Plen
Ședința Camerei Deputaților din 4 octombrie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.139/10-10-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 04-10-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 octombrie 2016

18. Supunerea la votul final:  
  18.26 Proiectul de Hotărâre privind încuviințarea reținerii domnului deputat Gurzău Adrian (PH CD 103/2016) (vot secret cu bile. Nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare)
 
consultă fișa PHC nr. 103/2016

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

În continuare, numai puțin, în continuare avem Hotărârea privind reținerea domnului deputat Gurzău, care se va vota...

Procedură.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Gurzău:

Bună, dragi colegi!

Mă numesc Adrian Gurzău, am trei copii minori, cel mic are un an și jumătate, doi părinți pensionari și vă cer un vot de respingere a cererii de reținere și arestare, pentru că nu reprezint un pericol public.

Doresc înfăptuirea justiției. Vă solicit acest vot pentru că dosarul meu este în momentul de față în faza în care s-au audiat martorii. Practic, printr-un vot pentru reținere și arestare, nu aș putea să mă apăr și să administrez probe în favoarea mea.

Pot să spun că ceilalți inculpați din dosar sunt eliberați de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în momentul de față nu văd ca un vot pentru arestarea mea să poată să înfăptuiască apărarea de care am nevoie, ca orice alt om în această țară.

Întotdeauna, în calitatea mea de parlamentar, am fost pentru susținerea justiției, am apărat întotdeauna lupta pentru a fi o justiție puternică, am votat întotdeauna pentru ceea ce înseamnă partea de a se începe urmărirea penală, dar niciodată n-am votat pentru reținere și arestare.

Vă solicit un vot pentru a-mi da posibilitatea să mă apăr în stare de libertate.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Alte intervenții pe procedură? Nu mai sunt.

Stimați colegi,

Vă reamintesc, acum discutăm de Proiectul de Hotărâre privind încuviințarea reținerii domnului deputat Gurzău.

În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (7) din Regulament, este necesar să constituim o comisie pentru numărarea și validarea voturilor, alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar.

Invit, în aceste condiții, liderii grupurilor parlamentare.

Domnule Pâslaru, vă rog, faceți propunerea pentru reprezentantul în Comisia de numărare și validare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Partidul Social Democrat o propune pe doamna deputat Roșca Lucreția în Comisia de numărare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc.

Grupul parlamentar al PNL.

Domnule lider Nicolăescu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Grupul parlamentar al PNL îl propune pe domnul deputat Mircea Dolha.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Grupul parlamentar al UNPR.

Domnule Răducanu, vă rog, faceți propunerea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Răducanu:

Grupul parlamentar al UNPR o propune pe doamna Adam Luminița.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Grupul parlamentar al ALDE.

Cine face propuneri de la dumneavoastră?

Grupul ALDE.

Vă rog... domnule Florea, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Damian Florea:

Grupul parlamentar al ALDE îl propune pe domnul deputat Andrei Tănăsescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Grupul parlamentar al UDMR?

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Îl propunem pe domnul deputat Bónis István.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Și Grupul parlamentar al minorităților.

Domnule Zisopol, vă rog, faceți propunerea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Amet Varol, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră componența comisiei.

Cine este pentru?

Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abțineri? Nu.

Colegi care nu-și exprimă votul?

Cu 200 de voturi pentru, a fost adoptată componența comisiei.

Reamintesc prevederile art. 126 din Regulament, potrivit cărora votul cu bile se desfășoară astfel: fiecare deputat va primi de la chestor câte două bile, o bilă albă, o bilă neagră, care vor fi introduse în cele două urne. Bila albă, în urna albă și bila neagră, introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru adoptarea proiectului de hotărâre. Bila albă, în urna neagră, bila neagră, în urna albă înseamnă vot contra proiectului de hotărâre. Ambele bile, introduse în urna neagră înseamnă abținere.

Invit cei doi chestori să ia loc.

Chestorii, vă rog să luați loc pentru a putea distribui...

UDMR-ul, chestorul?

Domnul Steriu...

Domnul Ionescu... da...

Domnule Ionescu, vă rog.

Dau cuvântul domnului secretar Ciolacu, pentru a citi apelul nominal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Adam Luminița-Pachel prezentă
Alexe Costel absent
Alexe Florin-Alexandru prezent
Almăjanu Marin absent
Amet Varol prezent
Anastase Roberta Alma era prezentă
Andea Petru prezent
Andronache Gabriel prezent
Anghel Gabriela-Lola absentă
Antal István prezent
Anton Marin prezent
Anușca Roxana-Florentina absentă
Ardeleanu Sanda-Maria absentă
Avram Constantin prezent
Avram Marian absent
Axente Ioan absent
Babuș Radu prezent
Balan Ioan prezent
Baltă Mihai prezent
Băișanu Ștefan-Alexandru absent
Bălan Ion absent
Bănicioiu Nicolae absent
Bărbulescu Daniel-Ionuț prezent
Bejinariu Eugen prezent
Benga Ioan prezent
Berci Vasile prezent
Birchall Ana prezentă
Bîrsășteanu Florică prezent
Blăjuț Viorel-Ionel prezent
Blănariu Valentin prezent
Boboc Valentin Gabriel prezent
Bode Lucian Nicolae prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuț prezent
Bogdănici Camelia-Margareta prezentă
Bónis István prezent
Borbély László deplasare externă, absent
Bordeianu Dan era prezent
Bucur Constantin-Alin absent
Bucura-Oprescu Simona prezentă
Budurescu Daniel-Stamate prezent, nu votează
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Burlacu Ștefan prezent
Calimente Mihăiță absent
Caloianu Mario-Ernest prezent
Calotă Florică Ică prezent
Canacheu Costică prezent
Cazan Mircea-Vasile prezent
Călin Ion prezent, ca întotdeauna
Căprar Dorel-Gheorghe absent
Cătăniciu Steluța-Gustica prezentă
Cernea Remus-Florinel prezent
Chebac Eugen absent
Cherecheș Florica prezentă
Chiriță Dumitru prezent
Chirteș Ioan-Cristian prezent
Chirvăsuță Laurențiu prezent
Chițoiu Daniel absent
Chebac Eugen, prezent.
Cioată Cezar prezent
Ciobanu Liliana prezentă
Ciocan Dan prezent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel absent
Ciucă Liviu-Bogdan prezent
Ciuhodaru Tudor absent
Ciurariu Florin prezent
Cocei Erland absent
Codîrlă Liviu prezent
Comșa Cornel-George prezent
Condurățeanu Andrei-Răzvan prezent
Constantin Daniel absent
Cosma Vlad-Alexandru absent
Costin Gheorghe absent
Covaci Dorel prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel prezent
Crăciunescu Grigore prezent
Cristea Aurelia prezentă
Cristea Victor prezent
Cristian Horia prezent
Cseke Attila-Zoltán prezent
Cupă Ion prezent
Cupșa Ioan prezent
Daea Petre prezent
Dalca Ștefan-Petru prezent
Dascălu Constantin absent
Deaconu Mihai prezent
Diaconu Adrian-Nicolae prezent
Diaconu Mihai-Bogdan absent
Chițoiu Daniel, prezent.

Suciu...

Dîrzu Ioan prezent
Doboș Anton prezent
Dobre Mircea-Titus prezent
Dobre Victor Paul prezent
Dobrinescu Traian absent
Dolha Mircea absent
Dolha Nechita-Stelian prezent
Dolineaschi Andrei prezent
Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Dragomir Gheorghe prezent
Dragomir Maria prezentă
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drăgușanu Vasile-Cătălin absent
Dumbrăvanu Paul prezent

Deci Chițoiu Daniel, prezent.

Dumitrache Ileana Cristina prezentă
Dumitru Georgică absent
Dumitru Ovidiu-Ioan absent
Dușa Mircea prezent
Emacu Gheorghe prezent
Enea Constantin-Cosmin absent
Eparu Ion prezent
Erdei Dolóczki István prezent
Dumitru Ovidiu-Ioan, prezent. Scuze.
Fejér László-Ődőn prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel prezent
Firczak Gheorghe prezent
Florea Damian prezent
Fonta Nuțu prezent
Frăticiu Gheorghe era prezent
Galan Constantin prezent
Ganț Ovidiu Victor prezent
Gavrilescu Grațiela Leocadia absentă
Găină Mihăiță prezent
Geantă Florian Daniel prezent
Gerea Andrei Dominic prezent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Florin prezent
Gheorghe Tinel prezent
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Ghiță Sebastian-Aurelian absent
Gireadă Dumitru-Verginel prezent
Gliga Vasile Ghiorghe prezent
Gorghiu alina-Ștefania prezentă
Grama Horia prezent
Grecea Maria prezentă
Gudu Vasile absent
Gunia Dragoș-Ionel prezent
Guran Virgil prezent
Gurzău Adrian prezent
Gust Băloșin Florentin prezent
Gvozdenovici Slavomir prezent
Harbuz Liviu prezent
Hărău Eleonora-Carmen prezentă
Holban Titi prezent
Horga Vasile prezent
Hulea Ioan prezent
Iacoban Sorin-Avram prezent
Ialomițianu Gheorghe prezent
Iancu Iulian prezent
Iane Daniel prezent
Iane Ovidiu-Cristian prezent
Ibram Iusein prezent
Ignat Miron prezent
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ionescu Aurelian prezent
Ionescu George prezent
Iordache Florin prezent
Irimie Vicențiu-Mircea prezent
Iriza Scarlat prezent
Ispir Raluca-Cristina prezentă
Itu Cornel prezent
Kelemen Atilla-Béla-László prezent
Kelemen Hunor prezent
Kerekes Károly prezent
Khraibani Camelia prezentă
Korodi Attila absent
Laza-Matiuța Liviu prezent
Longher Ghervazen prezent
Lubanovici Mircea prezent
Lupu Mihai prezent
Man Mircea prezent
Manda Iulian Claudiu prezent
Manea Victor-Gheorghe absent
Manolache Marius absent
Manolescu Oana prezentă
Marcoci Vlad absent
Marcu Viorica prezentă
Marian Ion Cristinel prezent
Marin Gheorghe prezent
Marin Laura prezentă
Marocico Ion prezent
Martin Eduard-Stelian absent
Márton Árpád-Francisc prezent
Máté András-Levente prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei absent
Mazilu Constantin absent
Măduța Flavius-Luigi absent
Melinte Ion prezent
Merka Adrian-Miroslav era prezent
Mihai Aurelian prezent
Mihăilă Ioan absent
Mihăilescu Ion-Bogdan prezent
Militaru Lucian prezent
Mincă Liliana prezentă
Mironescu Răzvan Horia prezent
Mitrea Manuela absentă
Mîrza Gavril prezent
Mocanu Adrian absent
Mocioalcă Ion prezent
Mocioi Niculina absentă
Moisii Constantin absent
Moldovan Carmen Ileana prezentă
Moldovan Ioan absent
Moldovan Iosif absent
Molnar Zsolt prezent
Motreanu Dan-Ștefan prezent
Movilă Petru prezent
Munteanu Ioan prezent
Murgu Neagu absent
Nassar Rodica prezentă
Nazare Alexandru prezent
Neacșu Marian prezent
Negruț Clement
Negruț Cornelia prezentă
Nica Nicolae-Ciprian prezent
Nichita Cristina prezentă
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Alexandri prezent
Nicolae Florian prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen prezent
Nicolicea Eugen prezent
Niculae Aurel prezent
Niculescu Dumitru prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae absent
Nistor Gheorghe-Vlad absent
Nistor Marioara prezentă
Niță Constantin prezent
Niță Emil prezent
Nosa Iuliu prezent
Oajdea Daniel Vasile prezent
Oltean Ioan prezent
Orban Ludovic prezent
Oros Nechita-Adrian prezent
Palașcă Viorel prezent
Palăr Ionel prezent
Paleologu Theodor prezent
Pambuccian Varujan absent
Pană Adriana-Doina prezentă
Pardău Dumitru prezent
Paul Maria-Andreea prezentă
Păun Nicolae absent
Pârgaru Ion prezent
Pâslaru Florin-Costin prezent
Peia Ninel prezent
Petrea Dorin Silviu prezent
Petrescu Petre absent
Petric Octavian prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea prezent
Plumb Rovana prezentă
Pocora Cristina-Ancuța absentă
Podașcă Gabriela-Maria prezentă
Ponta Victor-Viorel prezent
Pop Georgian prezent
Popa Octavian-Marius prezent
Popa Radu Mihai prezent
Popeangă Vasile prezent
Popescu Dumitru-Iulian absent
Popoviciu Alin Augustin Florin absent
Potor Călin prezent
Preda Cezar-Florin prezent
Pușcaș Iacob prezent
Raețchi Ovidiu Alexandru prezent
Răducanu Ion prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Romeo prezent
Reuer Elena-Ramona prezentă
Rizea Cristian absent
Roman Cristian-Constantin prezent
Roman Ioan Sorin prezent
Roman Petre prezent

Este și Roman Petre? Scuzați-mă.

Roman Victor absent
Roșca Lucreția prezentă
Roșca Mircea prezent
Rotaru Răzvan prezent
Rusu Valentin absent
Sava Andrei-Valentin prezent
Sămărtinean Cornel-Mircea prezent
Săpunaru Nini absent
Săvoiu Ionuț-Cristian prezent
Scarlat George absent
Schelean-Șomfelean Valeria-Diana prezentă
Secară Florin Mihail prezent
Sefer Cristian-George prezent
Seres Dénes absent
Silaghi Ovidiu Ioan prezent
Simedru Dan Coriolan prezent
Simionescu Adrian Constantin absent
Smarandache Miron Alexandru prezent
Solomon Adrian absent
Stan Ioan prezent
Stanciu Anghel prezent
Stanciu Zisu prezent
Stancu Ionel absent
Stativă Irinel Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei prezent
Stoica Mihaela absentă
Stragea Sorin Constantin absent
Stroe Ionuț-Marian prezent
Stroe Radu prezent
Sturzu Mihai-Răzvan prezent
Suciu Vasile-Daniel prezent
Surdu Raluca absentă
Surugiu Iulian-Radu prezent
Szabó Ödön absent
Șcheau Ion absent
Șimon Gheorghe prezent
Șoptică Costel prezent
Șova Lucian prezent
Ștefan Viorel prezent
Ștefănescu Elena Cătălina absentă
Știrbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion absent
Taloș Gheorghe-Mirel absent
Tararache Mihai prezent
Tămâian Ioan prezent
Tănase Răzvan-Ionuț prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei prezent
Tătaru Florin-Cristian prezent
Teju Sorin prezent
Teodorescu Cătălin-Florin prezent
Teodorescu Ioan Viorel absent
Thuma Hubert Petru Ștefan prezent
Tiuch Cătălin absent
Tîlvăr Angel prezent
Toader Mircea-Nicu prezent
Tocuț Dan-Laurențiu prezent
Tomac Eugen prezent
Traicu Rodin absent
Tudorie Violeta prezentă
Tudose Mihai prezent
Turcan Raluca prezentă
Tușa Adriana Diana prezentă
Țigăeru Roșca Laurențiu absent
Țîmpău Radu Bogdan prezent
Udrea Elena Gabriela prezentă
Udriște Gheorghe absent
Urcan Ionaș-Florin prezent
Uricec Eugen Constantin prezent
Ursărescu Dorinel prezent
Vainer Aurel prezent
Varga Lucia-Ana prezentă
Varga Vasile prezent
Vasilică Radu Costin prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin absent
Vladu Iulian prezent
Vlase Petru Gabriel prezent
Voicu Mădălin-Ștefan absent
Voicu Mihai Alexandru prezent
Vreme Valerian absent
Vulpescu Ioan absent
Weber Mihai prezent
Zaharcu Neviser prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin prezent
Zgonea Valeriu Ștefan prezent
Zisopol Dragoș Gabriel prezent
Zlati Radu prezent

Mai avem domnul Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae, prezent; Szabó Ödön - prezent; Săpunaru Nini - prezent; Scarlat George - prezent; Dolha Mircea - prezent și Alexe Costel.

Domnule președinte...

   

Domnul Florin Iordache:

Membrii Comisiei de numărare, împreună cu stafful tehnic, vă rog, la sala de Birou permanent.

   

După pauză

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, domnule Dolha, vă rog, prezentați.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Dolha:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputați asupra Proiectului de hotărâre privind încuviințarea reținerii domnului deputat Adrian Gurzău.

Comisia de numărare și validare a voturilor, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de deputați, prin vot secret cu bile, asupra Proiectului de hotărâre privind încuviințarea reținerii domnului deputat Adrian Gurzău, a constatat următoarele: număr total al deputaților - 355; număr deputați prezenți - 278; număr total de voturi exprimate - 267; număr de voturi anulate - 1; număr de voturi valabil exprimate - 266, din care: voturi pentru - 136, voturi contra - 130, abțineri - zero.

Cu rușine, trebuie să anunț că, având în vedere că din totalul de 355 de deputați, au fost prezenți doar 271, din care 136 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

278 sau 71?

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Dolha:

278. Încă o dată, rectific, 278. Deci, au fost prezenți la vot 278, din care 136 au votat pentru și 130 împotrivă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da, vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 21 septembrie 2020, 11:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro