pentru că Guvernul Boc, care ar fi trebuit să fie inițiatorul de drept al revizuirii, a considerat că e necesară atât menținerea imunității parlamentare, pentru reținere, percheziție sau arestare, cât și în ceea ce privește prezumția caracterului licit al dobândirii averii.

În proiectul Guvernului Boc de revizuire a Constituției, întocmit în aprilie 2010, nu au fost operate modificări nici în privința caracterului licit al averilor, nici în legătură cu imunitatea parlamentară. Rezultă deci că pentru Guvernul României cele două prevederi existente în Constituția actuală sunt întemeiate și necesare.

Atenție! Nu opoziția este cea care spune că cele două prevederi sunt necesare, ci Guvernul României condus de premierul Emil Boc.

Iar dacă proiectul realizat de Guvern, trimis către Cotroceni în aprilie 2010, a fost modificat ulterior de președintele Traian Băsescu, înseamnă că s-a ieșit din cadrul constituțional, pentru că președintele Traian Băsescu nu are drept de inițiativă în realizarea proiectului de revizuire, ci doar pentru inițierea și medierea dezbaterilor pe această temă, iar președintele României trebuie să fie un arbitru echidistant în problemele de constituționalitate.

Faptul că cele două elemente, de un populism grosier, sunt introduse într-un proiect de revizuire lipsit de orice șansă de concretizare înainte de alegerile din 2012, arată clar că intenția președintelui Băsescu și a puterii, în ansamblul său, a mizat de la bun început pe o reacție de respingere din partea USL, care să le motiveze ulterior atacurile împotriva opoziției.

Având în vedere toate aceste lucruri, propun colegilor din opoziție ca în momentul dezbaterii în plen a proiectului de revizuire, parlamentarii PSD și ACD să fie prezenți în sală, dar să se abțină atât de la dezbaterile pe aceste teme false, cât și de la votul final pentru validarea proiectului de revizuire.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 20 noiembrie 2019, 12:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro