Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 septembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.99/30-09-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-04-2020
02-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 20-09-2011 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 septembrie 2011

  1. Aprobarea programului de lucru cu modificări.

 

Ședința a început la ora 10,35.

Lucrările au fost conduse de domnul senator Mircea-Dan Geoană, președintele Senatului, asistat de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaților, și de domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte și doamna deputat Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Bună dimineața!

Vă rog să vă ocupați locurile în sală pentru a putea să demarăm lucrările noastre.

Bună dimineața, stimate colege și stimați colegi!

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului României. Din totalul de 469 de parlamentari, până în acest moment avem 363 de înregistrări de prezență și sunt convins că, pe măsură ce vor avansa dezbaterile, acest număr va crește.

Suntem în cvorumul legal de ședință.

Pe procedură, domnul lider Toader, vă rog.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Bună ziua, stimați colegi!

Domnule președinte,

Doamnă președinte,

Vă rog să supuneți spre aprobare o modificare a programului, având în vedere că două comisii, care au stat destul de târziu aseară, nu au putut să finalizeze audierile și programul pe care îl aveau de realizat, să fiți de acord să modificăm programul, și să începem programul pe ordinea de zi stabilită în Birourile permanente reunite, de la ora 12,00, timp în care Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru buget, finanțe și bănci să-și finalizeze rapoartele.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnul lider de grup Dușa.

Domnul Mircea Dușa:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Sigur că de vreo doi ani de zile ne-am obișnuit ca toate ședințele plenurilor reunite să fie duse de către colegii de la putere în derizoriu. Dacă mi-aduc aminte, la sfârșitul sesiunii trecute, se convocaseră ședințele reunite ale Parlamentului, pentru a aproba tocmai persoanele acelea care au fost nominalizate la instituțiile din subordinea Parlamentului. Atunci, colegii noștri de la PD au dispărut din sală, lăsând ședința fără cvorum, pentru că nu au coerență în ceea ce doresc să facă - și este aici domnul președinte, domnul prim-ministru Boc -, în ceea ce vor să facă la aceste instituții subordonate.

Nu s-au învățat minte atunci și ieri au făcut același lucru: au nominalizat persoane pe care după aceea nu le agreează. au făcut o ședință la Comisia pentru buget, finanțe și bănci de 5 ore, ședință în care de-abia - de-abia am validat 3 persoane, pentru că dânșii nominalizaseră o persoană președinte la Comisia Națională pentru Supravegherea Asigurărilor, care după aceea nu este agreată. Domnilor, când sunteți corecți? Tot timpul căutați să duceți în derizoriu ședințele acestea ale Parlamentului și vă întrebați după aceea de ce populația privește cum privește Parlamentul.

Haideți odată, fiți hotărâți! și sigur că cu această propunere a dumneavoastră, domnule Toader, nu suntem de acord și vom vota împotrivă.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Înainte să intrăm în programul de lucru, avem o ordine de zi de aprobat, și întreb...

Domnul Frâncu mai are o intervenție pe procedură.

După aceea, vom reveni la propunerea domnului Toader, pe care am să-l rog să revină și să ne spună mai precis ceea ce propune.

Domnule Frâncu, aveți cuvântul.

Domnul Emilian-Valentin Frâncu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Astăzi o să votăm, evident, și speram să avem bucuria ca să votăm electronic, așa cum ne-am angajat. De 2 ani de zile, știți foarte bine că la fiecare început de sesiune parlamentară, atunci când avem sesiune comună, am venit și am solicitat sprijinul dumneavoastră ca să putem, în sfârșit, să intrăm și noi în legalitate, să intrăm și noi în rândul țărilor europene, ca să putem vota aici, când ne adunăm - senatorii și deputații - printr-un vot electronic. Soluția era extrem de simplă: să se facă 139 de cartele de tip Camera Deputaților pentru Senat, nu costa absolut nimic și atunci eliminam subiectivismul.

Doamna președinte a Camerei Deputaților chiar mi-a dat în scris o veste bună, acum un an, și mi-a spus că soluția respectivă se va pune în practică. Din păcate, am văzut că încă nu.

Rugămintea mea este să facem tot efortul ca măcar la următoarea ședință să putem vota electronic.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Am o veste bună pentru domnul senator Frâncu: vom intra în această modalitate de vot absolut decentă și modernă imediat după Adunarea Parlamentară a NATO. Au fost luate măsuri, senatorii vor avea cartele de vot pentru plenurile reunite, după Adunarea Parlamentară a NATO vom putea să intrăm într-o logică sugerată cu perseverență de domnul Frâncu, și-i mulțumesc pentru faptul că ne readuce în atenție acest subiect.

Deci, în următoarele săptămâni vom intra într-o altă etapă.

Domnule lider Toader, dacă vreți să veniți să precizați puțin, pentru că este vorba și de o modificare de ordine de zi în ceea ce dumneavoastră sugerați.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte,

Nu vrem să modificăm ordinea de zi decât în condiția în care comisiile respective nu finalizează. De aceea, v-am propus întâi schimbarea programului, ca până la ora 12,00 să avem rapoartele finale, că altfel cel puțin două sau trei puncte sunt în divergență și nu putem finaliza.

Încă o rugăminte: alături de Comisia pentru buget, finanțe și bănci, pentru pensiile private, și Comisia pentru muncă și protecție socială, de asemenea, trebuie să participe. că altfel sunt vreo 4 puncte, care, dacă nu-și finalizează rapoartele, nu mai are rost să facem ordinea de zi respectivă.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnule Toader, propuneți o pauză, până la ora 12,00? Și primul-ministru, și membrii Guvernului sunt aici invitați de la ora 10,00, iar dumneavoastră, majoritatea, îi faceți așa ceva domnului prim-ministru?!

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Pe domnul prim-ministru l-am consultat. Cred că este în interesul Parlamentului să putem finaliza toate...

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnul Victor Ponta. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Dacă tot avem Guvernul aici, pentru o problemă atât de importantă cum este înființarea unui nou minister, cred că putem să intrăm pe ordinea de zi, putem să dăm votul, sigur, favorabil, nefavorabil acestei proceduri importante. În funcție de votul dat, vom ști dacă mai avem Guvern sau nu, și după care, sigur, cei de la putere își pot rezolva problemele cu numirile prin diverse alte instituții. Cred că este un semn de respect pentru instituția Guvernului, prezent astăzi aici, să discutăm cea mai importantă problemă la ordinea de zi, să dăm votul, după care se pot face celelalte proceduri.

Eu vă propun să intrăm pe ordinea de zi și după ce epuizăm momentul privind înființarea unui nou minister și numirea unui nou ministru, domnul Toader poate face orice alte propuneri procedurale.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Este în regulă. Sunt, practic, două propuneri avansate în acest moment: o propunere, practic, de decalare a debutului ședinței noastre comune până la ora 12,00, perioadă în care se propune ca la nivel de Comisie pentru buget, finanțe și bănci și Comisie juridică, de disciplină și imunități să se termine audierea candidaților pentru Curtea de Conturi; și o altă propunere, avansată de domnul președinte Ponta, să intrăm în ordinea de zi și, după ce epuizăm punctul cel mai important, modificarea structurii Guvernului și înființarea Ministerului pentru Afaceri Europene, să revenim la subiectul instituțiilor. Am rezumat corect cele două propuneri.

Bun, în ordinea în care acestea au fost făcute, vă supun votului, și rog secretarii de ședință să ne ajute să putem să facem o numărare corectă.

Rog toți colegii să-și ocupe locul în sală, pentru a putea să vă și pronunțați. În absența cartelelor electronice, suntem încă pe stilul clasic. Îi rog pe toți cei care nu sunt parlamentari, personalul tehnic al celor două Camere, să evacueze plenul în acest moment, pentru a putea să procedăm la vot.

Deci, propunerea domnului Toader, ca acest plen reunit să debuteze la ora 12,00, după ce se consumă audierile candidaților pentru Curtea de Conturi și alte instituții subordonate.

Cine este pentru această propunere? 174 de voturi în favoarea propunerii.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Înțeleg că în această pauză neașteptată pe care primul-ministru se pare că o va suporta, colegii noștri Victor Ponta, Dorel Covaci și Adrian Solomon, care aniversează ziua de naștere... probabil că a fost un gest neașteptat făcut opoziției din partea primului-ministru... La mulți ani colegilor care sărbătoresc ziua de naștere astăzi! (Aplauze.)

Ne revedem la ora 12,00.

Rog comisiile permanente să se întrunească neîntârziat, pentru a proceda la audieri.

 

După pauză

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Bună ziua, stimate colege și stimați colegi!

Pauza tactică de strângere a rândurilor se apropie de sfârșit.

Am să vă rog pe toți să vă ocupați locurile în sală și să reluăm lucrările plenului nostru reunit.

Rog și gruparea UDMR de la Cluj să permită reluarea lucrărilor noastre.

Un nou partid se înființează în colțul respectiv, domnule prim-ministru.

Domnul Victor-Viorel Ponta (din sală):

"Albă ca Zăpada".

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Nu știu dacă este vorba... domnul Lăzăroiu a avut o traiectorie meteoritică prin fața noastră.

Pe un ton mai serios, reluăm lucrările noastre. Pauza solicitată de Grupul parlamentar al PDL a permis convocarea comisiilor permanente pentru a continua validarea propunerilor pentru diversele instituții aflate în subordinea noastră.

Revenim la ordinea de zi și dacă la ordinea de zi există intervenții sau sugestii?

Domnul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnule deputat, aveți cuvântul, vă rog. Înțeleg că pe ordinea de zi aveți o propunere de făcut.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte al Senatului.

Aș dori să aveți amabilitatea să introduceți, ca punct suplimentar pe ordinea de zi, solicitarea Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal din Senat și din Camera Deputaților, pentru ca, în ziua de 25 octombrie a.c., să organizăm o ședință solemnă a Parlamentului, ocazie cu care să-l invităm pe Regele Mihai să se adreseze Parlamentului, ocazie care ar marca împlinirea vârstei de 90 de ani a Majestății Sale, și, în același timp, ar fi un prilej de evocare istorică și de omagiere a singurei personalități în viață încă dintre șefii de stat din perioada celui de-al doilea război mondial, ar fi un bun prilej să ne întoarcem privirea spre momentele importante ale istoriei românești, ar fi un bun prilej să arătăm că ne prețuim istoria și oamenii care au făurit istoria acestei țări.

Prin urmare, aș dori să luați în considerare această solicitare și s-o introduceți pe ordinea de zi, după ce, bineînțeles, în prealabil va obține votul plenului celor două Camere.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc, domnule prim-ministru Tăriceanu.

Domnul președinte Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Reprezint un partid politic fundamental republican, dar propunerea domnului lider de grup al Partidului Național Liberal, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, o considerăm o propunere de bun-simț, o propunere de normalitate, într-o societate care are foarte puține repere și foarte puține momente de normalitate. Cred că ar fi un gest pe care societatea românească l-ar aprecia, ca, pe 25 octombrie, la împlinirea unei vârste pe care o urez tuturor celor prezenți, Regele Mihai să se adreseze nouă, fără a avea dezbateri politice, fără a discuta despre forma de guvernământ sau despre altceva, ci arătând un semn de respect pentru o personalitate a istoriei românești și un semn de normalitate, pe care cred că oamenii îl așteaptă de la noi.

Grupurile Partidului Social Democrat vor vota în favoarea propunerii făcute de Grupul național liberal și sper cu toții să ne aflăm pe 25 octombrie aici, în Parlament, la acel moment.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnul deputat Theodor Paleologu dorește să intervină la acest punct.

Domnul Theodor Paleologu:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnelor și domnilor,

Nu vorbesc în numele Grupului parlamentar al PDL, vorbesc în numele meu, și fac apel către colegii din Grupul parlamentar al PDL să voteze și ei pentru invitarea Regelui Mihai. (Aplauze.)

din sală:

Bravo!

Domnul Theodor Paleologu:

Este o chestiune de obraz. Motivul invocat... (Aplauze puternice. Scandări: "Bravo!")

Mulțumesc.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc.

Domnule deputat, continuați.

Domnul Theodor Paleologu:

Motivul invocat, că Regele Mihai nu ar fi șef de stat în funcțiune, nu ține. Este o chestiune de obraz, este o chestiune de întâlnire cu istoria noastră. (Aplauze.)

Și tocmai pentru faptul că președintele Traian Băsescu a spus ce-a spus în iunie, este o chestiune de obraz pentru noi toți să votăm pentru invitarea Regelui pe 25 octombrie. (Aplauze puternice. Se strigă: "Brav! Felicitări!")

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Da, o zi interesantă în Parlamentul României.

Vă rog, liniște!

  ................................................
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

  ................................................

Stimați colegi,

Vă supun votului programul de lucru de astăzi. Este, practic, programul de lucru pentru parcurgerea ordinii de zi pe care ați aprobat-o în urmă cu câteva secunde.

Vă rog, pe programul de lucru, să vă pronunțați.

Cine este pentru?

Abțineri?

Voturi împotrivă?

Programul de lucru a fost aprobat în unanimitate.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 7 aprilie 2020, 7:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro